ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2268/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, sub număr de dosar x/2019, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, contestație prin care a solicitat instanței să dispună recalcularea pensiei în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (3) din Legea 263/2010, ca urmare a prevederilor deciziei nr. 19 din 17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 1334 din 5 iunie 2019, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de intimata Casa Județeană de Pensii Prahova prin întâmpinare și, în consecință, a respins acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, pentru lipsa procedurii prealabile.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, care, prin decizia nr. 472 din 12 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 472 din 12 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, susținând că, ignorând înscrisurile aflate la dosar, instanța a respins apelul în mod nelegal.

Intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 472 din 12 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

În cauză, prin acțiunea promovată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova, recalcularea pensiei în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (3) din Legea 263/2010.

Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 472 din 12 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 472 din 12 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2020.