Decizia nr. 51 din 24 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.198/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 285/93/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere de către apelantul-reclamant.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 9 septembrie 2024, în Dosarul nr. 285/93/2022, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: – Dacă beneficiul pensiei de serviciu conferit de prevederile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi înlăturat prin existenţa autorităţii de lucru judecat rezultate dintr-o hotărâre definitivă de respingere a acestui beneficiu, pronunţată în condiţiile interdicţiei prevăzute de art. 83 2 din Legea nr. 303/2004 (text modificat introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor), într-o altă acţiune formulată după apariţia Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a decis că art. 83 2 din lege nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării în vigoare a acestei reglementări modificatoare. – Dacă chestiunea de drept dezlegată prin Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are efect retroactiv asupra hotărârilor definitive de respingere a beneficiului pensiei de serviciu conferite de art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, dacă infracţiunea a fost comisă înainte de introducerea art. 83 2 din aceeaşi lege şi condamnarea definitivă a survenit după introducerea reglementării modificatoare şi în condiţiile în care eliberarea din funcţie s-a făcut din motive neimputabile persoanei solicitante a acestui beneficiu şi prin raportare la prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004) ” Art. 82. – (…) (5) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile.” ” Art. 83 2 . – (1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83 1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, precum şi una din infracţiunile cuprinse în titlul IV din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, «Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei» săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii. (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) atrage, de drept, suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plăţii pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluţionarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală beneficiază, în condiţiile legii, de pensie din sistemul public. (3) Dacă se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, acesta este repus în situaţia anterioară şi i se plăteşte pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau, după caz, diferenţa dintre aceasta şi pensia din sistemul public încasată după punerea în mişcare a acţiunii penale. (4) Hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanţa de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori va informa Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la apariţia uneia dintre situaţiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plăţii pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluţionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum şi data de la care se aplică.”

Codul de procedură civilă ” Art. 431. – Efectele lucrului judecat (…) (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.” ” Art. 521. – Conţinutul şi efectele hotărârii (…) (3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov cu nr. 285/93/2022, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a Deciziei din 26 noiembrie 2021 a Casei Judeţene de Pensii Ilfov şi emiterea unei noi decizii prin care să i se recunoască dreptul la pensia de serviciu conform art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, începând cu 15 ianuarie 2017.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.975 din 16 noiembrie 2022, Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că asupra pretenţiei reclamantului de acordare a pensiei de serviciu s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de acordare a pensiei de serviciu (deţinerea unei funcţii dintre cele enumerate de legiuitor şi vechimea de cel puţin 25 de ani în acele funcţii).

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei.

În motivare a arătat că prima instanţă s-a raportat numai la considerentele Deciziei nr. 5.147 din 22 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, nu şi la dispozitivul acesteia, când a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Or, analiza deciziei anterior evocate relevă o contradicţie între considerente şi dispozitiv, deoarece în considerente s-a reţinut că reclamantul nu are dreptul la pensia de serviciu în condiţiile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, iar prin dispozitivul deciziei i se recunoaşte acest drept. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că în procesele vizând stabilirea şi/sau plata drepturilor de pensie ale personalului plătit din fonduri publice este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a litigiului, dacă anterior această chestiune nu a fost deja dezlegată, conform art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, se impune a se stabili dacă beneficiul pensiei de serviciu conferit de art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 mai poate fi obţinut în situaţia în care asupra acesteia s-a statuat deja printr-o hotărâre judecătorească definitivă (în sensul nerecunoaşterii beneficiului), pronunţată înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condiţiile în care prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit îndreptăţirea reclamantului la pensia de serviciu după împlinirea vârstei de 60 de ani.

Ca atare, instanţa de trimitere a apreciat că problemele de drept antamate prin sesizare influenţează soluţionarea pe fond a cauzei. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Apelantul nu a prezentat un punct de vedere asupra chestiunilor de drept invocate, însă a apreciat că se impune sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestor chestiuni.

Intimata a apreciat că prevederile art. 82 alin. (5) teza finală din Legea nr. 303/2004 condiţionează acordarea beneficiului pensiei de serviciu pentru vechimea în magistratură prevăzută de alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol de împlinirea vârstei de 60 de ani şi eliberarea din funcţie pentru motive neimputabile. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că autoritatea de lucru judecat împiedică rejudecarea chestiunii referitoare la acordarea beneficiului pensiei de serviciu în baza dezlegării date ulterior prin Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Ca atare, dezlegarea dată prin decizia interpretativă nu poate fi aplicată retroactiv, faţă de conţinutul art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care prevede că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Instanţele judecătoreşti au transmis atât hotărâri judecătoreşti, cât şi puncte de vedere teoretice ale judecătorilor cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării.

Cu privire la prima chestiune de drept s-au conturat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că beneficiul pensiei de serviciu conferit de art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 poate fi înlăturat prin existenţa autorităţii de lucru judecat rezultate dintr-o hotărâre definitivă de respingere a acestui beneficiu, pronunţată în condiţiile interdicţiei prevăzute de art. 83 2 din Legea nr. 303/2004, într-o altă acţiune formulată după publicarea Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

S-a argumentat că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat hotărârii judecătoreşti definitive prin care a fost respinsă cererea de acordare a pensiei de serviciu împiedică recunoaşterea acestui beneficiu. În condiţiile în care hotărârea judecătorească definitivă nu a fost desfiinţată într-o cale de atac de retractare, caracterul imputabil/neimputabil al motivului eliberării din funcţie nu mai are relevanţă.

Într-o opinie minoritară (neargumentată) s-a apreciat că beneficiul pensiei de serviciu conferit de art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 nu poate fi înlăturat prin existenţa autorităţii de lucru judecat rezultate dintr-o hotărâre definitivă de respingere a acestui beneficiu, pronunţată în condiţiile interdicţiei prevăzute de art. 83 2 din Legea nr. 303/2004, într-o altă acţiune formulată după publicarea Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu privire la a doua chestiune de drept s-au conturat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că problema de drept dezlegată prin Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are efect retroactiv asupra hotărârilor definitive de respingere a beneficiului pensiei de serviciu conferite de art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, dacă infracţiunea a fost comisă înainte de introducerea art. 83 2 din aceeaşi lege şi condamnarea definitivă a survenit după introducerea reglementării modificatoare, în condiţiile în care eliberarea din funcţie s-a făcut din motive neimputabile persoanei care a solicitat acest beneficiu.

S-a argumentat că trebuie avute în vedere atât principiul securităţii raporturilor juridice pe care se grefează autoritatea de lucru judecat, cât şi împrejurarea că deciziile pronunţate de instanţa supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, neputând produce efecte retroactive.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că problema de drept dezlegată prin Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are efect retroactiv asupra hotărârilor definitive de respingere a beneficiului pensiei de serviciu conferite de art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, dacă infracţiunea a fost comisă înainte de introducerea art. 83 2 din aceeaşi lege şi condamnarea definitivă a survenit după introducerea reglementării modificatoare, în condiţiile în care eliberarea din funcţie s-a făcut din motive neimputabile persoanei care a solicitat acest beneficiu.

În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că dispoziţiile interpretate de instanţa supremă produc efecte viitoare pentru situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a acestor dispoziţii. Aplicarea imediată şi efectivă a legii noi nu aduce atingere principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie atunci când legea nouă atribuie efecte viitoare unor situaţii juridice născute anterior intrării sale în vigoare, care încă nu sunt consumate, ci se află în curs de desfăşurare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 19 noiembrie 2019, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 303/2004 şi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 2 din Legea nr. 303/2004. Alte excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au fost respinse, ca neîntemeiate, prin Decizia nr. 733 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 27 februarie 2020, şi Decizia nr. 676 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 9 februarie 2022. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 28 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 2 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin Decizia nr. 10 din 11 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 10 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că: „Pentru acordarea pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, la stabilirea condiţiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcţiile enumerate în cuprinsul acestui alineat, iar trimiterea la prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol se referă la perioada de cel puţin 25 de ani.”

Prin Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea art. 83 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, dispoziţia legală menţionată nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării sale în vigoare.”

Prin Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Din interpretarea coroborată a art. 521 alin. (3) şi a art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă reiese că, în situaţia unui concurs între efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vizând dezlegarea dată unei probleme de drept, în situaţia în care ambele sunt incidente într-un proces, dar soluţionează în mod diferit o problemă de drept, are prioritate de aplicare autoritatea de lucru judecat sau dezlegarea obligatorie a instanţei supreme?”. X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, actul normativ instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Din analiza dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că problema de drept dedusă judecăţii priveşte stabilirea dreptului la pensia de serviciu, prevăzută de art. 82 din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care în anul 2014 a fost reglementată interdicţia prevăzută de art. 83 2 din aceeaşi lege. În consecinţă, în cauza care a ocazionat sesizarea, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Cauza care a ocazionat sesizarea instanţei supreme se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă, ca instanţă competentă să judece calea de atac a apelului.

Cât priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

Sub acest aspect, instanţa de trimitere s-a rezumat la a arăta, în cuprinsul încheierii de sesizare, că „este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a litigiului, dacă anterior această chestiune nu a fost deja dezlegată”.

Contrar concluziei la care a ajuns instanţa de trimitere, instanţa supremă subliniază că şi în cazul sesizărilor întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este necesar a fi demonstrată existenţa unei chestiuni de drept, aptă să declanşeze mecanismul hotărârii prealabile, noţiune cu un înţeles autonom, ce nu este sinonimă cauzei juridice a acţiunii deduse judecăţii.

Cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanţa supremă realizează nemijlocit funcţia de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariţia practicii neunitare, în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză. Nu este posibil însă ca în cadrul acestui mecanism instanţa supremă să se substituie funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere, învestită cu soluţionarea, în concret, a raportului juridic dedus judecăţii.

Astfel cum rezultă din dosarul constituit în vederea soluţionării sesizării, o primă cerere de recunoaştere a dreptului la pensia de serviciu a fost soluţionată definitiv de o instanţă de judecată anterior pronunţării Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa stabilind că reclamantul nu poate beneficia de pensie de serviciu deoarece îi este aplicabilă interdicţia prevăzută de art. 83 2 din Legea nr. 303/2004, fiind condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute de textul legal.

Ulterior pronunţării Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că interdicţia prevăzută de art. 83 2 din Legea nr. 303/2004 nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării în vigoare a acestei reglementări, reclamantul a formulat a doua acţiune prin care a solicitat recunoaşterea dreptului la pensia de serviciu, invocând în mod expres Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019, însă cererea sa a fost din nou respinsă, reţinându-se existenţa autorităţii de lucru judecat ataşate hotărârilor judecătoreşti pronunţate în demersul procesual anterior, precum şi faptul că decizia invocată nu are niciun efect asupra acestor hotărâri, deoarece „cele decise anterior pronunţării asupra unei chestiuni de drept rămân în fiinţă şi produc efecte ce nu pot fi înlăturate de părţi pe motivul existenţei dezlegării date de instanţa supremă”.

Instanţa de trimitere, fiind învestită cu a treia cerere de stabilire a dreptului la pensia de serviciu, a decis sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu două întrebări.

Prima întrebare formulată vizează împrejurarea dacă beneficiul pensiei de serviciu conferit de art. 82 din Legea nr. 303/2004 poate fi înlăturat prin existenţa autorităţii de lucru judecat rezultate dintr-o hotărâre definitivă, prin care s-a stabilit că reclamantul nu poate beneficia de pensia specială, fiindu-i aplicabilă interdicţia prevăzută de art. 83 2 din Legea nr. 303/2004, în urma judecării unei alte acţiuni, formulată după pronunţarea Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că interdicţia prevăzută de art. 83 2 din Legea nr. 303/2004 nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării în vigoare a acestei reglementări.

Se observă că instanţa de trimitere nu indică o chestiune de drept care, prin caracterul său dificil, controversat ori nelămurit, să o califice a fi dedusă spre examinare în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Astfel, instanţa de trimitere nu prezintă dificultăţile întâmpinate în soluţionarea acţiunii cu care a fost învestită şi nici care ar fi controversa în legătură cu posibila rezolvare a acesteia, din perspectiva enunţată.

În realitate, prin această primă întrebare, instanţa de trimitere solicită stabilirea, în concret, a efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în demersul procesual iniţiat subsecvent pronunţării Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului.

Aşadar, câtă vreme instanţa de trimitere nu are o veritabilă problemă de interpretare a textelor legale, de natură a constitui izvor al jurisprudenţei divergente şi care să justifice pronunţarea hotărârii prealabile, sesizarea urmăreşte doar o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, abordare ce are semnificaţia nesocotirii sensului şi raţiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile.

A doua întrebare formulată de instanţa de trimitere vizează împrejurarea dacă chestiunea de drept dezlegată prin Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are efect retroactiv asupra hotărârilor definitive de respingere a beneficiului pensiei de serviciu conferite de art. 82 din Legea nr. 303/2004, în situaţia în care infracţiunea a fost comisă înainte de introducerea art. 83 2 din aceeaşi lege, condamnarea definitivă a survenit după introducerea acestui text de lege, iar eliberarea din funcţie s-a făcut din motive neimputabile persoanei solicitante a acestui beneficiu.

În analiza condiţiei ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei se impune precizarea că hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei.

În cauză se observă însă că această chestiune a fost soluţionată deja în al doilea demers procesual, iniţiat subsecvent pronunţării Deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de apel analizând şi tranşând în acel cadru procesual, în mod definitiv, împrejurarea că această decizie nu a afectat în niciun fel autoritatea de lucru judecat rezultată din hotărârile judecătoreşti pronunţate în primul demers procesual efectuat de reclamant, anterior pronunţării invocatei decizii.

Cum instanţa care judecă procesul ulterior, derulat între aceleaşi părţi, este obligată să ţină cont de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive anterioare, indiferent dacă este vorba despre efectul negativ sau pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este evident că o rezolvare de principiu a celei de-a doua chestiuni ce face obiectul prezentei sesizări nu ar fi utilă instanţei de trimitere în soluţionarea litigiului cu care este învestită.

Întrucât în cauză nu se pune problema existenţei unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege, rezultă că cele reţinute anterior fac de prisos verificarea întrunirii ultimei condiţii de admisibilitate.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,