Decizia nr. 67 din 3 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.242/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 1.308/62/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 8 octombrie 2024 (îndreptată prin Încheierea din 13 noiembrie 2024) în Dosarul nr. 1.308/62/2022, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă asistenţii judiciari, ce fac parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, sunt îndreptăţiţi la stabilirea şi la plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare: – în situaţia în care, prin hotărâri judecătoreşti, s-a recunoscut unor colegi majorarea indemnizaţiei de încadrare raportat la nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; – în raport cu motivul invocat de reclamanţi, referitor la necesitatea salarizării la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) ” Art. 16 (abrogat prin Legea nr. 330/2009) – (1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare brută lunară potrivit coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi, după caz, la lit. A din anexă, nr. crt. 28-31, în raport cu vechimea în funcţii juridice. (2) Asistenţii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 4 1 , 5, 7, 18, 24 şi 25. (3) Indemnizaţiile de încadrare brute lunare şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari se acordă prin ordin al ministrului justiţiei.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei Secţiunea a 3-a Salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale asistenţilor judiciari ” Art. 16. – (1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I fit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. (2) Asistenţii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 şi 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – Secţia I civilă cu nr. 1.308/62/2022, reclamanţii U.C., P.C., A.M.F., P.A., D.I.M. şi D.P. (asistenţi judiciari), F.M. (asistent judiciar până la data de 11 ianuarie 2021), H.A.G. (judecător până la data de 5 iulie 2021), D.I. (judecător până la data de 21 decembrie 2021) au chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Prahova, solicitând instanţei să dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.) şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în raport cu funcţiile deţinute sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii, începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare, respectiv pentru perioadele de desfăşurare a activităţii, precum şi repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea drepturilor cuvenite.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.958/MAS din 20 decembrie 2023, Tribunalul Braşov – Secţia I civilă a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de reclamanţii H.A.G., D.I., D.P., D.I.M., U.C. şi F.M. şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii P.C., A.M.F. şi P.A. (asistenţi judiciari).

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii P.C., A.M.F. şi P.A. au declarat apel prin care au solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, cu motivarea că există o situaţie discriminatorie faţă de asistenţii judiciari cărora le-a fost recunoscut dreptul la recalcularea indemnizaţiilor prin raportare la indemnizaţiile procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că salarizarea asistenţilor judiciari este diferită de cea a procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., coeficientul 19.00 fiind cuvenit procurorilor în considerarea nivelului parchetului în cadrul căruia aceştia activează. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, a arătat că pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu proceselor indicate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; reclamanţii, în calitate de asistenţi judiciari, solicită recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. prin raportare la coeficienţii de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

Aceştia au invocat, pe de o parte, hotărâri judecătoreşti prin a fost recunoscută majorarea indemnizaţiei de încadrare cuvenite altor asistenţi judiciari prin raportare la nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul D.N.A. sau D.I.I.C.O.T. şi, pe de altă parte, necesitatea salarizării lor la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

A mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra îndreptăţirii asistenţilor judiciari la plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente prin raportare la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au expus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că ar fi încălcat principiul stabilirii salarizării magistraţilor în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor dacă drepturile salariale ale asistenţilor judiciari ar fi stabilite la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. În plus, acordarea coeficienţilor de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. nu se încadrează în categoria drepturilor salariale cu aplicabilitate generală la care se referă Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale (paragraful 26). VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale VII.1. Jurisprudenţă relevantă

În sensul că asistenţii judiciari, ce fac parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, nu sunt îndreptăţiţi la stabilirea şi la plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, şi la salarizarea la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii au fost identificate două hotărâri judecătoreşti definitive. În motivarea acestor hotărâri s-a arătat că prevederile lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 nu sunt de aplicabilitate generală, astfel încât nu pot justifica dreptul asistenţilor judiciari la acordarea acestor diferenţe salariale.

În sensul că asistenţii judiciari, ce fac parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, sunt îndreptăţiţi la stabilirea şi la plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, şi la salarizarea la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti. S-a argumentat că salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. sau D.I.I.C.O.T. se face prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu în baza aceloraşi criterii care se aplică direct şi nemijlocit procurorilor din cadrul acestui parchet (persoană juridică distinctă de D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel. VII.2. Puncte de vedere ale instanţelor naţionale

Instanţele consultate au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiaşi chestiuni din care au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că asistenţii judiciari, ce fac parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, nu sunt îndreptăţiţi la stabilirea şi la plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi la salarizarea la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu motivarea că prevederile lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 nu sunt de aplicabilitate generală.

Într-o opinie minoritară s-a apreciat că asistenţii judiciari sunt îndreptăţiţi la stabilirea şi la plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, şi la salarizarea la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, deoarece este discriminatorie asimilarea salarizării numai a procurorilor din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în detrimentul celorlalte persoane care au aceeaşi vechime minimă în magistratură cu cea cerută procurorilor din cadrul D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a prevederilor art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege. În considerentele de la paragraful 13 din această decizie s-a reţinut că „diferenţa de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată de faptul că asistenţii judiciari, deşi participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiţie, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfăşurată de aceştia şi cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanţa activităţii desfăşurate de asistenţii judiciari şi ţinând cont şi de obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce revin acestora, legiuitorul a înţeles să stabilească un nivel al indemnizaţiei corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalităţii în drepturi, care nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. (…)”

Aceleaşi considerente se regăsesc şi în Decizia nr. 889 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Decizia nr. 225 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 16 august 2022, Decizia nr. 295 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 12 septembrie 2023 şi Decizia nr. 600 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 31 ianuarie 2024. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 11 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: „dreptul reclamanţilor (judecători şi asistenţi judiciari) de a beneficia de indemnizaţii de încadrare brute lunare calculate în raport cu coeficienţii de multiplicare 19,00-23,00 prevăzuţi de art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.”.

Prin Decizia nr. 12 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 20 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) şi art. 5 alin. (1 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3 1 alin. (1)-(1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII – Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei – anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” la Legea-cadru nr. 284/2010, a statuat în sensul că egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani.

Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că dreptul reglementat de art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, pot fi invocate doar de către magistraţii care ocupau o „funcţie similară” cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că: Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.

Prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a statuat că la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau la anularea actelor infralegislative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând întrunirea acestor cerinţe de admisibilitate, în raport cu elementele sesizării transmise, se constată că acestea se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului menit să preîntâmpine practica neunitară.

Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

Astfel, cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă, care judecă în calea de atac a apelului (ultimă instanţă), conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Obiectul cauzei se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel fiind învestită cu o cerere prin care se solicită stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale unor categorii de personal plătite din fonduri publice (asistenţi judiciari).

În ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă (aplicabile prin translatare şi în ceea ce priveşte sesizarea întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), pentru a fi o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă a constitui izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Prin urmare, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei.

În prezenta cauză, din modalitatea de formulare a întrebării adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi din menţiunile inserate de instanţa de trimitere în cuprinsul punctului de vedere asupra modului de dezlegare a problemei de drept, rezultă că aceasta nu constituie o veritabilă problemă de drept susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în cadrul mecanismului de unificare a practicii reglementat prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, întrucât nu vizează interpretarea in abstracto a vreunei dispoziţii legale, ci doar aplicarea coeficientului de multiplicare 23,00, prevăzut la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru procurorii din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T., în situaţia particulară a reclamanţilor, care ocupă funcţii de asistenţi judiciari ca urmare a numirii de către ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pentru un mandat de 5 ani, în cadrul instanţelor de judecată.

Astfel, nu rezultă că există o veritabilă dificultate în demersul de stabilire a incidenţei directe a dispoziţiilor care reglementează coeficienţii de multiplicare utilizaţi pentru salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T., ci instanţa de sesizare este interesată să afle în ce măsură coeficientul de multiplicare D.N.A./D.I.I.C.O.T. se aplică şi în privinţa reclamanţilor ca urmare a aplicării principiului nediscriminării şi a principiului egalizării la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Se observă, în acest sens, că punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere nu cuprinde nicio justificare a modului în care prevederile legale ale art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 ar fi susceptibile de interpretări diferite în privinţa destinatarilor acestora, titularul sesizării însuşi învederând că ar fi încălcat principiul stabilirii salarizării magistraţilor în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor dacă drepturile salariale ale asistenţilor judiciari ar fi stabilite la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, şi că acordarea coeficienţilor de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. nu se încadrează în categoria drepturilor salariale cu aplicabilitate generală la care se referă Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale (paragraful 26).

Or, aplicarea concretă a legii la elementele de fapt ale cauzei constituie un atribut care intră în sfera de competenţă a instanţei de judecată, neputând fi transferat, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme.

Cu referire la cel de-al doilea aspect, care impune ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că această cerinţă trebuie raportată, în mod necesar, la limitele învestirii instanţei de trimitere, ceea ce presupune ca problema de drept cu a cărei dezlegare de principiu este învestită instanţa supremă să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei cu care instanţa de trimitere a fost sesizată.

Având în vedere aspectele reţinute în încheierea de sesizare prin care s-a expus succint procesul, se poate reţine existenţa unei dependenţe între lămurirea chestiunii de drept semnalate şi soluţionarea fondului cauzei, în contextul în care susţinerile/argumentele părţilor din calea de atac vizează existenţa unei pretinse discriminări între apelanţi şi asistenţii judiciari cărora le-a fost recunoscut dreptul la recalcularea indemnizaţiilor prin raportare la indemnizaţiile procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

Punctul de vedere transmis de instanţa de trimitere asupra chestiunii care face obiectul sesizării nu cuprinde însă nicio analiză a dispoziţiei legale care reglementează coeficienţii de multiplicare aplicabili în cazul procurorilor din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T., ci face referire exclusiv la faptul că acest coeficient nu se încadrează în categoria drepturilor salariale cu aplicabilitate generală.

În fine, nici criteriul existenţei unor puncte de vedere divergente exprimate de instanţe sau chiar a practicii judiciare neunitare cu caracter incipient nu conduce la conturarea unei probleme de drept necesar a fi dezlegate prin interpretare de instanţa supremă.

Astfel, acest criteriu îşi pierde din forţa sa de conturare a existenţei unei veritabile chestiuni de drept, cât timp Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul mecanismului de dezlegare a unei chestiuni de drept, a fost confruntată în mod repetat cu problema respectivă, căreia i-a dat, pe calea unor decizii obligatorii (de admitere sau de respingere a sesizărilor), o interpretare unitară.

Pe de altă parte însă, nu este îndeplinită nici condiţia de admisibilitate care impune ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Problema de drept ce se cere a fi dezlegată priveşte implicit interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la principiile nediscriminării şi egalităţii, din perspectiva dreptului unor salariaţi din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” de a beneficia de o indemnizaţie calculată prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 recunoscuţi prin hotărâri judecătoreşti altor angajaţi în funcţii similare.

Ca urmare, prezenta sesizare priveşte interpretarea principiilor nediscriminării şi egalităţii, prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea unor persoane cu aceeaşi funcţie ca şi reclamanţii, dar care sunt beneficiarii unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, reglementaţi de lege în ceea ce priveşte indemnizaţiile procurorilor din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T.

Se constată că acest aspect a fost însă dezlegat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, ceea ce face ca prezenta sesizare să fie inadmisibilă şi din perspectiva ultimei condiţii de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei supreme.

Astfel, prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în considerente că „dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)” (paragraful 145).

De asemenea, s-a statuat că „aceste principii funcţionează doar în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară de încadrare, iar nu şi în privinţa celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională, relevante pentru această distincţie fiind definiţiile legale de la art. 7 lit. c), e) şi m) din Legea-cadru nr. 153/2017” (paragraful 146).

Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive a constituit obiect de analiză şi în cuprinsul Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în considerente, că, „atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări” (paragraful 82).

Cu privire la natura juridică a componentei salariale constând în coeficienţii de multiplicare şi caracterul plafonabil al acesteia, aceeaşi decizie cu caracter obligatoriu a statuat în sensul că celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază – coeficientul de multiplicare – constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci, dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.

Esenţiale sunt aspectele reţinute în paragraful 87 al deciziei amintite: „Existenţa unor hotărâri judecătoreşti nu constituie, aşadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoaşterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor, iar principiul egalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu justifică acordarea altor salarii de bază decât cele pe care legiuitorul, în considerarea unor criterii obiective, le-a stabilit. „

În continuarea logică a acestei dezlegări se situează cea dată prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că aplicarea principiului egalităţii şi a principiului discriminării nu se putea realiza în absenţa unei analize concrete a îndeplinirii cerinţelor pentru ca norma invocată să se aplice efectiv reclamanţilor, chiar în prezenţa unor hotărâri judecătoreşti care recunoscuseră dreptul respectiv unor persoane aflate în aceeaşi situaţie cu reclamanţii (paragraful 115).

Analiza concretă a îndreptăţirii la egalizare din perspectiva coeficientului de multiplicare este realizată prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin care s-a reţinut că, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferenţiere a veniturilor în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului şi cu funcţia ocupată, coeficienţii de multiplicare constituie elementul component variabil. Prin respectarea acestor coeficienţi prevăzuţi de legiuitor se asigură premisa respectării principiului ierarhizării, pe verticală şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate (paragraful 72 din Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 şi paragraful 83 din Decizia nr. 4 din 11 martie 2024).

Sintetizând cele anterior expuse, reiese că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit pe deplin, prin decizii de unificare a jurisprudenţei cu caracter obligatoriu, toate chestiunile de drept relevante în soluţionarea cauzei cu care a fost învestită instanţa de trimitere, respectiv: – dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 se interpretează în sensul că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale; – coeficienţii de multiplicare constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferenţiere a veniturilor în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului şi cu funcţia ocupată.

Astfel, modalitatea de aplicare concretă a acestor statuări în cauza ce a condus la prezenta sesizare nu relevă nici dificultatea necesară emiterii unei dezlegări concrete de către instanţa supremă şi a fost deja lămurită prin hotărâri definitive şi cu caracter obligatoriu.

Faptul că statuările relevante se regăsesc în cuprinsul mai multor decizii pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, respectiv de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este de natură a schimba concluzia anterior reţinută, întrucât nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi nici art. 519 din Codul de procedură civilă nu impun ca statuarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se regăsească în cuprinsul unui singur act jurisdicţional.

Este în căderea instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor sarcina de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului concret.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,