Decizia nr. 66/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2311/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.311/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.509/86/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, însă acestea nu au formulat puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 10 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.509/86/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 22 alin. (7) din normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, şi prevederile art. 16 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se interpretează în sensul că, în situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor transmise iniţial, s-a stabilit un cuantum eronat al dreptului sau au fost constatate de organele de control date eronate privind condiţiile de acordare a drepturilor, în raport cu veniturile efectiv realizate la data solicitării indemnizaţiei lunare pe perioada concediului pentru creşterea copilului, iar nu şi situaţiei în care cererea de recalculare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru perioada 28 decembrie 2017-22 iulie 2019 este formulată de beneficiar după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a obţinut drepturi salariale majorate, pronunţate ulterior împlinirii acestor termene? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare în luna mai 2019 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma în vigoare în luna mai 2019) ” Art. 2. – (1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară. (…) (2) Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei. (…) Art. 13. – (…) (3) La stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare toate veniturile supuse impozitului realizate de persoana îndreptăţită, precum şi veniturile aferente perioadelor asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6). (4) Baza de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului stabilită potrivit alin. (3) se determină ca suma totală a veniturilor realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului împărţită la 12.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare în prezent (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010) ” Art. 3. – (…) (7) Pe toată perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap, beneficiarul poate solicita recalcularea cuantumului indemnizaţiei pe baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, adeverinţe sau alte acte doveditoare privind rectificarea veniturilor prevăzute la alin. (1) care au stat la baza acordării dreptului, eliberate de plătitorii de venituri sau de organele competente. Noul cuantum se acordă de la data prevăzută în hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, de la data prezentării documentelor de rectificare a veniturilor. (8) În situaţia persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, cuantumul indemnizaţiei lunare stabilit prin decizia de acordare a indemnizaţiei se recalculează în baza actelor doveditoare eliberate de organele competente privind veniturile efectiv realizate în perioada pentru care s-a luat în calcul venitul estimat în vederea plăţii anticipate a impozitului sau, după caz, pentru care s-a completat declaraţia pe propria răspundere. (9) Dacă în urma recalculării prevăzute la alin. (8) rezultă un cuantum mai mare al indemnizaţiei lunare faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa se acordă pentru întreaga perioadă începând cu data stabilirii dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului. (…) Art. 15. – (1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă reprezentând indemnizaţii şi stimulent de inserţie se stabilesc după cum urmează: a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată; b) începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente; c) începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului; c 1 ) începând cu ziua următoare celei în care persoana îndreptăţită realizează venituri supuse impozitului pe venit de natura celor prevăzute la art. 3 alin. (1), dacă cererea este depusă în termen de 30 de zile lucrătoare de la această dată; d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-c 1 ). (…) Art. 16. – (…) (4) Plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se suspendă şi în situaţia în care: a) agenţia teritorială constată că pe baza documentelor transmise s-a stabilit un cuantum eronat al dreptului; b) în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanţi ai Curţii de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la îndeplinirea condiţiilor de acordare a drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, în forma în vigoare în luna mai 2019 (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, în forma în vigoare în luna mai 2019) ” Art. 22. – (…) (7) În situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor depuse iniţial de persoana îndreptăţită, a fost calculat un cuantum eronat. Recalcularea se face fie din oficiu în cazul în care agenţia teritorială se autosesizează, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite, alin. (3) şi (4) aplicându-se corespunzător.”

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare în prezent (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011) ” Art. 22. – (…) (4) În situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se realizează în condiţiile art. 3 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă, precum şi în situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă. Recalcularea se face, după caz, la solicitarea persoanei îndreptăţite, respectiv din oficiu, aplicându-se corespunzător prevederile art. 3 alin. (9) şi (10) din ordonanţa de urgenţă, precum şi prevederile art. 18 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 2.509/86/2023, reclamanta S.M.L. a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava la recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului aferente perioadei cuprinse între 28 decembrie 2017 şi 22 iulie 2019, prin includerea în baza de calcul al indemnizaţiei a drepturilor salariale obţinute ulterior pe cale judiciară, precum şi la plata diferenţelor băneşti actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Prin Sentinţa civilă nr. 295 din 30 aprilie 2024, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile tardivităţii şi prescripţiei, invocate de pârâtă, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului aferente perioadei cuprinse între 28 decembrie 2017 şi 22 iulie 2019, prin includerea în baza de calcul al indemnizaţiei a drepturilor salariale obţinute ulterior pe cale judiciară, precum şi la plata către reclamantă a diferenţelor băneşti, actualizate cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta este încadrată în baza unui raport de serviciu în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti în funcţia publică de inspector antifraudă superior şi că aceasta a beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, în perioada cuprinsă între 28 decembrie 2017 şi 22 iulie 2019.

Ulterior, angajatorul a fost obligat pe cale judiciară la plata către reclamantă a drepturilor salariale în procent de 20% aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferenţa neacordată aferentă sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 1 martie 2017.

La data de 23 mai 2023 reclamanta a solicitat recalcularea indemnizaţiei aferente perioadei cuprinse între 28 decembrie 2017 şi 22 iulie 2019 şi acordarea diferenţelor salariale, însă cererea sa a fost respinsă în baza normei de la art. 22 alin. (7) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, în forma în vigoare în luna mai 2019, care a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 218 din 23 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3.039 din 26 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prima instanţă a conchis că argumentele care au fundamentat soluţia de anulare a normei anterior evocate sunt incidente şi în prezenta cauză şi că pârâta nu a contestat dreptul pretins în substanţa sa, prevalându-se doar de chestiuni de natură tehnică pentru a justifica refuzul de recalculare a indemnizaţiei cuvenite reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii.

În motivare, recurenta a susţinut că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului, născut la data de 22 septembrie 2017, putea fi solicitat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv până la data de 22 septembrie 2019.

A mai arătat că partea adversă nu putea beneficia de recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, deoarece această situaţie nu figura printre cazurile în care legea permitea recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menţionat că pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu proceselor prevăzute de art. 1 din acelaşi act normativ şi că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere prin raportare la motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

A mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că dispoziţiile supuse interpretării nu pot justifica respingerea cererii de recalculare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

În acest sens a arătat că la calcularea acestei indemnizaţii prezintă relevanţă venitul obţinut/realizat de persoana îndreptăţită aferent perioadei de 12 luni înainte de naşterea copilului, iar nu venitul plătit efectiv.

Astfel, recalcularea nu poate fi condiţionată de formularea cererii până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani, din moment ce hotărârea judecătorească definitivă de acordare a unor drepturi salariale majorate a fost pronunţată ulterior împlinirii acestor termene. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică şi situaţiei în care cererea de recalculare a acestei indemnizaţii aferente perioadei cuprinse între 28 decembrie 2017 şi 22 iulie 2019 este formulată după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani (în cazul copilului cu handicap), în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate ulterior împlinirii acestor termene, prin care beneficiarul a obţinut drepturi salariale majorate.

S-a argumentat că art. 22 alin. (7) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, în forma în vigoare în luna mai 2019, nu mai face parte din fondul legislativ secundar activ, ca urmare a anulării sale de către instanţele de contencios administrativ. În aceste condiţii devin aplicabile prevederile legislaţiei primare, respectiv dispoziţiile art. 2 şi 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma în vigoare în luna mai 2019, a căror interpretare relevă că la calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului prezintă relevanţă venitul obţinut/realizat de persoana îndreptăţită în perioada de 12 luni anterioară naşterii copilului, iar nu venitul ce i-a fost plătit efectiv. Recalcularea acestei indemnizaţii nu poate fi condiţionată de formularea cererii până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani, din moment ce hotărârea judecătorească definitivă de acordare a unor drepturi salariale majorate a fost pronunţată ulterior împlinirii acestor termene.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului nu se aplică în situaţia în care cererea de recalculare a acestei indemnizaţii aferente perioadei cuprinse între 28 decembrie 2017 şi 22 iulie 2019 este formulată după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani (în cazul copilului cu handicap), în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate ulterior împlinirii acestor termene, prin care beneficiarul a obţinut drepturi salariale majorate.

S-a argumentat că, în cazul veniturilor din salarii, recalcularea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului poate fi dispusă doar prin raportare la veniturile nete realizate la data solicitării acestei indemnizaţii şi numai dacă a fost stabilit un cuantum eronat. Ca atare, recunoaşterea ulterioară a dreptului la venituri suplimentare nu poate conduce la repunerea în discuţie a drepturilor de protecţie socială de care a beneficiat salariata în raport cu veniturile realizate la data solicitării indemnizaţiei lunare pe perioada concediului pentru creşterea copilului.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin Decizia nr. 3.039 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 26 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 218 din 23 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care a fost anulată în parte Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, în ceea ce priveşte art. 22 alin. (7) din normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se realizează, cu respectarea limitei maxime prevăzute de lege, la cererea persoanei îndreptăţite, chiar după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, dacă ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au acordat diferenţe de drepturi salariale sau asimilate acestora, impozabile, drepturi corespunzătoare perioadei de contributivitate impuse de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Este de observat că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac. S-a derogat astfel de la condiţia ca sesizarea să fie dispusă doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că chestiunea de drept dedusă judecăţii priveşte posibilitatea recalculării indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în situaţia în care această recalculare este solicitată după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care titularului indemnizaţiei i s-au recunoscut, cu efect retroactiv, drepturi salariale majorate pentru perioada luată în considerare la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiei de creştere al copilului.

În consecinţă, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor prestaţii de asigurări sociale cuvenite personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în condiţiile în care reclamanta are calitatea de funcţionar public.

Cauza care a ocazionat sesizarea instanţei supreme se află pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă de tribunal.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile asupra chestiunii care formează obiectul sesizării.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragraful 42).

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. De asemenea, s-a arătat expres că noua soluţie legislativă se raportează la „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”. În măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, acestea rămân aşadar aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025, paragraful 56).

Aşadar, scopul mecanismului de unificare a practicii judiciare constă în rezolvarea dificultăţilor reale de interpretare a respectivelor norme juridice, dificultăţi care ar putea constitui temeiul unor interpretări divergente şi, prin aceasta, al practicii judiciare neunitare, astfel cum s-a reţinut şi sub imperiul mecanismului reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025, paragraful 60).

Această condiţie este îndeplinită în cauză, întrucât normele juridice supuse interpretării au un caracter imperfect şi lacunar, chestiunea de drept supusă analizei nefiind reglementată într-o manieră neechivocă, ceea ce se reflectă şi în unele soluţii divergente ale practicii judiciare.

În ceea ce priveşte condiţia legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei, dezlegarea chestiunii de drept trebuie să influenţeze într-o manieră directă şi determinantă soluţionarea pe fond a cauzei cu care este învestită instanţa de trimitere, iar îndeplinirea acestei condiţii trebuie să rezulte neechivoc din cuprinsul încheierii de sesizare. Această condiţie este de asemenea îndeplinită, după cum rezultă din motivele de recurs formulate de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava. Prin motivele de recurs, pârâta invocă tocmai imposibilitatea recalculării indemnizaţiei de creştere a copilului în împrejurări precum cele constatate în cauza care a ocazionat sesizarea. XI.2. Asupra fondului sesizării

Potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma aplicabilă litigiului, ” (1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară. (…) (2) Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.”

Indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor constituie o prestaţie de asigurări sociale, instituită de legiuitor pentru susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Legiuitorul a stabilit în cuprinsul art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 o corelaţie între cuantumul acestei indemnizaţii şi un procent de 85% din media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, fără ca indemnizaţia astfel calculată să poată depăşi suma de 8.500 lei.

Veniturile care intră în baza de calcul al indemnizaţiei sunt definite de art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 prin trimitere la dispoziţiile corespunzătoare ale Codului fiscal, fiind avute în vedere veniturile nete, rezultate după scăderea impozitului pe venit şi, după caz, a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, potrivit legii, corespunzător fiecărei categorii de venit.

În forma în vigoare în perioada la care se referă cererea de chemare în judecată, aplicabilă în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Codul civil, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu reglementa in terminis posibilitatea recalculării indemnizaţiei în situaţia în care, prin hotărâri judecătoreşti definitive, au fost recunoscute în favoarea persoanei îndreptăţite la plata indemnizaţiei (de regulă, părintele copilului) drepturi de natură salarială superioare celor efectiv plătite, acestea din urmă fiind avute în vedere la calculul şi plata indemnizaţiei iniţiale.

Totuşi, art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma în vigoare în luna mai 2019, prevedea că la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare toate veniturile supuse impozitului realizate de persoana îndreptăţită, precum şi veniturile aferente perioadelor asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6).

În cauză se ridică problema de a şti cum trebuie interpretată sintagma venituri realizate, respectiv dacă aceasta include şi venituri de natură salarială recunoscute, cu titlu retroactiv, pentru perioada de referinţă stabilită de lege, prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive după terminarea concediului de creştere a copilului.

Norma a cărei interpretare a fost solicitată de către instanţa de trimitere, respectiv art. 22 alin. (7) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, în forma în vigoare în perioada pentru care s-a solicitat recalcularea, prevedea că, „În situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor depuse iniţial de persoana îndreptăţită, a fost calculat un cuantum eronat. Recalcularea se face fie din oficiu în cazul în care agenţia teritorială se autosesizează, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite, alin. (3) şi (4) aplicându-se corespunzător.”

Prin Sentinţa civilă nr. 218 din 23 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 3.039 din 26 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost anulată în parte Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, în ceea ce priveşte art. 22 alin. (7) din normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

S-a reţinut în esenţă că este relevantă situaţia reală a veniturilor obţinute de persoana îndreptăţită pentru perioada de referinţă, respectiv venitul obţinut/realizat de persoana îndreptăţită aferent perioadei relevante de 12 luni anterioare naşterii copilului, iar nu venitul ce i-a fost plătit efectiv, întrucât realizarea în concret, prin plată, a creanţei salariale poate fi afectată de conduita debitorului, fie în sensul nerecunoaşterii sale, dar stabilirii ulterioare pe cale judiciară, fie prin neachitare benevolă, dar încasată prin executare silită.

În aceste condiţii s-a statuat în mod definitiv că art. 22 alin. (7) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, modificate şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 449/2016, nu permite o reflectare în mod real a veniturilor obţinute de persoana îndreptăţită ca creanţă salarială aferentă perioadei relevante de 12 luni anterioare naşterii copilului, ci doar a celor plătite benevol de către debitor şi atestate prin act emis în acest sens. Ca urmare, această normă a fost anulată, fiind contrară prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

Potrivit art. 23 teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. Cu privire la acest text de lege, prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015) s-a statuat cu putere obligatorie că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În motivare, instanţa supremă a reţinut că: interpretând prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, de exemplu prin Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti vor aplica decizia prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia. Sintagma „sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, utilizată atât de Constituţie, cât şi de Legea nr. 554/2004, nu poate primi decât o interpretare unitară, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate admisă, respectiv actul administrativ normativ anulat nu produc niciun efect în privinţa cauzelor irevocabil/definitiv soluţionate (sub rezerva revizuirii, în cazurile prevăzute de lege), însă produc efecte în cauzele aflate în curs de soluţionare la data publicării deciziei Curţii Constituţionale sau a hotărârii judecătoreşti de anulare.

Prin urmare, această dezlegare este aplicabilă şi cauzelor aflate în curs de judecată, precum cea care a ocazionat sesizarea instanţei supreme. Pentru dezlegarea chestiunii de drept prezintă relevanţă considerentele care explică şi justifică soluţia de anulare a prevederilor art. 22 alin. (7) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, întrucât aceste considerente, fiind indispensabile înţelegerii soluţiei, intră în autoritatea lucrului judecat împreună cu aceasta [art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă].

În condiţiile în care legiuitorul a intenţionat să stabilească o corelaţie între cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului şi media veniturilor nete realizate de beneficiarul indemnizaţiei, nu există nicio raţiune pentru a exclude din baza de calcul veniturile de natură salarială recunoscute, cu titlu retroactiv, pentru perioada de referinţă stabilită de lege, prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive după ce indemnizaţia de creştere a copilului a fost plătită în cuantumul stabilit iniţial.

Trebuie observat că aceste venituri de natură salarială sunt, la rândul lor, supuse impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale prevăzute de lege şi nu ar putea fi excluse din baza de calcul al indemnizaţiei de creştere a copilului decât în temeiul unui text de lege neechivoc. O atare soluţie legislativă nu a existat nici în reglementarea aplicabilă ratione temporis în cauza care a ocazionat sesizarea şi nu poate fi identificată nici în prezent.

Potrivit art. 3 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, „Pe toată perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap, beneficiarul poate solicita recalcularea cuantumului indemnizaţiei pe baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, adeverinţe sau alte acte doveditoare privind rectificarea veniturilor prevăzute la alin. (1) care au stat la baza acordării dreptului, eliberate de plătitorii de venituri sau de organele competente. Noul cuantum se acordă de la data prevăzută în hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, de la data prezentării documentelor de rectificare a veniturilor”.

Referirea acestei norme juridice la toată perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap, are ca scop indicarea limitelor conţinutului dreptului subiectiv corelativ obligaţiei de plată a indemnizaţiei recalculate, iar nu instituirea unui termen-limită înăuntrul căruia ar trebui cerută recalcularea, întrucât o asemenea limitare a exerciţiului dreptului subiectiv de a cere recalcularea indemnizaţiei în raport cu veniturile majorate ar trebui prevăzută în mod expres, iar nu dedusă pe cale de interpretare.

Prin ipoteză, rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit dreptul la plata unor diferenţe salariale are loc ulterior concediului de creştere a copilului. Ca urmare, opinia potrivit căreia recalcularea poate opera doar dacă este cerută până la sfârşitul concediului de creştere a copilului ar implica instituirea, pe cale de interpretare, a unui termen de decădere substanţială care ar fi, în toate cazurile, împlinit la data la care recalcularea ar fi cerută. Or, în acest mod, dreptul de a cere şi obţine recalcularea ar fi negat în chiar substanţa sa, devenind unul iluzoriu, în condiţiile în care momentul la care o hotărâre judecătorească rămâne definitivă constituie o împrejurare care nu poate fi imputată beneficiarului indemnizaţiei de creştere a copilului.

De asemenea, potrivit art. 22 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, „În situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se realizează în condiţiile art. 3 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă, precum şi în situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă. Recalcularea se face, după caz, la solicitarea persoanei îndreptăţite, respectiv din oficiu, aplicându-se corespunzător prevederile art. 3 alin. (9) şi (10) din ordonanţa de urgenţă, precum şi prevederile art. 18 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă”.

Aşadar, şi în ipoteza prevăzută de art. 3 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (9) al aceluiaşi articol, potrivit cărora, „Dacă în urma recalculării prevăzute la alin. (8) rezultă un cuantum mai mare al indemnizaţiei lunare faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa se acordă pentru întreaga perioadă începând cu data stabilirii dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului”.

În această ipoteză, recalcularea indemnizaţiei de creştere a copilului se dispune în temeiul unor împrejurări obiective, inexistente la data acordării indemnizaţiei iniţiale şi, ca atare, neimputabile solicitantului indemnizaţiei, respectiv autorităţii publice care dispune recalcularea indemnizaţiei şi plata diferenţelor corespunzătoare.

De vreme ce obligaţia autorităţii publice plătitoare de a recalcula şi de a plăti diferenţa se naşte doar de la data formulării solicitării corespunzătoare, întemeiate pe hotărârea judecătorească rămasă definitivă, rezultă că eventualele daune moratorii pot fi cerute doar cu începere de la această dată.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 521 din Codul de procedură civilă şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,