Decizia nr. 63/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2417/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.417/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 27.626/3/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 17 octombrie 2024, în Dosarul nr. 27.626/3/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la ajutorul de deces, sunt aplicabile în cazul decesului unui beneficiar al unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei pensii potrivit Legii nr. 263/2010. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 125. – (1) În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. (2) Dovada prevăzută la alin. (1) se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege. (3) Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 27.626/3/2023, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea casei teritoriale de pensii la plata ajutorului de deces, cu aplicarea actualizării cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare, până la executarea integrală a obligaţiei principale.

În motivare, reclamanta a arătat că, în urma decesului survenit la data de 19 mai 2023, s-a adresat casei teritoriale de pensii pentru acordarea ajutorului de deces, dar i-a fost comunicat refuzul de acordare a acestuia pentru considerentul că defunctul avea calitatea de pensionar conform Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004).

Reclamanta a susţinut că sistemul de pensii aplicabil judecătorilor şi procurorilor face parte din sistemul public de asigurări sociale şi nu reprezintă un sistem neintegrat, ca în cazul altor categorii profesionale (de exemplu, avocaţi, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege etc.), astfel că se aplică regulile generale prevăzute de Legea nr. 263/2010, iar dispoziţiile privind alte drepturi de asigurări sociale sunt incidente deopotrivă, fără privilegii şi fără discriminări, tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, inclusiv magistraţilor.

De asemenea, a menţionat că, potrivit art. 6 alin. (1) pct. II din Legea nr. 263/2010, magistraţii sunt asiguraţi obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii.

În apărare, pârâta a arătat că prestaţiile de asigurări sociale acordate sub formă de pensii sunt suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi sunt stabilite după norme proprii sistemului public de pensii, referitoare la vârsta standard de pensionare, stagiul minim sau complet de cotizare realizat şi particularităţile locului de muncă.

Pensia de serviciu la care sunt îndreptăţiţi magistraţii are ca temei Legea nr. 303/2004 (art. 82-86). Modalitatea de stabilire, condiţiile de stabilire şi de acordare, baza de calcul, actualizarea pensiei de serviciu, categoriile de beneficiari şi sursa de finanţare sunt reglementate în condiţii specifice stabilite prin această lege specială.

Persoanele pentru care pensia de serviciu reflectă cele două componente, şi anume pensia din sistemul public (de asigurări sociale) şi suplimentul de la bugetul de stat, sunt pensionare ale sistemului public de pensii, beneficiind de prestaţiile de asigurări sociale şi facilităţile acordate beneficiarilor acestui sistem (de exemplu, bilete de tratament, reduceri pentru transport intern, ajutor de deces).

Având în vedere că la data decesului (19 mai 2023) defunctul nu îndeplinea condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, fiind beneficiar doar al pensiei de serviciu, reclamanta nu putea beneficia de ajutor de deces.

Prin Sentinţa civilă nr. 306 din 29 ianuarie 2024, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta casa de pensii să plătească reclamantei ajutorul de deces pentru defunctul decedat la data de 19 mai 2023 în cuantumul prevăzut de dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 263/2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 303/2004 nu cuprind reglementări privind ajutorul de înmormântare, dar dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 263/2010 prevăd acest beneficiu.

Textul de lege prevede că ajutorul de înmormântare se acordă în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, nefăcându-se distincţie cu privire la calitatea de pensionar în sensul dacă cel decedat este pensionar ce beneficiază de o pensie în sistemul public de pensii sau de o pensie de serviciu. Or, unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

Legea nr. 303/2004 reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor şi prevede dreptul acestora la pensia de serviciu, însă Legea nr. 263/2010 reprezintă dreptul comun în materie de pensii şi asigurări sociale; această lege conţine reguli cu privire la stabilirea şi plata pensiei, la modalitatea de contestare a deciziei de pensionare, reguli care se aplică şi pensionarilor magistraţi, chiar dacă dreptul la pensia de serviciu este prevăzut de Legea nr. 303/2004.

Ajutorul de deces nu este raportat la vreun cuantum al pensiei, singurele condiţii ce trebuie îndeplinite fiind să se facă dovada calităţii de pensionar sau de asigurat a celui decedat şi dovada că solicitantul a suportat cheltuielile de înmormântare.

În cauză, pârâta nu a contestat faptul că reclamanta îndeplineşte aceste condiţii legale, învederând doar faptul că autorul acesteia era beneficiarul unei pensii de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2004, argument ce nu poate fi reţinut, în raport cu dispoziţiile legale enunţate anterior.

Prin cererea de apel, pârâta a susţinut că pensiile recunoscute în sistemul public sunt cele enumerate în cuprinsul art. 51 (pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş) din Legea nr. 263/2010.

Anterior datei decesului, soţul defunct al reclamantei avea calitatea de titular al unei pensii de serviciu, neîndeplinind până la data decesului condiţiile pentru acordarea unei pensii din sistemul public de pensii.

Calitatea de beneficiar numai al pensiei de serviciu îl situează pe magistrat în afara sistemului public de pensii şi, ca urmare, până la data la care optează pentru pensia din acest sistem (de asigurări sociale), dacă o face, acesta nu are calitatea de pensionar, în sensul Legii nr. 263/2010.

În consecinţă, apelanta-pârâtă a susţinut că pensionarii beneficiari numai de pensie de serviciu, acordată în baza Legii nr. 303/2004, nu pot beneficia de prestaţiile de asigurări sociale şi facilităţile acordate pensionarilor din sistemul public de pensii, ca urmare a decesului titularului pensiei de serviciu.

Intimata-reclamantă a susţinut, în apărare, că sistemul de pensii aplicabil judecătorilor şi procurorilor face parte din sistemul public de asigurări sociale şi nu reprezintă un sistem neintegrat, astfel că se aplică regulile generale prevăzute de Legea nr. 263/2010. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că, în speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata ajutorului de deces pentru defunctul său soţ care a fost beneficiarul pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, prezentul litigiu vizează plata unei prestaţii de asigurări sociale a personalului plătit din fonduri publice, vizat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Totodată, s-a reţinut că, spre deosebire de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în cadrul mecanismului de unificare a practicii reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută cerinţa noutăţii chestiunii de drept, iar caracterul imperativ al normei exclude eventualele aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept de care depinde soluţionarea litigiului.

Astfel, apreciind că nu se impune îndeplinirea acestor cerinţe, specifice reglementării date de art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa de trimitere a constatat îndeplinită situaţia premisă avută în vedere de legiuitorul delegat la edictarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, asupra chestiunii de drept în discuţie, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nestatuând până în prezent, aceasta nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În subsidiar, s-a reţinut că, dată fiind interpretarea diferită a părţilor asupra normei de drept incidente, interpretare divergentă susceptibilă a se întâlni şi în cadrul altor litigii având acelaşi obiect, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată are un grad suficient de dificultate pentru a impune intervenţia instanţei supreme.

În consecinţă, instanţa de trimitere a apreciat că este admisibilă sesizarea în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, soluţionarea apelului depinzând de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 referitoare la ajutorul de deces, fiind necesar a se statua dacă aceste dispoziţii sunt aplicabile în cazul decesului beneficiarului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei pensii potrivit Legii nr. 263/2010. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că interpretarea dată de apelanta-pârâtă prevederilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind ajutorul de deces este una eronată.

Astfel, dispoziţiile art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 prevăd că pensia prevăzută de acest articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

Prin urmare, reclamanta are dreptul să beneficieze de ajutorul de deces pentru defunctul său soţ, neputând fi exclusă din categoria celor care beneficiază de acest ajutor prin raportare la faptul că defunctul era beneficiarul doar al pensiei de serviciu, având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, din care rezultă regimul juridic al pensiei de serviciu, şi, pe de altă parte, împrejurarea că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. II din Legea nr. 263/2010, persoanele care sunt numite în cadrul autorităţii judecătoreşti, pe durata mandatului, sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii, ceea ce în mod evident atrage consecinţe în ceea ce priveşte componenta contributivă cuprinsă în pensia de serviciu. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie, însă, potrivit încheierii de sesizare, se poate decela opinia părţilor în această privinţă din poziţia lor procesuală, aşa cum rezultă din motivarea acţiunii şi a cererii de apel, precum şi a apărărilor formulate în cauză.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost formulate puncte de vedere argumentate şi au fost transmise hotărâri judecătoreşti cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de faţă, au rezultat următoarele:

Într-o opinie majoritară s-a apreciat că dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind ajutorul de deces sunt aplicabile în cazul decesului unui beneficiar al unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei pensii potrivit Legii nr. 263/2010.

În susţinerea acestei opinii s-a reţinut, în esenţă, că regulile generale prevăzute de Legea nr. 263/2010 se aplică deopotrivă tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, inclusiv magistraţilor, fără privilegii şi fără discriminări. Totodată, s-a arătat că Legea nr. 303/2004 prevede doar un mod de calcul diferit al pensiei, iar, potrivit art. 82 alin. (8) din această lege, pensia de serviciu are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

Această opinie a fost regăsită atât în practica judiciară, cât şi în punctele de vedere teoretice exprimate de judecători.

Într-o opinie minoritară s-a considerat că, din contră, ceea ce interesează este dacă pensia de care a beneficiat defunctul avea sau nu o componentă contributivă, respectiv dacă defunctul avea calitatea de pensionar în sensul Legii nr. 263/2010 la data decesului.

Cu titlu de practică judiciară în sensul acestei opinii a fost identificată o sentinţă rămasă definitivă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în procedurile de unificare a practicii judiciare, sau ale Curţii Constituţionale care să prezinte relevanţă în dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, soluţia propusă asupra fondului chestiunii de drept fiind în sensul că ajutorul de deces, ca prestaţie de asigurări sociale, reglementat de art. 125 din Legea nr. 263/2010, se acordă şi în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004, care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei pensii în sistemul public, potrivit Legii nr. 263/2010. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se prevede: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se aplica însă în completare prevederile dreptului comun, respectiv Codul de procedură civilă.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării pendinte, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că toate cerinţele anterior enunţate sunt întrunite.

Astfel, procesul în care s-a formulat sesizarea are ca obiect plata ajutorului de deces în beneficiul soţiei supravieţuitoare a defunctului magistrat, titular al pensiei de serviciu acordate în baza legii speciale, fiind vorba, aşadar, de prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, care se circumscriu domeniului specific de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în calea de atac a apelului.

Este îndeplinită şi condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară.

În legătură cu această condiţie, o primă observaţie care se impune a fi făcută este aceea că, în absenţa unei definiţii legale specifice, noţiunea de „chestiune de drept” la care se referă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate primi un alt înţeles decât cel comun din dreptul procesual civil român, în acord cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult decât atât, însuşi preambulul actului normativ ce constituie temeiul prezentei sesizări (ca parte constitutivă obligatorie în cazul ordonanţelor de urgenţă), având rolul de a facilita înţelegerea acestuia, demonstrează faptul că, şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, rămân de actualitate trăsăturile definitorii ale condiţiei de admisibilitate în analiză, consacrate consecvent atât în doctrina de specialitate, cât şi în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului hotărârii prealabile din reglementarea Codului de procedură civilă.

Aceasta întrucât, în preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat a reafirmat rolul constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţia României, de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti; în egală măsură, autorul reglementării a subliniat nevoia de clarificare a unor „chestiuni dificile de drept” şi a manifestat, deopotrivă, preocuparea pentru neafectarea semnificativă a volumului de activitate al instanţei supreme, toate aceste argumente sprijinind stabilirea sensului corect al normei adoptate.

Or, aşa cum s-a arătat şi în doctrină, pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.

De asemenea, jurisprudenţa consolidată, timp de peste 10 ani, în legătură cu această condiţie de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023; Decizia nr. 35 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 4 iulie 2024).

Se mai cuvine notat că, în procedura pronunţării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de stabilire a normei incidente, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor, impreciziunilor ori lacunelor textelor legale, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare.

Verificând această condiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit actului de sesizare, problematica întrebării adresate vizează sfera beneficiarilor ajutorului de deces, în sensul de a se stabili dacă această prestaţie se acordă şi în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004, care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei pensii potrivit Legii nr. 263/2010.

Chestiunea de drept invocată prezintă un grad de dificultate ridicat de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, având în vedere că în această materie au fost pronunţate soluţii divergente asupra acestei probleme de drept, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti evocate în capitolul VII din prezenta decizie. În egală măsură, în urma consultării instanţelor naţionale, au fost transmise opinii teoretice care evidenţiază două variante posibile de interpretare, precum şi aspecte controversate de abordare.

Drept urmare, chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia mecanismului de unificare activat.

Se verifică, de asemenea, şi existenţa raportului de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept în discuţie, întrucât autorul sesizării are a examina şi a decide asupra criticilor din apel şi, corelativ, a apărărilor formulate, circumscrise îndrituirii reclamantei la ajutorul de deces, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului pensionar fost magistrat.

De asemenea, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. X.2. Asupra fondului sesizării

Obiectul întrebării prealabile îl constituie sfera destinatarilor normei juridice cuprinse în art. 125 din Legea nr. 263/2010, care reglementează, ca prestaţie de asigurări sociale, ajutorul de deces, în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului.

Chestiunea de drept punctuală, asupra căreia instanţa supremă este abilitată să dea o dezlegare cu valoare de principiu, priveşte lămurirea domeniului de aplicabilitate al acestei prestaţii, în sensul de a statua dacă ajutorul de deces se acordă şi în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004, care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei pensii în sistemul public, potrivit Legii nr. 263/2010.

Pentru dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să realizeze, printr-o interpretare corelată şi adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare, delimitarea conceptuală şi identificarea trăsăturilor definitorii ale celor două drepturi – pensia de serviciu a magistraţilor şi ajutorul de deces -, care să permită o bună înţelegere a relaţiei dintre ele, iar, în final, să fundamenteze concluzia aplicabilităţii normei generale (Legea nr. 263/2010), care complineşte norma specială (Legea nr. 303/2004), în condiţiile în care aceasta din urmă nu conţine dispoziţii referitoare la beneficiul legal în analiză.

Dreptul la ajutorul de deces, ca prestaţie de asigurări sociale, este consacrat normativ în Legea nr. 263/2010, impunându-se, în contextul supus examinării, a fi observate următoarele texte de lege relevante: ” Art. 1. – Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.” ” Art. 6. – (1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: (…) II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului (…).” ” Art. 121. – În sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se mai pot acorda, în condiţiile prezentei legi, următoarele prestaţii: (…) c) ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia.” ” Art. 125. – (1) În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. (…)” ” Art. 127. – (1) Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces. (2) Acordarea ajutorului de deces nu este condiţionată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare.”

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte pensia de serviciu a magistraţilor, prezintă relevanţă următoarele dispoziţii din Legea nr. 303/2004: ” Art. 82. – (…) (8) Pensia prevăzută de prezentul articol (pensia de serviciu n.n.) are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.” ” Art. 85. – (1) Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public, pensia prevăzută la art. 82 alin. (2), art. 831 şi art. 84 alin. (3), precum şi pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiţia de limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat. (…)”

O primă observaţie care se impune a fi făcută este aceea că sistemul de pensii al magistraţilor face parte din sistemul public de asigurări sociale şi nu reprezintă un sistem neintegrat; astfel, regulile generale se aplică deopotrivă, fără privilegii şi fără discriminări, tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, inclusiv magistraţilor [a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023 (paragrafele 103, 104), şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 303 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 27 iulie 2005].

Legea organică specială vizând statutul magistraţilor reglementează o categorie specifică de pensie, respectiv pensia de serviciu, limitând câmpul de aplicare a legii generale care normează sistemul unitar de pensii publice, prin dispoziţiile exprese, derogatorii, referitoare la condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă sau anticipată, la cuantumul pensiei ori la sursa de finanţare a acestui drept.

Însă, verificând identitatea obiectului de reglementare – ca situaţie premisă de care este condiţionată activarea regulilor de soluţionare a conflictului material dintre normele civile concurente – se cuvine observat că un atare concurs se regăseşte doar în privinţa dreptului la pensie (capitolul IV „Pensii” din Legea nr. 263/2010 şi, respectiv, art. 82-86 din Legea nr. 303/2004), nicidecum a integralităţii domeniului de acţiune a reglementării-cadru în materie de drepturi de asigurări sociale.

Aceasta întrucât, aşa cum rezultă cu evidenţă din conţinutul prevederilor legale enunţate anterior, dreptul la ajutorul de deces nu face parte din sfera de reglementare a dreptului de pensie, ci reprezentă un drept de asigurări sociale distinct şi separat, consacrat în capitolul V „Alte drepturi de asigurări sociale” din Legea nr. 263/2010 (plasat topografic după capitolul IV „Pensii”), fiind supus unui regim juridic unic pentru toţi contribuabilii şi beneficiarii sistemului public de pensii.

Ca prestaţie de asigurări sociale, acordată în caz de deces al asiguratului sau pensionarului (art. 125 din Legea nr. 263/2010) ori al membrului său de familie (art. 126 din Legea nr. 263/2010), ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, fără a fi condiţionat de realizarea unui anumit stagiu de cotizare (art. 127 din Legea nr. 263/2010). Pentru ipoteza reglementată de art. 125 din legea generală, cerinţele legale necesar a fi îndeplinite de către titularul acestui drept se rezumă la dovada calităţii de asigurat/pensionar a defunctului şi a suportării cheltuielilor ocazionate de deces.

În egală măsură, se impune a fi notat că, potrivit art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, pensia de serviciu a magistratului are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă. Astfel fiind, asimilarea regimului juridic antrenează, pe cale de consecinţă, vocaţia la beneficiul şi al altor prestaţii de asigurări sociale decât dreptul la pensie ce derivă din statutul de pensionar în sistemul public de pensii.

Or, norma generală stipulată în cuprinsul art. 125 din Legea nr. 263/2010 prevede că dreptul la ajutorul de deces se acordă în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, fără a limita sau a distinge între categoriile de pensionari, titulari ai unei pensii în sistemul public sau ai uneia de serviciu; drept urmare, devine aplicabilă regula de interpretare cunoscută prin adagiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Decurge de aici concluzia potrivit căreia voinţa legiuitorului nu a fost aceea de a exclude de la beneficiul acestui tip de prestaţie de asigurări sociale o categorie de pensionari, titulari de pensie de serviciu integrată sistemului public de pensii, precum este cazul pensionarilor îndrituiţi la pensia de serviciu stabilită în baza Legii nr. 303/2004.

În economia de ansamblu a raţionamentului prezentei dezlegări de principiu se impune a fi reţinut şi argumentul că magistraţii sunt asiguraţi obligatoriu prin efectul legii, astfel cum statuează expressis verbis art. 6 alin. (1) pct. II din Legea nr. 263/2010, anterior citat; aşadar, între destinatarii normei generale care instituie tipologia drepturilor de asigurări sociale se plasează, cu evidenţă, şi magistraţii, în calitatea lor de asiguraţi obligatoriu în sistemul public şi contribuabili la bugetul de asigurări sociale, în condiţiile legii.

Drept urmare, devine indiferentă sursa de plată pentru pensia de serviciu a magistraţilor (şi, a fortiori, părţile componente achitate de la bugetul de stat şi/sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat), în condiţiile în care nu poate fi identificată nicio normă de drept ori vreun argument logico-juridic care să înlăture calitatea acestora de asiguraţi în sistemul public de pensii, cu vocaţie clară la acordarea altor drepturi de asigurări sociale recunoscute de legea generală în materie, între care dreptul la ajutorul de deces vizat de întrebarea prealabilă, cum de altfel impune însuşi principiul egalităţii consacrat de art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010.

Reiterând, din împrejurarea că Legea nr. 303/2004 nu conţine dispoziţii exprese în legătură cu acordarea, pe lângă pensia de serviciu, a altor drepturi de asigurări sociale, nu înseamnă că prevederile legii speciale nu pot fi completate cu cele ale legii generale (legea-cadru în materia dreptului de asigurări sociale), care are tocmai această menire, a întregirii reglementării speciale pentru asigurarea unui cadru normativ adecvat, unitar, fără discriminări [a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 20 februarie 2023 (paragraful 108)]. Or, de vreme ce legea specială nu conţine niciun fel de dispoziţii în privinţa ajutorului de deces, reglementarea generală este pe deplin incidentă, cu consecinţele juridice care decurg de aici.

Argumentele expuse în cele ce precedă permit a se reţine că, în situaţia premisă indicată în actul de sesizare, se circumscrie domeniului real de aplicare al dispoziţiilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 ipoteza decesului magistratului titular al pensiei de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004, caz în care solicitantul, pe seama căruia se va dovedi îndeplinirea condiţiilor legale prescrise de norma generală precitată, este îndreptăţit la plata sumei reprezentând ajutor de deces.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,