Decizia nr. 42 din 17 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.413/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 3.049/3/2023*, nr. 3.266/93/2022 şi nr. 24.559/3/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulate puncte de vedere la raport de către părţile în litigiu.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierile din 4 octombrie 2024, în dosarele nr. 3.049/3/2023*, nr. 3.266/93/2022, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privitoare la funcţia indemnizaţiei „hardship allowance”, respectiv dacă aceasta acoperă riscurile presupuse de diurna prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, având scopul stabilit prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Sesizările au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.413/1/2024 şi nr. 2.415/1/2024.

Ulterior, pe rolul aceleiaşi instanţe a fost înregistrată cu nr. 2.752/1/2024 sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 24.559/3/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Putea ONU efectua plăţi către personalul trimis în serviciu extern de către SPP în baza prevederilor legale interne ale României sau plăţile efectuate, indiferent de denumirea lor, au reprezentat exclusiv îndeplinirea unor obligaţii prevăzute distinct în Regulamentul ONU (denumit United Nations Common System of Salaries, Allowances and Benefits)? Dreptul menţionat în contractul încheiat între reclamant şi ONU, purtând denumirea de „hardship allowance”, este unul şi acelaşi drept cu diurna prevăzută în art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004? Ce reprezintă şi cu ce ar fi echivalent, în raport cu drepturile prevăzute în legislaţia internă pentru personalul trimis în misiune de către SPP, în măsura în care s-ar putea stabili o asemenea echivalenţă, dreptul cu conţinut pecuniar intitulat „danger pay”?

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi obiectele sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2.415/1/2024 şi nr. 2.752/1/2024 la Dosarul nr. 2.413/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004) ” Art. 1. – (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofiţerii – 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de dolari SUA/zi/persoană.” ” Art. 3. – Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept A. Dosarul nr. 3.049/3/2023* al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti iniţial cu nr. 32.414/3/2022 şi ulterior cu nr. 3.049/3/2023*, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Serviciul de Protecţie şi Pază la plata diurnei în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, actualizată cu rata inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.

Prin Sentinţa civilă nr. 923 din 22 februarie 2024, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărâri astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantului i-au fost achitate de către organismul internaţional, în calitate de organizator al misiunii, drepturile cu caracter salarial care compensau inconvenientele rezultate din riscurile la care era supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român. Or, drepturile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 sunt cuvenite numai în măsura în care nu sunt acoperite de către partenerul extern.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.

În motivare, apelantul a arătat că diurna de risc, denumită „danger pay”, este menită să acopere riscul din misiune şi se plăteşte doar în anumite situaţii veteranilor din misiunile desfăşurate sub egida ONU, aceasta nefiind plătită apelantului.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. B. Dosarul nr. 3.266/93/2022 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov cu nr. 3.266/93/2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Serviciul de Protecţie şi Pază la plata diurnei în valută în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, actualizată cu rata inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.

Prin Sentinţa civilă nr. 350 din 27 februarie 2024, Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a respins atât excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cât şi acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că reclamantul a participat la cele două misiuni organizate sub egida ONU, acesta fiind îndreptăţit să primească beneficiile financiare stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, cu condiţia să nu fi fost deja remunerat în acelaşi sens de partenerul extern. Or, reclamantul a primit, în perioada celor două misiuni, drepturi salariale şi cu caracter salarial, care includeau „hardship allowance”.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii, criticând-o pentru motive similare celor expuse în primul dosar.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. C. Dosarul nr. 24.559/3/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cu nr. 24.559/3/2023, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Serviciul de Protecţie şi Pază la plata diurnei în valută şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere prevăzute de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi actualizarea acestora cu rata inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.

Prin Sentinţa civilă nr. 6.568 din 23 noiembrie 2023, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins atât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul ar fi fost îndreptăţit să primească beneficiile financiare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, cu condiţia să nu fi fost deja remunerat de partenerul extern, organizator al celor două misiuni. Or, reclamantul a primit, în perioada celor două misiuni, drepturi cu caracter salarial care includeau „hardship allowance” şi „additional non-family hardship allowance”.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii.

În motivare a susţinut că inconvenientele pentru care se acordă indemnizaţia de risc „danger pay” sunt aceleaşi cu cele pentru care se acordă diurna în valută prevăzută la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, fiind însă diferite de cele vizate de indemnizaţia „hardship allowance”.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care a formulat sesizările iniţiale a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, a arătat că sesizările privesc chestiunea de drept esenţială pentru soluţionarea cauzelor ce vizează încasarea, sub o altă denumire, dar cu aceleaşi funcţii şi scop, a dreptului de natură salarială (diurna în valută), astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Chestiunea de drept presupune a se stabili, în abstract, dacă, prin natura şi funcţiile pe care le îndeplineşte, diurna „hardship allowance” acoperă aceleaşi riscuri şi inconveniente vizate de diurna în valută reglementată de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Faptul că indemnizaţia acordată sub denumirea de „hardship allowance” nu este reglementată într-o lege internă, ci în ghidurile şi reglementările care orientează practica salarială a organismelor internaţionale ce desfăşoară misiunile militare, nu determină inadmisibilitatea sesizărilor.

Aceasta deoarece art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu distinge după sursa problemei de drept, ca aflându-se într-o dilemă de interpretare a dreptului intern, cu excluderea problemelor de drept generate de termenii contractelor internaţionale din care rezultă drepturi subiective a căror plată ar lăsa fără obiect pretenţiile întemeiate pe legislaţia internă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanţii au apreciat că indemnizaţia „hardship allowance” nu acoperă riscurile presupuse de diurna prevăzută la art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

În schimb, intimata a susţinut că indemnizaţia „hardship allowance” acoperă riscurile presupuse de diurna prevăzută la art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că indemnizaţia de condiţii grele (hardship allowance) îndeplineşte funcţiile şi realizează scopul avute în vedere de legiuitorul intern atunci când a reglementat dreptul la diurnă în valută şi în mod gradual, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Referitor la sesizarea conexată ulterior, completul de judecată din cadrul aceleiaşi curţi de apel a apreciat că denumirea de „danger pay” nu pare a sugera semnificaţia alocării de către ONU a câte unui dolar pe zi pentru recreere sau pentru înlesnirea legăturilor cu familia, ci, mai degrabă, o plată suplimentară pentru aceeaşi situaţie de risc continuu şi semnificativ în care s-a aflat personalul detaşat pentru misiuni de pază şi protecţie, pe tot parcursul misiunii. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti consultate au rezultat mai multe opinii, care au fost însă generate de raporturile juridice specifice pentru fiecare participat la misiunile organizate sub egida ONU.

Cu privire la prima chestiune de drept referitoare la funcţia indemnizaţiei „hardship allowance” s-au conturat două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că indemnizaţia „hardship allowance” acoperă riscurile presupuse de diurna prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, având scopul stabilit prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

S-a argumentat că dezdăunarea acestei componente a misiunilor, indiferent de denumirea indemnizaţiei, reprezintă scopul căreia îi serveşte diurna reglementată în dreptul intern, fiind îndeplinită raţiunea „hardship allowance”.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că indemnizaţia „hardship allowance” acordată pentru unele misiuni sub egida ONU are un scop diferit faţă de diurna reglementată de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

S-a argumentat că numai indemnizaţia de risc plătită de partenerul extern are acelaşi scop ca diurna reglementată de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile din afara teritoriului statului român.

Cu privire la a doua chestiune de drept referitoare la temeiul plăţilor efectuate de ONU s-a conturat o singură opinie, apreciindu-se că plăţile efectuate de ONU către personalul desemnat să participe la misiuni internaţionale sub mandatul său au ca temei Regulamentul ONU – United Nations Common System of Salaries, Allowances and Benefits.

Cu privire la a treia chestiune de drept referitoare la indemnizaţia „danger pay” s-a apreciat, într-o opinie, că aceasta nu reprezintă echivalentul diurnei în valută reglementate de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

S-a argumentat că „danger pay” reprezintă o indemnizaţie specială cuvenită personalului recrutat pe plan internaţional sau local care desfăşoară activităţi de serviciu în garnizoane în condiţii deosebit de periculoase. Ca atare, indemnizaţia de periculozitate (danger pay) nu are acelaşi scop ca diurna în valută reglementată de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Cu referire la noţiunea de „danger pay” s-a exprimat şi opinia potrivit căreia indemnizaţia de risc plătită de partenerul extern are acelaşi scop ca diurna reglementată de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile din afara teritoriului statului român.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizărilor conexate.

Prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop.”

Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.”

Prin Decizia nr. 107 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 4 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept referitoare la: „acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008; modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei cu privire la aceste drepturi.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, sintetizând chestiunile asupra cărora instanţele de trimitere au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare prealabilă, se constată că aspectele în discuţie sunt legate de: – incidenţa şi condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv dacă drepturile băneşti, constând în plata diurnei în valută reglementate de aceste dispoziţii legale, pentru perioadele în care personalul care a participat la misiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului statului român (Sudan, Siria, Libia), se cuvin acestuia chiar dacă, în aceeaşi perioadă, personalul participant la misiuni a beneficiat de o sumă zilnică denumită „hardship allowance” care a fost suportată de organizaţia internaţională sub egida căreia s-a desfăşurat misiunea; – semnificaţia/echivalenţa dreptului cu conţinut pecuniar intitulat „danger pay” în raport cu drepturile prevăzute în legislaţia internă.

Examinând condiţiile de admisibilitate necesar a fi întrunite pentru declanşarea mecanismului de interpretare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că sesizările au fost formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024 şi care, potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, prin urmare, şi cu prevederile art. 519 şi următoarele din acest cod.

Sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este stabilită de art. 1 alin. (1)-(3) din acest act normativ, care statuează că: – alin. (1) – prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; – alin. (2) – prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1); – alin. (3) – prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Pe de altă parte, în acord cu prevederile generale cuprinse în art. 519 din Codul de procedură civilă, ce constituie dreptul comun în ce priveşte procedura pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Derogatoriu de la dispoziţiile generale cuprinse în Codul de procedură civilă, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 statuează că „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Reţinând că sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este limitată la litigiile enumerate la art. 1 din ordonanţa de urgenţă, celelalte aspecte derogatorii pe care acest act normativ le mai instituie, în raport cu reglementarea generală cuprinsă în Codul de procedură civilă, sunt cele legate de înlăturarea cerinţei noutăţii chestiunii de drept de care depinde soluţionarea pe fond a litigiului şi de împrejurarea că titular al sesizării pot fi atât prima instanţă, cât şi instanţa de control judiciar în faţa căreia se află litigiul în curs de judecată.

În acest context, pentru admisibilitatea sesizării instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, rămân incidente toate celelalte cerinţe impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, iar evaluarea jurisprudenţei obligatorii anterioare a instanţei supreme se impune a fi realizată în acord cu aceste derogări, dezlegările anterioare fiind obligatorii, cu excepţia acelor situaţii în care sesizările au fost respinse pentru neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate referitoare la titularul sesizării ori la caracterul de noutate a chestiunii de drept supuse analizei.

Coroborând dispoziţiile speciale cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu prevederile generale ale art. 519 din Codul de procedură civilă, se constată că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în virtutea acestui act normativ cu caracter special, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: – să privească un litigiu în curs de judecată care să aibă ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – litigiul să se afle pe rolul unui complet învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în căile de atac; – să fie vorba despre o chestiune de drept care să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizii interpretative obligatorii anterioare, şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept.

Evaluând sesizările conexate, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că primele două cerinţe de admisibilitate sunt întrunite.

Astfel, litigiile în cadrul cărora s-au formulat sesizările, ce au fost conexate la nivelul instanţei supreme întrucât privesc lămurirea aceloraşi chestiuni, se află în curs de judecată în stadiul apelului la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Pe de altă parte, obiectul acestor litigii îl constituie pretenţii băneşti de natură salarială, decurgând din raporturile de serviciu ale reclamanţilor cu pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază, înscriindu-se aşadar în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Nu sunt însă întrunite celelalte două condiţii de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, întrucât aspectele sesizate de instanţele de trimitere au fost, pe de o parte, lămurite prin decizii interpretative anterioare ale instanţei supreme (cu referire la noţiunea de „diurnă”), respectiv nu constituie „chestiuni de drept” în înţelesul pe care această sintagmă l-a dobândit în timp prin jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată în procedura de pronunţare a unei hotărâri prealabile, reprezentând chestiuni de fapt ale căror constatare şi apreciere sunt de competenţa exclusivă a instanţelor învestite cu soluţionarea litigiului (cu referire la corespondenţa dintre diurnă şi drepturile pecuniare reglementate prin documente internaţionale).

În acest sens, referitor la întrebările de la punctele 1, 3 şi 4, se constată că, în dosarele conexate, părţile litigante au exprimat opinii divergente cu privire la incidenţa, interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pârâtul susţinând că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la diurna reglementată de acest text de lege întrucât au beneficiat pe perioada misiunii de o sumă zilnică corespondentă, denumită „hardship allowance”, de lămurirea acestei chestiuni depinzând soluţionarea pe fond a cauzei.

Examenul deciziilor interpretative obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevă că s-a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la natura şi regimul juridic ale dreptului la diurnă reglementat prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, acest aspect controversat făcând obiect de analiză a instanţei supreme, nefiind aşadar întrunită cerinţa de admisibilitate impusă de lege [art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024], respectiv aceea ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja prin hotărâri obligatorii anterioare.

În privinţa eventualei corespondenţe dintre drepturile stabilite prin documente internaţionale şi cele din legislaţia naţională (cu referire expresă la dreptul la diurnă, reglementat prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004), dezlegările anterioare, date prin mecanismul recursului în interesul legii sau al hotărârii prealabile, se impun, mutatis mutandi.

Astfel, iniţial, prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop.” În considerentele de la paragrafele 74, 75, 77 şi 78 din această decizie s-au reţinut următoarele: ” (…) În speţa de faţă, interpretarea normei naţionale nu se poate face în mod izolat, ci doar prin coroborare cu reglementările europene sau internaţionale care au asigurat cadrul legal de desfăşurare a misiunii la care a participat poliţistul. (…) Acest raţionament rămâne pe deplin valabil şi atunci când drepturile băneşti acordate de către partenerul extern conform acordurilor/înţelegerilor tehnice europene sau internaţionale sunt structurate în mod diferit faţă de reglementarea naţională. Important este ca, în esenţă, plăţile efectuate de partener să fi avut în vedere, în ansamblu, aspectele la care s-a raportat şi legiuitorul intern atunci când a reglementat drepturile poliţistului aflat în misiune. (…) soluţiile divergente nu au avut drept cauză soluţionarea diferită a chestiunii care face obiectul prezentei sesizări, ci s-au datorat interpretării diferite a naturii drepturilor băneşti încasate de la instituţia europeană sau internaţională, raportat la natura drepturilor reglementate de art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, care făceau obiectul litigiului. (…) Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este chemată să se pronunţe cu privire la acest din urmă aspect, problema corespondenţei dintre sumele încasate de la partenerul extern şi cele datorate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 rămânând în sarcina instanţei de trimitere.”

Prin urmare, aceleaşi dispoziţii legale interne au mai fost înaintate spre dezlegare instanţei supreme, iar sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât s-a apreciat că aspectul de interpretare suspus dezlegării nu întruneşte cerinţa de a constitui o chestiune de drept veritabilă.

Aceste considerente ale instanţei supreme rămân aplicabile şi cu privire la sesizările conexate în prezentul dosar, în sensul că, indiferent de denumirea indemnizaţiei băneşti încasate de la partenerul extern – hardship allowance sau danger pay – problema corespondenţei dintre sumele încasate de la partenerul extern şi cele datorate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 rămâne în sarcina instanţei de trimitere.

Pe de altă parte, ca urmare a dezvoltării unei jurisprudenţe divergente la nivel naţional, ulterior, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.”

Din lectura acestei decizii rezultă că obiectul acelei sesizări a privit aceleaşi aspecte, apreciate la acea epocă a fi controversate din punct de vedere juridic, respectiv: – dacă drepturile băneşti privind diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, reglementate de prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, trebuie acordate de statul român indiferent de plata aceloraşi drepturi de către aliaţii/organizaţiile internaţionale/partenerii externi sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop, având în vedere şi acordurile/înţelegerile tehnice europene sau internaţionale încheiate în acest sens, existând totodată dificultăţi din partea unităţilor angajatoare în a face dovada încasării drepturilor băneşti de către reclamanţi din partea aliaţilor/organizaţiilor internaţionale/partenerilor externi, întrucât sumele de bani au fost virate direct în contul personal al participanţilor la misiuni; – dacă prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 se interpretează în sensul că diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere au ca scop acoperirea cheltuielilor legate de instalarea, întreţinerea şi orice alte cheltuieli uzuale în legătură cu locul misiunii, similar sumelor stabilite de organizaţiile internaţionale sub denumirea Boarding and Lodging Allowance (BLA) – acordată de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Mission Subsistence Allowance (MSA) – acordată de Organizaţia Naţiunilor Unite, Daily Subsistence Allowance (DSA) – acordată de Consiliul Uniunii Europene, sau au un scop diferit, respectiv acoperă riscul/alte inconveniente de ordin moral la care este supus personalul participant în teatrele de operaţii în cadrul misiunilor în afara teritoriului statului român.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat respectiva sesizare atât din perspectiva întrunirii cerinţelor de admisibilitate, cât şi din perspectiva fondului acelor chestiuni juridice ce au depăşit examenul de admisibilitate, evaluând jurisprudenţa sa anterioară referitoare la admisibilitatea sesizărilor şi subliniind în cuprinsul Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022 că: ” Din perspectiva actelor/documentelor/acordurilor/înţelegerilor europene sau internaţionale, în baza cărora se desfăşoară misiunile şi operaţiile în afara teritoriului statului român, în cadrul recursului în interesul legii, al cărui scop este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, nu este posibilă o examinare exhaustivă a tuturor drepturilor prevăzute pentru a fi acordate personalului participant. Revine instanţelor de judecată, în situaţiile de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească eventuala corespondenţă dintre aceste drepturi şi cele din legislaţia naţională, în raport cu conţinutul acestora şi scopul pentru care au fost prevăzute.” (paragraful 50).

Reţinând în cuprinsul Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii că soluţiile jurisprudenţiale contrare au fost determinate de modul în care, în aplicarea legii, instanţele de judecată au raportat conţinutul acestui drept la cheltuielile vizate de indemnizaţiile stabilite de documentele europene/internaţionale aplicabile misiunii sau operaţiei la care reclamanţii au participat, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei (misiunea/operaţia, actul în baza căruia s-a desfăşurat, documentul care a prevăzut drepturile personalului participant), în paragraful 60 al aceleiaşi decizii, instanţa supremă a statuat că nu sunt asigurate premisele recursului în interesul legii „dacă textul de lege atacat presupune doar modalitatea în care, stabilind circumstanţele unei cauze, atribut exclusiv al completului de judecată sesizat cu soluţionarea litigiului, instanţele realizează aplicarea unei dispoziţii legale care are întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă esenţa aplicării la un caz concret (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016)”.

Prin urmare, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a oferit o dezlegare modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, tocmai plecând de la o jurisprudenţă neunitară în care unele instanţe apreciau că acele drepturi de care a beneficiat personalul trimis în misiuni în străinătate ar fi înlăturat de la aplicare dispoziţiile naţionale cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudenţa obligatorie evidenţiată anterior, instanţa supremă subliniază că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziţii legale şi principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată şi aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică şi istorică.

Trebuie reamintit că scopul procedurii hotărârii prealabile este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu consecinţa prevenirii sau sistării divergenţelor jurisprudenţiale în fază incipientă, în cadrul acestui mecanism nefiind posibilă o examinare exhaustivă a tuturor drepturilor prevăzute a fi acordate personalului participant, aşa cum s-a statuat în deciziile de unificare a jurisprudenţei anterior menţionate.

Prin urmare, revine instanţelor de judecată, în raport cu situaţiile de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească eventuala corespondenţă dintre aceste drepturi şi cele din legislaţia naţională, în raport cu conţinutul acestora, cu scopul pentru care au fost prevăzute, în funcţie de tipul misiunii şi alte elemente de natură a contura natura juridică a acestor drepturi.

În ceea ce priveşte întrebarea formulată de instanţa de trimitere în Dosarul conexat nr. 2.752/1/2024, respectiv dacă „Putea ONU efectua plăţi către personalul trimis în serviciu extern de către SPP în baza prevederilor legale interne ale României sau plăţile efectuate, indiferent de denumirea lor, au reprezentat exclusiv îndeplinirea unor obligaţii prevăzute distinct în Regulamentul ONU (denumit United Nations Common System of Salaries, Allowances and Benefits)?”, se constată, pe de o parte, că nu este indicată norma internă ce se doreşte a fi interpretată, iar, pe de altă parte, că întrebarea nu vizează o chestiune de drept relevantă pentru soluţionarea cauzei.

Astfel, problema cu care se confruntă instanţa de trimitere nu este generată de posibilitatea unor interpretări diferite ale unui text legal aplicabil cauzei ori de existenţa unui conflict între două norme care, cel puţin în aparenţă, sunt în egală măsură aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege circumstanţelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raţionamentului judiciar, rămânând în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

De asemenea, raportat la limitele învestirii instanţei de trimitere, hotărârea prealabilă ce se doreşte a fi pronunţată nu este de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către judecătorii cauzei, procedura fiind declanşată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, fără legătură cu materia litigioasă; nici măcar la nivel formal dezlegarea ce se solicită în cauză nu are efect direct asupra rezolvării fondului litigiului, întrucât nu vizează o chestiune esenţială pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii.

Reţinând, în condiţiile expuse, neconformitatea sesizărilor şi în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia raţiunea reglementării mecanismului hotărârii prealabile este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, rolul instanţei supreme neputând deveni astfel unul de soluţionare directă a cauzei, se impune respingerea, ca inadmisibile, a sesizărilor conexate, formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,