Decizia nr. 101 din 25 noiembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5.904/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 23 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 5.904/99/2023, Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: ” dacă salariul brut lunar în plată pentru funcţionarii publici din raza teritorială a Curţii de Apel Galaţi, cu includerea suplimentelor salariale reprezentate de suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, se majorează cu 25% începând cu 1.01.2018, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 [respectiv nu este supus plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017], astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 13 din 25 aprilie 2023 a preşedintelui Curţii de Apel Galaţi?”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 2.082/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”) ” Art. 38. – (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). (…) (5) Prin legea privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar se pot stabili anual alte majorări salariale decât cele prevăzute de prezentul articol. (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii AAA ş.a., funcţionari publici în cadrul Tribunalului V., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul V., obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea acestora prin acte administrative ale pârâţilor, în calitate de ordonatori de credite, aferente perioadei 1.01.2018-31.03.2023, actualizate cu indicele pozitiv de inflaţie, şi plata dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra diferenţelor dintre drepturile salariale neachitate ce au fost recunoscute retroactiv prin Decizia nr. 133 din 25 aprilie 2023, emisă de preşedintele Curţii de Apel Galaţi, şi drepturile salariale efectiv plătite, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare, respectiv de la 1.01.2018 la zi şi în continuare până la data plăţii efective, în acord cu art. 4 din decizia vizată.

În fapt, prin Decizia nr. 133 din 25 aprilie 2023 a preşedintelui Curţii de Apel Galaţi, s-a acordat funcţionarilor publici din cadrul şi din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, fără a se aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

La emiterea acestei decizii, ordonatorul de credite a avut în vedere Decizia civilă nr. 693/R din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în Dosarul 1.762/121/2009, lămurită prin Încheierea civilă din 15 decembrie 2020, prin care s-a dispus „în sensul includerii şi păstrării în salariul de bază brut lunar al recurenţilor-reclamanţi, ca urmare a punerii în aplicare a legilor succesive de salarizare, a suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare acordate prin această hotărâre”.

Totodată, au fost avute în vedere şi Decizia nr. 175 din 8 decembrie 2020, şi Decizia nr. 18 din 22 ianuarie 2021, prin care s-a dispus acordarea suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, precum şi Ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 105 din 29 martie 2023, modificat prin Ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 114 din 11 aprilie 2023, potrivit căruia drepturile salariale ale judecătorilor instanţei supreme se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a fi afectate de aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, ceea ce exclude incidenţa dispoziţiilor art. 38 alin. (3)-(5) din acelaşi act normativ.

În preambulul deciziei ordonatorului de credite s-a mai făcut referire şi la Sentinţa nr. 1.508 din 28 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă în Dosarul nr. 564/120/2020, definitivă prin Decizia nr. 930 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, precum şi la considerentele Încheierii din 28 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 546/120/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 91/42/2023, în cuprinsul cărora s-a reţinut că plafonarea reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează exclusiv drepturile salariale stabilite prin această lege, respectiv creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a acesteia, conform distincţiilor făcute la art. 38 alin. (3)-(5), iar nu şi drepturile care sunt recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, în temeiul unor prevederi legale anterioare.

Faţă de interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, în sensul că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, ordonatorul de credite – preşedintele Curţii de Apel Galaţi a decis că, pentru situaţiile în care indemnizaţiile brute de încadrare, cu includerea suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, nu mai pot fi aplicate prevederile art. 38 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, care aveau drept scop tocmai atingerea nivelului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022.

La 25 septembrie 2024 a fost înregistrată la dosar cererea de renunţare la judecată formulată de reclamanţii AAA ş.a. în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă, Tribunalul Iaşi urmând a lua act de aceasta.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

La 24 octombrie 2024 a fost înregistrat la prezentul Dosar nr. 2.082/1/2024 punctul de vedere al reclamanţilor AAA ş.a., prin care arată că au depus cerere de renunţare la judecată în Dosarul nr. 5.904/99/2023 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, conform celor menţionate la paragraful 17 din prezenta decizie, iar pârâţii şi-au exprimat acordul cu privire la renunţarea la judecată.

Faţă de cele menţionate în cadrul paragrafului precedent, reclamanţii solicită admiterea excepţiei lipsei de interes a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept identificată la paragraful 8 din prezenta decizie, iar, în subsidiar, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, pentru neîndeplinirea condiţiei ca lămurirea chestiunii de drept să fie esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Potrivit punctului de vedere comunicat de instanţa de trimitere, prin adresa de răspuns la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de complinire a lipsurilor din cadrul Încheierii din 23 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 5.904/99/2023, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 14.10.2024, acordarea, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În primul rând, se impune stabilirea naturii juridice a acestor drepturi salariale. Astfel, dacă, în cazul valorii de referinţă sectorială, în deciziile emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că aceasta este o componentă cu aplicabilitate generală ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale „Justiţie”, în cazul drepturilor salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare s-a statuat, prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 16 decembrie 2009, că lipseşte o cuantificare legală, neavând o bază suficientă în dreptul intern, astfel că nu pot fi acordate.

Pe cale de consecinţă, rezultă că aceste drepturi băneşti recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive (pentru o parte dintre reclamanţi), echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate cu aplicarea suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare, trebuie considerate a avea natura unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătoreşti nu au fost de natură a modifica/completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceste drepturi salariale, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminatoriu generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială. Astfel, cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de aplicarea suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024). VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Tribunalele Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Covasna – Secţia civilă, Arad – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale au transmis hotărâri judecătoreşti cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a comunicat un punct de vedere teoretic asupra chestiunii de drept.

Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că salariul brut lunar în plată, cu includerea suplimentelor salariale reprezentate de suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, se poate majora cu 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, chiar dacă prin aceasta se încalcă prevederile art. 38 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul Tribunalului Arad – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale, în esenţă, a fost invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că salariul brut lunar în plată, cu includerea suplimentelor salariale reprezentate de suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, nu se poate majora cu 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă prin aceasta se încalcă prevederile art. 38 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul tribunalelor Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Covasna – Secţia civilă.

În acelaşi sens a fost exprimat şi punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, al Tribunalului Vaslui.

În susţinerea orientării menţionate la paragraful 28 s-a apreciat că ar fi aplicabil mutatis mutandis raţionamentul logico-juridic expus de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024, paragrafele 99-101.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării a fost pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare sunt neconstituţionale. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate, ca relevante sau în legătură cu chestiunea supusă analizei: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care s-a statuat: ” Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 43 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, prin care s-a statuat: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie», stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, conform căreia: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prioritar, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Sub imperiul acestei norme generale, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022; Decizia nr. 81 din 5 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2023 etc.) s-a statuat că, pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, aflate în ultimă instanţă; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să fie nouă; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 („dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”).

În acest context normativ se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite toate condiţiile anterior enunţate, se constată că nu este îndeplinită cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Referitor la primele două condiţii legale, acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în primă instanţă, conform art. 269 alin. (1) raportat la art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Codul muncii”), iar litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Este îndeplinită şi ultima condiţie legală enunţată, întrucât, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o altă hotărâre prealabilă şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la cea de-a treia condiţie, instanţa supremă constată că: prin adresa de complinire a lipsurilor din cadrul Încheierii din 23 septembrie 2024, emisă de instanţa de trimitere, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 14.10.2024, aceasta din urmă precizează faptul că, în Dosarul nr. 5.904/99/2023, a fost depusă cererea de renunţare la judecată formulată de reclamanţi, în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă, iar prin punctul de vedere al reclamanţilor AAA ş.a., înregistrat la prezentul dosar la 24 octombrie 2024, se arată că aceştia au depus cerere de renunţare la judecată în Dosarul nr. 5.904/99/2023 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, conform celor menţionate la paragraful 17 din prezenta decizie, iar pârâţii şi-au exprimat acordul cu privire la renunţarea la judecată, solicitând admiterea excepţiei lipsei de interes a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept identificată la paragraful 8, iar, în subsidiar, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, pentru neîndeplinirea condiţiei ca lămurirea chestiunii de drept să fie esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei.

În urma analizării celor mai sus menţionate, precum şi a încheierii de sesizare se evidenţiază aspecte de natură a contura concluzia certă că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, dat fiind că instanţa de trimitere trebuie să examineze cu prioritate manifestarea de voinţă irevocabilă a reclamanţilor, sesizarea putând fi transmisă instanţei supreme numai în măsura în care ulterior ar mai subzista pe rolul instanţei o cauză supusă soluţionării în fond.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că întrebarea ce formează obiectul sesizării în prezentul dosar se referă la drepturi de care beneficiază funcţionarii publici din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi în temeiul unui act administrativ emis în anul 2023, act care a intrat în circuitul civil, produce efecte şi nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege.

Sesizarea formulată nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere solicitând, în fapt, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să tranşeze legalitatea actului, deşi reclamanţii nu au învestit instanţa de trimitere cu un atare capăt de cerere.

Or, prealabil sesizării instanţei supreme, se impun, cu necesitate, stabilirea şi evidenţierea existenţei unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea cauzei, întrucât numai în aceste condiţii se pot demonstra utilitatea şi interesul în promovarea acestui demers, chiar şi în condiţiile existenţei unui act derogativ de la regulile de drept comun precum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cerinţa legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei trebuie raportată, în mod necesar, la limitele învestirii instanţei de trimitere, ceea ce presupune că problema de drept cu a cărei dezlegare de principiu instanţa supremă este învestită trebuie să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei cu care instanţa de trimitere este sesizată.

În acest context, decizia instanţei supreme pronunţată în această procedură trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului.

Or, pe de o parte, reclamanţii au renunţat la judecată, astfel încât, în măsura în care instanţa de fond ar lua act de această renunţare, dezlegarea nu ar mai servi soluţionării cauzei. Pe de altă parte, chiar în lipsa acestei manifestări de voinţă în sensul renunţării la judecată, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii nu au solicitat instanţei învestite analiza legalităţii actului, modificarea actului sau anularea acestuia, nici sub aspectul stabilirii salariilor de încadrare, nici sub aspect discriminatoriu.

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că această cerinţă legală presupune ca problema de drept să fie esenţială, direct incidentă în soluţionarea cauzei şi raportată la limitele învestirii instanţei de trimitere (Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020; Decizia nr. 81 din 5 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2023).

Cu alte cuvinte, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei (Decizia nr. 6 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 1 aprilie 2021; Decizia nr. 73 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1123 din 25 noiembrie 2021; Decizia nr. 62 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1173 din 7 decembrie 2022; Decizia nr. 49 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 6 noiembrie 2023; Decizia nr. 8 din 19 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 14 martie 2024; Decizia nr. 10 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 17 aprilie 2024).

În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că nu este îndeplinită condiţia în discuţie atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanşată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă (Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023), ori atunci când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită (Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023).

Ca atare, spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă şi generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea unei chestiuni de drept este una punctuală, adecvată circumstanţelor speţei (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022).

În consecinţă, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,