Decizia nr. 110/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2409/1/2024 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: ” Dacă acordarea sporului de 15% din salariul de bază al personalului care îşi desfăşoară activitatea prin acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.409/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.920/105/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă acordarea sporului de 15% din salariul de bază al personalului care îşi desfăşoară activitatea prin acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice, prevăzut la pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate şi asistenţă socială», poate fi condiţionată de aprobarea sumelor cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii în care se solicită acest spor.”

Magistratul-asistent învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 26 septembrie 2024, completată prin Încheierea din 7 noiembrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 octombrie 2024 cu nr. 2.409/1/2024. II. Normele legale incidente

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare (regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018): Anexa nr. 9 la regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 – Mărimea sporului pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare acordat în baza prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare Pct. IV. „Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare A. Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în: (…) 2. servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017: Art. 3 referitor la gestionarea sistemului de salarizare: ” (4) Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.” Art. 25 referitor la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi ” Art. 25. – (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.” Anexa nr. II, capitolul II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale ” Art. 14. – (1) În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…) d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; (…)”

Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare: ” Art. 14. – (…) (4) Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.”

Normele legale apreciate incidente de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2017 ” Art. 2. – (1) Locurile de muncă pentru care se acordă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă sunt acelea care presupun condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare constatate ca urmare a determinărilor sau, după caz, expertizărilor de specialitate de către organele abilitate în acest sens. (2) Beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă următoarele categorii de personal, angajaţi în administraţia publică locală: a) funcţionari publici; b) personal contractual. (3) Mărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.” ” Art. 9. – Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezentul regulament, se acordă cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.” III. Expunerea procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamantul, persoană fizică, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare (…) şi primarul municipiului (…), obligarea la plata sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, începând cu luna mai 2019 şi în continuare, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective, precum şi reactualizarea sumelor cu indicele de inflaţie.

Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 831 din 11 iulie 2024, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sporului de 15% din salariul de bază, pentru condiţii vătămătoare şi periculoase de muncă, începând cu luna mai 2019 şi în continuare până la incidenţa unei modificări legislative, debit care va fi actualizat cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii, (…), solicitând admiterea căii de atac şi casarea sentinţei civile recurate.

Prin motivele de recurs s-a arătat că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente, respectiv art. 9 din Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2017.

Potrivit acestor dispoziţii, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, în limitele prevăzute în anexa la regulament, se acordă cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. Având în vedere faptul că în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii 2019-2023 nu au fost aprobate sume cu această destinaţie, nu se poate proceda la acordarea acestui spor; totodată, s-a susţinut că s-a aplicat greşit art. 14 din Legea nr. 273/2006, care reglementează faptul că nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată dacă nu există prevedere bugetară.

În cadrul soluţionării recursurilor s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, condiţiile cumulative de admisibilitate instituite de legiuitor pentru declanşarea acestei proceduri au fost apreciate a fi: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluţionată în primă instanţă sau în calea de atac; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat anterior şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că aceste condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet de judecată al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestit în calea de atac a recursului, întrebările formulate au legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei, iar în legătură cu chestiunile de drept aduse în dezbatere, instanţa supremă nu a dezlegat, cu efecte general obligatorii, problemele de drept care constituie obiect al sesizării şi nici nu există vreun recurs în interesul legii în curs de soluţionare având acest obiect. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Instanţa de trimitere a opinat că acordarea sporului de 15% din salariul de bază al personalului care îşi desfăşoară activitatea prin acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice prevăzut la pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” nu poate fi condiţionată de aprobarea sumelor cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii în care se solicită acest spor, întrucât, deşi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, în limitele prevăzute în anexa la regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2017, se acordă cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, acordarea acestui spor nu este condiţionată de dispoziţia legală de instituire de includere în bugetul de venituri şi cheltuieli a unor fonduri cu destinaţia specială. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au exprimat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Hotărârile şi punctele de vedere înaintate sunt în sensul că sporul pentru condiţii deosebite de până la 15% din salariul de bază se acordă în condiţiile dovedirii existenţei condiţiilor periculoase sau vătămătoare la locul de muncă al persoanei angajate într-un serviciu social destinat persoanelor cu handicap, pe baza unor buletine de determinare prin expertizarea condiţiilor de muncă.

Acordarea acestui spor nu este condiţionată prin dispoziţia legală de instituire de includerea în bugetul de venituri şi cheltuieli a unor fonduri cu destinaţia specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2017 reglementează locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, respectiv a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală şi instituie dreptul personalului din administraţia publică locală făcând parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” de a beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă ce se acordă într-un anumit cuantum, pe baza rezultatelor buletinelor de determinare.

Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, „ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, (…) sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu”.

Din analiza dispoziţiilor legale indicate reiese că ordonatorii de credite au nu doar obligaţia de a stabili cuantumul sporurilor în conformitate cu prevederile legale, ci şi obligaţia de a depune diligenţe pentru asigurarea bugetului necesar pentru plata sporurilor.

Simpla invocare în apărare a inexistenţei fondurilor alocate cu această destinaţie nu poate constitui un temei pentru respingerea cererii, întrucât acceptarea acestei ipoteze ar atrage concluzia inacceptabilă conform căreia acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase de muncă ar fi o simplă posibilitate lăsată la aprecierea discreţionară a ordonatorului de credite, care poate alege să rămână în pasivitate şi să nu solicite alocarea de fonduri bugetare.

Or, nu aceasta a fost intenţia legiuitorului, care nu a reglementat sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase de muncă sub forma unui beneficiu eventual, ci, dimpotrivă, a prevăzut expres acest spor sub forma unui drept în favoarea angajaţilor.

Doar legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul, condiţiile şi limitele acordării sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, precum şi de a decide cu privire la acordarea acestuia, iar nu şi ordonatorul de credite.

Nici invocarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 273/2006 nu conduce la o altă concluzie.

Ministerul Public a menţionat că la nivelul Secţiei judiciare nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 16 din 13 ianuarie 2025

Decizia nr. 36 din 10 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 11 martie 2025

Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025 IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate ale unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum este cazul prezent, sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze (de dreptul muncii, de contencios administrativ şi fiscal); – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, se reţin următoarele: Sesizarea provine dintr-un litigiu având ca obiect acordarea către un funcţionar public a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, spor care este prevăzut în cap. I lit. B art. 1 din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 şi care reprezintă, potrivit art. 7 lit. i) din aceeaşi lege-cadru, un drept salarial. Litigiul se înscrie, aşadar, în domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat.

Curtea de apel este învestită cu soluţionarea recursurilor declarate de pârâţi împotriva sentinţei civile pronunţate de tribunal în primă instanţă, în virtutea competenţei sale legale conturate prin dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Fiind evident că, în raport cu parametrii în care a fost formulată, sesizarea prezentă vizează o chestiune de drept, se constată că nu este îndeplinită condiţia ca de lămurirea acestei chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de trimitere este preocupată de primirea unui răspuns în legătură cu chestiunea de drept a posibilităţii condiţionării acordării către funcţionarul public din cadrul administraţiei publice locale (numit în cazul pendinte, în cadrul administraţiei serviciilor sociale comunitare, constituite conform Legii asistenţei sociale nr. 292/2011 şi administrate de către autorităţile administraţiei publice locale) a sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare de 15% din salariul de bază, prevăzut de pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, de aprobarea sumelor cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii în care se solicită acest spor.

Analizând încheierea de sesizare se constată că instanţa de trimitere nu a argumentat în niciun fel legătura dintre această problemă de drept şi fondul cauzei, neexpunând nici măcar minimal motivele pentru care a apreciat că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Încheierea de şedinţă relevă că, dimpotrivă, instanţa de trimitere se referă la temeiuri juridice distincte de cel care fundamentează prezenta sesizare, la categorii de personal diferite (respectiv personalul încadrat într-o agenţie judeţeană pentru protecţia mediului) şi la o altă problemă de drept decât cea ilustrată în dispozitiv. În mod evident, instanţa de trimitere a realizat în cuprinsul considerentelor încheierii de sesizare o confuzie regretabilă asupra obiectului şi părţilor dosarului, astfel încât concluzia sa privind interdependenţa dintre lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea cauzei este de fapt integral nefundamentată.

Procedând la propria verificare a întrunirii acestei cerinţe de admisibilitate a sesizării, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept constată din analiza înscrisurilor ataşate sesizării că, potrivit actelor procedurale formulate de către părţile procesuale în dosarul aflat pe rolul curţii de apel, respectiv: cererea de chemare în judecată, întâmpinările formulate de către cei doi pârâţi în faza procesuală a fondului, răspunsul la întâmpinare al reclamantului din aceeaşi etapă procesuală, recursurile promovate de pârâţi împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, precum şi întâmpinarea la recurs formulată de către intimatul reclamant, s-a indicat unanim şi invariabil temeiul juridic incident – subsecvent Legii-cadru nr. 153/2017 aplicabile – ca fiind Hotărârea Guvernului nr. 569/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală. Acest regulament reglementează, în aplicarea legii-cadru, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă în privinţa funcţionarilor publici din administraţia publică locală.

Această raportare normativă a fost justificată de toate părţile procesuale prin prisma calităţii reclamantului de funcţionar public în cadrul administraţiei publice locale, numit în temeiul unei dispoziţii a primarului, calitate care, de altfel, a fost confirmată prin sentinţa civilă recurată.

Astfel, reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată acordarea respectivului spor în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017 şi al Hotărârii Guvernului nr. 569/2017, în vreme ce pârâta Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare (…) s-a apărat invocând dispoziţiile art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 569/2017, arătând că în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii 2018-2023 nu au fost prevăzute şi aprobate sume cu această destinaţie. Pârâta s-a prevalat totodată şi de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 273/2006, care impun ca nicio cheltuială din fonduri publice locale să nu poată fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.

Pârâtul primarul municipiului (…) a invocat în apărare, în esenţă, incidenţa art. 3 şi 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, care impun obligaţia stabilirii drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, în limita încadrării în sumele aprobate în bugetul propriu, precum şi fără depăşirea, în situaţia funcţionarilor publici, a indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar. A invocat totodată necesitatea respectării dispoziţiilor art. 25 din legea-cadru referitoare la plafonul maxim şi faptul că reclamantul nu ar fi făcut dovada îndeplinirii, în ceea ce îl priveşte, a condiţiilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 569/2017, întrucât buletinul de expertizare a condiţiilor de muncă întocmit nu ar fi vizat şi postul său de muncă. S-a prevalat totodată şi de dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivele de recurs, pârâţii recurenţi invocă aceleaşi apărări ilustrate în faza procesuală a fondului, grefate pe aceleaşi dispoziţii normative enunţate.

Cu toate acestea, instanţa de recurs trimite sesizarea prezentă, fundamentând-o pe un alt temei juridic, consacrat printr-un alt regulament-cadru adoptat distinct, în temeiul aceleiaşi Legi-cadru nr. 153/2017, însă pentru o altă familie ocupaţională de funcţii bugetare, respectiv prin Hotărârea de Guvern nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”.

Din observarea apărărilor formulate de părţile procesuale se constată, aşadar, că, raportat la calitatea reclamantului de funcţionar public în cadrul administraţiei publice locale, rezolvarea litigiului nu depinde de interpretarea prevederilor pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 menţionată, conform cărora: ” IV. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare A. Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în: (…) 2. servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice.”

Problema de drept semnalată de instanţa de trimitere nu are legătură cu fondul cererii deduse judecăţii atât timp cât, astfel cum s-a expus, reclamantul nu face parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, căreia i se aplică Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, ci face parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală, familie în raport cu care sporul solicitat pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă este reglementat distinct şi exhaustiv prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2017, şi cât nu s-a învederat de către părţile procesuale vreo apărare fundamentată pe regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

Însăşi instanţa de trimitere, prin Încheierea de şedinţă din 7.11.2024 prin care a înlăturat, potrivit art. 442 din Codul de procedură civilă, omisiunea vădită a neexpunerii opiniei sale asupra modului de dezlegare a problemei de drept sesizate, a expus punctul său de vedere justificându-l – surprinzător şi inconsecvent în raport cu temeiul juridic pe care şi-a fundamentat problema de drept – prin referire la Hotărârea Guvernului nr. 569/2017: „în motivarea acestui punct de vedere, se reţine că acordarea sporului de 15% (…) prevăzut la punctul IV lit. pct. 2 din anexa nr. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” nu poate fi condiţionată de aprobarea sumelor cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii în care se solicită acest spor, întrucât, deşi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, în limitele prevăzute în anexa la regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2017, se acordă cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, acordarea acestui spor nu este condiţionată de dispoziţia legală de instituire de includerea în bugetul de venituri şi cheltuieli a unor fonduri cu destinaţia specială”.

Deci însăşi instanţa de trimitere consideră incidentă în cauză Hotărârea Guvernului nr. 569/2017, act normativ contrapus celui reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, la care însă în mod nemotivat s-a raportat în conturarea problemei de drept sesizate.

Aşadar, în urma analizării înscrisurilor anexate încheierii de sesizare şi în lipsa prezentării de către instanţa de trimitere a unor argumente pertinente asupra legăturii de interdependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept, constatându-se că, dimpotrivă, instanţa s-a raportat în fundamentarea sesizării la un alt act normativ (incident), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că lămurirea chestiunii de drept indicate de autorul sesizării nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cererii deduse judecăţii.

În practica instanţei supreme s-a stabilit că hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 10 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 17 aprilie 2024; Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, sau Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025).

Tot astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că nu este îndeplinită condiţia în discuţie atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanşată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă (Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023), ori atunci când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită (Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023).

Spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă şi generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea unei chestiuni de drept este una punctuală, adecvată circumstanţelor speţei (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022).

Drept urmare a ansamblului considerentelor expuse, întrucât nu rezultă existenţa unei legături de interdependenţă între chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi pretenţia dedusă judecăţii, nu se poate reţine îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate pentru declanşarea mecanismului procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile.

Aşadar, soluţia care se impune în privinţa prezentei sesizări este aceea a respingerii, ca inadmisibilă, devenind superfluă analiza întrunirii celorlalte condiţii de admisibilitate a sesizării atât timp cât ele sunt prevăzute în mod cumulativ.