Decizia nr. 63 din 28 octombrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.711/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 28.262/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, ce au fost comunicate părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; reclamanta a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 iulie 2024, în Dosarul nr. 28.262/3/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992), art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 10/2018), stimulentele reglementate de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014), art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015), art. 1, 2 şi 3 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016 pentru acordarea drepturilor salariale prevăzute în capitolul 15 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene C (2015) 3.508 din 26.05.2015, pentru personalul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016) şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 31/2022 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi nr. 2 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016 pentru acordarea drepturilor salariale prevăzute în capitolul 15 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene C (2015) 3.508 din 26.05.2015, pentru personalul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 31/2022), intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă? În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015, art. 1, 2 şi 3 şi anexelor nr. 1 şi nr. 2 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942 din 24 octombrie 2016, cu privire la algoritmul de calcul al procentului aferent fiecărui criteriu de performanţă individuală, cuantumul stimulentelor se calculează proporţional cu timpul efectiv lucrat sau prin raportare la orele lucrătoare din luna pentru care se acordă?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 august 2024 cu nr. 1.711/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 28 octombrie 2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Art. 150. – ” (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.”

Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare Art. 7. – ” (1) Pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu. (3) Pentru salariaţii încadraţi cu fracţiuni de normă, indemnizaţia de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracţiunea sau fracţiunile de normă care se iau în calcul. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică şi în cazul efectuării concediului restant din anul 1991. (5) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.”

Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare Art. 23. – ” (1) Personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii. (2) Durata minimă a concediului de odihnă este de 21 de zile lucrătoare pe an. (3) La determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii. (4) «abrogat» (5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă. (6) Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare. (7) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările şi completările ulterioare Art. 17. – ” (…) (2) Cuantumul drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) şi criteriile de acordare pentru fiecare angajat din cadrul Agenţiei se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările şi completările ulterioare Art. 13. – ” (…) (3) Sumele aferente costurilor de personal, prevăzute la alin. (1) lit. m), respectiv stimulentele, cuantumul acestora şi criteriile de acordare pentru personalul cu sarcini clare şi specifice stabilite prin fişa postului, privind pregătirea, managementul, monitorizarea, evaluarea, informarea şi controlul Programului, aşa cum sunt specificate în cadrul capitolului 15.6 din PNDR 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare, sunt rambursabile din FEADR şi EURI şi se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 28.262/3/2023, reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a chemat în judecată pârâtul X, pentru a fi obligat la restituirea sumei de 353 lei încasate necuvenit şi a dobânzilor legale aferente.

În motivarea acţiunii a arătat că pârâtul este angajatul său şi că în luna martie 2021 acesta a beneficiat de 11 zile de concediu de odihnă şi 10 zile de concediu medical, pentru care a primit şi stimulente, care nu trebuiau acordate pe perioada concediilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 256 din Codul muncii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, precum şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata diferenţei între indemnizaţia de concediu acordată şi indemnizaţia la care avea dreptul efectiv, prin includerea stimulentelor şi a indemnizaţiei de hrană.

A invocat dispoziţiile Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, cu modificările şi completările ulterioare, arătând că suma care face obiectul cererii introductive este o sumă de natură salarială, a cărei nelegalitate a fost constatată de Curtea de Conturi, în urma unui audit.

În şedinţa publică din 4 iulie 2024, tribunalul a pus în discuţia părţilor aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept ce face obiectul dosarului.

În şedinţa publică din 5 iulie 2024 s-au dispus sesizarea instanţei supreme, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat incidenţa art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cu privire la domeniul de aplicare a acestui act normativ, instanţa de sesizare a reţinut că pârâtul face parte din personalul plătit din fonduri publice, iar cauza vizează modul de stabilire şi plata unor drepturi de natură salarială prevăzute de art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015, art. 1, 2 şi 3 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016, art. 150 din Codul muncii, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare (Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal), în sensul art. 76 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal, veniturile brute din salarii sau considerate asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unor statute speciale prevăzute de lege, indiferent de perioada la care se referă, şi care sunt realizate din sumele reprezentând premiul anual şi stimulentele acordate, potrivit legii, personalului din instituţiile publice, cele reprezentând stimulentele acordate salariaţilor agenţilor economici, sumele primite pentru concediul de odihnă.

Conform art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, personalul agenţiei pentru care au fost definite sarcini clare şi specifice implementării FEADR beneficiază de drepturile salariale prevăzute în PNDR 2007-2013, precum şi în PNDR 2014-2020, în condiţiile în care sumele aferente acordării acestor drepturi salariale sunt rambursabile din FEADR. De asemenea, potrivit art. 16 alin. (1 3 ) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015, „în bugetul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură se cuprind sumele necesare angajării şi plăţii cheltuielilor prevăzute în măsura de asistenţă tehnică cuprinsă în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia CE nr. 3.508 din 26 mai 2015 de aprobare a programului de dezvoltare rurală a României pentru sprijin din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, cu modificările şi completările ulterioare, din care: a) cheltuieli de natura cheltuielilor de personal, respectiv stimulente acordate personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură”.

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în cazul bugetului fondurilor externe nerambursabile, conform art. 1 alin. (2) lit. i). Conform art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finanţată din venituri proprii şi subvenţii alocate de la bugetul de stat, iar drepturile deduse judecăţii se achită din bugetul acestei instituţii publice.

În aceste condiţii, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Instanţa a reţinut că de lămurirea chestiunilor de drept în discuţie depinde soluţionarea pe fond a cauzei. În ceea ce priveşte cererea principală, reclamanta a solicitat restituirea unor sume încasate necuvenit de către pârât, reprezentate de stimulentele aferente lunii martie 2021, susţinând ca pârâtul are dreptul la o sumă calculată numai prin raportare la zilele efectiv lucrate în luna martie, cu excluderea zilelor de concediu medical şi de odihnă, invocând Decizia Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020, respectiv art. 1 pct. 1, care prevede că „teza finală a art. 2 din anexa nr. 3 a Deciziei nr. 3.092/8.11.2016 privind excepţia de la aplicarea principiului proporţionalităţii în cazul concediilor de odihnă şi al recuperărilor se abrogă”. Pârâtul se apără, invocând nelegalitatea Deciziei Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020, susţinând ca încalcă prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016, în vigoare în luna martie 2021. Pârâtul a arătat că modul corect de calcul este cel aplicat de reclamantă până la data emiterii Deciziei Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020, respectiv prin acordarea integrală a stimulentelor în cazul în care salariatul se află în concediu de odihnă, prin raportare la numărul zilelor lucrătoare ale lunii pentru care se acordă. Astfel, până la adoptarea Deciziei Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020 a fost în vigoare Decizia nr. 3.092/8.11.2016, care prevedea în art. 2 din anexa nr. 3 că procentul aferent fiecărui criteriu de performanţă individuală, după caz, se calculează prin înmulţirea procentului maxim stabilit pentru fiecare criteriu în raport cu numărul de zile/ore efectiv prestate în luna respectivă de salariat, pentru criteriul de performanţă respectiv. Acest algoritm nu se aplică pentru concediul de odihnă şi recuperări. Această ultimă dispoziţie a fost interpretată de reclamantă până la data de 2 noiembrie 2020 în sensul că, pentru perioada concediului de odihnă, stimulentele erau acordate integral, iar pârâtul susţine că Decizia nr. 3.664/2.11.2020 este contrară Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016. Totodată, prin cererea reconvenţională introdusă la data de 26 octombrie 2023, pârâtul-reclamant a solicitat plata diferenţelor dintre indemnizaţia de concediu de odihnă încasată în ultimii 3 ani şi cea la care ar fi avut dreptul dacă reclamanta ar fi calculat-o prin includerea în baza de calcul al normei de hrană şi a stimulentelor încasate, conform dispoziţiilor din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016 şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 31/2022.

Din cercetarea efectuată de tribunal a rezultat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat într-un recurs în interesul legii sau printr-o hotărâre în dezlegarea unei chestiuni de drept cu privire la problemele de drept expuse. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Menţionează că aceste venituri nu au ca izvor bugetul fondurilor publice din România, ci provin în exclusivitate de la bugetul Uniunii Europene, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, transpus în legislaţia din România prin ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 41/2014 şi nr. 49/2015.

Pârâtul s-a opus sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a argumenta poziţia procesuală. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 28.262/3/2023 nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept şi nici nu a complinit lipsurile încheierii de sesizare, potrivit Adresei emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 23 august 2024. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat numai opinii teoretice în problema ce face obiectul sesizării.

Astfel, instanţele care au comunicat asemenea opinii (Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Iaşi) au apreciat că stimulentele prevăzute de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 şi art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 trebuie analizate în contextul caracterului lor permanent sau nepermanent, doar veniturile cu caracter permanent putând fi incluse în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă.

Or, stimulentele prevăzute de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 şi art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 nu sunt destinate a acoperi eventuale inconveniente ce rezultă din executarea sarcinilor de serviciu, ci, din contră, sunt destinate să recompenseze îndeplinirea anumitor criterii de performanţă, scopul acordării acestora fiind stimularea personalului, astfel că acestea nu pot intra în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă.

O singură instanţă (Tribunalul Buzău – Secţia I civilă) a apreciat că stimulentele în discuţie intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă şi se calculează prin raportare la orele lucrătoare din luna pentru care se acordă.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară şi nici nu au înaintat opinii teoretice asupra problemei de drept.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

La dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori.

Printr-un raport s-a apreciat că stimulentele reglementate de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015, art. 2 alin. (1) raportat la anexa nr. 2 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016 şi la anexa nr. 2 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 31/2022 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă.

Prin cel de-al doilea raport s-a propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, cu motivarea că nu se întrevede o legătură necesară între aşa-numita chestiune de drept ce face obiectul sesizării şi pretenţia dedusă judecăţii, astfel că nu se poate reţine că aceasta este direct incidentă pentru soluţionarea pe fond a cauzei. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor legale care permit declanşarea mecanismului de interpretare.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Sub imperiul acestei norme generale, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (spre exemplu, Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 10 octombrie 2022; Decizia nr. 81 din 5 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2023, etc.), s-a statuat că, pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată aflate în ultimă instanţă; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să fie nouă; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile actului normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.

Potrivit art. 1 alin. (3), ordonanţa de urgenţă „se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

De asemenea, în art. 3 s-a prevăzut că „dispoziţiile art. 1 şi 2 se aplică şi proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă”.

Faţă de norma generală, se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială, derogatorie însă numai sub aspectul titularului sesizării, al condiţiei noutăţii şi al obligativităţii sesizării (dar subsumat îndeplinirii tuturor condiţiilor de admisibilitate), privind solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care se va aplica potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 [„dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”].

În acest context normativ se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept; (iv) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplineşte primele două cerinţe de admisibilitate.

Astfel, cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare. Totodată, litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, obiectul contestaţiei judiciare fiind reprezentat de obligarea salariatului angajat în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru care salarizarea personalului se face potrivit prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel cum reglementează art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, la restituirea sumei de 353 lei, încasată necuvenit.

Cât priveşte cea de-a treia condiţie legală enunţată, referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, în accepţiunea autonomă dată acestei instituţii în mecanismul hotărârii prealabile, susceptibilă de interpretări diferite din partea instanţelor de judecată şi, astfel, cu potenţial de jurisprudenţă neunitară, de natură să facă incident mecanismul unificării a priori a practicii judiciare, se observă, în primul rând, că, prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere nu a prezentat niciun argument pentru care a considerat necesar să apeleze la acest remediu, al reglării prealabile a jurisprudenţei, ci a menţionat, la modul general, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Or, întrebarea prealabilă cu care a fost sesizată instanţa supremă în cadrul acestui mecanism prealabil vizează următoarea chestiune: dacă stimulentele reglementate de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015, art. 1, 2 şi 3 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016 şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 31/2022 intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă.

Cu alte cuvinte, instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă excluderea stimulentelor în discuţie din calculul indemnizaţiei concediului de odihnă de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin Decizia nr. 3.664/2.11.2020, respectă prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016, în executarea căruia a fost dată.

Aceasta, în condiţiile în care cele două ordonanţe de urgenţă emise în materie cu privire la drepturile personalului Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 şi, respectiv, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015) nu prevăd nimic în legătură cu respectivele stimulente, ci doar faptul că ele se acordă potrivit ordinului ministrului, care, la rândul lui, face trimitere la decizia preşedintelui Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. În continuare, rezultă că printr-o decizie a preşedintelui Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (nr. 3.092/8.11.2016), neincidentă speţei, au fost recunoscute respectivele stimulente, în timp ce prin decizia emisă ulterior (nr. 3.664/2.11.2020), aplicabilă litigiului, s-a stabilit că ele nu se datorează (abrogându-se, totodată, decizia anterioară).

Or, o atare solicitare din partea instanţei de trimitere nu cuprinde identificarea de către aceasta a unei norme de drept, primară sau secundară, aptă de a genera poziţii divergente de interpretare şi care să justifice necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.

Dimpotrivă, întrebarea prealabilă vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, prin verificarea modului de interpretare şi aplicare a legii la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcţiei jurisdicţionale pe care acesta o are de îndeplinit şi la care nu îi este permis să renunţe sau să o delege.

Aceasta, faţă de împrejurarea că ceea ce se pune în discuţie este determinarea, în concret, raportat la datele speţei, a succesiunii în timp a efectelor unor acte administrative (pentru a le verifica incidenţa la speţă) şi, în mod corespunzător, a ierarhiei actelor normative, în funcţie de forţa lor juridică.

Contestarea în proces de către pârât a legalităţii Deciziei preşedintelui Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nr. 3.664/2.11.2020, sub motiv că ea ar contraveni deciziei anterioare, pe care a abrogat-o, şi că astfel i s-ar cuveni, în continuare, drepturile recunoscute de un act administrativ pentru o perioadă ce nu intră sub incidenţa pretenţiilor deduse judecăţii, nu se poate constitui într-o chestiune de drept, susceptibilă de o interpretare de principiu, pe calea mecanismului hotărârii prealabile, ci doar într-un aspect al apărării procesuale punctuale, lăsat în stricta apreciere şi verificare a instanţei învestite cu judecata fondului litigiului.

Referitor la această cerinţă, respectiv ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în jurisprudenţa sa, că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”, fiind supusă unei evaluări în concret din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile.

Aşa cum s-a arătat şi în doctrină 1 , pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal. 1 A se vedea, de exemplu, M. Nicolae, Recursul în interesul legii şi dezlegarea, în prealabil, a unei chestiuni de drept noi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în lumina noului Cod de procedură civilă, în Dreptul nr. 2/2014, pagina 59; V. Belegante în Noul Cod de procedură civilă, comentat şi adnotat, vol. I (coordonatori V.M. Ciobanu, M. Nicolae), Ed. U.J., Bucureşti, ed. a II-a, 2016, pagina 1.468; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ed. a II-a, vol. I, Teoria generală, Ed. Solomon, 2017, pagina 691; O. Spineanu-Matei, în Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole (coord. G. Boroi) vol. I, Ed. Hamangiu, 2013, pagina 1.008.

Jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă a statuat constant că „în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii”. În acest sens au fost pronunţate, cu titlu de exemplu: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Este vorba, aşadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme legale (îndoielnică, neclară), stabilită ca incidentă cauzei de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu de interpretarea, în concret, a acestei norme de către instanţa supremă, căreia ulterior instanţa de trimitere să îi facă aplicare punctuală la speţă, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Concluzionând, noţiunii de „chestiune de drept” nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate cere instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea” ar semnifica chiar „soluţionarea fondului”, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Prin urmare, lămurirea chestiunii dacă stimulentele reglementate de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015, art. 1, 2 şi 3 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 942/2016 şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 31/2022 intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă, adică soluţionarea pe fond a procesului, este şi rămâne în competenţa Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În atare situaţie, nefiind întrunită cerinţa unei chestiunii de drept, nu se poate reţine admisibilitatea accesării mecanismului de unificare a practicii judiciare de către instanţa de trimitere.