Decizia nr. 73 din 3 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.313/1/2024, la care s-a conexat Dosarul nr. 94/1/2025, este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu privire la următoarele probleme de drept: ” Dacă, în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 şi 13 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, a art. 150 din Codul muncii, indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă trebuie să cuprindă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii grele de muncă, sporuri de care personalul beneficiază în perioada de activitate?”; ” Dacă, în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 din anexa nr. VI «Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională”» la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă cuvenită poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie/Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să cuprindă sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a)-c) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv: sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii grele de muncă şi sporul pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată – de care personalul beneficiază în perioada de activitate (acordate în mod concomitent)?; Prevederile art. 150 din Codul muncii se aplică la calcularea şi scadenţa drepturilor prevăzute de art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, având în vedere că, în temeiul art. 1 alin. (2) şi art. 278 din Codul muncii, normele din Codul muncii completează legislaţia funcţiei de poliţie, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective?”.

Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi amicus curiae din partea Sindicatului Naţional Pro Lex.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la prima problemă de drept.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 octombrie 2024, cu nr. 2.313/1/2024.

Ulterior, pe rolul instanţei supreme a fost înregistrată, cu nr. 94/1/2025, sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la ultimele două probleme de drept.

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi cel al sesizării înregistrării ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 94/1/2025 la Dosarul nr. 2.313/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 360/2002 ” Art. 28. – (1) Poliţistul are dreptul la: (…) e) concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concediu fără plată, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. VI „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi securitate naţională»” Capitolul II „Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională” Secţiunea a 2-a „Soldele de funcţie şi salariile de funcţie” ” Art. 4. – (1) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la salariu lunar. (2) Salariul lunar se compune din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale. (…) Art. 12. – (1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care lucrează în condiţii de pericol în unităţile de fabricare, experimentare, analiză sau depozitare a muniţiilor, pulberilor, explozivilor şi substanţelor toxice speciale sau care execută operaţiuni de depozitare, dezamorsare, manipulare, examinare ori neutralizare a acestora, precum şi cel care desfăşoară activităţi specifice la calamităţi naturale beneficiază de o primă pentru condiţii periculoase de muncă, diferenţiată în funcţie de gradul de pericol şi/sau de timpul efectiv lucrat în aceste locuri, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, astfel: – locuri de muncă sau operaţiuni deosebit de periculoase – 37-50%; – locuri de muncă sau operaţiuni foarte periculoase – 16-30%; – locuri de muncă sau operaţiuni periculoase – până la 16%. (2) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de condiţiile de muncă: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. (3) Locurile, condiţiile de muncă şi operaţiunile, precum şi procentele de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. Art. 13. – (1) Dispoziţiile legale prin care sunt stabilite sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi de natură salarială pentru personalul din alte domenii de activitate din sectorul bugetar se aplică şi personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil care se află în situaţii similare, indiferent de tipul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. (2) Normele de aplicare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.”

Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 ” Art. 37. – (1) Poliţiştii, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate şi alte concedii plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute. În cazul în care detaşarea se face pe un post cu un nivel de salarizare superior, poliţiştii beneficiază de salariul funcţiei respective şi de celelalte drepturi băneşti legal cuvenite. (…)”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.” III. Expunerea proceselor

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava (ca urmare a declinării), astfel cum a fost modificată, reclamantul Sindicatul Poliţiştilor din România (…), în numele unei persoane fizice, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (…), obligarea acestuia la recalcularea drepturilor salariale, respectiv a diferenţelor salariale rezultate dintre sumele plătite efectiv pe perioada concediilor de odihnă efectuate în anii 2020, 2021, 2022 şi 2023 şi sumele cuvenite în mod legal, prin includerea tuturor sporurilor pentru condiţiile de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, de care a beneficiat reclamantul anterior concediilor efectuate şi pentru concediile de odihnă ce se vor efectua, precum şi la plata drepturilor salariale stabilite conform primului capăt de cerere, actualizate.

În motivare s-a arătat că dreptul la concediul plătit al reclamantului este garantat de art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, iar condiţiile de acordare a concediului sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările şi completările ulterioare, actul normativ reglementând atât concediul de odihnă plătit, cât şi concediul de odihnă suplimentar, ce se acordă pentru activităţi în condiţii deosebite sau vătămătoare, grele sau periculoase ori în locuri de muncă în care există astfel de condiţii.

Aceste sporuri sunt cu titlu permanent, neavând un caracter temporar, şi au la bază buletine de determinare sau, după caz, expertizare emise periodic de autorităţi anume abilitate în acest sens; la stabilirea drepturilor pe perioada concediului de odihnă se iau în considerare toate aceste elemente constitutive ale remuneraţiei globale şi în directă legătură cu sarcinile de serviciu ce revin salariaţilor unităţii membri de sindicat.

Reglementarea instituită prin art. 150 din Codul muncii este generală şi aplicabilă şi funcţionarilor publici cu statut special – poliţiştilor, întrucât legislaţia specială acestei categorii de personal nu conţine prevederi contrare celor expuse; totodată, a menţionat că atât poliţiştii din penitenciare, cât şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Române beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în baza aceluiaşi art. 13 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, motiv pentru care nu se poate justifica acordarea acestui spor, în mod diferenţiat, între cele două categorii de funcţionari publici.

Clarificări cu privire la această chestiune au fost aduse de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de referinţă fiind Cauza C-155/10, Williams şi alţii British Airways plc.

Prin Cererea înregistrată cu nr. 2.161/103/2023 pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Sindicatul Poliţiştilor din România (…), în numele membrilor de sindicat, a solicitat obligarea pârâţilor Inspectoratul de Poliţie Judeţean (…) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor membri de sindicat, respectiv a diferenţelor salariale rezultate dintre sumele plătite efectiv şi sumele cuvenite în mod legal pentru perioada concediilor de odihnă din anii 2020, 2021, 2022 şi 2023, prin plata efectivă a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în perioada concediilor efectuate şi în continuare, pe viitor, cât timp angajaţii muncesc în astfel de condiţii şi sunt alocaţi la sporul în cauză.

În cadrul soluţionării acţiunilor s-a dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

În raport cu art. 1 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Tribunalul Suceava a reţinut că sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulative pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: – obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective (instanţa supremă s-a pronunţat cu privire la funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare prin Decizia nr. 23/2021); – chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Tribunalul Neamţ a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât prezentul litigiu are ca obiect stabilirea şi plata drepturilor salariale şi de natură salarială, reclamanţii au calitatea de funcţionar public, fiind plătiţi din fonduri publice, iar asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; de asemenea, soluţionarea pe fond a cauzei în curs depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, fiind esenţial modul de interpretare a reglementării sporurilor în discuţie – dacă se acordă şi pe perioada concediilor de odihnă şi dacă se pot acorda concomitent (pentru acei poliţişti care îndeplinesc condiţiile generale şi specifice de desfăşurare efectivă a activităţii în condiţiile prevăzute de lege sau chiar şi în ipoteza simplului fapt că sunt reglementate prin lege) sau alternativ (indiferent dacă sunt îndeplinite toate condiţiile, se acordă doar unul dintre sporuri). V. Punctul de vedere al titularilor sesizărilor

Tribunalul Suceava, având în vedere art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 şi art. 4 al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a considerat că sporul solicitat de a fi inclus în indemnizaţia de concediu este un spor cu caracter permanent, chiar dacă este stabilit în considerarea unor condiţii specifice de muncă, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de autorităţile abilitate în acest sens, iar dreptul reclamantului de a beneficia de includerea acestui spor în indemnizaţia de concediu există atâta timp cât el a fost inclus în indemnizaţia primită pentru perioada de lucru efectiv.

S-a apreciat ca fiind relevantă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-155/10, în care s-a reţinut că expresia „concediu anual plătit”, care figurează la art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88, are drept semnificaţie faptul că, pe durata concediului anual, remuneraţia trebuie menţinută, astfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită pentru această perioadă de repaus.

De asemenea, s-a reţinut că trebuie constatat că, deşi structura remuneraţiei obişnuite a unui lucrător ca atare intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor şi practicilor reglementate de dreptul statelor membre, aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului de a se bucura, în perioada de repaus şi de relaxare, de condiţii economice comparabile cu cele privind perioada în care îşi desfăşoară activitatea.

În concluzie, s-a arătat că soluţia includerii sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în drepturile băneşti aferente concediului de odihnă de care beneficiază poliţiştii este conformă celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa dezvoltată în interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE).

Tribunalul Neamţ a apreciat că cele trei sporuri în litigiu solicitate a fi incluse în indemnizaţia de concediu sunt sporuri cu caracter permanent, chiar dacă sunt stabilite în considerarea unor condiţii specifice de muncă, având la bază buletinele de determinare, sau după caz, de expertizare emise de autorităţile abilitate în acest sens, iar dreptul reclamanţilor de a beneficia de acordarea lor pe perioada concediilor de odihnă există atât timp cât el a fost inclus în indemnizaţia primită pentru perioada de lucru efectiv, cu distincţiile generate de fiecare spor în parte (condiţii generale şi specifice de desfăşurare efectivă a activităţii), relevantă fiind şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-155/10.

Soluţia includerii celor trei sporuri prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 în drepturile băneşti aferente concediului de odihnă de care beneficiază poliţiştii este conformă celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa dezvoltată în interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru, cu menţiunea că se vor include doar acele sporuri de care poliţiştii au beneficiat efectiv în perioada de activitate (concomitent, dacă poliţistul în discuţie a beneficiat de două sau trei sporuri), nefiind suficientă simpla reglementare legală a celor trei categorii de sporuri. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile din dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava nu au formulat niciun punct de vedere, iar cele din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Neamţ au fost de acord cu sesizarea instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Într-o opinia cvasiunanimă, bogată şi covârşitoare, s-a apreciat că, în cazul poliţiştilor de penitenciare, indemnizaţia aferentă concediului de odihnă trebuie să includă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi sporul pentru condiţii grele de muncă, în acest sens fiind hotărârile înaintate de curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Braşov, Craiova, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Piteşti şi Timişoara.

În parte din aceste speţe s-a făcut aplicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022 (Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021).

Punct de vedere contrar a exprimat Tribunalul Braşov.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară şi nu au formulat niciun punct de vedere.

Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prezintă relevanţă următoarele decizii: – Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii; – Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.052 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizările sunt inadmisibile. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizărilor

Potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu judecarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a instanţei supreme.

Aşadar, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este impusă condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se poate face şi de către completurile învestite cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, iar nu doar de către completurile învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, astfel cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesele au ca obiect obligarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (…) la plata diferenţelor salariale rezultate dintre sumele efectiv plătite şi sumele cuvenite în mod legal pentru perioada concediilor de odihnă din anii 2020, 2021, 2022 şi 2023, prin plata efectivă a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în perioada concediilor efectuate şi, în continuare, pe viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie.

Totodată, procesul în care a fost formulată sesizarea conexă are ca obiect obligarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (…) şi Inspectoratului General al Poliţiei Române la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor – membri de sindicat şi la plata diferenţelor salariale rezultate dintre sumele plătite efectiv şi sumele cuvenite în mod legal pe perioada concediilor de odihnă din anii 2020, 2021, 2022 şi 2023, prin plata efectivă a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în perioada concediilor efectuate şi, în continuare, pe viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie.

Analizând cele două sesizări conexate prin raportare la condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei dezlegare să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare, respectiv să existe o veritabilă chestiune de drept, pe de o parte, şi să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea pe fond a cauzei.

În ceea ce priveşte existenţa unei veritabile chestiuni de drept, în absenţa unei definiţii legale a acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat în mod constant că este necesar ca problema de drept antamată să necesite cu pregnanţă a fi lămurită „să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Deşi noul act normativ a preluat întocmai noţiunea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate a sesizării se impune a fi analizată în contextul particularităţilor procedurii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care are caracter special şi parţial derogatoriu de la dispoziţiile dreptului comun.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se constată că prima chestiune de drept presupune a se stabili dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, ale art. 4 şi 13 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 150 din Codul muncii, indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă trebuie să cuprindă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii grele de muncă, sporuri de care personalul beneficiază în perioada de activitate.

Totodată, se constată că, prin sesizarea conexată ulterior, se solicită instanţei supreme să se stabilească dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, ale art. 4 din anexa nr. VI „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi securitate naţională»” la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă cuvenită poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie/Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să cuprindă sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a)-c) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii grele de muncă şi sporul pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată de care personalul beneficiază în perioada de activitate (acordate în mod concomitent).

De asemenea, instanţa de trimitere a solicitat să se lămurească de către instanţa supremă dacă prevederile art. 150 din Codul muncii se aplică la calcularea şi scadenţa drepturilor prevăzute de art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, având în vedere că, în temeiul art. 1 alin. (2) şi art. 278 din Codul muncii, normele din Codul muncii completează legislaţia funcţiei de poliţie în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Independent de exprimările diferite ale celor două instanţe de sesizare, se reţine că sesizările conexate au un obiect similar, vizând una şi aceeaşi chestiune de drept de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că în ambele cauze reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, respectiv a sporului de stres neuropsihic (în sesizarea conexată ulterior) pe perioada concediului de odihnă.

Răspunsurile transmise de instanţele consultate, valabile pentru ambele sesizări, relevă o abordare unitară cu privire la această chestiune de drept, fiind conturată o singură opinie consolidată la nivel naţional, în sensul că indemnizaţia aferentă concediului de odihnă cuvenită poliţiştilor trebuie să includă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi sporul pentru condiţii grele de muncă, respectiv sporul de stres neuropsihic. Într-o bună parte din aceste speţe, instanţele de judecată au făcut aplicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022.

Astfel, instanţele judecătoreşti nu au întâmpinat dificultăţi în soluţionarea cauzelor în care s-a invocat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, ale art. 4 şi 13 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi, respectiv, ale art. 150 din Codul muncii.

Rezolvarea unitară a acestei chestiuni de drept a fost determinată de pronunţarea Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.

Pornind de la conţinutul similar al dispoziţiilor interpretate prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 cu cel al prevederilor art. 28 din Legea nr. 360/2002, ale anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, în practica judiciară conturată la nivelul curţilor de apel s-a stabilit că raţionamentul expus în această decizie poate fi aplicat mutatis mutandis şi funcţionarilor publici din familia ocupaţională de funcţii bugetare „apărare, ordine publică şi securitate naţională”, în speţă, poliţiştilor.

Având în vedere că, prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, instanţa supremă a dat o interpretare şi aplicare unitară a normelor speciale prin raportare la norma generală inclusă în art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, se apreciază că problema care face obiectul sesizării conexe la punctul al doilea este o chestiune de drept care, la acest moment, nu mai suscită neclarităţi întrucât a primit deja o dezlegare din partea instanţei supreme.

Soluţionarea în acest mod a chestiunii de drept antamate prin cele două sesizări conexate relevă inexistenţa unui risc real de apariţie a practicii judiciare neunitare cu privire la o chestiune de drept care nu prezintă o dificultate suficient de mare de natură să justifice intervenţia instanţei supreme în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile.

De altfel, în chiar preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea „dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării”.

Or, acest deziderat a fost deja atins în practica judiciară ca urmare a aplicării raţionamentului expus în Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, fiind rezolvată unitar chestiunea de drept referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, ale art. 4 şi 13 din anexa nr. VI la Legeacadru nr. 153/2017, ale art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2023 şi ale art. 150 din Codul muncii.