Decizia nr. 113/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2412/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.412/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Oana Cristina Popescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, dispusă prin Încheierea din 22 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.845/90/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor; părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 22 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.845/90/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce urmează a fi menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 octombrie 2024 cu nr. 2.412/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 31 martie 2025. II. Normele legale incidente la data formulării acţiunii, 27.06.2024:

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 153/2017) Anexa nr. VI – art. 9 alin. (1) – „Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care îndeplinesc, prin împuternicire, atribuţiile funcţiilor prevăzute cu solda de comandă/salariul de comandă beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcţie/salariul de funcţie şi de solda de comandă/salariul de comandă corespunzător funcţiilor în care sunt împuternicite.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 27 iunie 2024 cu nr. 1.845/90/2024, reclamantul persoană fizică a chemat în judecată pârâţii instituţii publice I.P.J. Vâlcea şi I.G.P.R., solicitând, în principal, obligarea pârâtului instituţie publică la plata diferenţei dintre cuantumul salariilor pe care le-a primit şi cel la care era îndreptăţit pe perioada 7.07.2022-6.07.2023, la plata diferenţei dintre cuantumul sporurilor de care a beneficiat, aflate în plată pe perioada respectivă, şi cuantumul la care era îndreptăţit, în funcţie de diferenţele salariale solicitate, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost poliţist în cadrul I.P.J. Vâlcea, raporturile de serviciu cu această instituţie încetând la data de 31.01.2024.

În perioada 7.07.2021-6.07.2022, conform anumitor ordine de serviciu, a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de şef inspectorat de poliţie judeţean I la I.P.J. Vâlcea, funcţie prevăzută cu gradul profesional de chestor de poliţie, la poziţia 1 din statul de organizare al unităţii.

În perioada 7.07.2022-6.07.2023, conform dispoziţiilor I.G.P.R. nr. 9.495 din 7.07.2022, nr. 11.689 din 6.10.2022 şi nr. 346 din 06.01.2023, a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de adjunct al şefului inspectoratului de poliţie judeţean I la I.P.J. Vâlcea, funcţie prevăzută la poziţia 2 din statul de organizare al unităţii.

Totodată, pentru perioada 7.07.2022-6.07.2023, conform dispoziţiei înregistrate la I.G.P.R. – Direcţia de management resurse umane cu nr. 557.788 din 7.07.2022 şi aprobate de I.G.P.R., a asigurat îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de şef al inspectoratului de politie judeţean I, inclusiv a atribuţiilor de ordonator de credite la I.P.J. Vâlcea.

A menţionat că pe toată perioada în care a exercitat atribuţiile funcţiei de inspector şef această funcţie a fost vacantă.

Deşi pentru toată perioada 7.07.2022-6.07.2023 era îndreptăţit la plata tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de conducere respective, i s-au achitat numai cele corespunzătoare funcţiei de adjunct al şefului I.P.J. Vâlcea.

Prin întâmpinările formulate, pârâţii au solicitat respingerea cererii reclamantului, apreciind, în esenţă, că în perioada analizată acesta a preluat atribuţiile funcţiei de şef al inspectoratului conform prevederilor Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 173/2020 şi Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 105/2013, nefiind necesară emiterea unei/unui dispoziţii de personal/ordin de ministru de acordare a unor drepturi de personal suplimentare.

Prin Încheierea din 22 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.845/90/2024, Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce urmează a fi menţionată.

Întrucât instanţa de trimitere nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezbaterii, cu motivarea că evită o antepronunţare pe fondul cauzei, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dispus întocmirea unei adrese, pentru complinirea lipsurilor încheierii de sesizare, respectiv punctul de vedere motivat al completului de judecată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Chestiunea de drept supusă dezbaterii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este legată de posibilitatea de a interpreta diferit art. 9 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, dar şi celelalte dispoziţii legale incidente în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, în contextul factual al prezentului litigiu, respectiv dacă reclamantul este sau nu îndreptăţit la acordarea unor diferenţe de drepturi salariale, aferente funcţiei de conducere de şef al inspectoratului de poliţie, exercitată pe perioada dedusă judecăţii, în condiţiile în care el era împuternicit, prin acte administrative, în funcţia de adjunct al şefului inspectoratului de poliţie, iar, potrivit acestei din urmă funcţii de conducere, una dintre atribuţii era aceea de a asigura îndeplinirea inclusiv a atribuţiilor funcţiei de şef al inspectoratului de poliţie.

Practic ce se impune a se lămuri de principiu este dacă, în exercitarea provizorie a atribuţiilor aferente unei funcţii de conducere vacante, în baza unei împuterniciri emise de angajator pentru o perioadă de timp limitată, de către un funcţionar public cu statut special (poliţist), conform atribuţiilor prevăzute şi în fişa postului deţinut de funcţionarul public, îl îndreptăţeşte pe acesta la dreptul de a beneficia de diferenţele de drepturi salariale, inclusiv sporurile, aferente funcţiei de conducere.

Chestiunea de drept enunţată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din datele publice afişate pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar asupra aspectelor ce fac obiectul prezentei sesizări instanţa supremă nu a statuat, astfel cum rezultă din jurisprudenţa sa.

În concluzie, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Prin Adresa din 31 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat instanţei de trimitere să îşi exprime punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezbaterii.

Până la data întocmirii prezentului raport, Tribunalul Vâlcea nu a răspuns. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamantul a susţinut că era îndreptăţit la plata tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de conducere respective, cu atât mai mult cu cât, în perioada în care a exercitat funcţia de conducere, acest post era vacant.

Prin întâmpinările formulate, pârâţii au apreciat că reclamantul nu este îndreptăţit la plata acestor drepturi, pentru că a preluat atribuţiile funcţiei de şef al inspectoratului conform prevederilor Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 173/2020 şi Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 105/2013, nefiind necesară emiterea unei/unui dispoziţii de personal/ordin de ministru de acordare a unor drepturi de personal suplimentare. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Au fost identificate următoarele orientări jurisprudenţiale:

Printr-o opinie (la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Constanţa) s-a respins acţiunea reclamantului, care a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit funcţiei exercitate prin decizia de zi pe unitate la maximul coeficientului de ierarhizare, a indemnizaţiei de conducere specifice şi a sporurilor raportate la funcţia îndeplinită şi drepturile salariale efectiv încasate, în conformitate cu art. 110 din Legea nr. 145/2019, prin raportare la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 6/2021.

Printr-o a doua opinie (la nivelul Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Constanţa) instanţa a apreciat că, îndeplinind în fapt atribuţiile specifice funcţiei de conducere de contabil-şef şi director adjunct economico-administrativ, reclamantul trebuie să beneficieze şi de diferenţa dintre salariul cuvenit pentru funcţia deţinută, aceea de ofiţer I (economist), şi salariul pentru funcţia în care a fost împuternicit.

Au fost exprimate următoarele opinii teoretice: – la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că exercitarea provizorie a atribuţiilor aferente unei funcţii de conducere vacante, în baza unei împuterniciri emise de angajator pentru o perioadă de timp limitată, de către un funcţionar public cu statut special (poliţist), conform atribuţiilor prevăzute şi în fişa postului deţinut de funcţionarul public, îl îndreptăţeşte pe acesta să beneficieze de diferenţele de drepturi salariale, inclusiv sporurile, aferente funcţiei de conducere; – la nivelul Tribunalului Ilfov, în sensul că preluarea îndeplinirii atribuţiilor de şef inspectorat se produce în virtutea atribuţiilor din fişa postului, iar drepturile salariale aferente funcţiei se pot acorda doar în situaţia când poliţistul fie este numit, prin act administrativ, într-o astfel de funcţie, fie este împuternicit, prin act administrativ, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de şef inspectorat; – la nivelul Tribunalului Teleorman, punctul de vedere exprimat a fost în sensul că exercitarea provizorie a atribuţiilor aferente unei funcţii de conducere vacante, în baza unei împuterniciri emise de angajator pentru o perioadă de timp limitată, de către un funcţionar public cu statut special (poliţist), conform atribuţiilor prevăzute şi în fişa postului deţinut de funcţionarul public, îl îndreptăţeşte pe acesta la dreptul de a beneficia de diferenţele de drepturi salariale, inclusiv sporurile, aferente funcţiei de conducere; – la nivelul Curţii de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, al Tribunalului Iaşi şi al Tribunalului Vaslui, în sensul că dispoziţiile art. 9 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017 nu sunt apte de a genera interpretări diferite, fiind clare; – la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că, pentru dezlegarea chestiunii de drept, sunt relevante prevederile art. 9 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, precum şi considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 6/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iunie 2021, paragrafele 69-76; – la nivelul Tribunalului Prahova, în sensul că exercitarea provizorie a atribuţiilor aferente unei funcţii de conducere vacante, în baza împuternicirii emise de angajator pentru o perioadă de timp limitată, de către un funcţionar public cu statul special (poliţist), conform atribuţiilor prevăzute şi în fişa postului deţinut de funcţionarul public, îl îndreptăţeşte pe acesta la dreptul de a beneficia de diferenţe de drepturi salariale, inclusiv sporurile aferente funcţiei de conducere, conform art. 9 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017. Emiterea împuternicirii de către angajator conferă aceste drepturi angajatului, scopul fiind asigurarea interimatului funcţiei de conducere pe o perioadă mai lungă de timp, şi nu doar pentru anumite perioade scurte sau sarcini punctuale cum este cazul fişei postului.

La nivelul curţilor de apel Bacău, Craiova, Cluj, Oradea, Piteşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara nu a fost identificată practică judiciară relevantă şi nici nu au fost comunicate opiniile teoretice exprimate de către judecători.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 6/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizia de zi pe unitate prin care un ofiţer este desemnat să îndeplinească atribuţii suplimentare specifice funcţiei de conducere nu constituie o împuternicire pe funcţie, similară celei prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004.”

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 742/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 9 februarie 2021, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 969/111/2018 al Tribunalului Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că prevederile art. 10 alin. (2) şi ale art. 19 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale notei de la anexa nr. VIII capitolul I lit. A (Salarizarea funcţionarilor publici) secţiunea a II-a (Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale) tabelul de la litera a) (Funcţii publice de conducere) la Legea nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizei condiţiilor de admisibilitate a sesizării, judecătorii-raportori apreciază că este necesar a se reformula întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere, pe de o parte, obiectul acţiunii din litigiul în care s-a dispus sesizarea, iar, pe de altă parte, faptul că întrebarea nu este suficient de clară şi nici în concordanţă cu situaţia de fapt existentă în cauză.

De altfel, din adresele curţilor de apel reiese că problema de drept este aceea dacă funcţionarul public cu statut special (poliţist) care exercită o funcţie de conducere în baza unei împuterniciri, conform atribuţiilor prevăzute şi în fişa postului, este îndreptăţit să beneficieze de diferenţele de drepturi salariale, inclusiv sporurile, aferente funcţiei de conducere, iar răspunsul a fost afirmativ în majoritatea cazurilor, indiferent dacă s-au identificat sau nu hotărâri în referire la respectiva problemă de drept.

În realitate, chestiunea de drept ce se impune a se lămuri de principiu este mai nuanţată, respectiv dacă funcţionarul public cu statut special (poliţist) care îndeplineşte funcţia de adjunct al şefului inspectoratului în baza unei împuterniciri emise de angajator pentru o perioadă de timp limitată şi care, conform fişei postului, are ca sarcină de serviciu asigurarea şi îndeplinirea inclusiv a atribuţiilor funcţiei de şef inspectorat este îndreptăţit să beneficieze de diferenţele de drepturi salariale, inclusiv sporurile aferente funcţiei de conducere (şef inspectorat).

Este de menţionat faptul că funcţionarul public a beneficiat de drepturile salariale aferente funcţiei de adjunct pe care a exercitat-o prin împuternicire.

Judecătorii-raportori propun reformularea chestiunii de drept în următorul sens: 43. „Exercitarea atribuţiilor funcţiei de şef inspectorat ca sarcină de serviciu conform fişei postului, în condiţiile existenţei unei împuterniciri, prin act administrativ, în funcţia de adjunct, îndreptăţeşte funcţionarul public cu statut special (poliţist) la acordarea unor diferenţe salariale aferente funcţiei de conducere de şef inspectorat?”

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Acest act normativ cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atât sub aspect substanţial, cât şi de ordin procedural, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, se constată că nu este îndeplinită cerinţa ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept.

Referitor la această condiţie se reţine că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 , la adoptarea actului normativ s-a ţinut seama, printre altele, de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. De asemenea, prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun, drept condiţie de admisibilitate a sesizării, existenţa unei „chestiuni de drept” apte a declanşa mecanismul de unificare a practicii judiciare.

În lipsa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept”, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă legală incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice (Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023). Ca atare, procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate de natură a reclama intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare.

În cauză, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dezlege dacă funcţionarul public cu statut special (poliţist) care exercită, conform fişei postului aferente, funcţia de adjunct al şefului inspectoratului judeţean de poliţie (în care a fost împuternicit) este îndreptăţit de a beneficia şi de diferenţele de drepturi salariale, inclusiv sporurile, aferente funcţiei de conducere de şef inspectorat, pe perioada exercitării provizorii şi a atribuţiilor aferente funcţiei de conducere de şef al inspectoratului, conform dispoziţiei I.G.P.R. prin care s-au stabilit, ca sarcini de serviciu, asigurarea şi îndeplinirea inclusiv a atribuţiilor funcţiei de şef al inspectoratului de poliţie judeţean.

Potrivit art. 9 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017: „Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care îndeplinesc, prin împuternicire, atribuţiile funcţiilor prevăzute cu solda de comandă/salariul de comandă beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcţie/salariul de funcţie şi de solda de comandă/salariul de comandă corespunzător funcţiilor în care sunt împuternicite.”

Problema de drept supusă interpretării nu prezintă nicio dificultate, reclamantul din litigiu neexercitând atribuţiile de şef al inspectoratului de poliţie în baza unei împuterniciri emise de angajator pentru o perioadă de timp limitată, ci conform atribuţiilor prevăzute în fişa postului deţinut, respectiv acela de adjunct al şefului inspectoratului.

Pe de altă parte, în acest sens, se constată că practica instanţelor de judecată a fost neunitară, sub aspectul drepturilor solicitate, însă prin Decizia nr. 6/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a realizat o interpretare a unor norme legale asemănătoare, aplicabile funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar raţionamentul reţinut este aplicabil şi prezentei cauze.

Prin respectiva decizie a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizia de zi pe unitate prin care un ofiţer este desemnat să îndeplinească atribuţii suplimentare specifice funcţiei de conducere nu constituie o împuternicire pe funcţie, similară celei prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004.”

Art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 prevede: „Ofiţerii pot fi împuterniciţi în funcţii de conducere în unitatea în care sunt încadraţi sau în care au fost detaşaţi, împuternicirea pe funcţie se poate face pentru o perioadă de maximum 6 (şase) luni şi se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competenţelor, cu încă 6 (şase) luni. Ofiţerii beneficiază, pe perioada respectivă, de salariul pentru funcţia în care sunt împuterniciţi şi de indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei respective. Ofiţerii împuterniciţi îşi menţin salariile pentru funcţia îndeplinită şi indemnizaţiile de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele ale funcţiei pe care sunt împuterniciţi.”

Situaţia de fapt reţinută în această decizie este similară cu a reclamantului din litigiul în care s-a dispus prezenta sesizare, în sensul că reclamanţii nu au îndeplinit, prin împuternicire, atribuţiile corespunzătoare funcţiilor de conducere invocate, ci în baza fişei postului lor, potrivit căreia îndeplinesc şi orice alte activităţi specifice prin dispoziţie emisă în acest sens.

Prin decizia pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că drepturile salariale au întotdeauna un fundament legal, iar principiul legalităţii trebuie să caracterizeze orice acordare de drepturi salariale în materie de funcţie publică.

Statuările asupra problemelor de drept conţinute de deciziile în interesul legii sunt obligatorii conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, iar utilizarea prin argumente de analogie, mutatis mutandis, a unor astfel de statuări, în cauze care deduc judecăţii aspecte asemănătoare, este atributul instanţei învestite cu asemenea litigii.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, judecătorii-raportori apreciază că prezenta sesizare, astfel cum a fost reformulată, este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,