Decizia nr. 144 din 5 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.577/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 5.552/109/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 10 octombrie 2024, în Dosarul nr. 5.552/109/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: – interpretarea dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. I din Legea nr. 51/2020 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv dacă majorarea salariului de bază conform Legii nr. 51/2020 atrage şi mărirea corespunzătoare a sumei reprezentând sporurile cuvenite angajatului; – interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, şi ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, respectiv dacă la stabilirea cuantumului sporurilor cuvenite angajaţilor trebuie avute în vedere sau nu majorările acordate prin act administrativ al angajatorului unui alt salariat care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 noiembrie 2024 cu nr. 2.577/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 5 mai 2025. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020): „ Art. I. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (…)

La articolul 34, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.» (…)” 10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020): „ Art. I. – (…) (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)” 11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021): „ Art. I. – (…) (5) În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)” 12. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022): „ Art. I. – (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Legea nr. 51/2020 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 51/2020): „ Art. I. – Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 38, după alineatul (42) se introduce un nou alineat, alineatul (4 3 ), cu următorul cuprins: «(4 3 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.» (…)”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): „ Art. 6. – Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…)”. „ Art. 38. – (…) (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 11 iunie 2021, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Spitalul Municipal Câmpulung la acordarea sporurilor cuvenite, calculate la nivelul salariului mărit stabilit în baza Legii nr. 51/2020, şi obligarea pârâtului la plata diferenţei drepturilor salariale începând cu data de 1 iulie 2020 şi până la data achitării efective a acestora, actualizate cu dobânda legală şi rata inflaţiei.

În motivare, reclamantele au arătat, în esenţă, că sunt angajate la Spitalul Municipal Câmpulung în funcţia de chimist principal – specialitate biochimie medicală, iar începând cu data de 1 iulie 2020 au beneficiat de majorarea salariului, în temeiul Legii nr. 51/2020, şi, deşi au solicitat pârâtului să procedeze la calcularea şi acordarea sporurilor prin raportare la salariul mărit, au întâmpinat un refuz din partea acestuia, care a continuat să le achite sporurile prin raportare la salariul avut anterior datei de 1 iulie 2020. Au mai arătat reclamantele că pârâtul a calculat sporurile prin raportare la salariul de bază mărit în temeiul Legii nr. 51/2020 unei singure persoane din cadrul laboratorului de analize medicale.

Prin cererea depusă la 15 octombrie 2021, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale constând în diferenţa sporurilor cuvenite calculate la nivelul mărit al salariului stabilit în baza Legii-cadru nr. 153/2017 pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2019.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 51/2020 la data de 1 iulie 2020, personalul din sistemul sanitar care ocupa funcţia de chimist, potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2027, beneficiază de salariile prevăzute în lege pentru anul 2022, iar în cazul de faţă reclamantelor le-au fost majorate salariile la nivelul grilei din anul 2022.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.692 din 3 octombrie 2023, Tribunalul Argeş a admis acţiunea completată, reţinând că reclamantele sunt angajatele Spitalului Municipal Câmpulung, în funcţiile de chimist principal, gradaţia 5, în cadrul laboratorului de analize medicale.

A mai reţinut prima instanţă că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 au fost aplicate de către pârâtă în perioada 1 ianuarie 2019-31 mai 2023, însă modul de calcul nu s-a aplicat unitar pentru toţi salariaţii. Astfel, deşi ambele reclamante şi numita X ocupă aceeaşi funcţie, respectiv chimist principal, gradaţie 5, şi toate trei au beneficiat de majorarea salariului, începând cu data de 1 iulie 2020, în baza Legii nr. 51/2020, în cazul angajatei X sporurile salariale prevăzute de lege nu au fost aplicate la baza de calcul egală cu salariul aferent anului 2018, ca în cazul reclamantelor, ci la salariul de bază realizat în lunile pentru care au fost calculate sporurile.

Prima instanţă a reţinut că pârâta a încălcat dispoziţiile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora sistemul de salarizare are la bază principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar şi principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.

Prin cererea de apel, pârâtul a arătat, în esenţă, că Legea nr. 51/2020 majorează doar salariile de bază ale personalului în discuţie, nu şi cuantumul sporurilor, iar aplicarea sporurilor la salariul majorat conform Legii nr. 51/2020 nu este posibil întrucât s-ar încălca legile anuale de salarizare, care obligă la menţinerea cuantumului sporurilor la nivelul aflat în plată al anului anterior. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a reţinut caracterul admisibil al prezentului demers, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că obiectul dosarului („litigiu de muncă – calcul drepturi salariale”) se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) din acest act normativ, iar sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, în opinia instanţei de trimitere, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.

De asemenea, în opinia instanţei de trimitere chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 raportat la dispoziţiile art. I din Legea nr. 51/2020, respectiv art. 6 lit. b) şi c) din Legeacadru nr. 153/2017, normele legale menţionate nefiind clare în privinţa domeniului de aplicare şi a efectelor pe care le produc, respectiv: dacă, în aplicarea principiilor egalităţii şi nediscriminării, se impune ca la stabilirea cuantumului sporurilor pentru un anumit salariat să fie avute în vedere sau nu majorările acordate prin act administrativ al angajatorului unui alt salariat care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; dacă majorarea salariului de bază conform Legii nr. 51/2020 pentru personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog atrage şi mărirea corespunzătoare a sumei reprezentând sporurile cuvenite acestui personal.

Chestiunea de drept ce necesită intervenţia instanţei supreme este una reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi controversate, iar de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor amintite depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât acţiunea are ca obiect obligarea pârâtului la acordarea sporurilor cuvenite, calculate la nivelul salariului mărit stabilit în baza Legii nr. 51/2020, reclamantele susţinând, printre altele, că unitatea spitalicească pârâtă a acordat drepturile mărite unei singure angajate.

Chestiunea de drept este nouă, nefiind identificată o jurisprudenţă conturată a instanţelor naţionale în interpretarea şi aplicarea acestor texte legale în situaţii similare celei deduse judecăţii.

În urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut, cu privire la prima întrebare din sesizare, că Legea nr. 51/2020 a introdus o excepţie de la dispoziţiile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la creşterea etapizată a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare pentru perioada 2019-2022, dispunându-se ca personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog să beneficieze, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Dispoziţiile art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 au reglementat menţinerea cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului precedent, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Cât timp aceste măsuri fiscal-bugetare au aplicabilitate generală în sectorul bugetar şi legea nu a reglementat excepţii de la aceste măsuri, rezultă că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 51/2020, personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog nu a beneficiat şi de acordarea sporurilor calculate prin raportare la salariul de bază majorat conform acestei legi.

Astfel, se apreciază că actele normative sus-menţionate au îngheţat chiar cuantumul sporurilor/indemnizaţiilor/compensaţiilor/primelor, respectiv suma efectivă, iar nu numai procentul acestor elemente ale sistemului de salarizare, după cum au susţinut reclamantele. Acestea apreciază că diferitele sporuri (în procent) trebuie să fie aplicate la noul nivel al salariului de bază (cel ulterior datei de 1 iulie 2020), ceea ce ar duce la o majorare a cuantumului efectiv.

Legat de cea de a doua întrebare din sesizare, opinia instanţei de trimitere este în sensul că principiile egalităţii şi nediscriminării nu pot fi disociate de principiul legalităţii, astfel încât nu este suficientă existenţa unor acte administrative ale angajatorului în baza cărora s-a acordat dreptul în litigiu unui alt salariat care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, fiind necesar ca dreptul să fie prevăzut de lege.

Cu privire la această chestiune, poate fi reţinut în mod corespunzător raţionamentul expus de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept într-o decizie recentă, nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024: „(…) principiul egalităţii, în componenta ce obligă la recunoaşterea unor salarii egale pentru toate persoanele care sunt încadrate pe aceeaşi funcţie şi desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii de vechime şi calificare, pleacă tot de la premisa că salariile maxime aflate în plată ce îndeplinesc aceste condiţii [potrivit art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017] sunt stabilite cu respectarea legii, indiferent că sunt sau nu sunt recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.” (paragraful 93).

S-a mai reţinut prin aceeaşi decizie că „(…) principiul legalităţii trebuie să fie avut în vedere în egală măsură cu principiile egalităţii şi nediscriminării la momentul solicitării egalizării salariilor cu cele stabilite prin hotărâri judecătoreşti, astfel încât fiecare dintre ele condiţionează admiterea cererii – fireşte, dacă acţiunea are ca obiect egalizarea, şi nu exclusiv aplicarea normei ce reglementează dreptul salarial în discuţie.” (paragraful 118)

Prin urmare, chiar şi în situaţia existenţei unor salariaţi care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie precum reclamantul şi care au beneficiat de anumite drepturi sau majorări salariale prin act administrativ al angajatorului, se impune ca instanţa să analizeze în concret situaţia reclamantului şi îndeplinirea cerinţelor legale pentru acordarea drepturilor în litigiu, constatarea existenţei stării de discriminare faţă de un alt salariat nefiind suficientă în sine pentru a se reţine temeinicia pretenţiilor. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Potrivit răspunsurilor transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu a fost identificată practică judiciară.

Au fost transmise puncte de vedere teoretice exprimate de judecătorii de la instanţele aflate în circumscripţiile teritoriale ale două curţi de apel care coincid cu opinia exprimată prin încheierea de sesizare de către completul de judecată al instanţei de trimitere.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii ce prezintă relevanţă în dezlegarea prezentei chestiuni de drept, în ordine cronologică: – Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”; – Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept”; – Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ”; – Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) şi art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare prin includerea unor drepturi salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive; – Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, prin care s-a stabilit că: „Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentulcadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere că prezenta sesizare este întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, admisibilitatea sesizării formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din examinarea încheierii de sesizare şi a documentaţiei anexate acesteia rezultă faptul că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la stadiul procedurii şi calitatea instanţei de trimitere, întrucât cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile este formulată de un complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurărilor sociale din cadrul Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă, instanţa de trimitere fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 3.692 din 3 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Argeş într-un litigiu ce se circumscrie sferei de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Este îndeplinită şi condiţia legăturii dintre chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări şi modalitatea de soluţionare a fondului cauzei, în contextul în care dispoziţiile a căror interpretare se solicită pe calea mecanismului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt hotărâtoare pentru aprecierea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii în dosarul în care a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile.

Nu sunt îndeplinite însă condiţia existenţei unei veritabile chestiuni de drept şi nici aceea ca instanţa supremă să nu fi statuat cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor subsumate cererii de pronunţare a hotărârii preliminare.

Prin intermediul primei întrebări instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să statueze dacă majorarea salariului de bază, operată prin Legea nr. 51/2020 în favoarea personalului din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog, atrage şi o majorare corespunzătoare a sumei reprezentând sporurile cuvenite acestei categorii de angajaţi, în contextul în care prin dispoziţiile art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 legiuitorul a prevăzut plafonarea cuantumului sporurilor cuvenite personalului din sfera de referinţă a Legii-cadru nr. 153/2017, menţinând, succesiv, nivelul acestor sporuri la cel cuvenit pentru luna decembrie 2018.

O primă constatare ce pledează pentru concluzia inadmisibilităţii sesizării este aceea că instanţa de trimitere nu a furnizat niciun argument de natură a contura existenţa, în cauza cu care este învestită, a unei veritabile chestiuni de drept, fiind de observat că, prin argumentele expuse, instanţa de trimitere prezintă o interpretare clară şi argumentată a prevederilor legale subsumate întrebării formulate, fără a reliefa niciun argument de natură a caracteriza normele analizate ca având un conţinut neclar, echivoc sau susceptibil de interpretări diferite, ce comportă riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.

În ceea ce priveşte condiţia negativă ca instanţa supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept, se constată că prin Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat în sensul că, pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023), în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Considerentele menţionate în cuprinsul Deciziei nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept oferă repere lipsite de echivoc în privinţa modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, sub aspectul determinării cuantumului sporurilor pentru fiecare etapă de aplicare a legii, astfel că la data soluţionării prezentei sesizări nu subzistă condiţia ca instanţa supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept supuse analizei în prezentul dosar.

În acest sens se arată în cuprinsul deciziei amintite, la paragrafele 89-91 şi 94-100, că prima etapă de aplicare a legii de salarizare, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, priveşte perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, pentru care a fost adoptată măsura menţinerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

A doua etapă, reglementată prin art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, priveşte anul 2018 şi stabileşte că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Pentru cea de-a treia etapă, aferentă anilor 2019-2022, art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h) din aceeaşi lege.

În ceea ce priveşte sporurile, în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, cuantumul acestora a fost menţinut în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, pentru ca, începând cu 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al sporurilor să fie majorat cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

Pentru perioada 2019-2022 au fost reglementate [în temeiul art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017] doar creşteri ale salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018, în Legea-cadru nr. 153/2017 neexistând nicio dispoziţie referitoare la sporuri sau la celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar.

În schimb, prin dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în forma iniţială, s-a stabilit că: „începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Aşadar, de la majorările care au vizat, indiscutabil, doar salariile de bază, după cum în mod expres prevăd normele citate anterior, legiuitorul a exceptat o serie de drepturi salariale, astfel că, în acest context, începând cu data de 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, inclusiv al celui pentru condiţii de muncă, ce interesează cauza de faţă, a fost plafonat, prin voinţa legiuitorului, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018.

Dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au fost modificate prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, fiind păstrată, de principiu, soluţia legislativă din cuprinsul acestora.

În acest sens s-a prevăzut că: „Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Această măsură de politică fiscal-bugetară a fost menţinută şi în continuare, prin acte normative succesive, care au prevăzut plafonarea cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar sau solda lunară la nivelul celui acordat pentru luna decembrie a anului anterior, astfel că, începând cu 1 ianuarie 2019, acesta a rămas neschimbat.

Prin urmare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie statuează, în cuprinsul Deciziei nr. 52 din 21 octombrie 2024, că interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a dispoziţiilor art. 38 alin. (2), (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind aplicarea etapizată a legii, în corelare cu prevederile art. 23 din aceeaşi lege-cadru şi cu prevederile celorlalte acte normative analizate, conduce la concluzia că, deşi salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice au crescut etapizat, prin raportare la ipotezele de aplicare în timp a Legii-cadru nr. 153/2017, până la atingerea valorii nominale a salariilor de bază conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile şi celelalte categorii de elemente ale sistemului de salarizare ce fac parte din salariul brut, inclusiv sporul pentru condiţii de muncă, au rămas plafonate întrucât, prin legile anuale de salarizare, nivelul acestora s-a raportat la anul precedent, posibilitatea ordonatorilor de credite de a le majora şi de a le acorda în alte limite fiind suspendată succesiv prin dispoziţiile legale anterior menţionate.

Deşi Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a vizat sporul pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, considerentele acestei decizii sunt pe deplin valabile şi în privinţa modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 prin raportare la dispoziţiile art. I din Legea nr. 51/2020, întrucât, aşa cum însăşi instanţa de trimitere subliniază prin încheierea de sesizare, prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 51/2020 s-a prevăzut exclusiv majorarea salariilor de bază în privinţa personalului din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog, nu şi a sporurilor cuvenite categoriei în discuţie.

În raport cu aceste considerente, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă apare ca fiind inadmisibilă, din moment ce problema de drept ridicată este identică celei dezlegate prin Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, unde instanţa supremă a statuat cu valoare principială asupra modului de interpretare a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

Aceeaşi este concluzia şi cu privire la cea de-a doua întrebare formulată de instanţa de trimitere, întrucât sesizarea nu cuprinde o veritabilă chestiune de drept asupra căreia instanţa supremă să nu fi statuat.

Sub acest aspect, se constată, pe de o parte, că instanţa de trimitere nu expune niciun argument de natură a caracteriza problema de drept ce formează obiectul celei de a doua întrebări ca fiind o veritabilă chestiune de drept, or, aşa cum deja s-a stabilit în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condiţiile în care instanţa de trimitere expune o interpretare clară şi argumentată în privinţa chestiunii de drept în discuţie, fără a fi prezentate şi argumentate diferite interpretări posibile ale textului legal ori elemente care să conducă la concluzia că acesta ar avea un caracter complex ori precar, lacunar sau contradictoriu, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Pe de altă parte, însăşi instanţa de trimitere face referire, cu prilejul exprimării punctului de vedere în condiţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la reperele jurisprudenţiale consfinţite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a principiilor prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, ceea ce atestă că nu este îndeplinită nici condiţia ca instanţa supremă să nu fi statuat de principiu asupra problemei de drept aflate în discuţie.

În concret, instanţa de trimitere a subliniat faptul că prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că principiul egalităţii, în componenta ce obligă la recunoaşterea unor salarii egale pentru toate persoanele care sunt încadrate pe aceeaşi funcţie şi desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii de vechime şi calificare, pleacă tot de la premisa că salariile maxime aflate în plată sunt stabilite cu respectarea legii, astfel că aplicarea acestui principiu presupune ca instanţa de trimitere să analizeze în concret situaţia reclamantului şi îndeplinirea cerinţelor legale pentru acordarea drepturilor în litigiu, constatarea existenţei stării de discriminare faţă de un alt salariat nefiind suficientă în sine pentru a se reţine temeinicia pretenţiilor.

Suplimentar celor reţinute de instanţa de trimitere, se constată că modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul preocupării instanţei supreme şi cu prilejul examinării altor întrebări formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind de remarcat Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, respectiv Decizia nr. 13 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2025, în cuprinsul cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că principiile egalităţii şi nediscriminării nu pot fi disociate de principiul legalităţii stabilirii drepturilor salariale cuvenite pentru toate persoanele care sunt încadrate pe aceeaşi funcţie şi desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii de vechime şi calificare.

În plus, soluţiile şi considerentele deciziilor nr. 80 din 11 decembrie 2023, nr. 40 din 16 septembrie 2024 şi nr. 13 din 27 ianuarie 2025 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au determinat respingerea, ca inadmisibile, a unor cereri ulterioare de pronunţare a hotărârii prealabile în vederea interpretării aceloraşi principii precum cele ce fac obiectul prezentei sesizări, fiind de menţionat, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 54 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 2 aprilie 2025, şi Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2025, unde se subliniază faptul că pe calea mai multor interpretări de principiu menite să asigure practica judiciară unitară şi previzibilă, jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a oferit reperele concrete de interpretare a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru aceste considerente, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.