Decizia nr. 152 din 5 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 17.280/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 4 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 17.280/3/2024, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă teza finală a art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative ar trebui interpretată în sensul că: 1) nu se poate depăşi fondul total de salarii pentru anul 2022 aferent personalului plătit din fonduri publice – fondul efectiv plătit la sfârşitul anului bugetar 2022 sau în sensul că: 2) nu se poate depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilită în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător salariului de bază aferent funcţiei publice şi gradaţiei deţinute.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 15 noiembrie 2024 cu nr. 2.625/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 5 mai 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022) „ Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 32.145/3/2023, AA împreună cu alţi 70 de reclamanţi au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice (MFP), obligarea pârâtului la: (i) majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 10% faţă de nivelul acordat în decembrie 2022; (ii) recalcularea drepturilor salariale începând cu luna ianuarie 2023, astfel încât să conţină respectiva majorare; (iii) plata diferenţelor salariale începând cu luna ianuarie 2023; (iv) plata dobânzii legale de la momentul scadenţei fiecărei sume şi până la plata efectivă a acesteia pentru fiecare interval; (v) actualizarea cu rata inflaţiei; precum şi (vi) plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea de şedinţă din 27 mai 2024, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta AA şi constituirea unui alt dosar, înregistrat cu nr. 17.280/3/2024, iar ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 3.383/2024 din 27 mai 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de funcţionar public angajat al MFP, iar, la calcularea salariului aferent lunii ianuarie 2023, pârâtul nu a respectat prevederile art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, care sunt aplicabile întregului personal plătit din fonduri publice.

Invocând dispoziţiile art. 7, art. 17 alin. (1) şi cele ale anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi nota de fundamentare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, reclamanta susţine că reglementarea cu privire la cuantumul maxim prevăzut în grila-anexă la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător pentru anul 2022, se referă exclusiv la salariul de bază pentru gradaţia 0, respectiv suma de 6.580 lei, pentru funcţia de consilier, consilier juridic, expert, inspector – grad profesional superior, iar, în definiţiile prevăzute la art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea salarială, respectiv, în speţă, majorarea prevăzută de art. 17 alin. (1) din legea-cadru menţionată, nu face parte din salariul de bază, aceasta fiind considerată un element adiţional al salariului de bază.

Pârâtul MFP a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin apărările formulate au fost invocate prevederile art. 1 alin. (3), art. 38 alin. (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, forma în vigoare până la 11.11.2022 şi forma în vigoare după 11.11.2022, art. I alin. (4 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi ale art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, apreciindu-se că din analiza acestora reiese interdicţia de a se depăşi valoarea nominală, respectiv nivelul salariului de bază pentru anul 2022, astfel cum este stabilit potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, în situaţia în care majorarea salariului de bază cu 10% conduce la depăşirea valorii nominale pentru anul 2022 stabilite potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, aşa cum este cazul în speţă, nivelul salariului de bază stabilit se limitează la cel prevăzut în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 4 noiembrie 2024, instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite următoarele condiţii în acest sens: – există o cauză aflată în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa; – pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită ridică dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor tezei finale a art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, fiind neclar, din modul de formulare a acestor dispoziţii, dacă interpretarea ce ar trebui dată este una restrictivă – respectiv că nu se poate depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător salariului de bază aferent funcţiei publice şi gradaţiei deţinute, sau, dimpotrivă, este permisă o interpretare în sens larg, conform căreia nu se poate depăşi fondul total de salarii pentru anul 2022 aferent personalului plătit din fonduri publice – fondul efectiv plătit la sfârşitul anului bugetar 2022. Chestiunea de drept ce necesită intervenţia instanţei supreme este una reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi controversate, deoarece, după cum reiese din circumstanţele speţei, litigiul de faţă vizează chiar opiniile divergente ale părţilor relativ la maniera de interpretare extensivă, respectiv restrictivă a sintagmei finale a art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022; – de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor tezei finale a art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât pretenţiile salariale ale reclamantei – consilier clasa I, grad profesional superior gradaţia 5 la Autoritatea de certificare şi plată – Serviciul certificare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – decurg din aprecierea că majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022 în conformitate cu art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, respectiv drepturile salariale cuvenite în integralitatea lor, începând cu luna ianuarie 2023, i-au fost încălcate prin interpretarea restrictivă dată de pârâtă. Hotărârea prealabilă ce se prefigurează a fi pronunţată ca urmare a prezentei sesizări este de natură a produce un efect concret asupra soluţiei, lămurirea caracterului extensiv sau restrictiv al interpretării ce ar trebui date tezei finale a art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 constituind însuşi aspectul litigios al prezentei cauze; – spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise de art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept invocate; – în urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost sesizată cu o dezlegare a aceleiaşi chestiuni de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reclamantul a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept în discuţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanţei de trimitere, este necesar a se da tezei finale a art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 o interpretare restrictivă.

Dificultatea interpretării poate fi cauzată de împrejurarea că art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 utilizează pluralul în ipoteză, referindu-se la cuantumul brut al „salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară”, şi se referă totodată la ansamblul „personalului plătit din fonduri publice”, iar în partea finală textul legal se referă (utilizând singularul) la limita referitoare la „valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare”.

Totuşi, chiar dacă nu există o definiţie a noţiunii de „valoare nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017” a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, faţă de regula interpretării gramaticale şi faţă de raportarea noţiunii de valoare nominală a cuantumului brut al salariilor de bază la anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, urmează ca interpretarea acestei sintagme să aibă loc, de la caz la caz, în mod particular cu privire la fiecare funcţie publică analizată din anexa corespunzătoare în care se regăseşte încadrată fiecare funcţie publică, respectiv gradaţie ocupată, urmărindu-se, pentru fiecare caz în parte, a nu se depăşi valoarea nominală, înţelegând prin aceasta valoarea prevăzută nominal pentru fiecare funcţie, respectiv gradaţie în parte.

Distinct de argumentul de interpretare gramaticală, se reţine şi faptul că nicio prevedere legală din cele examinate potrivit susţinerilor părţilor, raportate la cea aflată sub contradicţia de interpretare, nu face vreo menţiune relativă la fondul total de salarii pentru anul 2022 aferent personalului plătit din fonduri publice – fondul efectiv plătit la sfârşitul anului bugetar 2022. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel au comunicat faptul că în raza lor teritorială de competenţă nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curţile de apel Bucureşti şi Iaşi şi tribunalele Ilfov, Iaşi, Vaslui şi Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni, opinia unanimă exprimată fiind în sensul că din analiza prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 rezultă interdicţia de a se depăşi valoarea nominală, respectiv nivelul salariului de bază, astfel cum se calculează acesta potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, în situaţia în care majorarea salariului de bază cu 10% ar conduce la depăşirea valorii nominale pentru anul 2022 stabilite potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, nivelul salariului de bază stabilit se limitează la cel prevăzut în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Nu există nicio prevedere legală care să facă referire la fondul total de salarii pentru anul 2022 aferent personalului plătit din fonduri publice – fondul efectiv plătit la sfârşitul anului bugetar 2022.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate două decizii ce pot prezenta relevanţă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 11/2024), a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, ale art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, care au ca efect plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că: „ Aceste reglementări legale sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupaţională «Administraţie» cuprins în art. 11 din aceeaşi lege-cadru.”, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 62 şi 73-76 din decizia menţionată.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 27 din 3 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 4 iulie 2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: „Dacă dispoziţiile cuprinse în art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscalbugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, în art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi în art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, reglementat de art. 38 din această lege-cadru, în sensul că nu modifică sistemul de determinare a salariilor de bază din familia ocupaţională «Administraţie» cuprins în art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care au fost prevăzute norme speciale pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal [art. 1 alin. (1) ], precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal [art. 1 alin. (2) ], indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze [art. 1 alin. (3) ].

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: ” (1) Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Dispoziţiile acestui act normativ se completează, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu cele ale Codului de procedură civilă.

În ceea ce priveşte sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.”

În mod diferit de sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept invocate, iar sesizarea poate fi formulată de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzei atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac.

În raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, rezultă că, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii de admisibilitate: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; – obiectul cauzei să fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din punct de vedere formal, având în vedere că, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, sesizarea se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, precum şi punctul de vedere al completului de judecată şi punctele de vedere ale părţilor, conform art. 520 din Codul de procedură civilă.

Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării din prezenta cauză, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi ale art. 520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că doar o parte din acestea se verifică.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul unui complet învestit cu soluţionarea litigiului privind drepturi de natură salarială ale unui funcţionar public din sistemul finanţelor publice, ce face parte din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie”. Prin urmare, sistemul de salarizare al categoriei de personal din care face parte este supus regulilor instituite de Legea-cadru nr. 153/2017 şi de anexa nr. VIII la această lege. Cum obiectul litigiului constă în stabilirea şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, acesta se circumscrie domeniului de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce priveşte celelalte condiţii, având în vedere faptul că procedura sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, asupra căreia Înalta Curte să nu fi statuat şi care să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prin sesizarea de faţă instanţa de trimitere solicită interpretarea tezei finale a art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, în sensul de a se stabili dacă prin sintagma „fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017” legiuitorul s-a raportat la valoarea nominală a salariului de bază aferent funcţiei publice şi gradaţiei deţinute sau, dimpotrivă, la interdicţia de a se depăşi fondul total de salarii pentru anul 2022. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicită acordarea majorării salariale, susţinând incidenţa celei de-a doua opinii, în vreme ce pârâta, prin apărările formulate, arată că nu poate majora salariul de bază al funcţionarului public, câtă vreme astfel s-ar depăşi valoarea nominală prevăzută în anexă. Ca atare, există relaţie de dependenţă între chestiunea de drept invocată şi soluţionarea fondului cauzei.

Faptul că de problema de drept depinde soluţionarea cauzei nu este suficient însă pentru a se constata admisibilitatea sesizării din perspectiva existenţei unei chestiuni de drept în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Deşi dispoziţiile noului act normativ, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, şi cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc sintagma „chestiune de drept”, în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că aceasta trebuie să fie o problemă de drept reală, în sensul că norma de drept disputată este îndoielnică, lacunară sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, din cauză că textul de lege este incomplet sau nu este corelat cu alte dispoziţii legale (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, paragraful 67).

Procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

Stabilirea unui anume grad de dificultate, ca o condiţie a admisibilităţii, este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanţei supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluţioneze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziţii legale sau chiar litigiul în cauză.

Pentru a stabili existenţa unei chestiuni de drept, dacă se urmăreşte o dezlegare de principiu a unor probleme de drept reale, rezultate din dispoziţii normative care pot primi interpretări diferite prin hotărâri judecătoreşti, sau dacă se urmăreşte, în fapt, să se soluţioneze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziţii legale sau chiar litigiul în cauză, sunt relevante considerentele care au determinat instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest scop, dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă, care se aplică în completarea celor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum prevăd chiar dispoziţiile art. 4 din acest din urmă act normativ, dispun ca în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se regăsească motivele care susţin admisibilitatea sesizării, prin care să se argumenteze în concret necesitatea pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi punctul de vedere al completului de judecată.

Motivele care susţin admisibilitatea sesizării se referă la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia instanţei învestite cu soluţionarea cauzei să interpreteze şi să aplice legea în vederea soluţionării litigiului. Exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuie, de asemenea, la a se stabili inclusiv dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Din această perspectivă se constată că titularul sesizării, deşi invocă faptul că textul de lege în discuţie poate primi două posibile interpretări, nu poate decela niciun argument juridic care să sprijine una dintre opinii. În realitate, instanţa de trimitere nu face altceva decât să transfere instanţei supreme punctele de vedere divergente exprimate de părţile din litigiu, fără a exercita rolul de filtru necesar în acest mecanism şi fără a justifica în ce măsură este depăşit rolul său constituţional de a aplica legea unui raport juridic concret de complexitatea prezentei chestiuni de drept.

În fapt, prin textul de lege a cărui interpretare se solicită, legiuitorul şi-a propus să deroge, în anul 2023, de la norma generală cuprinsă în art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căreia, începând din acel an, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare ar fi trebuit stabilite prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. Astfel, în respectarea principiului sustenabilităţii financiare, ce a reprezentat, de altfel, o constantă a legislaţiei în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice şi în anii anteriori, s-a prevăzut o majorare de 10% a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022. Acordarea majorării este condiţionată de interdicţia depăşirii valorii nominale pentru anul 2022 stabilite potrivit anexelor la legea-cadru.

Caracterul clar, lipsit de echivoc, al textului de lege în discuţie rezultă din faptul că noţiunea de salariu de bază este definită de prevederile art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, reprezentând „suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX”. Cât priveşte înţelesul sintagmei „cuantum brut”, acesta rezultă în mod evident din conţinutul art. 35 din aceeaşi lege-cadru, potrivit căruia toate sumele reprezentând drepturi salariale sunt lunare, în formă brută şi supuse impozitării, potrivit legii.

A interpreta o normă lacunară, subscrisă noţiunii de problemă dificilă de drept, presupune ca potenţialul acesteia de a genera jurisprudenţă neunitară să se întemeieze pe argumente logico-juridice ce fundamentează cel puţin două opinii. Or, susţinerea potrivit căreia teza ultimă a art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 se referă la interdicţia depăşirii fondului total de salarii pentru anul 2022, în cazul aplicării majorării salariale prevăzute de acelaşi text de lege, este străină de sensul literal al termenilor utilizaţi de legiuitor. Concret, introducerea unei sintagme în mod arbitrar într-un raţionament nu înseamnă a interpreta, câtă vreme scopul integrării anexelor în legea unică de salarizare a fost acela prevăzut de art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, după cum urmează: „Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, precum şi pentru funcţiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX.”

Este, prin urmare, evident că obiectul de reglementare al anexelor la care face trimitere art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 nu constă în determinarea bugetului ordonatorilor de credite cu destinaţia de cheltuieli salariale.

De altfel, nu există nici argumente legate de evoluţia ulterioară a normelor legale în materia salarizării acestei categorii de funcţionari publici care să permită să se aprecieze că, la data de 1 ianuarie 2023, era posibilă depăşirea salariilor de bază prevăzute de anexe pentru anul 2022, ca urmare a acordării majorării salariale. Avem în vedere faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023 a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, prin introducerea în art. I a alineatului (1 1 ), cu următorul conţinut: ” (1 1 ) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. VIII la aceeaşi lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.”

Aşadar, nicio metodă de interpretare a textului de lege în discuţie, literală, logică, sistematică sau teleologică, nu este de natură să conducă la o altă soluţie decât cea identificată deja de instanţa de trimitere. În mod asemănător, nici din punctele de vedere exprimate de curţile de apel nu se întrezăreşte riscul apariţiei şi dezvoltării unei practici judiciare neunitare, astfel încât să devină necesară activarea mecanismului preventiv de uniformizare.

În consecinţă, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,