Decizia nr. 90/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2345/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.345/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Oana Cristina Popescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.119/117/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor; părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 23 septembrie 2024, în Dosarul nr. 3.119/117/2023, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunilor de drept anterior menţionate, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24 octombrie 2024, cu nr. 2.345/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 17 martie 2025. II. Normele legale incidente, la data formulării acţiunii

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 18: Alin. (1) „Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Alin. (2) „Indemnizaţiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii): Art. 150 alin. (1) „Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.”

Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.559/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, în vigoare de la 13 octombrie 2011 până la 11 iulie 2021, fiind abrogat şi înlocuit prin Ordinul nr. 4.050/2021 (Ordinul nr. 5.559/2011) Art. 10 din anexa la ordin ” (1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. (2) Media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (3) În calculul indemnizaţiei concediului de odihnă acordat cadrelor didactice se iau în considerare şi drepturile salariale care se acordă cu caracter permanent. (4) Pentru cadrele didactice încadrate cu fracţiuni de normă indemnizaţia de concediu se calculează avându-se în vedere drepturile salariale corespunzătoare, cuvenite pentru fracţiunea de normă sau fracţiunile de normă care se iau în calcul. (5) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.”

Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat (Ordinul nr. 4.050/2021) Art. 8 alin. (1) din anexa la ordin „Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul zilelor de concediu corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care acestea se efectuează. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Indemnizaţia de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizaţiile, sporurile şi majorările cu caracter permanent – inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază – pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menţionate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 14 iunie 2023, reclamanţii persoane fizice, în contradictoriu cu pârâtele instituţii publice, au solicitat instanţei: – obligarea pârâtelor la recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă, începând cu data de 1.01.2019 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizaţiei de hrană şi la plata diferenţelor dintre indemnizaţiile de concediu cuvenite şi cele plătite, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; – obligarea pârâtelor la recalcularea indemnizaţiilor de hrană, începând cu data de 1.01.2019 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar, prin includerea indemnizaţiilor de hrană şi pentru zilele libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior şi obligarea pârâtelor la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre indemnizaţiile de hrană cuvenite şi cele plătite, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; – obligarea pârâtelor la recalcularea indemnizaţiilor de concediu medical, concediu pentru studii şi de formare profesională şi concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului, începând cu data de 1.01.2019 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizaţiei de concediu de odihnă şi a indemnizaţiei de hrană neplătite solicitate la capetele 1 şi 2 de cerere, şi la plata diferenţelor dintre indemnizaţiile de concediu cuvenite şi cele plătite, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; – obligarea pârâtelor la calcularea indemnizaţiilor pentru toate formele de concediu şi zile libere suplimentare menţionate anterior pentru viitor, începând cu data introducerii acţiunii, prin includerea indemnizaţiei de hrană conform: art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 150 alin. (1) din Codul muncii, art. 10 din anexa la Ordinul nr. 5.559/2011 şi art. 8 alin. (1) din anexa la Ordinul nr. 4.050/2021.

Prin Încheierea din 23 septembrie 2024, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi suspendarea judecăţii până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia de acordare a mai multor drepturi de natură salarială.

Tribunalul Cluj a reţinut că, asupra chestiunilor de drept şi de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Opinia instanţei cu privire la problema de drept a cărei interpretare se solicită este că un răspuns afirmativ poate fi dat exclusiv în privinţa zilelor libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, nu şi în ceea ce priveşte zilele pentru concediul medical, pentru concediul de studii şi formare profesională, pentru concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului.

În argumentare, se reţine că indemnizaţia de hrană nu ar trebui inclusă în calculul indemnizaţiei de concediu a personalului contractual plătit din fonduri publice şi a funcţionarilor la stat, deoarece nu este calificată prin lege, ca spor.

Pe de altă parte, respectând principiul simetriei, prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007, art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, în ceea ce priveşte indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare: Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici”.

În cauză, fiind vorba despre alte concedii ale salariaţilor, Tribunalul Cluj apreciază că este aplicabil raţionamentul deciziei antereferite, spre deosebire de situaţia zilelor libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, care sunt, în mod efectiv, zile lucrate şi pentru care, în temeiul legii, angajatului i se cuvine acordarea acestei norme. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile trimise de instanţele naţionale s-au conturat mai multe orientări jurisprudenţiale:

Printr-o primă opinie s-a apreciat că indemnizaţia de hrană se încadrează în rândul veniturilor salariale cu caracter permanent, în funcţie de care se calculează indemnizaţia de concediu (Tribunalul Covasna, Tribunalul Bucureşti, în categoria Secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal).

În motivarea acestei orientări, s-a reţinut că indemnizaţia de hrană face parte din baza de calcul al indemnizaţiei cuvenite pe perioada concediului de odihnă, astfel încât reclamanta trebuie să beneficieze şi pe durata concediului de odihnă de aceleaşi drepturi băneşti, în caz contrar ajungându-se la o diminuare a veniturilor, care este contrară principiilor desprinse din jurisprudenţa Uniunii, aceleaşi considerente fiind avute în vedere şi pentru concediul medical, concediul pentru studii şi formare profesională şi concediul pentru îngrijirea copilului bolnav.

Printr-o altă opinie s-a reţinut netemeinicia pretenţiilor, pe motiv că indemnizaţia de hrană se acordă doar pentru acele intervale în care salariatul lucrează; deşi este un drept lunar, se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat (Tribunalul Bucureşti, în cadrul Secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Galaţi).

Prin a treia opinie s-a apreciat că este necesară includerea indemnizaţiei de hrană doar pentru zilele libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, în restul cazurilor nefiind întemeiată calcularea indemnizaţiilor cu includerea indemnizaţiei de hrană (Tribunalul Maramureş).

Judecătorii instanţelor naţionale şi-au exprimat opinia teoretică, în sensul că indemnizaţia de hrană nu poate fi inclusă în cuantumul indemnizaţiilor pentru concediu medical, concediu de studii şi formare profesională, concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului şi pentru zilele libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, întrucât, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele Deciziei nr. 13/2024 – „noţiunea de «indemnizaţie» este folosită de legiuitorul român pentru a defini drepturi băneşti cu un regim juridic diversificat, printre care şi cel pentru hrană, cu rol de protecţie socială, acordat exclusiv pe perioada executării sarcinilor de serviciu.” (Tribunal Teleorman).

La nivelul Tribunalului Ilfov, magistraţii au apreciat că un răspuns afirmativ poate fi dat exclusiv în privinţa zilelor libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, nu şi în ceea ce priveşte concediul medical, concediul de studii şi formare profesională, concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului. Indemnizaţia de hrană nu ar trebui inclusă în calculul indemnizaţiei de concediu a personalului contractual plătit din fonduri publice şi a funcţionarilor la stat, deoarece nu este calificată prin lege ca spor.

La nivelul Tribunalului Buzău, opinia judecătorilor a fost în sensul că la calculul indemnizaţiilor pentru concediu medical, concediu de studii şi formare profesională, concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului şi pentru zilele libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior se include indemnizaţia de hrană.

Opinia judecătorilor Secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Iaşi este în sensul că drepturile referite sunt reglementate distinct, au naturi juridice diferite şi regim legal diferit. Astfel, indemnizaţiile de concediu medical şi cele pentru îngrijirea şi creşterea copilului sunt indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, iar baza de calcul se determină ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia asiguratorie pentru muncă, cu referire la art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, care definesc venitul salarial al personalului din sectorul bugetar, în sensul că indemnizaţia de hrană face parte din venitul salarial, astfel că indemnizaţiile de asigurări sociale se determină prin aplicarea procentului prevăzut de lege la baza de calcul la media veniturilor brute lunare.

Indemnizaţia de concediu de studii şi formare profesională, în ipoteza concediului plătit, se determină potrivit art. 150 din Codul muncii.

În ceea ce priveşte dreptul intitulat „indemnizaţia pentru zilele libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior” s-a apreciat că ceea ce se dispută este modalitatea de determinare a drepturilor salariale lunare, respectiv acordarea indemnizaţiei de hrană în aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Judecătorii Tribunalului Iaşi şi-au exprimat opinia în sensul că un răspuns afirmativ poate fi dat exclusiv în privinţa zilelor libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, dar nu şi în ceea ce priveşte concediul medical, concediul de studii şi formare profesională, concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului, aceasta deoarece indemnizaţia de hrană nu ar trebui inclusă în calculul indemnizaţiei de concediu a personalului contractual plătit din fonduri publice şi a funcţionarilor de la stat, deoarece nu este calificată prin lege ca spor, cu referire la Decizia nr. 13/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, apreciind că raţionamentul este aplicabil şi la speţa de faţă, pentru că spre deosebire de situaţia zilelor libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare, care se recuperează ulterior, sunt, în mod efectiv zile lucrate şi pentru care, în temeiul legii angajatului i se cuvine acordarea acestei norme.

Opinia judecătorilor de la Tribunalul Vaslui a fost în sensul includerii indemnizaţiei de hrană la calculul indemnizaţiilor pentru concediile sus-menţionate, raţionamentul fiind similar cu cel al includerii indemnizaţiei de hrană în calculul indemnizaţiilor de concediu de odihnă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Pot prezenta relevanţă pentru soluţionarea sesizării următoarele:

Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi s-a stabilit că: ” Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.”

Decizia nr. 67 din 28 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1288 din 19 decembrie 2024, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în dosarele nr. 2.335/118/2024* şi nr. 1.358/118/2024, în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă la calculul indemnizaţiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite acordate salariaţilor din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu şi sporurile de care beneficiază salariaţii, cum ar fi sporul de condiţii grele, condiţii vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţiile de risc/pericol”, respectiv ” Dacă la calculul indemnizaţiei de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu şi indemnizaţia de hrană acordată acestora.”

Decizia nr. 56 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1246 din 11 decembrie 2024, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă în Dosarul nr. 321/122/2024 şi de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.619/117/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă prin includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de hrană de care au beneficiat reclamanţii funcţionari publici.

Decizia nr. 77 din 18 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă în Dosarul nr. 56/116/2023, în privinţa pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „«Dacă, în interpretarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 65/2003 şi ale Ordinului M.A.I. nr. 136/2017, acordarea contravalorii financiare a normei de hrană 12B are aplicabilitate generală sau doar cu titlu de excepţie, în unităţile unde nu există posibilităţi de distribuire în natură, iar pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în ture, alocarea la suplimentul 12B se realizează doar pentru perioada în care îşi desfăşoară efectiv activitatea?». Admite sesizarea conexă formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 838/84/2023, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 65/2003 şi ale Ordinului M.A.I. nr. 136/2017, brigăzile de combatere a criminalităţii organizate fac parte din structura Inspectoratului General al Poliţiei Române.”

Decizia nr. 94 din 25 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 17 ianuarie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 5.164/118/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă şi asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, prin primar/primărie, şi, în caz afirmativ, dacă această indemnizaţie se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2019.”

Dosarul nr. 2.004/1/2024 care a fost soluţionat prin Decizia nr. 99 din 25 noiembrie 2024, în sensul: ” Respinge, ca inadmisibile, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.836/62/2022 şi sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.591/105/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă norma de hrană nr. 6 şi norma de hrană nr. 12 sub forma suplimentului B sunt datorate în baza ordinelor ministrului apărării naţionale nr. 97/2018, nr. 83/2023, nr. 78/2020 şi nr. 35/2022 sau se impune aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor din ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.»” Decizia nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I*). *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 99 din 25 noiembrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 6 martie 2025. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizărilor

Temeiul de drept al prezentelor sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se prevede: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cu privire la prima parte a întrebării, în sensul dacă la calculul indemnizaţiilor pentru concediul medical, pentru concediul de studii şi formare profesională, pentru concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului se include sau nu indemnizaţia de hrană, verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii judiciare neunitare.

Referitor la primele trei condiţii legale se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, litigiul circumscriindu-se domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Chestiunea de drept identificată de instanţa de trimitere constă în modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Codul muncii, art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă la calculul indemnizaţiilor pentru concediul medical, pentru concediul de studii şi formare profesională, pentru concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului şi pentru zilele libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior se include sau nu indemnizaţia de hrană.

De asemenea, există dependenţă între lămurirea chestiunii de drept semnalate şi soluţionarea pe fond a cauzei, în contextul în care susţinerile părţilor au vizat tocmai maniera în care a fost făcută aplicarea prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la modul de calcul al indemnizaţiei de hrană pentru perioada concediului medical, de studii şi formare profesională, pentru îngrijirea şi creşterea copilului şi pentru zilele libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior.

Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează nestatuarea de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În consecinţă, ori de câte ori chestiunea de drept invocată a fost dezlegată anterior printr-o hotărâre obligatorie a instanţei supreme, sesizarea care vizează aceeaşi chestiune nu mai poate fi soluţionată pe fond.

Pornind de la aceste consideraţii, se constată că nu este îndeplinită condiţia ca instanţa supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Astfel, prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi a stabilit că: ” Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.”

Relevante pentru prezenta sesizare sunt următoarele considerente din decizia menţionată: indemnizaţia de hrană introdusă prin art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, deşi cu un regim fiscal diferit, a avut o raţiune juridică de reglementare identică, şi anume de a asigura necesarul de hrană al salariatului în perioada lucrului. Întrucât intenţia legiuitorului român a fost în sensul acordării acestui drept salarial numai proporţional cu perioada efectiv lucrată, rezultă că perioada aferentă concediului de odihnă nu poate fi asimilată timpului de muncă. S-a mai reţinut că art. 111 din Codul muncii defineşte, de altfel, timpul de muncă ca fiind „orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îşi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare”, concluzionându-se că indemnizaţia de hrană nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.

Se reţine şi că, prin Decizia nr. 67 din 28 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1288 din 19 decembrie 2024, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în dosarele nr. 2.335/118/2024* şi nr. 1.358/118/2024, în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă la calculul indemnizaţiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite acordate salariaţilor din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu şi sporurile de care beneficiază salariaţii, cum ar fi sporul de condiţii grele, condiţii vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţiile de risc/pericol”, respectiv ” Dacă la calculul indemnizaţiei de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu şi indemnizaţia de hrană acordată acestora.”

Aşadar, problema de drept anterior expusă este similară cu cea care face obiectul prezentei sesizări înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la data de 24 octombrie 2024, chiar instanţa de trimitere reţinând că, în cauză, fiind vorba despre alte concedii ale salariaţilor, este aplicabil raţionamentul Deciziei nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, spre deosebire de situaţia zilelor libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior care sunt, în mod efectiv, zile lucrate şi pentru care, în temeiul legii, angajatului i se cuvine acordarea acestei norme.

Ca atare, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi valorificat atât timp cât condiţiile restrictive de admisibilitate nu sunt cumulativ îndeplinite, nefiind îndeplinită condiţia ca instanţa supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

A doua parte a întrebării instanţei de trimitere vizează aceeaşi chestiune, dar pentru zilele libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, în sensul dacă la calculul acestora se poate include sau nu indemnizaţia de hrană.

Cu privire la această întrebare a instanţei se constată că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, celelalte condiţii de admisibilitate fiind îndeplinite pentru considerentele mai sus expuse.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, într-o jurisprudenţă constantă, instanţa supremă a subliniat că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, trebuie să existe o chestiune de drept veritabilă şi, pe de altă parte, trebuie să fie stabilită dependenţa necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond (Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, şi Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Cu referire la acest aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, „să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Astfel, pentru a exista o chestiune de drept veritabilă, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă a constitui izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare, cât timp scopul procedurilor de unificare este tocmai evitarea acestora.

De asemenea, este în afara oricăror ambivalenţe şi incidenţa în cadrul prezentei analize a prevederilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care statuează în sensul că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată; acesta este ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară.

Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind incidenţa unei chestiuni de drept veritabile, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Ca atare, din încheierea de sesizare trebuie să rezulte atât chestiunea de drept supusă lămuririi, cât şi dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea posibilelor interpretări diferite ale respectivei probleme de drept.

Pe de altă parte, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stabileşte în sarcina titularului sesizării inclusiv obligaţia de „verificare”, în sensul de efectuare a unei analize prealabile a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, printre care figurează şi cea a existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă un grad ridicat de dificultate. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că, din perspectiva scopului declarat al actului normativ citat, dificultatea se impune în mod necesar şi obligatoriu a fi apreciată prin prisma aspectului ca respectiva problemă disputată să înglobeze potenţialul generării unei jurisprudenţe divergente la nivel naţional.

Or, această exigenţă nu a fost respectată de către instanţa de sesizare, care nu a prezentat posibilele interpretări diferite date dispoziţiilor legale incidente, de natură a conduce la apariţia unor orientări jurisprudenţiale divergente.

De altfel, opinia instanţei cu privire la problema de drept a cărei interpretare se solicită este clară în sensul că un răspuns afirmativ poate fi dat exclusiv în privinţa zilelor libere suplimentare din categoria zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior.

Drept urmare, şi cu privire la această întrebare se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi valorificat atât timp cât condiţiile restrictive de admisibilitate nu sunt cumulativ îndeplinite, motiv pentru care se va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.119/117/2023.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,