Decizia nr. 96/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2390/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.617/108/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 15 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.617/108/2024, Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă noţiunea „drepturile salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului” din conţinutul art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară reprezintă doar salariul de bază prevăzut pentru funcţiile similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului sau toate elementele drepturilor salariale ale acestor funcţii – salariul de bază, majorarea de 15% pentru complexitatea muncii şi sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum determinat?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 octombrie 2024 cu nr. 2.390/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 31 martie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023”) ” Art. IV. – Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul instituţiilor prefectului, cu excepţia serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciului public comunitar de paşapoarte şi a funcţiilor de demnitate publică, drepturile salariale aferente se stabilesc la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale la 1.04.2024, reclamantul Sindicatul „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică („Sindicatul Egalitatea”), pentru membrul de sindicat XX, în contradictoriu cu pârâtul prefectul judeţului Arad, a solicitat obligarea acestuia din urmă să modifice Ordinul prefectului judeţului Arad nr. xx/31.01.2024 („Ordinul nr. xx/31.01.2024”), în acord cu dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023.

În motivarea acţiunii s-a susţinut că drepturile salariale stabilite prin Ordinul nr. xx/31.01.2024 nu corespund drepturilor salariale de care beneficiau angajaţii Secretariatului General al Guvernului la data de 1.01.2024, astfel cum au fost comunicate de această instituţie prin Adresa nr. xxxx/16.01.2024. În concret, s-a precizat că în conţinutul ordinului trebuia să se menţioneze un salariu brut de 9.896 lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 1.199 lei.

Pârâtul prefectul judeţului Arad a formulat întâmpinare, prin care a invocat o serie de excepţii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În apărare, pârâtul a susţinut că drepturile salariale ale membrului de sindicat au fost calculate în conformitate cu dispoziţiile art. IV şi V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2003, care stipulează că pentru personalul instituţiilor prefectului salariile se stabilesc prin asimilare cu cele ale Secretariatului General al Guvernului, iar diferenţele salariale se aplică în două tranşe egale, începând cu 1.01.2024 şi cu 1.06.2024. De asemenea, s-a mai menţionat că la stabilirea salariului s-a respectat principiul conform căruia salariile nu trebuie să depăşească nivelul celor din instituţiile supraordonate, în cazul de faţă nivelul existent în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 15 octombrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât litigiul are ca obiect stabilirea drepturilor salariale cuvenite unui funcţionar public, soluţionarea pricinii depinde de lămurirea conţinutului noţiunii de „drepturi salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului” din cuprinsul art. IV al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, iar asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia reclamantei, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se aplică situaţiilor juridice născute după intrarea acesteia în vigoare, respectiv după 14 iunie 2024, astfel că nu se aplică în cazul cererii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.617/108/2024 [art. 6 alin. (5) şi (6) din Codul civil].

Pârâtul nu a formulat concluzii cu privire la aplicabilitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 în prezenta cauză şi nici nu a identificat vreo problemă de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în cadrul Încheierii din şedinţa camerei de consiliu din 12 noiembrie 2024, noţiunea de „drepturi salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului” din conţinutul art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 include toate elementele drepturilor salariale ale acestor funcţii – salariul de bază, majorarea de 15% pentru complexitatea muncii şi sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum determinat, numai în măsura în care funcţionarul public a beneficiat de acestea şi anterior.

Aceasta întrucât norma în discuţie reglementează doar nivelul drepturilor, nu şi acordarea de noi drepturi salariale, iar acordarea sporurilor şi stabilirea procentului lor sunt prerogative ale ordonatorului de credite, care îşi pune în aplicare propria politică de salarizare, cu respectarea limitei maxime impuse de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”). VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel nu au identificat practică judiciară relevantă în materie. Curtea de Apel Iaşi şi tribunalele Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Ilfov, Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Iaşi, Vaslui şi Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni, care sunt divergente.

Potrivit punctului de vedere comunicat de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, noţiunea de „drepturi salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului” din conţinutul art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 cuprinde atât salariul de bază, cât şi celelalte elemente ale acestor drepturi, respectiv sporuri şi indemnizaţii, numai în măsura în care personalul instituţiilor prefectului ar fi beneficiat de aceste drepturi şi anterior. Se precizează că, în temeiul art. IV din ordonanţa de urgenţă menţionată, nu pot fi acordate în plus alte sporuri şi nici nu se poate modifica procentul sporurilor deja acordate.

Au fost invocate ca argumente prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi dezlegarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024.

Potrivit opiniei comunicate de Tribunalul Ilfov, noţiunea de „drepturi salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului” din conţinutul art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 reprezintă toate elementele salariale ale acestor funcţii – salariul de bază. La stabilirea acestor drepturi trebuie respectat principiul conform căruia salariile nu trebuie să depăşească nivelul celor din instituţiile supraordonate, în cazul de faţă, nivelul existent în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a comunicat un punct de vedere potrivit căruia noţiunea de „drepturi salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului” din conţinutul art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 reprezintă toate elementele drepturilor salariale ale acestor funcţii – salariul de bază, majorarea de 15% pentru complexitatea muncii şi sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum determinat. Noţiunea „drepturi salariale” trebuie interpretată conform art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că salariul lunar cuprinde inclusiv toate elementele salariului de bază, printre care şi sporurile menţionate.

Curtea de Apel Iaşi şi tribunalele Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Vaslui au transmis puncte de vedere, potrivit cărora noţiunea de „drepturi salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului” din conţinutul art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 reprezintă doar salariul de bază pentru funcţiile similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului, împreună cu majorările salariului de bază, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, o atare interpretarea fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

La nivelul Tribunalului Teleorman punctul de vedere transmis a fost în sensul că noţiunea în discuţie se referă doar la salariul de bază.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate două decizii ce pot prezenta relevanţă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ”.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 11 noiembrie 2024”): – a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 20.154/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea art. I alin. (1) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, personalul din familia ocupaţională «Justiţie», ale cărui drepturi salariale au fost calculate, prin acte administrative ale ordonatorilor principali de credite, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a se ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024”; – au fost admise sesizările formulate de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 1.325/90/2024, de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.618/102/2024, de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în dosarele nr. 1.766/107/2024, nr. 1.778/107/2024, nr. 1.771/107/2024, nr. 1.772/107/2024, nr. 1.777/107/2024 şi nr. 1.768/107/2024 şi de Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.952/102/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea art. III pct. 3 şi art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, cu trimitere la art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, structurile subordonate ale A.P.I.A. şi Inspecţiei Muncii nu beneficiază de dreptul la majorare cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare brute lunare cuvenite de la 1 ianuarie 2024, cu excepţia situaţiei în care din aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 ar rezulta o majorare a salariilor de bază mai mică decât procentul prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, situaţie în care se aplică procentul de 5% la salariul de bază aferent lunii decembrie 2023”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, propunând ca, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară, să se statueze că: noţiunea „drepturile salariale aferente” priveşte doar salariul de bază, astfel cum este definit de art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze (de dreptul muncii, de contencios administrativ şi fiscal); – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, se reţine că aceasta a fost formulată într-un litigiu având ca obiect solicitarea unui funcţionar public din cadrul instituţiei prefectului, întemeiată pe dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, de stabilire a drepturilor salariale – începând cu data de 1 ianuarie 2024 – la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului.

Contestând ordinul emis de prefect pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite începând cu 1 ianuarie 2024, ca urmare a aplicării dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, care nu includ şi majorarea de 15% pentru complexitatea muncii şi sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare de 15%, de care beneficiază funcţionarii publici din cadrul Secretariatului General al Guvernului, reclamantul tinde la recunoaşterea în favoarea sa a drepturilor neacordate, pretinzând că salariul de bază reprezintă doar una dintre componentele drepturilor salariale avute în vedere de norma legală.

Rezultă, aşadar, că instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat, titularul cererii de chemare în judecată fiind personal plătit din fonduri publice, respectiv funcţionar public angajat în cadrul instituţiei prefectului.

Instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea cauzei în fond, în virtutea competenţei legale conturate prin dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ, adoptat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, raportate la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

În mod neîndoielnic, chestiunea sesizată este chiar cea dedusă judecăţii în cauza cu soluţionarea căreia instanţa de trimitere a fost învestită, verificându-se şi condiţia de admisibilitate a legăturii de determinare, anume ca de chestiunea sesizată să depindă soluţionarea pe fond a litigiului.

De asemenea, nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare chestiunea sesizată, relativă la stabilirea semnificaţiei sintagmei „drepturile salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului”, din cuprinsul art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023.

Cât priveşte condiţia distinctă de admisibilitate, aceea ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, se reţine că admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere. O interpretare contrară ar rezuma rolul instanţelor de drept comun la o simplă şi mecanică activitate „de trimitere” şi de „preluare” apoi, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curţi i-ar atribui funcţii similare instanţei care judecă prin delegare.

Expunerea de motive din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 – care evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă, a chestiunilor dificile de drept -, dar şi norma de trimitere din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate, în virtutea căreia dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, îndreptăţesc concluzia că interpretarea literală şi izolată a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu s-ar impune condiţia existenţei unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunţa instanţa supremă, nu este conformă literei şi spiritului actului normativ.

Sintagma „chestiune de drept” nu poate fi sinonimă cauzei acţiunii, ci are un caracter autonom, iar condiţiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenţei sale sunt cele conturate în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă. Cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanţa supremă realizează nemijlocit funcţia de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariţia practicii neunitare, în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În lumina celor anterior expuse, se constată, ca un prim aspect, că întrebarea adresată de instanţa de trimitere nu satisface cerinţele unei sesizări adecvate procedurii unificatoare reglementate de cele două acte normative menţionate anterior, deoarece, prin modul în care a fost formulată, pare a depăşi cadrul procesual configurat de mecanismul prealabil de unificare a jurisprudenţei.

Astfel, este necesar să se noteze că, în dosarul instanţei de trimitere, reclamanta are calitatea de funcţionar public în cadrul instituţiei prefectului, iar demersul ei judiciar a fost fundamentat pe necesitatea alinierii salariului său lunar cu cel prevăzut pentru o funcţie similară din cadrul Secretariatului General al Guvernului, astfel cum figurează în cap. I, lit. A din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin includerea în salariul de bază a majorării de 15% pentru complexitatea muncii şi prin acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15%.

Reiese, aşadar, că nelămurirea pe care instanţa naţională o manifestă şi în legătură cu care se conturează divergenţa jurisprudenţială priveşte semnificaţia sintagmei „drepturi salariale aferente”, prevăzută de art. IV din Ordonanţa de urgenţă nr. 128/2023, ca element de referinţă în raport cu care se aliniază drepturile personalului din cadrul instituţiilor prefectului la cele acordate la nivelul Secretariatului General al Guvernului, pentru funcţii similare.

În continuare, se apreciază că o atare chestiune de drept prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame rezolvarea ei de principiu, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Se constată în acest sens că utilizarea în cuprinsul normei legale a termenului generic de „drepturi salariale aferente”, care nu îşi găseşte corespondent în art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, corelată cu terminologia inconsecventă cu care operează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, cu privire la alte categorii profesionale, tot prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, a determinat formularea unor opinii teoretice diferite în cadrul colectivelor de judecători consultate, ceea ce atrage necesitatea soluţionării pe fond a sesizării, din nevoia de asigurare a uniformităţii jurisprudenţiale.

O astfel de modalitate de reglementare, aplicabilă personalului instituţiei prefectului, este susceptibilă de interpretări diferite, fie privite ca o derogare prevăzută de legiuitor exclusiv cu privire la această categorie de personal, fie prin acordarea unui înţeles unitar noţiunii, respectiv cel de „salariu de bază”, concluzie desprinsă din interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor legale reglementate în materie de salarizare a personalului bugetar.

Reţinând, prin urmare, că dispoziţia legală în discuţie ridică probleme de interpretare de o dificultate relativă, care determină riscul primirii unor dezlegări diferite în practica judiciară, funcţia mecanismului procesual al întrebării prealabile se poate realiza în acest stadiu, prin preîntâmpinarea apariţiei şi extinderii jurisprudenţei neunitare.

În considerarea acestor argumente, cerinţele de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt îndeplinite, însă reformularea întrebării este un demers necesar, în sensul că dezlegarea vizează lămurirea sintagmei „drepturi salariale aferente”, prevăzută de art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, pentru a stabili dacă aceasta priveşte doar salariul de bază, astfel cum acesta a fost definit de art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ori salariul lunar definit de art. 7 lit. e) din acelaşi act normativ. XI.2. Asupra fondului chestiunii de drept

Aşa cum s-a antamat deja cu prilejul cercetării admisibilităţii sesizării, aceasta vizează situaţia funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor prefectului, care revendică dreptul instituit prin dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, şi chestionează asupra semnificaţiei sintagmei „drepturile salariale aferente” din cuprinsul normei legale, respectiv în ce măsură aceasta desemnează doar salariul de bază prevăzut pentru funcţiile similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului sau are în vedere toate elementele salariului lunar, prevăzute de art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Afirmând necesitatea recunoaşterii principiului importanţei muncii şi a nivelului de specializare dobândit de-a lungul timpului de anumite categorii de personal bugetar, în contextul diferenţelor salariale între funcţii din administraţia publică centrală şi personalul din unităţi teritoriale, al creşterii volumului de muncă şi al exercitării de către funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instituţiilor prefectului, şi a unor servicii publice din sectoare de activitate bugetară vizând sănătatea, cultura, munca, agricultura, statistica, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 acordă o serie de majorări la salariile de bază pentru anumite categorii de personal plătit din fonduri publice, majorări acordate fie în mod explicit prin stabilirea unor procente determinate în limita cărora urmează să crească nivelul salariilor de bază (ca în cazul reglementării cuprinse în art. II şi art. III pct. 1 din ordonanţa de urgenţă sus-menţionată), fie în mod implicit, prin operarea de modificări în anexele Legii-cadru nr. 153/2017 şi reîncadrarea funcţiei publice teritoriale la funcţia publică de stat în cazul structurilor teritoriale ale mai multor autorităţi publice centrale (ca în cazul art. III pct. 3 şi 4 din ordonanţa de urgenţă sus-menţionată) ori, de asemenea, prin stabilirea salariilor aferente lunii ianuarie 2024 la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului, pentru alte categorii de salariaţi (cazul art. IV din ordonanţa de urgenţă sus-menţionată) (a se vedea în acest sens paragraful 246 din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 11 noiembrie 2024).

În concret, prin art. IV s-a prevăzut că, „Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul instituţiilor prefectului, cu excepţia serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciului public comunitar de paşapoarte şi a funcţiilor de demnitate publică, drepturile salariale aferente se stabilesc la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului”.

Reclamanta din cauza înregistrată pe rolul instanţei de trimitere contestă legalitatea ordinului prefectului prin care s-au pus în aplicare dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, afirmând că sintagma „drepturi salariale” din cuprinsul normei legale nu este sinonimă cu noţiunea de „salariu de bază”, între cele două existând un raport de întreg-parte, astfel că este îndreptăţită să beneficieze şi de sporurile/majorările recunoscute pentru funcţia similară din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

O astfel de interpretare, susţinută la nivel teoretic şi de o parte dintre colectivele de judecători care au comunicat puncte de vedere, nu poate fi acceptată, întrucât ignoră reglementarea-cadru în materie, în raport cu care prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 au caracter derogatoriu.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, „(2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare”.

Prin instituirea unei norme derogatorii de la prevederea sus-menţionată, legiuitorul a reglementat, în acord cu dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, o soluţie legislativă diferită pentru stabilirea salariilor de bază începând cu data de 1 ianuarie 2024, în privinţa unei categorii de personal expres menţionate, respectiv personalul din cadrul instituţiilor prefectului.

Cu alte cuvinte, situaţia anume determinată vizată de soluţia legislativă derogatorie instituită prin prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 priveşte modalitatea de stabilire a salariilor de bază începând cu anul 2024, pentru categoria de personal menţionată.

Fiind în prezenţa unei norme de excepţie, aceasta este supusă unei interpretări restrictive, prin aplicarea regulii de interpretare logică exprimate prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis, neputând fi extinsă aplicarea sa la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor.

Ca atare, deşi norma legală care acordă personalului din cadrul instituţiilor prefectului beneficiul majorării salariale, cu începere de la 1 ianuarie 2024, este imprecisă şi inconsecventă raportat la reglementările ce privesc alte categorii de personal bugetar vizate de acelaşi act normativ, nu se poate conchide că legiuitorul a urmărit să acorde categoriei de personal menţionate un dublu beneficiu, respectiv stabilirea, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a salariului de bază, prin raportare la nivelul salariilor de bază prevăzute pentru funcţii similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului şi, totodată, egalizarea salariului lunar, prin adăugarea la salariul de bază a tuturor compensaţiilor, indemnizaţiilor, sporurilor, adaosurilor, primelor, premiilor, precum şi celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, prevăzute la nivelul autorităţii publice centrale.

La aceeaşi concluzie se ajunge şi prin aplicarea metodei de interpretare sistematică, ţinând cont de legăturile normei supuse analizei cu prevederile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, care are acelaşi domeniu de reglementare, dar şi cu prevederile subsecvente, cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023.

Astfel, conform art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în vigoare începând cu 15 decembrie 2023, „prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”. 65. „Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, potrivit art. II din acelaşi act normativ.

În acelaşi timp, art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 menţionează expres că diferenţele salariale rezultate din prevederile art. III pct. 3 şi 4 şi ale art. IV se aplică în două tranşe egale, începând cu 1 ianuarie 2024 şi 1 iunie 2024, la salariul de bază aferent lunii decembrie 2023, fără a depăşi salariile aflate în plată la structurile supraordonate.

Totodată, cu titlu general aplicabil şi comun tuturor cazurilor de majorare pe care le instituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, art. VI din acelaşi act normativ stabileşte că „Personalul bugetar care beneficiază de majorările prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă nu intră sub incidenţa prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 (…), cu excepţia situaţiei în care din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă rezultă o majorare a salariilor de bază mai mică decât procentul prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, situaţie în care se aplică procentul de 5% la salariul de bază aferent lunii decembrie 2023”.

Prin urmare, modalitatea în care se aplică diferenţele salariale acordate în baza prevederilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 şi componenta salariului lunar în raport cu care se verifică întinderea majorării rezultate în urma aplicării aceloraşi prevederi şi, subsecvent, incidenţa dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 confirmă finalitatea urmărită prin adoptarea prevederilor supuse interpretării, de aliniere a salariilor de bază ale personalului din cadrul instituţiilor prefectului la cele obţinute de personalul cu funcţii similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului, fără luarea în considerare a celorlalte elemente care compun salariul lunar, conform dispoziţiilor art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

De altfel, egalizarea între veniturile salariale, astfel cum sunt definite prin art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale personalului din cadrul instituţiilor prefectului şi al Secretariatului General al Guvernului nici nu a constituit obiectivul afirmat în expunerea de motive a actului normativ analizat.

Într-un ultim argument, se reţine că prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului derogă exclusiv de la dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează modalitatea de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, începând cu anul 2023, nu şi de la art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, care instituie o limită generală a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, în sensul că: „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.”

În aceste condiţii, interpretarea prevederilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 în sensul că sintagma „drepturi salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului” desemnează toate elementele salariului lunar, prevăzute de art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, ar conduce la nesocotirea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea sporurilor, ce trebuie exercitată în limitele prevăzute de lege.

Ca atare, interpretarea logică şi sistematică a conţinutului reglementării cuprinse în art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 impune concluzia în sensul că, prin aceasta, legiuitorul a acordat o majorare la salariile de bază pentru o anumită categorie de personal plătit din fonduri publice, respectiv personalul din cadrul instituţiilor prefectului, în mod implicit, prin stabilirea salariilor de bază aferente lunii ianuarie 2024 la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului.

Astfel fiind, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară, noţiunea „drepturile salariale aferente” priveşte doar salariul de bază, astfel cum este definit de art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,