Decizia nr. 9 din 20 ianuarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.161/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov – Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.899/93/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a dispus, prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.899/93/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: „acordarea retroactivă, de la data de 1 iunie 2022, a majorării salariale stabilite la art. 140 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea retroactivă, din data de 1 noiembrie 2022, a sporului de vechime majorat la 25% aplicat la salariul de bază lunar brut şi a concediului de odihnă de 29 de zile stabilite la art. 105 alin. (1) lit. A), respectiv art. 68 alin. (1) – (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea majorării salariale de 2%, stabilită la art. I din Actul adiţional nr. 3 la contractul colectiv de muncă menţionat, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 4 din 24.11.2022; acordarea retroactivă, de la data de 1 iulie 2019, a sporului pentru condiţii nocive prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 octombrie 2024 cu nr. 2.161/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 20 ianuarie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nicio dispoziţie legală, care să fie supusă interpretării instanţei supreme, nu a fost identificată în încheierea de sesizare. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 13 iulie 2022 cu nr. 1.899/93/2022, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: – anularea Actului adiţional nr. 1.053 din 16.06.2022; – obligarea pârâtei la acordarea sporului pentru condiţii nocive în cotă de 10%, prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022, retroactiv, începând cu data de 1 iulie 2019 şi până la data la care condiţiile concrete de muncă nu vor mai justifica acordarea acestui spor.

În motivarea cererii în fapt, reclamanta a invocat nelegalitatea modificării condiţiilor contractuale prin actul adiţional dedus judecăţii, întrucât nu şi-a dat consimţământul pentru modificarea contractului său de muncă. În atare situaţie, sporurile şi salariul de bază de care beneficia au fost modificate în mod unilateral, cu încălcarea prevederilor Codului muncii şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1.350, art. 1.531, art. 1.535 din Codul civil şi ale art. 82 din contractul colectiv de muncă pe anii 2020-2021.

Prin întâmpinare, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. a invocat excepţia prematurităţii şi excepţia lipsei de interes. Pe fond, partea a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În apărare, pârâta a făcut referire la prevederile art. 205 alin. (2), art. 33 din Codul de procedură civilă şi următoarele, ale contractului colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 301 din 25.09.2019, ale contractului colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022, ale Codului muncii, ale Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003).

Reclamanta a formulat cerere modificatoare la cererea iniţială prin care a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtei: – la emiterea unui act adiţional care să conţină majorarea salarială stabilită la art. 140 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022, act care va intra în vigoare retroactiv, respectiv din data de 1 iunie 2022; – la emiterea unui act adiţional care să consfinţească acordarea sporului de vechime majorat la 25% aplicat la salariul de bază lunar brut, calculat corect, majorat la 29 de zile lucrătoare, act care va intra în vigoare retroactiv, respectiv din data de 1 noiembrie 2022; – la emiterea unui act adiţional care să conţină majorarea salarială de 2% la contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 4 din 24.11.2022; – la acordarea sporului pentru condiţii nocive în cotă de 10%, prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022, retroactiv, începând cu data de 1 iulie 2019 şi până la data la care condiţiile concrete de muncă nu vor mai justifica acordarea acestui spor; – la plata penalităţilor de întârziere aplicate la sumele cuvenite în urma acordării sporurilor solicitate, începând cu data de 1 iulie 2019.

Prin întâmpinarea la cererea modificatoare, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. a invocat excepţia lipsei de obiect a primelor 3 capete de cerere. Pe fond, partea a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 4 septembrie 2024, tribunalul a rămas în pronunţare asupra incidenţei dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv asupra necesităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemelor deduse judecăţii şi suspendării judecăţii cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În concret, instanţa de trimitere a reţinut faptul că reclamanta, în calitate de consilier juridic în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., a solicitat acordarea unor drepturi salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022 şi prin actele adiţionale la acesta.

De asemenea, aceeaşi instanţă a menţionat şi faptul că de problemele de drept ce vizează prezenta sesizare depinde soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv: acordarea retroactivă, de la data de 1 iunie 2022, a majorării salariale stabilite la art. 140 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea retroactivă, din data de 1 noiembrie 2022, a sporului de vechime majorat la 25% aplicat la salariul de bază lunar brut şi a concediului de odihnă de 29 de zile stabilite la art. 105 alin. (1) lit. A), respectiv art. 68 alin. (1)-(4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea majorării salariale de 2%, stabilită la art. I din Actul adiţional nr. 3 la contractul colectiv de muncă menţionat, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 4 din 24.11.2022; acordarea retroactivă, de la data de 1 iulie 2019, a sporului pentru condiţii nocive, prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022.

Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a reţinut şi faptul că asupra acestor chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Aşa cum rezultă din conţinutul încheierii de şedinţă din data de 4 septembrie 2024, pronunţată de instanţa de trimitere în Dosarul nr. 1.899/93/2022, părţile nu au fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunilor de drept.

Mai precis, cu ocazia concluziilor puse asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. a arătat că desfăşoară şi alte activităţi, iar fondurile sale nu provin exclusiv de la bugetul de stat. Pe acest aspect, reclamanta a considerat că ar trebui să fie menţionată sursa fondurilor de către partea adversă.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adresată instanţelor naţionale, s-a comunicat că au fost identificate mai multe cauze prin care au fost soluţionate în primă instanţă cereri cu obiect similar, chiar dacă prin raportare la alte contracte colective de muncă. Hotărârile pronunţate, în majoritate, au rămas definitive prin respingerea apelurilor. Orientarea majoritară a practicii judiciare a fost în sensul că, în general, contractul colectiv de muncă este atât un act juridic bilateral, cât şi un izvor de drept. Ca atare, trebuie acordate drepturile prevăzute în cuprinsul acestuia în beneficiul salariaţilor. Se poate dispune anularea actelor adiţionale la acesta semnate de părţile raportului de muncă cu încălcarea clauzelor contractuale, chiar dacă aceste acte au avut la bază decizii unilaterale ale conducerii cu privire la astfel de drepturi ori obligarea la încheierea unor acte adiţionale de acordare a acestora.

Nu s-a conturat practică judiciară cu privire la recunoaşterea retroactivă a unor astfel de drepturi salariale, dar s-a apreciat la nivel teoretic, prin punctele de vedere exprimate de judecători, că constatarea nulităţii unui act adiţional încheiat cu încălcarea unor astfel de drepturi are efect ex nunc, conform art. 57 alin. (2) din Codul muncii, deoarece legiuitorul nu prevede nicio excepţie în acest sens, soluţia de la alin. (4) din acelaşi articol având caracter tranzitoriu, respectiv până la îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege, însă neacordarea acestora printr-un act adiţional recent încheiat sau în lipsa unui astfel de act adiţional poate fi suplinită prin obligarea la semnarea unui act adiţional cu efecte retroactive, deoarece acest aspect nu este interzis de lege.

A fost exprimat la nivel teoretic de către judecători şi punctul de vedere în sensul că dispoziţiile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu se pot aplica retroactiv, având în vedere dispoziţiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data semnării contractului colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022.

În ceea ce priveşte acordarea majorării salariale de 2%, stabilită la art. I din Actul adiţional nr. 3 la contractul colectiv de muncă menţionat, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 4 din 24.11.2022, în ipoteza în care părţile semnatare nu au stabilit că se vor acorda anumite drepturi salariale decât cu îndeplinirea unor condiţii, trebuie acordată majorarea, potrivit art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 şi principiului forţei obligatorii a convenţiei, principiu statuat prin dispoziţiile art. 1.270 din Codul civil.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare şi nici decizii ale Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate în legătură cu chestiunea de drept sesizată. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu prealabil, se reţine că procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este stabilit prin dispoziţiile art. 1 în care se precizează faptul că ordonanţa de urgenţă în discuţie se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Se observă faptul că în această materie este prevăzută o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În concret, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Prin urmare, aceste dispoziţii normative se aplică cu prioritate în raport cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Însă, conform prevederilor art. 4 din actul normativ în discuţie: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

Aşa cum rezultă din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a ţinut seama la adoptarea acestui normativ de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”. Ca atare, emitentul ordonanţei de urgenţă a considerat că aplicarea prevederilor acesteia poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Admisibilitatea sesizărilor trebuie să fie circumscrisă atât condiţiilor speciale prevăzute prin dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce rezultă din cuprinsul prevederilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Aşadar, în litigiile de felul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, se constată faptul că acestea sunt doar parţial îndeplinite.

Sesizarea de faţă a fost formulată într-o cauză aflată în curs de judecată, în primă instanţă, având ca obiect solicitarea de către un salariat din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. a unor drepturi salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022 şi prin actele adiţionale la acesta.

Se observă că pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale, însă personalul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. nu este plătit din fonduri publice în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). Ca atare, litigiile privind salarizarea acestei categorii de personal nu intră în domeniul de aplicare al art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Mai precis, anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar. În corpul acestei legi au fost create, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaţionale de funcţii bugetare [„Învăţământ” (anexa nr. I), „Sănătate şi asistenţă socială” (anexa nr. II), „Cultură” (anexa nr. III), „Diplomaţie” (anexa nr. IV), „Justiţie” şi Curtea Constituţională (anexa nr. V), „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” (anexa nr. VI), „Administraţie” (anexa nr. VIII) şi funcţiile de demnitate publică (anexa nr. IX)].

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului.

În dosarul aflat pe rolul instanţei de sesizare, reclamanta ocupă un post de consilier juridic în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., iar aceasta nu se încadrează în niciuna dintre familiile ocupaţionale enumerate mai sus.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. este organizată sub forma juridică a societăţii pe acţiuni cu capital integral de stat, după cum se arată în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003.

Aşa cum se menţionează în art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă mai sus indicată, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. este persoană juridică română, de interes strategic naţional cât timp statul este acţionar majoritar, care se organizează şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. desfăşoară în principal activităţi de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale şi autostrăzilor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare [art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003].

De asemenea, la art. 3 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 se indică faptul că sursele de finanţare ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. cuprind: a) venituri proprii; b) fonduri externe nerambursabile; c) credite interne şi externe contractate în nume propriu; d) alocaţii de la bugetul de stat; e) alte surse legal constituite.

Conform alin. (8) al aceluiaşi articol, „Veniturile proprii ale C.N.A.I.R. se constituie din: a) venituri rezultate din exploatarea bunurilor proprietate publică a statului concesionate C.N.A.I.R. pe bază de contract de concesionare legal încheiat; b) veniturile obţinute, în lei şi în valută, din colectarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din România aflate în administrarea C.N.A.I.R., stabilite potrivit legislaţiei în vigoare; c) veniturile încasate din executarea garanţiilor de participare la licitaţii”.

Potrivit alin. (9) al articolului în discuţie, „Veniturile proprii prevăzute la alin. (8) lit. a) şi b) se utilizează pentru: (…) f) acoperirea integrală a cheltuielilor de personal, administrare şi funcţionare a companiei; (…)”.

În altă ordine de idei, sesizarea în discuţie nu vizează dezlegarea unor chestiuni de drept de a căror lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

Cu alte cuvinte, instanţa de trimitere nu a făcut referire la probleme de drept cu incidenţă în speţa cu care a fost învestită. În realitate, aceasta solicită clarificări cu privire la aplicarea unor prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022, ceea ce este incompatibil cu mecanismul hotărârii prealabile.

În plus, este de observat şi faptul că încheierea de sesizare nu respectă cerinţa de motivare, instituită de prevederile art. 520 din Codul de procedură civilă, deoarece nu formulează o întrebare care să vizeze o problemă de drept aplicabilă în cauza pendinte, nu expune punctul de vedere al completului de judecată şi nici pe cel al părţilor din acea cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,