ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 9/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.161/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.899/93/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Ilfov - Secția civilă a dispus, prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.899/93/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: "acordarea retroactivă, de la data de 1 iunie 2022, a majorării salariale stabilite la art. 140 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea retroactivă, din data de 1 noiembrie 2022, a sporului de vechime majorat la 25% aplicat la salariul de bază lunar brut și a concediului de odihnă de 29 de zile stabilite la art. 105 alin. (1) lit. A), respectiv art. 68 alin. (1) - (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea majorării salariale de 2%, stabilită la art. I din Actul adițional nr. 3 la contractul colectiv de muncă menționat, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 4 din 24.11.2022; acordarea retroactivă, de la data de 1 iulie 2019, a sporului pentru condiții nocive prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022".

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 octombrie 2024 cu nr. 2.161/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 20 ianuarie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nicio dispoziție legală, care să fie supusă interpretării instanței supreme, nu a fost identificată în încheierea de sesizare. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 13 iulie 2022 cu nr. 1.899/93/2022, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: - anularea Actului adițional nr. 1.053 din 16.06.2022; - obligarea pârâtei la acordarea sporului pentru condiții nocive în cotă de 10%, prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022, retroactiv, începând cu data de 1 iulie 2019 și până la data la care condițiile concrete de muncă nu vor mai justifica acordarea acestui spor.

În motivarea cererii în fapt, reclamanta a invocat nelegalitatea modificării condițiilor contractuale prin actul adițional dedus judecății, întrucât nu și-a dat consimțământul pentru modificarea contractului său de muncă. În atare situație, sporurile și salariul de bază de care beneficia au fost modificate în mod unilateral, cu încălcarea prevederilor Codului muncii și ale contractului colectiv de muncă aplicabil.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1.350, art. 1.531, art. 1.535 din Codul civil și ale art. 82 din contractul colectiv de muncă pe anii 2020-2021.

Prin întâmpinare, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a invocat excepția prematurității și excepția lipsei de interes. Pe fond, partea a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În apărare, pârâta a făcut referire la prevederile art. 205 alin. (2), art. 33 din Codul de procedură civilă și următoarele, ale contractului colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 301 din 25.09.2019, ale contractului colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022, ale Codului muncii, ale Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003).

Reclamanta a formulat cerere modificatoare la cererea inițială prin care a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtei: - la emiterea unui act adițional care să conțină majorarea salarială stabilită la art. 140 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022, act care va intra în vigoare retroactiv, respectiv din data de 1 iunie 2022; - la emiterea unui act adițional care să consfințească acordarea sporului de vechime majorat la 25% aplicat la salariul de bază lunar brut, calculat corect, majorat la 29 de zile lucrătoare, act care va intra în vigoare retroactiv, respectiv din data de 1 noiembrie 2022; - la emiterea unui act adițional care să conțină majorarea salarială de 2% la contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 4 din 24.11.2022; - la acordarea sporului pentru condiții nocive în cotă de 10%, prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022, retroactiv, începând cu data de 1 iulie 2019 și până la data la care condițiile concrete de muncă nu vor mai justifica acordarea acestui spor; - la plata penalităților de întârziere aplicate la sumele cuvenite în urma acordării sporurilor solicitate, începând cu data de 1 iulie 2019.

Prin întâmpinarea la cererea modificatoare, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a invocat excepția lipsei de obiect a primelor 3 capete de cerere. Pe fond, partea a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 4 septembrie 2024, tribunalul a rămas în pronunțare asupra incidenței dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv asupra necesității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra problemelor deduse judecății și suspendării judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport cu dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În concret, instanța de trimitere a reținut faptul că reclamanta, în calitate de consilier juridic în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., a solicitat acordarea unor drepturi salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022 și prin actele adiționale la acesta.

De asemenea, aceeași instanță a menționat și faptul că de problemele de drept ce vizează prezenta sesizare depinde soluționarea pe fond a cauzei, respectiv: acordarea retroactivă, de la data de 1 iunie 2022, a majorării salariale stabilite la art. 140 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea retroactivă, din data de 1 noiembrie 2022, a sporului de vechime majorat la 25% aplicat la salariul de bază lunar brut și a concediului de odihnă de 29 de zile stabilite la art. 105 alin. (1) lit. A), respectiv art. 68 alin. (1)-(4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea majorării salariale de 2%, stabilită la art. I din Actul adițional nr. 3 la contractul colectiv de muncă menționat, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 4 din 24.11.2022; acordarea retroactivă, de la data de 1 iulie 2019, a sporului pentru condiții nocive, prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022.

Tribunalul Ilfov - Secția civilă a reținut și faptul că asupra acestor chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Așa cum rezultă din conținutul încheierii de ședință din data de 4 septembrie 2024, pronunțată de instanța de trimitere în Dosarul nr. 1.899/93/2022, părțile nu au fost de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunilor de drept.

Mai precis, cu ocazia concluziilor puse asupra incidenței în cauză a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a arătat că desfășoară și alte activități, iar fondurile sale nu provin exclusiv de la bugetul de stat. Pe acest aspect, reclamanta a considerat că ar trebui să fie menționată sursa fondurilor de către partea adversă.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție adresată instanțelor naționale, s-a comunicat că au fost identificate mai multe cauze prin care au fost soluționate în primă instanță cereri cu obiect similar, chiar dacă prin raportare la alte contracte colective de muncă. Hotărârile pronunțate, în majoritate, au rămas definitive prin respingerea apelurilor. Orientarea majoritară a practicii judiciare a fost în sensul că, în general, contractul colectiv de muncă este atât un act juridic bilateral, cât și un izvor de drept. Ca atare, trebuie acordate drepturile prevăzute în cuprinsul acestuia în beneficiul salariaților. Se poate dispune anularea actelor adiționale la acesta semnate de părțile raportului de muncă cu încălcarea clauzelor contractuale, chiar dacă aceste acte au avut la bază decizii unilaterale ale conducerii cu privire la astfel de drepturi ori obligarea la încheierea unor acte adiționale de acordare a acestora.

Nu s-a conturat practică judiciară cu privire la recunoașterea retroactivă a unor astfel de drepturi salariale, dar s-a apreciat la nivel teoretic, prin punctele de vedere exprimate de judecători, că constatarea nulității unui act adițional încheiat cu încălcarea unor astfel de drepturi are efect ex nunc, conform art. 57 alin. (2) din Codul muncii, deoarece legiuitorul nu prevede nicio excepție în acest sens, soluția de la alin. (4) din același articol având caracter tranzitoriu, respectiv până la îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege, însă neacordarea acestora printr-un act adițional recent încheiat sau în lipsa unui astfel de act adițional poate fi suplinită prin obligarea la semnarea unui act adițional cu efecte retroactive, deoarece acest aspect nu este interzis de lege.

A fost exprimat la nivel teoretic de către judecători și punctul de vedere în sensul că dispozițiile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu se pot aplica retroactiv, având în vedere dispozițiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data semnării contractului colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022.

În ceea ce privește acordarea majorării salariale de 2%, stabilită la art. I din Actul adițional nr. 3 la contractul colectiv de muncă menționat, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 4 din 24.11.2022, în ipoteza în care părțile semnatare nu au stabilit că se vor acorda anumite drepturi salariale decât cu îndeplinirea unor condiții, trebuie acordată majorarea, potrivit art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 și principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art. 1.270 din Codul civil.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedurile de unificare a practicii judiciare și nici decizii ale Curții Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate în legătură cu chestiunea de drept sesizată. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Cu titlu prealabil, se reține că procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este stabilit prin dispozițiile art. 1 în care se precizează faptul că ordonanța de urgență în discuție se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Se observă faptul că în această materie este prevăzută o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În concret, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Prin urmare, aceste dispoziții normative se aplică cu prioritate în raport cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Însă, conform prevederilor art. 4 din actul normativ în discuție: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a ținut seama la adoptarea acestui normativ de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România". Ca atare, emitentul ordonanței de urgență a considerat că aplicarea prevederilor acesteia poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Admisibilitatea sesizărilor trebuie să fie circumscrisă atât condițiilor speciale prevăzute prin dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce rezultă din cuprinsul prevederilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Așadar, în litigiile de felul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând condițiile de admisibilitate anterior enunțate, se constată faptul că acestea sunt doar parțial îndeplinite.

Sesizarea de față a fost formulată într-o cauză aflată în curs de judecată, în primă instanță, având ca obiect solicitarea de către un salariat din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a unor drepturi salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022 și prin actele adiționale la acesta.

Se observă că pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale, însă personalul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. nu este plătit din fonduri publice în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). Ca atare, litigiile privind salarizarea acestei categorii de personal nu intră în domeniul de aplicare al art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Mai precis, anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar. În corpul acestei legi au fost create, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaționale de funcții bugetare ["Învățământ" (anexa nr. I), "Sănătate și asistență socială" (anexa nr. II), "Cultură" (anexa nr. III), "Diplomație" (anexa nr. IV), "Justiție" și Curtea Constituțională (anexa nr. V), "Apărare, ordine publică și securitate națională" (anexa nr. VI), "Administrație" (anexa nr. VIII) și funcțiile de demnitate publică (anexa nr. IX)].

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului.

În dosarul aflat pe rolul instanței de sesizare, reclamanta ocupă un post de consilier juridic în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., iar aceasta nu se încadrează în niciuna dintre familiile ocupaționale enumerate mai sus.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. este organizată sub forma juridică a societății pe acțiuni cu capital integral de stat, după cum se arată în art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003.

Așa cum se menționează în art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență mai sus indicată, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. este persoană juridică română, de interes strategic național cât timp statul este acționar majoritar, care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. desfășoară în principal activități de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare [art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003].

De asemenea, la art. 3 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 se indică faptul că sursele de finanțare ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. cuprind: a) venituri proprii; b) fonduri externe nerambursabile; c) credite interne și externe contractate în nume propriu; d) alocații de la bugetul de stat; e) alte surse legal constituite.

Conform alin. (8) al aceluiași articol, "Veniturile proprii ale C.N.A.I.R. se constituie din: a) venituri rezultate din exploatarea bunurilor proprietate publică a statului concesionate C.N.A.I.R. pe bază de contract de concesionare legal încheiat; b) veniturile obținute, în lei și în valută, din colectarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din România aflate în administrarea C.N.A.I.R., stabilite potrivit legislației în vigoare; c) veniturile încasate din executarea garanțiilor de participare la licitații".

Potrivit alin. (9) al articolului în discuție, "Veniturile proprii prevăzute la alin. (8) lit. a) și b) se utilizează pentru: (...) f) acoperirea integrală a cheltuielilor de personal, administrare și funcționare a companiei; (...)".

În altă ordine de idei, sesizarea în discuție nu vizează dezlegarea unor chestiuni de drept de a căror lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

Cu alte cuvinte, instanța de trimitere nu a făcut referire la probleme de drept cu incidență în speța cu care a fost învestită. În realitate, aceasta solicită clarificări cu privire la aplicarea unor prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 155 din 31.05.2022, ceea ce este incompatibil cu mecanismul hotărârii prealabile.

În plus, este de observat și faptul că încheierea de sesizare nu respectă cerința de motivare, instituită de prevederile art. 520 din Codul de procedură civilă, deoarece nu formulează o întrebare care să vizeze o problemă de drept aplicabilă în cauza pendinte, nu expune punctul de vedere al completului de judecată și nici pe cel al părților din acea cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,