Decizia nr. 9 din 16 iunie 2025

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 922/1/2025 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov ce formează obiectul Dosarului nr. 922/1/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Reprezentantul procurorului general susţine că este de acord cu recalificarea problemei de drept, care este posibilă în acest mecanism de unificare a practicii judiciare, apreciind că se impune admiterea recursului în interesul legii.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Prin Hotărârea nr. 27 din 25 aprilie 2025, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Îndeplinirea condiţiei existenţei interesului actual în promovarea sau susţinerea acţiunilor având ca obiect acordarea majorării cu 25% a indemnizaţiei de încadrare, din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2018, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care angajatorii au recunoscut deja această majorare prin decizii administrative, decizii care nu reprezintă titlu executoriu, respectiv să se stabilească dacă sintagma „acordarea majorării” se referă la simpla recunoaştere a dreptului prin aceste acte administrative ori implică şi plata sa efectivă. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 38. – (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024) ” Art. XIX. – (1) Sumele care reprezintă diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin acordarea valorii de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 lei prin ordin/decizie a conducătorilor instituţiilor din sistemul justiţiei şi drepturile salariale aflate în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018, neachitate până la data de 15 noiembrie 2023, se plătesc eşalonat în perioada 2025-2029, astfel: (…)” III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării

Autorul sesizării a arătat că practica judiciară divergentă vizează interesul actual în promovarea/susţinerea acţiunilor având ca obiect acordarea majorării de 25% a indemnizaţiei de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu 1 ianuarie 2018, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017. Reclamanţii din aceste procese fac parte din diferite categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” şi beneficiază de decizii administrative emise de angajatori, ordonatori secundari sau terţiari de credite, prin care le-au fost recunoscute aceste drepturi, decizii care nu reprezintă titluri executorii. În acest context, autorul sesizării a subliniat că s-au conturat trei orientări jurisprudenţiale divergente cu privire la problema de drept evocată anterior.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că reclamanţii nu mai justifică un interes în susţinerea acţiunii introductive având ca obiect acordarea majorării de 25%.

S-a argumentat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 recunoaşte drepturile salariale stabilite prin ordine sau decizii ale conducătorilor autorităţilor din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” şi prevede plata eşalonată a acestora, astfel încât există certitudinea plăţii acestor drepturi, conform eşalonării prevăzute de acest act normativ.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că angajatorul nu mai poate acorda încă o dată majorarea de 25% din moment ce aceasta a fost deja acordată prin decizii sau ordine administrative.

S-a argumentat că nu se face distincţie între noţiunea de acordare, în sensul de recunoaştere a dreptului salarial pretins, şi plata efectivă a acestui drept. În acest sens au fost evocate considerentele de la paragrafele 130-131 din Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În cea de-a treia orientare jurisprudenţială s-a apreciat că se impune admiterea acţiunilor având ca obiect acordarea majorării de 25%, în condiţiile în care deciziile administrative emise de ordonatorul secundar de credite nu reprezintă titluri executorii.

S-a arătat că, de vreme ce angajatorul nu plăteşte drepturile salariale recunoscute printr-o decizie administrativă, salariaţii au posibilitatea să solicite obligarea acestuia la plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate. Ca atare, există un interes actual pentru introducerea acţiunilor având ca obiect acordarea majorării de 25%, întrucât actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale restante nu are valoarea unui titlu executoriu, fiind astfel disociate noţiunile de recunoaştere a dreptului şi de plată efectivă a dreptului. Doar după obţinerea unei hotărâri judecătoreşti ce constituie titlu executoriu salariaţii ar putea declanşa executarea silită, care se va realiza cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de curţile de apel Braşov, Bucureşti şi tribunalele Covasna şi Vaslui. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 521 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, reţinând că: în ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017” (paragraful 28). Considerente similare se regăsesc în Decizia nr. 82 din 3 martie 2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 13 mai 2022.

Prin Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, reţinând că: prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 stabilesc reguli de ordin tehnic în materie fiscală privind sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, realizând o corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în contextul transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, legiuitorul a redimensionat politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, potrivit art. 139 din Constituţie, în scopul îmbunătăţirii colectării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale şi, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaţilor (paragraful 42). V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, pronunţată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024) şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare. VI. Opinia autorului sesizării

Titularul sesizării a apreciat că reclamanţii nu mai justifică un interes în susţinerea acţiunii introductive de vreme ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 recunoaşte drepturile salariale stabilite prin ordine sau decizii ale conducătorilor autorităţilor din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” şi prevede plata eşalonată a acestora, existând astfel certitudinea plăţii acestor drepturi conform eşalonării stabilite de acest act normativ. VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii.

În acest sens a argumentat că interesul actual lipseşte dacă drepturile sunt recunoscute, plata este garantată, iar reclamantul nu contestă cuantumul ori plata cu depăşirea termenelor prevăzute de legiuitor.

Cât timp nu există un refuz expres de plată şi nici nu planează incertitudini asupra cuantumului drepturilor salariale, nu există un interes născut pentru valorificarea drepturilor salariale, deja recunoscute prin decizii administrative.

Ca atare, a conchis că nu este îndeplinită condiţia interesului actual în promovarea sau susţinerea acţiunilor având ca obiect acordarea majorării cu 25% a indemnizaţiei de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2018, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, dacă angajatorii au recunoscut deja această majorare prin decizii administrative; sintagma „acordarea majorării” se referă la recunoaşterea drepturilor salariale prin acte administrative, fără să implice şi plata efectivă a acestora. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că se impun recalificarea problemei de drept şi dezlegarea acesteia în sensul că majorarea cuantumului brut al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, acordată în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exclude o nouă majorare cu 25% a valorii de referinţă sectorială, de la 605,225 lei la 756,53 lei, în temeiul aceloraşi prevederi legale. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Constatând îndeplinită condiţia legală a titularului sesizării, instituită prin dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă, în privinţa autorului acesteia, şi anume Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, se reţin în atenţie dispoziţiile art. 515 din acelaşi cod, potrivit cărora „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Din cuprinsul textului de lege menţionat anterior rezultă condiţiile de sesizare ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, şi anume: să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti să fie anexate sesizării.

În ceea ce priveşte aceste condiţii, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui recurs în interesul legii trebuie să indice într-un mod neechivoc reglementarea susceptibilă de interpretare şi aplicare diferită care a generat jurisprudenţa neunitară, iar problema de drept dezlegată diferit să se regăsească în hotărârile judecătoreşti definitive anexate sesizării.

Din acest punct de vedere, întrebarea din actul de sesizare este formulată în termeni neclari, în raport cu divergenţa de jurisprudenţă ce reiese din hotărârile anexate, unde nu chestiunea interesului este cea pusă în discuţie şi rezolvată diferit de instanţe. În orice caz, condiţia interesului trebuie tratată din perspectiva subiectivă a celui care formulează pretenţia; or, în litigiile în care au fost pronunţate hotărârile divergente, reclamanţii pretind că majorarea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 ar genera un cuantum superior al drepturilor salariale faţă de cele puse în plată, în condiţiile în care majorarea s-ar aplica unei valori de referinţă sectoriale recunoscute retroactiv, la rândul ei, într-un cuantum superior. Astfel, problema de analizat, ce a generat jurisprudenţa neunitară, nu se referă la interesul – incontestabil – al persoanelor care au formulat acţiunile privind drepturi salariale de a pretinde, finalmente, plata unor salarii/indemnizaţii mai mari, în raport cu modul în care acestea au interpretat legea.

În realitate, divergenţa de interpretare priveşte dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume dacă majorarea cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, atunci când angajatorii nu au acordat deja această majorare, semnifică dreptul la majorarea cu 25% (de la 605,225 lei la 756,53 lei) a valorii de referinţă sectorială, acolo unde nu s-a acordat o atare majorare sau exclude o astfel de majorare, motivat de faptul că prevederile legale sunt respectate atunci când majorarea prevăzută de norma în discuţie se referă la salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare constituite în baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei.

Această problemă a fost soluţionată în mod diferit de către instanţele judecătoreşti, rezultând două orientări de jurisprudenţă, aşa cum se va reliefa în analiza pe fond (o a treia orientare menţionată de titularul sesizării neintrând, în realitate, în coliziune cu cele două orientări divergente, întrucât vizează aspecte diferite), ceea ce determină concluzia îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate.

Ultima condiţie este, de asemenea, îndeplinită, practica judiciară divergentă invocată fiind dovedită prin hotărârile judecătoreşti definitive anexate sesizării, respectiv cele ale Curţii de Apel Bucureşti şi Tribunalului Covasna, care atestă rezolvarea neunitară dată problemei de drept enunţate. IX.2. Asupra fondului sesizării

Prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare.

În aplicarea în concret, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată, a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin decizia amintită, s-au conturat două orientări.

Într-o primă orientare s-a considerat că această decizie lămureşte chestiunea de drept ridicată în sensul recunoaşterii dreptului reclamanţilor la acordarea unei majorări de 25% a indemnizaţiilor de încadrare calculate în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei neplafonată, însă acordarea efectivă a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acesteia, printr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu, este lăsată la latitudinea instanţei, care „are obligaţia (…) de a verifica în ce măsură, până la soluţionarea litigiilor, s-a procedat la majorarea cu 25% a cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare, respectiv al salariilor de bază constituite cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei (…) ceea ce face ca aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în maniera interpretată prin prezenta decizie, să se realizeze doar în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare” – paragraful 132 din decizie.

S-a considerat că, atunci când prin decizia ordonatorului de credite li s-a stabilit reclamanţilor dreptul la o indemnizaţie de salarizare neplafonată calculată prin aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, drept recunoscut retroactiv şi născut în patrimoniul lor anterior intrării Legii-cadru nr. 153/2017 în vigoare, este evident că aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv majorarea de 25% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, trebuie să se facă la o indemnizaţie calculată prin aplicarea acestei valori de referinţă sectorială deja câştigate, chiar dacă hotărârile judecătoreşti sau actele administrative care au recunoscut-o au fost pronunţate ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, aceste instanţe, admiţând acţiunile cu care au fost învestite, au dispus recalcularea retroactivă şi plata indemnizaţiilor de încadrare raportat la un indice de valoare sectorială de 605,225 lei + 25% (valoare de referinţă sectorială de 756,53 lei), majorare prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care nu a fost aplicată de ordonatorii de credite prin raportare la drepturile salariate deja dobândite, cu depăşirea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispunând, pe cale de consecinţă, repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată între noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi în continuare până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare.

În justificarea soluţiei dispuse au fost invocate considerentele de la paragrafele 127-129 ale Deciziei nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, aducând un argument subsidiar dezlegării acolo date, evocă, pe de o parte, Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023, emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care stabileşte că, „începând cu data de 1 ianuarie 2018, judecătorii prevăzuţi în anexă, parte integrantă din prezentul ordin, vor fi salarizaţi prin acordarea valorii de referinţă sectorială în sumă de 605,225 lei, pentru intervalele de timp indicate în anexă în fiecare caz în parte”, iar, pe de altă parte, Ordinul nr. 114 din 11 aprilie 2023, potrivit căruia „drepturile salariale stabilite în conformitate cu Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023 (…) se calculează cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 1 din Ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5 din 16.01.2018”, adică a acelor dispoziţii potrivit cărora „începând cu data de 1.01.2018 cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază (…) se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25 al Legii-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. De aici, instanţa supremă concluzionează că, dată fiind prezumţia de legalitate a acestor acte administrative şi caracterul lor executoriu cu privire la aspectul relevant, rezultă că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aceste considerente din Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar justifica, potrivit primei orientări jurisprudenţiale, recalcularea şi plata indemnizaţiilor de încadrare raportat la un indice de valoare sectorială de 605,225 lei + 25% (valoare de referinţă sectorială de 756,53 lei).

În cea de a doua orientare jurisprudenţială, pornindu-se de la premisa că prin actele administrative ale ordonatorilor de credite a fost deja recunoscută valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, iar cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază existente la data de 31 decembrie 2017 fusese deja majorat cu 25% începând cu data de 1 ianuarie 2018, aceeaşi dezlegare dată prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost valorificată într-o altă modalitate, fiind respinse acţiunile care tindeau la recalcularea salariilor/indemnizaţiilor prin majorarea valorii de referinţă sectorială cu 25%.

Această orientare a pus accentul pe faptul că majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2018, recunoscută în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se acordă „numai în măsura în care (…) angajatorii nu au acordat deja această majorare”, astfel încât, atâta vreme cât ordonatorul de credite a dispus calcularea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, iar majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 fusese deja pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2018, nu se mai putea majora încă o dată valoarea de referinţă sectorială cu 25% (la 756,53 lei) în temeiul acestei prevederi legale, întrucât majorarea prevăzută de lege fusese deja acordată.

Au fost invocate, în argumentarea soluţiei, considerentele de la paragrafele 130 şi 131 ale Deciziei nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora: „În acelaşi timp însă este incontestabil că există ordonatori de credite/angajatori ai diferitelor categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» care au acordat deja majorarea salarială vizată, majorare care produce acelaşi efect al creşterii cu 25% a cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare ori al salariilor de bază, indiferent dacă se aplică acestor componente salariale compuse prin înmulţirea coeficientului de multiplicare variabil cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei ori dacă se aplică unităţii de valoare referinţă sectorială de 605,225 lei din compunerea indemnizaţiilor de încadrare ori a salariilor de bază. Prin urmare, majorarea nu poate fi aplicată, simultan ori succesiv, în ambele variante, adică atât unităţii de valoare de referinţă sectorială de sine stătător, cât şi indemnizaţiei de încadrare ori salariului de bază din compunerea cărora aceasta face parte, întrucât s-ar produce o dublă majorare.”

Aceste din urmă instanţe au procedat corect.

Într-adevăr, în dezlegarea chestiunii de drept supuse analizei prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 menţionată, instanţa supremă, după expunerea istoricului evoluţiei reglementării drepturilor salariale ale categoriilor profesionale incluse ulterior, prin Legea-cadru nr. 153/2017, în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, a constatat că dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabile şi familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, prevăd majorarea, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, care în prezent sunt stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.

Majorarea cuantumului brut al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare cu 25% a avut loc în virtutea prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, având ca scop, potrivit art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, compensarea diminuării pe care creşterea cotelor de contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi pentru şomaj puse în sarcina angajaţilor, dispusă prin art. I pct. 42, 69 şi 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ar fi provocat-o veniturilor salariale nete ale acestora. Această majorare a fost pusă în aplicare începând cu luna ianuarie 2018 de ordonatorii de credite şi angajatori, prin acte administrative, cum sunt: Ordinul nr. 5 din 16 ianuarie 2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru personalul din cadrul acesteia, ordinele nr. 564/C-579/C din 6 februarie 2018, emise de ministrul justiţiei pentru fiecare dintre curţile de apel, ordinele nr. 243 şi nr. 247 din 30 ianuarie 2018 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, actele administrative ale curţilor de apel, după caz, emise în baza Minutei întâlnirii din data de 16 ianuarie de la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, ce a avut ca obiect la punctul 1 majorarea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte elemente care fac parte din salariul brut lunar cu 25%, începând cu luna ianuarie 2018, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pe de altă parte, valoarea de referinţă sectorială, în raport cu care se stabileşte indemnizaţia de încadrare/salariul de bază, prin înmulţirea ulterioară a coeficientului de multiplicare şi adăugarea sporurilor, a fost stabilită retroactiv la 605,225 lei, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi apoi prin acte administrative emise de către ordonatorii de credite/angajatori în virtutea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, a prevederilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare şi a considerentelor Deciziei nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Indemnizaţiile/Salariile calculate în raport cu această valoare de referinţă sectorială au fost, de regulă, puse în plată pentru viitor în baza ordinelor emise de angajatori/ordonatorii de credite, în timp ce diferenţele rezultate pentru trecut (1 ianuarie 2018-15 noiembrie 2023) se află în curs de executare, în conformitate cu dispoziţiile art. XIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, ce a recunoscut aceste drepturi salariale.

Fiind întrebată cu privire la maniera de interpretare a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă indemnizaţiile de încadrare calculate prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei se majorează începând cu data de 1 ianuarie 2018 cu procentul de 25%, prevăzut de norma citată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu a făcut, prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, decât să valideze interpretarea în baza căreia angajatorii/ordonatorii de credite aplicau deja, la calcularea indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, atât valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, cât şi această majorare cu 25% a cuantumului brut al indemnizaţiei/salariului astfel calculat. Această recunoaştere ulterioară, printr-o decizie dată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în urma unor întrebări ridicate de instanţe, nu exclude faptul că indemnizaţiile de încadrare/salariile de bază calculate în acest mod au şi fost puse, între timp, în plată.

Prin urmare, recunoscând, de principiu, aceste drepturi în interpretarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, instanţa supremă nu a urmărit să statueze că ele nu ar fi fost acordate de angajatori şi că vor trebui a fi acordate, ci doar că sunt legal datorate în acest cuantum potrivit prevederii legale menţionate, fiind, în principiu, deja recunoscute şi acordate de angajatorii/ordonatorii de credite din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, urmând a se mai pune problema acordării lor doar în acele cazuri în care angajatorul nu a făcut-o deja, în măsura în care se identifică punctual astfel de situaţii.

În acest sens, considerentele de la paragrafele 127-129 ale Deciziei nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, evocate în prima orientare jurisprudenţială ca argument de admitere a unor acţiuni având ca obiect calcularea şi plata indemnizaţiilor de încadrare prin majorarea valorii de referinţă sectorială cu 25%, de la 605,225 lei la 756,53 lei, au fost greşit înţelese; în realitate, respectivele considerente reliefau tocmai împrejurarea că, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ambele majorări fuseseră deja puse în executare prin Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023, completat prin Ordinul nr. 114 din 11 aprilie 2023, cu trimitere la Ordinul nr. 5 din 1 ianuarie 2018, toate ale preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu că ar justifica o nouă majorare, cu 25%, a valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei (la 756,53 lei), faţă de cea acordată deja.

Se impune însă a clarifica ce înseamnă a (nu) fi fost „acordată deja” de către angajator/ordonatorul de credite majorarea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât la baza primei orientări jurisprudenţiale se află o eroare ce îşi are originea în modul de înţelegere a acestei sintagme, atunci când în această viziune s-a apreciat că majorarea cu 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-ar aplica valorii de referinţă sectorială aflate în plată de 605,225 lei, conducând la o valoare de referinţă sectorială de 756,53 lei; câtă vreme reclamanţilor nu li se plăteşte un salariu de bază constituit dintr-o valoare de referinţă sectorială în acest ultim cuantum (756,53 lei), în această orientare s-a considerat că angajatorii „nu au acordat deja această majorare”.

Cheia înţelegerii acestei sintagme se regăseşte în considerentele de la paragrafele 130 şi 131 din Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora „este incontestabil că există ordonatori de credite/angajatori ai diferitelor categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» care au acordat deja majorarea salarială vizată, majorare care produce acelaşi efect al creşterii cu 25% a cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare ori al salariilor de bază, indiferent dacă se aplică acestor componente salariale compuse prin înmulţirea coeficientului de multiplicare variabil cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei ori dacă se aplică unităţii de valoare referinţă sectorială de 605,225 lei din compunerea indemnizaţiilor de încadrare ori a salariilor de bază. Prin urmare, majorarea nu poate fi aplicată, simultan ori succesiv, în ambele variante, adică atât unităţii de valoare de referinţă sectorială de sine stătător, cât şi indemnizaţiei de încadrare ori salariului de bază din compunerea cărora aceasta face parte, întrucât s-ar produce o dublă majorare”.

Astfel, ceea ce trebuie reţinut este că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare a fost majorat cu 25% – matematic vorbind, prin înmulţirea sa cu un coeficient de 1,25 – în virtutea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea fiind pusă în aplicare prin actele administrative emise de angajatori/ordonatorii de credite indicate anterior.

Punerea în aplicare a acestei majorări a avut loc începând cu luna ianuarie 2018, anterior recunoaşterii retroactive a dreptului la o indemnizaţie/un salariu calculată/calculat în baza unei valori de referinţă sectorială la nivelul de 605,225 lei.

Astfel, cuantumul brut majorat conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se calculează prin aplicarea majorării procentuale de 25% asupra cuantumului indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază existent la nivelul lunii decembrie 2017, acesta din urmă fiind rezultatul înmulţirii valorii de referinţă sectorială cu coeficientul de multiplicare ierarhic şi adăugării unor sporuri calculate ca procent din rezultat. Majorarea de 25% fiind aplicată asupra cuantumului indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază astfel calculat, ea se va răsfrânge, matematic vorbind, asupra tuturor componentelor salariului/indemnizaţiei, în virtutea regulii distributivităţii înmulţirii faţă de adunare, astfel că pentru respectarea prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu mai este necesară o altă majorare, separată, doar a acelei componente salariale constând în valoarea de referinţă sectorială, ci e suficientă majorarea aplicată direct cuantumului indemnizaţiei/salariului de la nivelul lunii decembrie 2017, luat ca întreg. A majora cu 25% baza de calcul constând în indemnizaţia de încadrare/salariul de bază iniţial(ă) este acelaşi lucru cu a majora corespunzător, în acelaşi procent, fiecare componentă a acestei baze de calcul, inclusiv valoarea de referinţă sectorială, ceea ce exclude dreptul la o majorare simultană ori succesivă în ambele modalităţi, adică atât a indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, cât şi a componentelor sale luate distinct – valoare de referinţă sectorială şi spor calculat ca procent din aceasta – întrucât s-ar produce o aplicare în cascadă a aceleiaşi unice majorări, adică o majorare la majorare pe care legea nu o prevede.

De altfel, majorarea acordată de prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă, în chiar termenii legii, la cuantumul salarial brut ca întreg, iar nu la anumite componente, precum valoarea de referinţă sectorială. În concret, însă, din punct de vedere matematic, majorarea cu 25% a cuantumului brut salarial ca întreg sau majorarea cu acelaşi procent a valorii de referinţă sectorială în baza căreia se calculează întregul ar duce ambele la acelaşi rezultat, esenţial fiind a nu se majora atât întregul, cât şi componenta deodată.

Acesta este înţelesul considerentului de la paragraful 131 din Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căruia „majorarea nu poate fi aplicată, simultan ori succesiv, în ambele variante, adică atât unităţii de valoare de referinţă sectorială de sine stătător, cât şi indemnizaţiei de încadrare ori salariului de bază din compunerea cărora aceasta face parte, întrucât s-ar produce o dublă majorare”.

Prin urmare, în situaţia tipică, în care angajatorii/ordonatorii de credite au aplicat deja de la 1 ianuarie 2018 dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, calculând cuantumul brut al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare de la acel moment prin aplicarea unui coeficient de majorare cu 25%, iar ulterior au recunoscut şi majorarea retroactivă, la nivelul de 605,225 lei, a valorii de referinţă sectorială în baza căreia a fost determinat acest cuantum brut la care se aplică majorarea, trebuie observat că majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se va răsfrânge matematic asupra unei indemnizaţii/unui salariu calculate/calculat în baza unei valori de referinţă sectorială deja mărite, producând efecte identice variantei în care majorarea s-ar fi aplicat valorii de referinţă sectorială (componentei), şi nu întregului, astfel încât trebuie constatat că prevederile legale în materie de salarizare au fost respectate şi că nu mai este necesară o majorare distinctă a valorii de referinţă sectorială luată separat cu încă 25%, pentru a o duce la 756,53 lei, întrucât această majorare a fost deja acordată prin aplicarea la întreg şi s-ar produce, în caz contrar, dubla majorare la care se referă considerentul de la paragraful 131 din decizia citată.

Totodată, atunci când, dezlegând prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, instanţa supremă a conchis că, în litigiile care vizează majorarea cu 25% de la 1 ianuarie 2018 a indemnizaţiilor de încadrare calculate prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, instanţele pot realiza aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în maniera interpretată prin respectiva decizie, „doar în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare”, au fost avute în vedere numai acele situaţii punctuale în care, după verificările corespunzătoare, s-ar constata fie că nu fusese pusă în aplicare, la data intrării sale în vigoare (1 ianuarie 2018), majorarea de 25% a cuantumului brut al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, fie că nu a fost recunoscută/acordată noua valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei.

Dimpotrivă, nu a fost avută în vedere soluţia majorării salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prin majorarea distinctă a valorii de referinţă sectorială cu 25%, de la 605,225 lei la 756,53 lei, întrucât o astfel de majorare separată nu trebuie a fi acordată, pentru motivele ce s-au arătat.

În situaţiile în care a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească dreptul la o majorare a valorii de referinţă sectorială cu 25%, de la 605,225 lei la 756,53 lei, ca modalitate de punere în aplicare a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, aceasta va duce la acelaşi rezultat, întrucât punerea în aplicare a hotărârii va exclude în acest caz aplicarea aceleiaşi majorări şi la întreg, tocmai pentru a nu permite dubla majorare nepermisă de lege.

Prin urmare, acţiunile având ca obiect acordarea majorării cu 25% a indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei începând cu data de 1 ianuarie 2018, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, nu mai au obiectul lor material, ca urmare a executării obligaţiei, atunci când angajatorii au recunoscut deja prin decizii administrative, puse în aplicare, atât majorarea de 25% prevăzută de dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data intrării acesteia în vigoare, cât şi valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă,