ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 120/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.574/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.217/101/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 1.217/101/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 56/2020), astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2021), în categoria personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19 sunt incluși și medicii de familie din cadrul cabinetelor de medicină de familie? Dacă răspunsul la prima întrebare este pozitiv, se impune o a doua întrebare, care vizează stabilirea bazei de calcul al pensiei cuvenite urmașilor personalului medical decedat, prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 56/2020, în ipoteza medicului de familie din cadrul unui cabinet de medicină de familie, care nu beneficiază de salariu de bază, soldă de funcție sau salariu de funcție.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 noiembrie 2024 cu nr. 2.574/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările și completările ulterioare " Art. 2. - (1) În sensul prezentei legi, prin personal medical care participă la acțiuni medicale împotriva COVID-19 se înțelege: a) personalul de specialitate medico-sanitar și personalul auxiliar sanitar din unități sanitare, unități de asistență medico-socială și instituții medicale, indiferent de nivelul de subordonare sau coordonare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, indiferent de forma de organizare, precum și din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistență socială, implicat direct în acțiuni și misiuni legate de prevenirea, gestionarea și combaterea infecțiilor cu COVID-19; (...) Art. 4. - (1) Urmașii personalului medical decedat în urma complicațiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19 beneficiază de următoarele drepturi: (...) b) pensie de urmaș egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție avut/avută de personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) la data decesului, indiferent de numărul urmașilor îndreptățiți. Același cuantum al pensiei de urmaș se acordă copiilor urmași în cazul decesului ambilor părinți; (...)". III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 14 iunie 2022 cu nr. 1.217/101/2022, contestatarul X a formulat contestație împotriva Deciziei nr. xxxxx din 27 mai 2022, emisă de Casa Județeană de Pensii Mehedinți, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestei decizii și obligarea pârâtei să emită decizie de pensie de urmaș cu luarea în considerare a sumelor trecute în facturile electronice depuse, în cuantum de 24.669 lei, decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți și care reprezintă salariul de bază la data decesului.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de pensie de urmaș cu luarea în considerare a salariului de bază pe care îl avea un medic primar în funcție corespunzător vechimii în muncă de peste 20 de ani (gradația 5) în luna noiembrie 2020.

Prin Sentința civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2023 a fost respinsă contestația formulată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că soția contestatarului, de profesie medic, și-a exercitat atribuțiile specifice funcției în calitate de titular la un cabinet medical individual de medicină de familie, iar la data de 9 martie 2015 a devenit și pensionară pentru limită de vârstă, pensia stabilită anterior decesului fiind în cuantum de 1.579 lei.

Între Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți și cabinetul medical individual al cărui titular era soția contestatarului a fost încheiat, la data de 24 aprilie 2018, un contract de furnizare de servicii medicale în asistența medicală primară, contract care a fost prelungit prin mai multe acte adiționale și care a încetat la data de 8 noiembrie 2020, ca urmare a decesului medicului titular al cabinetului, așa cum rezultă din notificarea aflată la dosar.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/2020, prin personal medical care participă la acțiuni medicale împotriva COVID-19 se înțelege și personalul de specialitate medico-sanitar din cabinete de medicină de familie, indiferent de forma de organizare, dar pretenția contestatarului ca pensia de urmaș să îi fie calculată conform art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, respectiv 75% din veniturile încasate pentru serviciile prestate în cadrul cabinetului medical al cărui titular era susținătoarea, în sumă de 24.669 lei, sau 75% din salariul de bază pe care îl avea un medic primar în funcție prin asimilare, este neîntemeiată, întrucât la data decesului aceasta, neavând calitatea de salariat, nu beneficia de salariu de bază/soldă de funcție/salariu de funcție, iar asimilarea cu salariul de bază al unui medic primar în funcție nu are suport legal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatarul, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii contestației.

În esență, a arătat că Legea nr. 56/2020 este o lege specială, ce derogă de la norma de drept generală, iar intenția legiuitorului a fost să creeze un tratament juridic egal tuturor moștenitorilor personalului medical decedat de COVID-19. Prin urmare, prin sintagma "salariu de bază" la data decesului se înțelege salariul de bază stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

A susținut că nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu între personalul medical care a activat în aceleași condiții de COVID-19 pentru înfăptuirea actului medical, conform reglementărilor legale specifice raporturilor de muncă, unii în baza contractului de muncă, alții în baza contractelor de furnizare de servicii medicale, pentru medicii de familie aceasta fiind singura forma legală de remunerare pentru munca prestată.

La termenul din 22 octombrie 2024, instanța de trimitere a pus în discuție sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemelor de drept anterior menționate.

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2024 s-au dispus sesizarea instanței supreme, precum și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a reținut că, deși dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, față de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum și față de modalitatea de reglementare, în concepția ordonanței de urgență diferă condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, curtea de apel a apreciat că singura condiție de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului. De aceea, nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

Totodată, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și litigiilor de muncă, instanța nu a identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Contestatarul a apreciat ca fiind oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea problemei de drept privind modul acordării pensiei de urmaș moștenitorilor medicului de familie decedat de COVID-19 și a reiterat argumentele invocate prin cererile depuse la dosar.

Intimata Casa Județeană de Pensii Mehedinți nu a formulat un punct de vedere până la termenul de judecată acordat. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 1.217/101/2024 a reținut că se remarcă o inconsecvență a legiuitorului, care definește personalul cabinetelor de medicină de familie ca fiind personal medical angajat în acțiuni medicale împotriva COVID-19, dar enumeră în cuprinsul veniturilor și remunerația de care beneficiază medicul de familie, acesta fiind liber profesionist, astfel încât retribuția sa nu poate avea natura unei solde și nici a unui salariu.

Întrucât actul normativ trebuie interpretat în sensul în care poate produce efecte juridice, iar nu în cel în care este lipsit de asemenea efecte, aceasta fiind intenția clară a legiuitorului, la stabilirea noțiunii de salariu de bază/de funcție avut de personalul medical la data decesului, în situația medicului de familie din cabinetele de medicină de familie, baza de calcul al pensiei cuvenite urmașilor personalului medical decedat ar trebui să fie reprezentată de venitul net obținut de cabinetul medicului de familie. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești și opinii teoretice unanime în problema ce face obiectul sesizării, în sensul că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/2020 prevăd explicit personalul de specialitate medico-sanitar din cabinetele de medicină de familie printre categoriile beneficiare ale drepturilor prevăzute de lege, iar modul în care art. 4 alin. (1) lit. b) stabilește baza de calcul al pensiei de urmaș nu poate fi interpretat ca o cauză de excludere a medicului de familie care nu beneficiază de salariu, ci de venituri obținute din desfășurarea activității în cabinetul medical, impunând compatibilizarea dispozițiilor privind baza de calcul cu dispozițiile ce o reglementează.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale supuse interpretării prin sesizarea pendinte. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că litigiul în care a fost declanșat prezentul mecanism al pronunțării unei hotărâri prealabile nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel încât au propus respingerea sesizării, ca inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Sesizarea de față a fost formulată în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Prevederile ordonanței de urgență au caracter derogatoriu și se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie, potrivit principiului specialia generalibus derogant, și doar în privința aspectelor ce nu sunt în mod expres reglementate continuă să se aplice dreptul comun, art. 4 din ordonanța de urgență în discuție statuând în mod explicit că "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Din coroborarea dispozițiilor relevante cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 cu cele ale Codului de procedură civilă rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; b) cauza să fie în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificându-se îndeplinirea tuturor acestor condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că litigiul în care a fost declanșat prezentul mecanism al pronunțării unei hotărâri prealabile nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, potrivit art. 1 coroborat cu paragraful 4 din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, acest act normativ a avut în vedere doar procesele privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și litigii referitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal, ceea ce înseamnă că litigiile privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale se referă la personalul care anterior pensionării a fost plătit din fonduri publice.

Sesizarea privește un litigiu în care reclamantul, soț supraviețuitor, contestă decizia casei de pensii sub aspectul bazei de calcul al pensiei de urmaș, solicitând și includerea veniturilor obținute, în calitate de medic de familie, de susținătoarea decedată în luna noiembrie 2020, în timpul pandemiei de COVID-19.

Cadrul legal care configurează juridic categoria de pensie solicitată de reclamant este reprezentat, în principal, de dispozițiile art. 4 și 6 din Legea nr. 56/2020.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 56/2020, soțul supraviețuitor al personalului medical decedat în urma complicațiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19 beneficiază de pensie de urmaș egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție avut/avută de personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) din același act normativ la data decesului, pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută de legislația proprie fiecărui sistem de pensii, dacă nu se recăsătorește.

Totodată, conform art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 56/2020, "reglementările prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, revizuire, contestare și recuperare a sumelor încasate necuvenit se aplică și drepturilor prevăzute de prezenta lege, dacă acestea nu dispun altfel", iar la data solicitării drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 56/2020 beneficiarul poate opta pentru drepturile stabilite conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), respectiv Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2015), ori pentru pensia de urmaș stabilită potrivit Legii nr. 56/2020.

Pe de altă parte, conform art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, "pensia de urmaș se stabilește, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat".

Rezultă, așadar, din dispozițiile legale evidențiate în precedent, că pensia de urmaș, atât în varianta reglementată prin Legea nr. 56/2020, cât și potrivit dreptului comun reprezentat de Legea nr. 263/2010 (în vigoare la data solicitării acordării pensiei de urmaș în dosarul în care s-a formulat sesizarea de față - 18 februarie 2022, între timp abrogată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii), se stabilește fie în raport cu salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție al/a defunctului susținător, fie în raport cu pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat.

Prin urmare, pentru a se verifica incidența dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 asupra sesizării de față este necesar a se stabili dacă veniturile susținătorului decedat, reprezentate de drepturi salariale sau de natură salarială ori drepturi de pensie, în raport cu care se solicită stabilirea și acordarea pensiei de urmaș, fac parte dintre cele avute în vedere de art. 1 din actul normativ menționat.

Sub acest aspect se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat luarea în considerare a sumelor trecute în două facturi electronice emise la data de 7 octombrie 2020, în cuantum de 24.669 lei, decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți și care, în opinia reclamantului, reprezintă salariul de bază la data decesului.

Astfel, conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 95/2006): "Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează și integrează serviciile medicale furnizate pacienților de către el însuși sau de către alți furnizori de servicii de sănătate." Totodată, potrivit art. 70-72 din același act normativ, asistența medicală primară și continuitatea în acest domeniu se desfășoară în cabinete de medicină de familie și centre de permanență înființate în condițiile legii. Asistența medicală primară se poate asigura prin practica individuală a medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor în grupuri de practică, în locații comune sau prin integrarea funcțională a unor cabinete cu locații distincte. Activitatea cabinetelor de medicină de familie se desfășoară prin medicii titulari, personalul angajat și colaboratorii externi.

Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet de medicină de familie, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, iar conform art. 85 din același act normativ acesta poate realiza venituri din: "a) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile Contractului-cadru; b) contracte încheiate cu autoritățile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de planificare familială, servicii speciale de consiliere, servicii de îngrijiri medicale la domiciliu în fază terminală și postspitalicești; c) contracte încheiate cu societățile de asigurări private de sănătate; d) contracte încheiate cu autoritățile teritoriale de sănătate publică sau instituții publice din subordinea Ministerului Sănătății, pentru implementarea programelor naționale de sănătate publică; e) contracte încheiate cu autoritățile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de medicină comunitară; f) contracte încheiate cu terți, pentru servicii aferente unor competențe suplimentare; g) plata directă de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terți plătitori; h) coplata aferentă unor activități medicale; i) contracte de cercetare; j) contracte pentru activitatea didactică în educația universitară și postuniversitară; k) donații, sponsorizări; l) alte surse, conform dispozițiilor legale, inclusiv din valorificarea aparaturii proprii, uzată fizic sau moral."

Se constată astfel că medicul de familie titular al unui cabinet individual de medicină de familie, deși obține și venituri din fonduri publice asigurate prin bugetul caselor de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate ori prin bugetul autorităților teritoriale de sănătate publică sau instituțiilor publice din subordinea Ministerului Sănătății, acestea având temei contractual, nu este plătit în baza Legii-cadru nr. 153/2017, iar veniturile obținute nu se încadrează între cele la care se face referire în cuprinsul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Or, în această situație se constată că nu este îndeplinită prima condiție de admisibilitate sus-menționată, ce rezultă din art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului anterior precizat.

În consecință, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi activat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și că, în cazul acestei sesizări, una dintre aceste condiții, respectiv cea prevăzută de art. 1 din acest act normativ referitoare la categoriile de procese în care se pot face sesizări întemeiate pe această reglementare, nu este îndeplinită, sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă.