Decizia nr. 120 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.574/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.217/101/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 1.217/101/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 56/2020), astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2021), în categoria personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 sunt incluşi şi medicii de familie din cadrul cabinetelor de medicină de familie? Dacă răspunsul la prima întrebare este pozitiv, se impune o a doua întrebare, care vizează stabilirea bazei de calcul al pensiei cuvenite urmaşilor personalului medical decedat, prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 56/2020, în ipoteza medicului de familie din cadrul unui cabinet de medicină de familie, care nu beneficiază de salariu de bază, soldă de funcţie sau salariu de funcţie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 noiembrie 2024 cu nr. 2.574/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 2. – (1) În sensul prezentei legi, prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege: a) personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, unităţi de asistenţă medico-socială şi instituţii medicale, indiferent de nivelul de subordonare sau coordonare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, indiferent de forma de organizare, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19; (…) Art. 4. – (1) Urmaşii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19 beneficiază de următoarele drepturi: (…) b) pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) la data decesului, indiferent de numărul urmaşilor îndreptăţiţi. Acelaşi cuantum al pensiei de urmaş se acordă copiilor urmaşi în cazul decesului ambilor părinţi; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 14 iunie 2022 cu nr. 1.217/101/2022, contestatarul X a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. xxxxx din 27 mai 2022, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acestei decizii şi obligarea pârâtei să emită decizie de pensie de urmaş cu luarea în considerare a sumelor trecute în facturile electronice depuse, în cuantum de 24.669 lei, decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi şi care reprezintă salariul de bază la data decesului.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de pensie de urmaş cu luarea în considerare a salariului de bază pe care îl avea un medic primar în funcţie corespunzător vechimii în muncă de peste 20 de ani (gradaţia 5) în luna noiembrie 2020.

Prin Sentinţa civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2023 a fost respinsă contestaţia formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că soţia contestatarului, de profesie medic, şi-a exercitat atribuţiile specifice funcţiei în calitate de titular la un cabinet medical individual de medicină de familie, iar la data de 9 martie 2015 a devenit şi pensionară pentru limită de vârstă, pensia stabilită anterior decesului fiind în cuantum de 1.579 lei.

Între Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi şi cabinetul medical individual al cărui titular era soţia contestatarului a fost încheiat, la data de 24 aprilie 2018, un contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, contract care a fost prelungit prin mai multe acte adiţionale şi care a încetat la data de 8 noiembrie 2020, ca urmare a decesului medicului titular al cabinetului, aşa cum rezultă din notificarea aflată la dosar.

Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/2020, prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege şi personalul de specialitate medico-sanitar din cabinete de medicină de familie, indiferent de forma de organizare, dar pretenţia contestatarului ca pensia de urmaş să îi fie calculată conform art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, respectiv 75% din veniturile încasate pentru serviciile prestate în cadrul cabinetului medical al cărui titular era susţinătoarea, în sumă de 24.669 lei, sau 75% din salariul de bază pe care îl avea un medic primar în funcţie prin asimilare, este neîntemeiată, întrucât la data decesului aceasta, neavând calitatea de salariat, nu beneficia de salariu de bază/soldă de funcţie/salariu de funcţie, iar asimilarea cu salariul de bază al unui medic primar în funcţie nu are suport legal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatarul, solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei.

În esenţă, a arătat că Legea nr. 56/2020 este o lege specială, ce derogă de la norma de drept generală, iar intenţia legiuitorului a fost să creeze un tratament juridic egal tuturor moştenitorilor personalului medical decedat de COVID-19. Prin urmare, prin sintagma „salariu de bază” la data decesului se înţelege salariul de bază stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

A susţinut că nu există nicio raţiune să se menţină un regim discriminatoriu între personalul medical care a activat în aceleaşi condiţii de COVID-19 pentru înfăptuirea actului medical, conform reglementărilor legale specifice raporturilor de muncă, unii în baza contractului de muncă, alţii în baza contractelor de furnizare de servicii medicale, pentru medicii de familie aceasta fiind singura forma legală de remunerare pentru munca prestată.

La termenul din 22 octombrie 2024, instanţa de trimitere a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemelor de drept anterior menţionate.

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2024 s-au dispus sesizarea instanţei supreme, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a reţinut că, deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, în concepţia ordonanţei de urgenţă diferă condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, curtea de apel a apreciat că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului. De aceea, nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

Totodată, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi litigiilor de muncă, instanţa nu a identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Contestatarul a apreciat ca fiind oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea problemei de drept privind modul acordării pensiei de urmaş moştenitorilor medicului de familie decedat de COVID-19 şi a reiterat argumentele invocate prin cererile depuse la dosar.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi nu a formulat un punct de vedere până la termenul de judecată acordat. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.217/101/2024 a reţinut că se remarcă o inconsecvenţă a legiuitorului, care defineşte personalul cabinetelor de medicină de familie ca fiind personal medical angajat în acţiuni medicale împotriva COVID-19, dar enumeră în cuprinsul veniturilor şi remuneraţia de care beneficiază medicul de familie, acesta fiind liber profesionist, astfel încât retribuţia sa nu poate avea natura unei solde şi nici a unui salariu.

Întrucât actul normativ trebuie interpretat în sensul în care poate produce efecte juridice, iar nu în cel în care este lipsit de asemenea efecte, aceasta fiind intenţia clară a legiuitorului, la stabilirea noţiunii de salariu de bază/de funcţie avut de personalul medical la data decesului, în situaţia medicului de familie din cabinetele de medicină de familie, baza de calcul al pensiei cuvenite urmaşilor personalului medical decedat ar trebui să fie reprezentată de venitul net obţinut de cabinetul medicului de familie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice unanime în problema ce face obiectul sesizării, în sensul că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/2020 prevăd explicit personalul de specialitate medico-sanitar din cabinetele de medicină de familie printre categoriile beneficiare ale drepturilor prevăzute de lege, iar modul în care art. 4 alin. (1) lit. b) stabileşte baza de calcul al pensiei de urmaş nu poate fi interpretat ca o cauză de excludere a medicului de familie care nu beneficiază de salariu, ci de venituri obţinute din desfăşurarea activităţii în cabinetul medical, impunând compatibilizarea dispoziţiilor privind baza de calcul cu dispoziţiile ce o reglementează.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării prin sesizarea pendinte. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că litigiul în care a fost declanşat prezentul mecanism al pronunţării unei hotărâri prealabile nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel încât au propus respingerea sesizării, ca inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea de faţă a fost formulată în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prevederile ordonanţei de urgenţă au caracter derogatoriu şi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie, potrivit principiului specialia generalibus derogant, şi doar în privinţa aspectelor ce nu sunt în mod expres reglementate continuă să se aplice dreptul comun, art. 4 din ordonanţa de urgenţă în discuţie statuând în mod explicit că „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Din coroborarea dispoziţiilor relevante cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu cele ale Codului de procedură civilă rezultă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; b) cauza să fie în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se îndeplinirea tuturor acestor condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că litigiul în care a fost declanşat prezentul mecanism al pronunţării unei hotărâri prealabile nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, potrivit art. 1 coroborat cu paragraful 4 din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, acest act normativ a avut în vedere doar procesele privitoare la stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi litigii referitoare la stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal, ceea ce înseamnă că litigiile privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale se referă la personalul care anterior pensionării a fost plătit din fonduri publice.

Sesizarea priveşte un litigiu în care reclamantul, soţ supravieţuitor, contestă decizia casei de pensii sub aspectul bazei de calcul al pensiei de urmaş, solicitând şi includerea veniturilor obţinute, în calitate de medic de familie, de susţinătoarea decedată în luna noiembrie 2020, în timpul pandemiei de COVID-19.

Cadrul legal care configurează juridic categoria de pensie solicitată de reclamant este reprezentat, în principal, de dispoziţiile art. 4 şi 6 din Legea nr. 56/2020.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 56/2020, soţul supravieţuitor al personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19 beneficiază de pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ la data decesului, pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută de legislaţia proprie fiecărui sistem de pensii, dacă nu se recăsătoreşte.

Totodată, conform art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 56/2020, „reglementările prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit se aplică şi drepturilor prevăzute de prezenta lege, dacă acestea nu dispun altfel”, iar la data solicitării drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 56/2020 beneficiarul poate opta pentru drepturile stabilite conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), respectiv Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015), ori pentru pensia de urmaş stabilită potrivit Legii nr. 56/2020.

Pe de altă parte, conform art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, „pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat”.

Rezultă, aşadar, din dispoziţiile legale evidenţiate în precedent, că pensia de urmaş, atât în varianta reglementată prin Legea nr. 56/2020, cât şi potrivit dreptului comun reprezentat de Legea nr. 263/2010 (în vigoare la data solicitării acordării pensiei de urmaş în dosarul în care s-a formulat sesizarea de faţă – 18 februarie 2022, între timp abrogată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii), se stabileşte fie în raport cu salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie al/a defunctului susţinător, fie în raport cu pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat.

Prin urmare, pentru a se verifica incidenţa dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 asupra sesizării de faţă este necesar a se stabili dacă veniturile susţinătorului decedat, reprezentate de drepturi salariale sau de natură salarială ori drepturi de pensie, în raport cu care se solicită stabilirea şi acordarea pensiei de urmaş, fac parte dintre cele avute în vedere de art. 1 din actul normativ menţionat.

Sub acest aspect se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat luarea în considerare a sumelor trecute în două facturi electronice emise la data de 7 octombrie 2020, în cuantum de 24.669 lei, decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi şi care, în opinia reclamantului, reprezintă salariul de bază la data decesului.

Astfel, conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 95/2006): „Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează şi integrează serviciile medicale furnizate pacienţilor de către el însuşi sau de către alţi furnizori de servicii de sănătate.” Totodată, potrivit art. 70-72 din acelaşi act normativ, asistenţa medicală primară şi continuitatea în acest domeniu se desfăşoară în cabinete de medicină de familie şi centre de permanenţă înfiinţate în condiţiile legii. Asistenţa medicală primară se poate asigura prin practica individuală a medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor în grupuri de practică, în locaţii comune sau prin integrarea funcţională a unor cabinete cu locaţii distincte. Activitatea cabinetelor de medicină de familie se desfăşoară prin medicii titulari, personalul angajat şi colaboratorii externi.

Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet de medicină de familie, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, iar conform art. 85 din acelaşi act normativ acesta poate realiza venituri din: „a) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile Contractului-cadru; b) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de planificare familială, servicii speciale de consiliere, servicii de îngrijiri medicale la domiciliu în fază terminală şi postspitaliceşti; c) contracte încheiate cu societăţile de asigurări private de sănătate; d) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică sau instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii, pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică; e) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de medicină comunitară; f) contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competenţe suplimentare; g) plata directă de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori; h) coplata aferentă unor activităţi medicale; i) contracte de cercetare; j) contracte pentru activitatea didactică în educaţia universitară şi postuniversitară; k) donaţii, sponsorizări; l) alte surse, conform dispoziţiilor legale, inclusiv din valorificarea aparaturii proprii, uzată fizic sau moral.”

Se constată astfel că medicul de familie titular al unui cabinet individual de medicină de familie, deşi obţine şi venituri din fonduri publice asigurate prin bugetul caselor de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate ori prin bugetul autorităţilor teritoriale de sănătate publică sau instituţiilor publice din subordinea Ministerului Sănătăţii, acestea având temei contractual, nu este plătit în baza Legii-cadru nr. 153/2017, iar veniturile obţinute nu se încadrează între cele la care se face referire în cuprinsul art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Or, în această situaţie se constată că nu este îndeplinită prima condiţie de admisibilitate sus-menţionată, ce rezultă din art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului anterior precizat.

În consecinţă, reţinând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile nu poate fi activat decât în condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate reglementate de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi că, în cazul acestei sesizări, una dintre aceste condiţii, respectiv cea prevăzută de art. 1 din acest act normativ referitoare la categoriile de procese în care se pot face sesizări întemeiate pe această reglementare, nu este îndeplinită, sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă.