ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 95/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.377/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 26.807/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 18 octombrie 2024, în Dosarul nr. 26.807/3/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la indemnizație este sau nu condiționat de ieșirea la pensie a beneficiarului ori de eliberarea sa din funcție din motive neimputabile. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 567/2004) " Art. 69. - (1) Personalul auxiliar de specialitate cu o vechime continuă în justiție de 25 de ani la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru motive neimputabile beneficiază de o indemnizație egală cu 3 salarii de bază de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii. (2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată în decursul activității de personal auxiliar de specialitate și se înregistrează în dosarul personal, potrivit legii." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 26.807/3/2023, reclamantele N.E. și N.A. au solicitat obligarea pârâtelor Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata contravalorii indemnizației egale cu 3 salarii de bază de încadrare brute, în temeiul art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004.

Prin Sentința civilă nr. 1.969 din 25 martie 2024, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată împotriva pârâtei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamantele au o vechime de peste 25 de ani în funcția de grefier și, în prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. A mai reținut că indemnizația reglementată de art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 se acordă la data pensionării ori a eliberării din funcție pentru motive neimputabile, reclamantele neîndeplinind această condiție.

Împotriva acestei sentințe reclamantele au declarat apel prin care au solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivare, au susținut că dreptul la indemnizația egală cu 3 salarii de bază de încadrare lunare brute s-a născut de la data la care au îndeplinit condiția vechimii continue de 25 de ani, legiuitorul prevăzând că indemnizația se acordă "în decursul activității de personal auxiliar de specialitate".

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că apelantele ar fi avut vocația obținerii unor indemnizații egale cu 3 salarii de bază de încadrare lunare brute numai în situația premisă instituită de art. 69 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, respectiv la data pensionării sau a eliberării din funcție din motive neimputabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că prevederile art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 se aplică exclusiv la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru motive neimputabile. Ca atare, vechimea în funcție se raportează la unul dintre momentele prevăzute alternativ de către legiuitor, fiind irelevantă împlinirea acestei vechimi anterior datei pensionării sau a eliberării din funcție pentru motive neimputabile. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Din răspunsurile transmise de către instanțele judecătorești consultate au rezultat două opinii preponderent teoretice.

Opinia majoritară a fost în sensul că dreptul la indemnizația prevăzută de art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 este condiționat de ieșirea la pensie a beneficiarului ori de eliberarea sa din funcție din motive neimputabile. S-a argumentat că legiuitorul stabilește în mod explicit că dreptul la plata indemnizației cuvenite ca urmare a împlinirii vechimii continue de 25 de ani în funcția de grefier se naște la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru motive neimputabile, iar nu înainte de aceste momente alternative.

Într-o opinie minoritară s-a apreciat că dreptul la indemnizația prevăzută de art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 nu este condiționat de ieșirea la pensie a beneficiarului ori de eliberarea sa din funcție din motive neimputabile, de vreme ce această indemnizație se acordă o singură dată în decursul activității de personal auxiliar de specialitate și se înregistrează în dosarul personal.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii relevante pentru soluționarea sesizării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Analiza admisibilității sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, incidente ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței în discuție la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

Din coroborarea acestor dispoziții rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac, dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - existența unei chestiuni de drept; - de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a acestor condiții de admisibilitate.

Astfel, prima condiție este îndeplinită, întrucât cauza în care s-a formulat sesizarea are ca obiect drepturi ale personalului auxiliar de specialitate al parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, așadar ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Cauza se află pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță care este învestită cu soluționarea apelului.

În ceea ce privește identificarea unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, aceasta nu poate fi desprinsă de cerința conturată în jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această condiție, aceea de a se identifica o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.

Chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma supusă analizei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

O interpretare contrară ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate "de trimitere" și "de preluare", apoi, în hotărârile pronunțate, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curți de Casație și Justiție i-ar atribui funcții similare instanței care judecă prin delegare.

În legătură cu acest aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire justifică declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Codului de procedură civilă din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență, se constată că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum s-a arătat anterior.

Așadar, pentru a demonstra necesitatea intervenției mecanismului de unificare a practicii judiciare în chestiunea care se susține că necesită interpretare, autorul sesizării trebuie să semnaleze complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Prin raportare la aceste exigențe, decurgând din condiția privind ivirea unei chestiuni de drept, se constată că sesizarea formulată în cauză nu privește o reală chestiune de drept, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare, date fiind argumentele care urmează.

Astfel, așa cum rezultă din conținutul încheierii de sesizare, instanța de trimitere dă sintagmei "chestiune de drept", prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, înțelesul oricărei probleme de drept ce se ivește în litigiile ce se circumscriu acestui act normativ, independent de dificultatea de interpretare și de orice analiză din această perspectivă.

Subsecvent acestei evaluări greșite în legătură cu întrunirea cerințelor legale pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere apreciază că se impune declanșarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce privește interpretarea art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004, pentru a stabili dacă dreptul la indemnizația prevăzută de aceste dispoziții este sau nu condiționat de ieșirea la pensie a beneficiarului ori de eliberarea sa din funcție din motive neimputabile.

Însă, așa cum s-a arătat, nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii în calea de atac avea obligația, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență, de a verifica și constata dacă sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv stabilirea existenței unei chestiuni de drept veritabile, argumentând în ce constă dificultatea de interpretare, potențial generatoare de jurisprudență neunitară.

Faptul că titularul sesizării face trimitere la dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate de interpretare, de natură a fi dezlegată în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, rezultă cu evidență și din punctul de vedere exprimat de instanță asupra chestiunii de drept, în care se arată că prevederile art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 se aplică exclusiv la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru motive neimputabile și, ca atare, vechimea în funcție se raportează la unul dintre momentele prevăzute alternativ de către legiuitor, fiind irelevantă împlinirea acestei vechimi anterior datei pensionării sau a eliberării din funcție pentru motive neimputabile.

Legea nr. 567/2004 prevede în art. 69 alin. (1) că "Personalul auxiliar de specialitate cu o vechime continuă în justiție de 25 de ani la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru motive neimputabile beneficiază de o indemnizație egală cu 3 salarii de bază de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii", iar, în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, "Indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată în decursul activității de personal auxiliar de specialitate și se înregistrează în dosarul personal, potrivit legii".

Simpla analiză gramaticală a normelor anterior citate impune constatarea că legiuitorul a stabilit în mod explicit cele două momente alternative la care se naște dreptul la indemnizație, respectiv la ieșirea la pensie a beneficiarului ori la eliberarea sa din funcție din motive neimputabile, vechimea continuă în justiție de 25 de ani fiind condiția legală pe care personalul auxiliar de specialitate trebuie să o îndeplinească la data pensionării sau a eliberării din funcție din motive neimputabile pentru a beneficia de indemnizație.

În același sens sunt atât jurisprudența, chiar dacă limitată, identificată la momentul verificărilor, cât și opiniile teoretice transmise de instanțele naționale.

Cât privește punctul de vedere teoretic singular exprimat de una dintre instanțele naționale, se constată că acesta nu are aptitudinea de a demonstra că problema de drept prezintă dificultate, în condițiile în care analiza efectuată nu a avut în vedere prevederile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, fiind centrată exclusiv pe argumentul că indemnizația se acordă o singură dată în cursul activității și se înregistrează în dosarul personal.

Unicitatea dreptului la indemnizație și rațiunea înregistrării plății indemnizației în dosarul personal (situația particulară în care, după pensionare sau eliberarea din funcție, beneficiarul este reîncadrat în justiție) sunt aspecte distincte de chestiunea ce face obiectul sesizării.

Prin urmare, se constată că dispozițiile legale vizate de sesizare sunt clare și univoce și nu au aptitudinea de a genera vreo interpretare concurentă aceleia care se impune cu evidență și care a fost exprimată de instanță în încheierea de sesizare.

Având în vedere că nu a fost identificată o chestiune de drept veritabilă, nu mai este necesară verificarea celorlalte condiții de admisibilitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,