Decizia nr. 254/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2956/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.956/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Oana Cristina Popescu, magistrat-asistent-şef în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Încheierea din 27 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 2.498/120/2023, completată prin încheierile din 29 ianuarie şi 18 februarie 2025 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile având următorul conţinut: Dacă reclamantul, consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ar putea beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (1)-(2 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 lit. b) coroborat cu cele ale art. 4 alin. (1) lit. a) teza a doua, respectiv ale art. 4 alin. (1) lit. b) pct. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018 pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1)-(2 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţii similare consilierilor juridici din cadrul Direcţiei avizare a aceleiaşi Direcţii generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, având în vedere că, potrivit fişei postului reclamantului, acesta asigură reprezentarea în instanţă în cadrul dosarelor ce au drept obiect anularea actelor administrative avizate de Direcţia generală juridică şi că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, alţi consilieri juridici din cadrul Direcţiei reprezentare instanţă beneficiază de această majorare.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor; s-a depus punct de vedere de către reclamant.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 27 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 2.498/120/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în baza art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată, invocând iniţial dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 decembrie 2024 cu nr. 2.956/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 23 iunie 2025.

Ulterior înregistrării dosarului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de trimitere a pronunţat Încheierea din 29 ianuarie 2025, prin care a îndreptat erorile materiale strecurate în încheierea de sesizare, în sensul că: – reclamantul „depune un document din care rezultă că direcţia în care activează este direcţie-suport, respectiv adresa de răspuns la adresa pe care a formulat-o în data de 24.03.2023”; – „în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauzei, respectiv dacă reclamantul, consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ar putea beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 lit. b) coroborat cu cele ale art. 4 alin. (1) lit. a) teza a II-a, respectiv ale art. 4 alin. (1) lit. b) pct. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, cu modificările ulterioare, în condiţii similare consilierilor juridici din cadrul Direcţiei avizare a aceleiaşi Direcţii generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, având în vedere că, potrivit fişei postului reclamantului, acesta asigură reprezentarea în instanţă în cadrul dosarelor ce au drept obiect anularea actelor administrative avizate de Direcţia generală juridică şi că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, alţi consilieri juridici din cadrul Direcţiei reprezentare instanţă beneficiază de această majorare”.

Prin Încheierea din 18 februarie 2025, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamant şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Încheierea din 29 ianuarie 2025, cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, în sensul că: ” În temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, respectiv dacă reclamantul, consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ar putea beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1)-(2 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 lit. b) coroborat cu cele ale art. 4 alin. (1) lit. a) teza a II-a, respectiv ale art. 4 alin. (1) lit. b) pct. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, cu modificările ulterioare, în condiţii similare consilierilor juridici din cadrul Direcţiei avizare a aceleiaşi Direcţii generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, având în vedere că, potrivit fişei postului reclamantului, acesta asigură reprezentarea în instanţă în cadrul dosarelor ce au drept obiect anularea actelor administrative avizate de Direcţia generală juridică şi că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, alţi consilieri juridici din cadrul Direcţiei reprezentare instanţă beneficiază de această majorare”. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 17. – (1) Personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaţionale, pe durata desfăşurării activităţii în acest domeniu, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%. (2) Personalul din cadrul Direcţiei pentru coordonarea agenţiilor de plăţi, prevăzut la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările ulterioare, personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, precum şi personalul prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata desfăşurării activităţii în acest domeniu, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%, în limita alocării bugetare. (2 1 ) Personalul prevăzut la art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%. (…)”

Hotărârea Guvernului nr. 29/2018 pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1)-(2 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 29/2018): Art. 2 lit. b): „b) activităţi-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene – activităţile care contribuie în mod direct la asigurarea funcţionării şi capacităţii administrative a structurilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, desfăşurate de personalul din cadrul structurilor economice, de resurse umane, juridice, achiziţii publice, IT, administrativ, corp control şi audit intern, din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, activităţile care contribuie în mod direct la asigurarea funcţionării şi capacităţii administrative a Departamentului pentru Luptă Antifraudă, precum şi activităţile de analizare şi avizare din punctul de vedere al legalităţii a proiectelor de acte normative privind gestionarea, managementul şi controlul fondurilor europene din cadrul instituţiilor publice conform Hotărârii Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, cu modificările şi completările ulterioare;” ” Art. 4. – (1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică, începând cu luna ianuarie 2018, înalţilor funcţionari publici, personalului de conducere şi personalului de execuţie definit ca personal de specialitate conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplineşte cumulativ următoarele criterii, după cum urmează: a) are prevăzute în fişa postului atribuţii specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile europene, reprezentând minimum 75% din totalul atribuţiilor de serviciu, sau desfăşoară activităţi-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene reprezentând minimum 75% din totalul atribuţiilor de serviciu; b) este încadrat în: (…) 15. structurile care desfăşoară activităţi de natură juridică aferente activităţilor de gestionare a asistenţei financiare nerambursabile europene şi activităţilor-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene, definite la art. 2 lit. a) şi b), dacă acestea nu sunt asigurate de către personalul structurilor menţionate la pct. 3-14, 17, 19-20 şi 23-30; (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 30.06.2023 cu nr. 2.498/120/2023, reclamantul XXX a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transportului şi Infrastructurii (MTI), solicitând instanţei să dispună: a) anularea Ordinului ministrului XXX; b) obligarea MTI la emiterea unui nou ordin, care să menţioneze majorarea cuantumului salariului său cu procentul prevăzut şi stabilit de art. 17 din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu dispoziţiile art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, începând cu data de 9 februarie 2023; c) plata de despăgubiri egale cu diferenţele dintre salariul cuvenit şi cel încasat, sume urmând a fi indexate, majorate şi actualizate, în funcţie de rata inflaţiei la momentul plăţii, acordarea atât a beneficiului nerealizat, cât şi a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat pe perioada cuprinsă între data emiterii ordinului, ca urmare a modificării structurii Direcţiei generale juridice, şi data modificării cuantumului drepturilor salariate; d) obligarea MTI să îi acorde drepturile salariale prevăzute şi stabilite de art. 17 din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu dispoziţiile art. 2 lit. b) şi cu cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) pct. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, sume indexate, majorate şi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi acordarea beneficiului nerealizat; e) obligarea MTI la acordarea de daune morale în cuantum de 500.000 de euro datorită faptului că, ca urmare a emiterii Hotărârii Guvernului nr. 103/2023 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ocazie cu care a fost modificată structura organizatorică a Direcţiei reprezentare instanţă, nu au fost modificate şi drepturile salariale ce i se cuveneau, în corelare cu ceilalţi funcţionari publici încadraţi pe funcţii publice de jurişti în cadrul Direcţiei avizare din cadrul Direcţiei generale juridice.

Pârâtul MTI a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, ca efect al constatării nulităţii cererii de chemare în judecată faţă de neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale acesteia, raportat la faptul că dreptul pretins de reclamant nu este unul legitim, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât nu se poate reţine incidenţa actelor normative invocate în susţinerea cererii.

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2024, Tribunalul Dâmboviţa a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând interpretarea chestiunii de drept anterior menţionate. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, instanţa a constatat că reclamantul, în calitate de consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a Ministerului XXX, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece este salarizat potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.

De asemenea, obiectul cauzei vizează drepturile salariale ale acestei categorii de personal plătit din fonduri publice deoarece este vorba de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 2 lit. b) şi art. 4 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea ÎCCJ este permisă în cazul în care asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei ÎCCJ nu a mai statuat prin decizie de dezlegare a unei chestiuni de drept sau decizie de recurs în interesul legii.

Verificând portalul ÎCCJ, instanţa a constatat că până la acest moment nu au fost formulate sesizări cu privire la această chestiune de drept către ÎCCJ.

Dezlegarea acestei chestiuni de drept este importantă deoarece de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, deziderat stabilit în preambulul ordonanţei de urgenţă sus-menţionate.

Pentru aceste considerente, instanţa de trimitere a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Tribunalul a reţinut că reclamantul este, începând cu 14.03.2023, consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a Ministerului Transportului şi Infrastructurii, fiind numit în această funcţie prin Ordinul nr. xxx emis de ministru.

Prin Ordinul nr. 520 din 10.03.2023 emis de ministrul transportului şi infrastructurii au fost aprobate structurile organizatorice din cadrul acestui minister, iar conform anexei nr. 30, Direcţia generală juridică este constituită din Direcţia reprezentare instanţă, care are în componenţă două structuri, respectiv Serviciul contencios şi Compartimentul consultanţă juridică, şi Direcţia avizare care are în componenţă o singură structură, respectiv Serviciul avizare internă şi promovare acte normative.

Prin ordinele ministrului emise la data de 6.02.2023, cu aplicabilitate din 20.12.2022, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.538/2022 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 29/2018 pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toţi salariaţii din cadrul Direcţiei avizare beneficiază de majorarea salariului de bază cu 50%, majorare acordată pentru activitatea de gestionare de proiecte finanţate din fondurile europene, conform prevederilor Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 29/2018 pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1)-(2 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează principiile aplicabile sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, astfel: a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin această lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.

Tribunalul a constatat că în cauză se impun a fi avute în vedere atât considerentele Curţii Constituţionale exprimate în cadrul Deciziei nr. 794/2016, cât şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exprimate în cadrul Deciziei nr. 36/2018.

Ca atare, principiul egalităţii de tratament în salarizare implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă.

În concluzie, în opinia instanţei, reclamantul, consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ar putea beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, în condiţii similare consilierilor juridici din cadrul Direcţiei avizare a aceleiaşi Direcţii generale juridice a ministerului, având în vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, şi alţi consilieri juridici din cadrul Direcţiei reprezentare instanţă beneficiază de această majorare. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamantul a considerat că nu sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece există înscrisuri prin care se relevă că unor colegi de-ai săi le-au fost acordate aceste drepturi; totodată, arată că nu se opune sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul curţilor de apel Braşov, Bucureşti şi Iaşi nu a fost identificată practică judiciară asupra problemei de drept, fiind comunicate doar opiniile teoretice ale judecătorilor.

Opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov este în sensul că, prin raportare la Legea-cadru nr. 153/2017 şi la Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, se poate susţine că reclamantul, care este consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din Direcţia generală juridică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ar putea beneficia de majorare a salariului de bază, aşa cum este prevăzută de art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, atribuţia sa putând fi considerată similară cu activitatea consilierilor care beneficiază de majorarea salarială.

Punctul de vedere al judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă este în sensul că principiile privind acordarea majorării salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, pot fi stabilite de instanţa de judecată printr-o interpretare sistematică a dispoziţiilor legale mai sus menţionate. Textul actelor normative care reglementează majorarea salariului de bază şi individualizează categoriile persoanelor care pot beneficia de acest drept este suficient de clar şi explicit reglementat, fiind necesar ca instanţa învestită să aibă în vedere dispoziţiile legale menţionate, dar şi atribuţiile celor două direcţii componente ale Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Direcţia reprezentare instanţă şi Direcţia avizare, precum şi atribuţiile individuale ale consilierilor juridici, individualizate în fişa postului.

Aşadar, revine instanţei învestite cu soluţionarea cauzei să stabilească dacă reclamantul, consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ar putea beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, în condiţii similare consilierilor juridici din cadrul Direcţiei avizare a aceleiaşi Direcţii generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ţinând cont de situaţia de fapt din dosar, dispoziţiile legale incidente şi de jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale.

Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti este în sensul că cel împuternicit pentru reprezentarea juridică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nu poate beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, întrucât activitatea de reprezentare juridică nu se încadrează în noţiunea de activităţi-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene; acest consilier juridic doar exercită drepturile procedurale în numele persoanei juridice reprezentate (fără a îndeplini şi celelalte atribuţii prevăzute de legislaţie, respectiv consultanţa, asistenţa autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia; avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii) indiferent de obiectul litigiului în cadrul căruia este împuternicit. Activitatea profesională a consilierului juridic, care asigură doar reprezentarea în faţa instanţei de judecată, nu este o activitate care să contribuie în mod direct la asigurarea funcţionării şi capacităţii administrative a structurilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

La nivelul Tribunalului Călăraşi, al Tribunalului Ilfov şi al Tribunalului Teleorman, punctul de vedere formulat a fost în sensul că se impune a se avea în vedere atât considerentele Curţii Constituţionale a României exprimate în cadrul Deciziei nr. 794/2016, cât şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aferente Deciziei nr. 36/2018, reclamantul putând beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul textelor de lege amintite, în condiţii similare consilierilor juridici din cadrul Direcţiei avizare a aceleiaşi Direcţii generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, având în vedere că alţi consilieri juridici din cadrul Direcţiei reprezentare instanţă beneficiază de această majorare, pentru egalitate de tratament.

Opinia judecătorilor de la nivelul Curţii de Apel Iaşi este în sensul că se impune analiza de la caz la caz a situaţiei particulare a funcţionarului public care se consideră îndreptăţit să beneficieze de textele de lege anterior amintite, pentru a se determina dacă activitatea efectiv prestată în perioada de referinţă se încadrează în noţiunea de activităţi-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene, cu luarea în considerare a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016, ale Deciziei pronunţate în recurs în interesul legii nr. 36/2018 şi ale Deciziei nr. 80/2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Pentru ca reclamantul, consilier juridic în cadrul Direcţiei reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a ministerului să beneficieze de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, în condiţii similare consilierilor juridici din cadrul Direcţiei avizare a aceleiaşi Direcţii generale juridice a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, este necesar să se facă dovada că activitatea efectiv prestată în perioada de referinţă se încadrează în noţiunea de activităţi-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene sau, în măsura în care se invocă discriminarea în raport cu un alt funcţionar public aflat pe o funcţie similară care beneficiază de majorarea de mai sus, stabilită şi plătită în baza unei hotărâri judecătoreşti, să se verifice dacă prin hotărârea judecătorească au fost recunoscute aceste drepturi în baza unor situaţii de fapt cu aplicabilitate generală sau în baza unor situaţii de fapt particulare, doar în cea dintâi ipoteză fiind permisă echivalarea salariului de bază al reclamantului la nivelul maxim aflat în plată.

Judecătorii Tribunalului Iaşi şi-au exprimat opinia în sensul celei reţinute de instanţa de sesizare, şi anume că reclamantul ar putea beneficia de această majorare cu referire la principiul egalităţii de tratament în salarizare.

La nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara nu a fost identificată practică judiciară relevantă şi nici nu au fost comunicate opinii teoretice exprimate de către judecători.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, care admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 2.710/62/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, care admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 6.533/3/2022 şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Decizia nr. 68 din 3 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 20 mai 2025, care respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 6 lit. b) şi c) şi a art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiile egalităţii şi nediscriminării pot fi invocate pentru egalizarea salariului la nivelul maxim aflat în plată, cu luarea sau neluarea în considerare a majorărilor şi/sau sporurilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, pentru funcţii similare din cadrul: aceleiaşi autorităţi/instituţii publice; altei autorităţi/instituţii publice similare din ţară; altei autorităţi/instituţii publice din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale; autorităţilor/instituţiilor publice centrale.

Decizia nr. 69 din 3 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 21 mai 2025, care respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.008/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă majorarea de până la 50%, calculată la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare a personalului din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi a personalului implicat în implementarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă prevăzut la art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020, este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acesteia să fie supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, care: „Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.630/3/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.”

Decizia nr. 824 din 10 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 12 februarie 2021, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse în tabelul de la lit. f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 (similar, Decizia Curţii Constituţionale nr. 527 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2020, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse în tabelul de la lit. f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 şi Decizia nr. 846 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 12 martie 2020, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse în tabelul de la lit. f), punctul I, litera A, capitolul I, anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017). IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 din ordonanţa de urgenţă sus-menţionată la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărui dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la prima condiţie se reţine că sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, întrucât vizează stabilirea unor drepturi de natură salarială (acordarea majorării prevăzute de art. 17 din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru gestionarea de proiecte finanţate din fonduri europene).

Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia instanţa de trimitere să fie legal învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă.

În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, este de reţinut că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, astfel că subzistă condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere, astfel cum se afirmă în sesizare, exclusiv în scopul satisfacerii dezideratului afirmat în preambulul ordonanţei de urgenţă de a se asigura unificarea practicii judiciare în această problemă de drept.

Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context, rămân valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauza dedusă judecăţii se solicită ca, pe calea mecanismului prejudicial, să se stabilească dacă reclamantul este îndreptăţit la majorarea salarială acordată prin art. 17 alin. (1) şi (2 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru salariaţii care gestionează fonduri europene, în condiţiile în care acesta deţine funcţia de consilier juridic în Direcţia reprezentare instanţă din cadrul Direcţiei generale juridice a ministerului şi are ca atribuţii reprezentarea intereselor juridice ale acestuia în faţa instanţelor de judecată în litigii în care sunt contestate acte administrative emise de direcţiile de specialitate care au în competenţă activităţi privind gestionarea fondurilor europene. Instanţa de trimitere a precizat în cuprinsul sesizării că acest spor este acordat consilierilor juridici din Direcţia avizare, cel de-al doilea compartiment al Direcţiei generale juridice, şi că şi alţi consilieri juridici din cadrul Direcţiei reprezentare instanţă ar beneficia de această majorare.

Este de reţinut că, în această materie, art. 17 din Legea-cadru nr. 153/2017 trimite la personalul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare [alin. (1)], respectiv la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările şi completările ulterioare [alin. (2 1 )], iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol s-a emis Hotărârea Guvernului nr. 29/2018.

Aceste acte normative stabilesc sfera instituţiilor care pot acorda majorarea, precum şi criteriile în raport cu care se identifică sfera destinatarilor prin raportare la anumite activităţi ce au fost incluse în sistemul de gestionare şi control al fondurilor europene şi la timpul de lucru dedicat acestora, acordarea majorării fiind supusă unei proceduri administrative de avizare.

În litigiul în care s-a formulat sesizarea, se solicită acordarea majorării pentru un salariat care îndeplineşte funcţia de consilier juridic cu atribuţii de reprezentare a instituţiei în faţa instanţelor de judecată în litigii ce au ca obiect aspecte ce ţin de gestionarea fondurilor europene, învederându-se împrejurarea că un alt coleg din cadrul direcţiei ar beneficia de această majorare.

În mod corect instanţele care au formulat opinii teoretice au remarcat faptul că soluţionarea cauzei presupune aplicarea textelor de lege enunţate anterior situaţiei de fapt deduse judecăţii. Aceasta întrucât verificarea îndeplinirii criteriilor de acordare a majorării prevăzute pentru acest tip de activitate presupune analiza situaţiei particulare a solicitantului, şi anume dacă este încadrat în structurile care desfăşoară activităţi de natură juridică aferente activităţilor de gestionare a asistenţei financiare nerambursabile europene sau activităţilor-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene (care contribuie în mod direct la asigurarea funcţionării şi capacităţii administrative a structurilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene), are astfel de atribuţii conform fişei postului şi dacă desfăşoară în concret aceste activităţi într-un procent reprezentând minimum 75% din totalul atribuţiilor de serviciu.

Or, verificarea acestor chestiuni factuale este incompatibilă cu mecanismul prejudicial care vizează pronunţarea unei dezlegări de principiu care să lămurească o normă susceptibilă de interpretări diferite.

Nu rezultă în cauză că textele de lege indicate în cuprinsul sesizării sunt lipsite de claritate, sunt lacunare sau necorelate, ci doar că se solicită aplicarea lor situaţiei particulare de fapt deduse judecăţii, respectiv unei activităţi de reprezentare juridică pentru un anume tip de litigii, prin asimilare, în lipsa unei menţiuni exprese, cu alte activităţi de natură juridică, cum sunt cele de consultanţă, asistenţă, avizare etc., incluse în sfera activităţilor-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene.

În ceea ce priveşte aplicarea principiilor egalizării şi nediscriminării reglementate de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 este de reţinut că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura de unificare a stabilit, cu valoare de principiu, condiţiile în care acestea pot fi valorificate.

Astfel, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

De asemenea, prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că principiul egalităţii, împreună cu principiul nediscriminării, nu poate opera împotriva principiului legalităţii şi că persoanele care nu se găsesc în situaţia premisă a unei dispoziţii legale nu pot beneficia de aceasta chiar dacă invocă hotărâri judecătoreşti pronunţate în beneficiul unor persoane aflate în situaţie similară sau identică, principiul egalităţii neputând opera în favoarea lor împotriva sensului şi scopului normei (paragrafele 92 şi 124).

Ca atare, astfel cum s-a arătat în Decizia nr. 68 din 3 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu textele de lege a căror interpretare se solicită de către instanţele de trimitere, respectiv cele ale art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează principiile egalităţii şi nediscriminării, instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţele de trimitere în cauzele cu care acestea au fost învestite, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalenţe, atributul constituţional exclusiv al acestora din urmă (paragrafele 89-90).

Prin urmare, revine instanţei de trimitere obligaţia de a verifica dacă instituţia angajatoare este cuprinsă în sfera celor care îndeplinesc atribuţii, din cele prevăzute de lege, de management şi control al fondurilor europene sau activităţi-suport pentru acest sistem, dacă locul de muncă al reclamantului şi sarcinile de serviciu prevăzute în fişa postului se încadrează în specificul celor pentru care se acordă majorarea şi dacă exercită efectiv aceste atribuţii, existenţa unei majorări în plată putând dobândi valenţe în procesul de evaluare jurisdicţi