Decizia nr. 102 din 31 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.264/63/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 4 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 6.264/63/2023, Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă perioada 1.04.2001-20.08.2021 este încadrată „ope legis” în condiţii speciale de muncă în temeiul dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 197/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de fostul angajator, conform legislaţiei anterioare?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 17 octombrie 2024 cu nr. 2.268/1/2024, având termen de soluţionare la 31 martie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea nr. 263/2010), în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024 (fiind înlocuită parţial prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii), aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea nr. 197/2021) ” Art. 30. – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…) i) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui. (…)”

Legea nr. 197/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (în vigoare de la 22 iulie 2021 până la 31 august 2024, fiind abrogată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul unitar de pensii publice) ” Art. I. – Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 30 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins: ” i) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.» 2. La articolul 56 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” d) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h) şi i) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.» 3. La articolul 56 alineatul (3), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” d) 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h) şi i).» 4. La articolul 56 2 , alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Art. 56 2 . – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b), persoanele care au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g) şi i) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.» Art. II. – Prevederile art. I intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Legea nr. 74/2022 pentru completarea art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea nr. 74/2022), în vigoare de la 3 aprilie 2022 până la 31 august 2024, fiind abrogată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul unitar de pensii publice ” Art. I. – La articolul 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (4 3 ) se introduce un nou alineat, alineatul (4 4 ), cu următorul cuprins: ” (4 4 ) Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă.» Art. II. – (1) De prevederile art. 30 alin. (4 4 ) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) În situaţia în care, după aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit anterior intrării în vigoare a prezentei legi sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Contestatoarea AB este angajata Societăţii Electrocentrale Craiova – S.A. şi, potrivit adeverinţelor nr. aaa/6.07.2023 şi nr. bbb/3.07.2023, în perioada 01.03.1990-09.11.1994 şi 27.07.1995-prezent, a desfăşurat activităţi din categoria celor menţionate la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021.

Prin Cererea nr. xxxx/7.08.2022, contestatoarea a solicitat intimatei Casa Judeţeană de Pensii Dolj (C.J.P. Dolj) acordarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

Prin Decizia nr. yyyyy/15.09.2023, intimata C.J.P. Dolj a respins cererea de acordare a dreptului la pensie, motivat de împrejurarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 55, art. 56 alin. (3) lit. d) şi art. 56 2 din Legea nr. 263/2010 cu privire la stagiul complet de cotizare de cel puţin 30 de ani în activităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Prin contestaţia adresată instanţei, aşa cum a fost precizată ulterior, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei nr. yyyyy/15.09.2023 şi obligarea intimatei să emită o nouă decizie prin care să valorifice perioadele menţionate în adeverinţele nr. aaa/2023 şi nr. bbb/2023 eliberate de angajator, în sensul: – reducerii vârstei standard de pensionare cu 13 ani; – stabilirii cuantumului pensiei prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani; şi – asimilării perioadei lucrate ca fiind desfăşurată în condiţii speciale de muncă, cu consecinţa majorării punctajului lunar cu 50%, potrivit dispoziţiilor art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010.

În motivarea contestaţiei formulate de AB potrivit celor de mai sus au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 197/2021 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 371 din 2 mai 2023 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2/2023).

Prin întâmpinarea formulată, intimata C.J.P. Dolj a arătat că Cererea nr. xxxx/7.08.2023, prin care reclamanta a solicitat pensionarea cu reducerea vârstei standard de pensionare ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 197/2021, Legii nr. 74/2022 şi Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2/2023, a fost respinsă prin Decizia nr. yyyyy/15.09.2023, motivat de faptul că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 56 alin. (3) lit. d) şi art. 56 2 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu privire la stagiul de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din actul normativ menţionat.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 4 octombrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că, prin raportare la preambulul expus în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Aceste condiţii fiind îndeplinite, se apreciază că sesizarea este obligatorie.

Tribunalul arată că, în urma analizei centralizatoarelor privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia conflictelor de muncă, nu a fost identificată nicio hotărâre privind exact chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Contestatoarea a arătat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept puse în discuţie, întrucât instanţa supremă s-a pronunţat deja prin Decizia nr. 2/2023 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la aplicabilitatea ope legis a condiţiilor speciale, indiferent de principiul contributivităţii, iar prin Decizia nr. 28 din 3 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 12 iulie 2024 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 28/2024), a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (4 4 ) din Legea nr. 263/2010, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege, şi la reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 56 2 din Legea nr. 263/2010.

A fost invocată, totodată, Decizia nr. 2/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, paragrafele 84 şi 85.

Contestatoarea a apreciat că asimilarea perioadei ulterioare datei de 1.04.2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, produce efecte ope legis şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform dispoziţiilor art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010.

Intimata nu a formulat un punct de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept în discuţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept, expunând datele procesului şi reţinând, în esenţă, că există obligativitatea sesizării instanţei supreme, faţă de preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia singura condiţie de admisibilitate este cea referitoare la nestatuarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Alba Iulia, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Suceava au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că perioada 1.04.2001-20.08.2021 este încadrată ope legis în condiţii speciale de muncă în temeiul dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 197/2021, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de către fostul angajator, conform legislaţiei anterioare.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: curţilor de apel Constanţa – Secţia I civilă [o decizie definitivă, care priveşte însă categoria profesională reglementată de art. 30 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010], Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale (trei decizii definitive), Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (practică unanimă schimbată în acest sens în urma publicării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 28 din 3 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 12 iulie 2024); Oradea – Secţia I civilă (o decizie definitivă); Piteşti – Secţia I civilă (o decizie definitivă); Ploieşti – Secţia I civilă [două decizii definitive, dintre care una priveşte însă grupa profesională reglementată la art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010] şi Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale (trei decizii definitive) şi al tribunalelor Hunedoara – Secţia I civilă (trei sentinţe civile nedefinitive); Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (o sentinţă civilă definitivă); Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (o sentinţă civilă nedefinitivă); Bihor – Secţia I civilă (o sentinţă civilă nedefinitivă); Vâlcea – Secţia I civilă (trei sentinţe civile nedefinitive); Dâmboviţa – Secţia I civilă (patru sentinţe civile definitive prin neapelare) şi Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale (o sentinţă civilă nedefinitivă).

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, comunicate de următoarele instanţe: curţile de apel Iaşi şi Suceava şi tribunalele Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Braşov, Buzău – Secţia I civilă, Iaşi – Secţia I civilă şi Vaslui.

În susţinerea acestei opinii au fost invocate Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2/2023 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 28/2024.

S-a reţinut, de asemenea, că o interpretare contrară ar goli de conţinut Legea nr. 197/2021, fiind susţinută de adoptarea ulterioară a Legii nr. 74/2022, prin care s-a urmărit compensarea pentru viitor a inconvenientelor rezultate din desfăşurarea activităţii profesionale în locuri de muncă pe care legiuitorul le încadrează ca fiind ope legis activităţi profesionale în condiţii speciale.

Acordarea unor beneficii pentru munca prestată anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021 nu poate fi echivalată cu retroactivitatea legii, deoarece aceste beneficii sunt valorificate după intrarea legii în vigoare, pentru viitor. Principiul neaplicării retroactive a legii trebuie interpretat în sensul de a nu se impune sarcini sau a nu se aplica efecte defavorabile cetăţeanului pentru trecut, în temeiul unei legi noi, şi nicidecum de a nu se recunoaşte, pentru trecut, beneficii în favoarea acestuia.

Au fost invocate şi considerentele reţinute de Curtea Constituţională a României prin deciziile nr. 717 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 15 ianuarie 2021 (paragraful 18), şi nr. 810 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 2 martie 2020 (paragraful 50).

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că perioada 1.04.2001-20.08.2021 nu poate fi încadrată ope legis în condiţii speciale de muncă în temeiul dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 197/2021, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de fostul angajator, conform legislaţiei anterioare.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: tribunalelor Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (cinci sentinţe civile nedefinitive; trei sentinţe civile definitive) şi Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale (o sentinţă civilă nedefinitivă).

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că legiuitorul nu a prevăzut asimilarea în condiţii speciale de muncă a perioadei lucrate începând cu 1.04.2001, în condiţiile art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, aşa cum a procedat în cazul activităţii prestate până la 1.04.2001, în grupa I/a II-a de muncă, în condiţiile art. 30 alin. (1) lit. i) din acelaşi act normativ.

Prin urmare, în baza dispoziţiilor introduse în Legea nr. 263/2010 prin Legea nr. 197/2021, perioada lucrată începând cu 1.04.2001 şi până la data intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021 nu reprezintă stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, în lipsa achitării contribuţiilor de asigurări sociale pentru activitatea prestată în condiţii speciale de muncă.

Au fost invocate în susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale dispoziţiile art. 158 alin. (3 1 )-(5), art. 10 şi art. 166 din Legea nr. 263/2010.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii ce prezintă relevanţă în dezlegarea prezentei chestiuni de drept, în ordine cronologică: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 mai 2023, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, dispoziţiile legale evocate recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activităţii desfăşurate cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de angajator/fostul angajator, conform legislaţiei anterioare, şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator.”; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 28 din 3 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 12 iulie 2024, prin care instanţa supremă a statuat: „În interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (4 4 ) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d), şi la reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 56 2 din Legea nr. 263/2010.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Pentru a evalua dacă sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a se pronunţa o decizie interpretativă de principiu, în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care le-au generat, cât şi a condiţiilor legale care permit declanşarea mecanismului de interpretare.

Condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, sunt: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în prima instanţă sau în calea de atac; – cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Analiza condiţiilor de admisibilitate se face în temeiul dispoziţiilor speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi, respectiv, ale art. 519 din Codul de procedură civilă, observându-se că norma de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă trimite la dispoziţiile procedurale de drept comun în materie.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 62/2024, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.

Iar, conform alin. (2) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1).

În continuare, alin. (3) al art. 1 din acelaşi act normativ prevede că ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

De asemenea, în art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a prevăzut că dispoziţiile art. 1 şi 2 se aplică şi proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Sesizarea pentru pronunţarea hotărârii prealabile este formulată de un complet al Tribunalului Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă învestită cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect contestaţia formulată împotriva unei decizii de stabilire a dreptului de pensie în favoarea unei persoane care pretinde că a desfăşurat activităţi din categoria celor prevăzute de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, considerată ca fiind nelegală, precum şi: obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de stabilire a dreptului la pensie, cu luarea în considerare a perioadelor menţionate în adeverinţele depuse (1.03.1990-9.11.1994 şi 27.07.1995-prezent), ca fiind desfăşurate în condiţii speciale de muncă; reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi stabilirea cuantumului pensiei raportat la stagiul complet de cotizare de 25 de ani, şi nu de 35 de ani.

Aşa cum se menţionează în cadrul încheierii de sesizare, contestatoarea din cauză este angajată a Societăţii Electrocentrale Craiova – S.A., înfiinţată ca efect al Hotărârii nr. 18/18.08.2022 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor Societăţii Complexul Energetic Oltenia – S.A., prin care s-a aprobat divizarea parţială simetrică a Societăţii Complexul Energetic Oltenia – S.A., prin transmiterea unei părţi din patrimoniul său şi transferarea acesteia în patrimoniul societăţii beneficiare – Societatea Electrocentrale Craiova – S.A., al Hotărârii nr. 19/18.08.2022 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor Societăţii Complexul Energetic Oltenia – S.A., prin care s-a aprobat înfiinţarea Societăţii Electrocentrale Craiova – S.A., şi al Hotărârii nr. 20/18.08.2022 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor Societăţii Complexul Energetic Oltenia – S.A., prin care s-a aprobat actul constitutiv al Societăţii Electrocentrale Craiova – S.A.

Potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 31/1990), ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011), ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Actului constitutiv al Societăţii Electrocentrale Craiova – S.A., aceasta din urmă este o persoană juridică constituită sub forma societăţii pe acţiuni, ca întreprindere publică, în sensul art. 2 pct. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, societate la care statul român este acţionar majoritar, interesele sale în adunarea generală a acţionarilor fiind reprezentate prin Ministerul Energiei.

Art. 2 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 prevede că: „(1) Întreprinderile publice îndeplinesc activităţi economice şi/sau obligaţii de serviciu public.”

La rândul său, Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia – S.A. a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin înfiinţarea Societăţii Comerciale Complexul Energetic Oltenia – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 24 octombrie 2011 (Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2011), constituindu-se în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 [art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2011], prin fuziunea Societăţii Comerciale Complexul Energetic Craiova – S.A., Societăţii Comerciale Complexul Energetic Rovinari – S.A., Societăţii Comerciale Complexul Energetic Turceni – S.A. şi a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia – S.A. [art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2011].

Prin art. 8 din hotărârea Guvernului mai sus evocată s-a prevăzut că „Proiectul de fuziune va conţine prevederi privind personalul angajat la societăţile comerciale care fuzionează potrivit prezentei hotărâri, în condiţiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, precum şi dispoziţii privind contractele colective de muncă”, fără nicio trimitere la vreun act normativ.

La data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.024/2011 a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr. 56/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea producătorilor de energie electrică şi termică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin înfiinţarea Companiei Naţionale Electra – S.A. şi Companiei Naţionale Hidroenergetica – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 5 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 56/2010), care, în art. 8 face, de asemenea, trimitere, în ceea ce priveşte personalul angajat al societăţilor care fuzionează, la dispoziţiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, precum şi la dispoziţii privind contractele colective de muncă, fără nicio referire la vreun alt act normativ.

Rezultă, potrivit situaţiei juridice relevate de succesiunea actelor normative menţionate anterior, că drepturile de salarizare ale personalului de execuţie din cadrul Societăţii Electrocentrale Craiova – S.A. sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, cu respectarea cerinţelor minimale ale legii, iar nu prin lege; tocmai de aceea, încheierea de sesizare nu cuprinde niciun text legal a cărui interpretare ar putea să genereze o jurisprudenţă neunitară în sensul presupus de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, deşi pretenţiile deduse judecăţii instanţei de trimitere se circumscriu unor drepturi salariale, personalul Societăţii Electrocentrale Craiova – S.A. nu este plătit din fonduri publice în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). Ca atare, litigiile privind salarizarea acestei categorii de personal nu intră în domeniul de aplicare a art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Mai precis, anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice, a cărui salarizare o reglementează în mod unitar. În corpul acestei legi au fost create, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaţionale de funcţii bugetare [„Învăţământ” (anexa nr. I), „Sănătate şi asistenţă socială” (anexa nr. II), „Cultură” (anexa nr. III), „Diplomaţie” (anexa nr. IV), „Justiţie” şi Curtea Constituţională (anexa nr. V), „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” (anexa nr. VI), „Administraţie” (anexa nr. VIII) şi Funcţiile de demnitate publică (anexa nr. IX)].

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului.

În dosarul aflat pe rolul instanţei de sesizare, reclamanta a ocupat, în perioadele 1.03.1990-9.11.1994 şi 27.07.1995- 1.02.2006, un post de electrician PRAM, iar, din 1.02.2006 până la data formulării contestaţiei, ocupa un post de tehnician birou-tehnic în cadrul Societăţii Electrocentrale Craiova – S.A., iar acestea nu se încadrează în niciuna dintre familiile ocupaţionale enumerate mai sus.

Din considerentele anterior expuse rezultă că pretenţiile deduse judecăţii în cauza aflată în curs de soluţionare în prima instanţă nu se circumscriu stabilirii şi/sau plăţii drepturilor la pensie ale personalului prevăzut la alin. (1) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nefiind, astfel, îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 3 din acest act normativ.

Ca atare, neintrând în sfera de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, titularul sesizării (Tribunalul Dolj) nu avea abilitarea legală a suspendării judecăţii şi învestirii instanţei supreme pe calea mecanismului hotărârii prealabile, astfel încât soluţia propusă este aceea a respingerii sesizării ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,