Decizia nr. 116 din 31 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.488/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.603/111/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport. Ministerul Afacerilor Interne a depus un amicus curiae.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 9 octombrie 2024, în Dosarul nr. 4.603/111/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă atribuţiile consilierului de integritate, astfel cum acestea sunt prevăzute şi definite de Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.127/C/2020 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate, reprezintă activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei în sensul dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care se aplică majorarea cu 12,5% a salariului de funcţie/salariului de bază, având în vedere că prin dispoziţiile art. 26 alin. (3), art. 27 şi art. 137 din Normele metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, cu modificările şi completările ulterioare, nu s-au stabilit expres unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea acestei majorări. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională Art. 14. – ” (…) (3) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.”

Normele metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/2018) Art. 26. – ” (3) Personalul din unităţile sistemului administraţiei penitenciare care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.” Art. 27. – ” Compensaţia prevăzută la alin. (1) şi majorarea prevăzută la alin. (3) ale art. 26 se stabilesc prin ordin sau decizie, conform competenţelor.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.127/C/2020 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate (Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.127/2020) Art. 3. – ” (…) g) consilier pentru integritate – angajat desemnat de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi de directorii unităţilor subordonate pentru implementarea şi asigurarea cunoaşterii de către angajaţi a standardelor legale de integritate şi pentru evaluarea incidentelor de integritate;” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 4.603/111/2023, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Oradea la recalcularea salariului de funcţie prin includerea majorării de 12,5% prevăzute de art. 14 alin. (3) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi la plata diferenţelor salariale cuvenite începând cu 20 octombrie 2020, pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului propriu.

În motivare a susţinut că este încadrat la Penitenciarul Oradea, în funcţia de ofiţer principal I (ofiţer informaţii clasificate), începând cu 15 august 2016, fiind desemnat consilier de integritate prin decizia emisă de Directorului Penitenciarului Oradea în anul 2017.

A mai arătat că atribuţiile de consilier de integritate au fost incluse în fişa postului, acesta desfăşurând activitate specifică noului post în toată perioada pentru care a solicitat acordarea majorării salariale. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În concret, a menţionat că de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că reclamantul susţine că în această calitate de consilier de integritate ar fi trebuit să primească majorarea prevăzută de art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 de la data la care a îndeplinit aceste atribuţii.

A mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiuni de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere nu a expus un punct de vedere asupra chestiunii de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că atribuţiile consilierului de integritate, astfel cum sunt prevăzute şi definite în Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.127/2020, nu pot fi considerate activităţi specifice şi efective de prevenire şi combatere anticorupţie, în sensul art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru acordarea majorării de 12,5% a salariului de funcţie/salariului de bază.

S-a argumentat că printre atribuţiile consilierului de integritate figurează cea de prevenire a încălcării principiilor şi normelor de conduită, iar nu şi cea referitoare la prevenirea şi combaterea efectivă a faptelor de corupţie în sensul textului de lege anterior evocat. Activităţile de prevenire şi de combatere a corupţiei se realizează de către personalul specializat din cadrul Direcţiei Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului din Centrala Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate.

Într-o opinie minoritară s-a apreciat că atribuţiile specifice ale consilierului de integritate, astfel cum acestea sunt prevăzute şi definite în Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.127/2020, pot fi considerate activităţi specifice şi efective de prevenire şi combatere anticorupţie, în sensul art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru acordarea majorării de 12,5% a salariului de funcţie/salariului de bază.

S-a arătat că această categorie de personal desfăşoară activităţi concrete de prevenire şi combatere a corupţiei, având în vedere că oferă sprijin Direcţiei Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi facilitează desfăşurarea activităţii acestei structuri prin transmiterea unor informaţii de interes operativ.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 60 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1244 din 11 decembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” din Legea-cadru nr. 153/2017, că de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5% beneficiază numai personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară atât activităţi privind prevenirea, cât şi activităţi privind combaterea corupţiei în rândul personalului propriu. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii de admisibilitate, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea Penitenciarului Oradea la recalcularea salariului de funcţie al reclamantului prin includerea majorării de 12,5% prevăzute de art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi la plata diferenţelor salariale cuvenite pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului propriu.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, care judecă în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ.

Ca atare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că în conţinutul încheierii de sesizare nu a fost menţionat punctul de vedere al completului învestit cu soluţionarea cauzei.

Or, art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu conţine prevederi derogatorii de la această dispoziţie. Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă. Prin urmare, instanţa de trimitere avea obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanţei supreme să o dezlege este una reală, având vocaţie de a convinge, şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Cu toate acestea, aspectele reţinute în încheierea de sesizare prin care s-a expus succint procesul relevă că de lămurirea chestiunii de drept semnalate depinde soluţionarea pe fond a cauzei dat fiind că reclamantul pretinde că este îndreptăţit la acordarea majorării de 12,5% prevăzute de art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului propriu.

Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează nestatuarea de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În consecinţă, ori de câte ori chestiunea de drept invocată a fost dezlegată anterior printr-o hotărâre obligatorie a instanţei supreme, sesizarea care vizează aceeaşi chestiune nu mai poate fi soluţionată pe fond.

În acest sens se constată că instanţa de trimitere solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile în interpretarea art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru a se stabili dacă atribuţiile consilierului de integritate, astfel cum acestea sunt prevăzute şi definite de Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.127/2020, reprezintă activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei pentru care se aplică majorarea de 12,5% a salariului de funcţie/salariului de bază.

În interpretarea acestui text de lege a fost pronunţată Decizia nr. 60 din 28 octombrie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5% beneficiază numai personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară atât activităţi privind prevenirea, cât şi activităţi privind combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.

În considerentele de la paragrafele 66, 68 şi 72-74 din această decizie s-a reţinut că: în înţelesul art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, activităţile privind prevenirea corupţiei sunt acele activităţi prin care se atrage atenţia asupra consecinţelor negative ale corupţiei în rândul personalului propriu, în timp ce activităţile privind combaterea corupţiei sunt acelea prin care se iau măsuri de anihilare a corupţiei în rândul personalului propriu. Rezultă deci, în mod evident, că legiuitorul a avut în vedere două tipuri distincte de activităţi. (…) Folosirea particulei „şi” relevă voinţa legiuitorului de a acorda beneficiul majorării dreptului salarial numai personalului care desfăşoară ambele tipuri de activităţi, atât cele privind prevenirea, cât şi cele privind combaterea corupţiei în rândul personalului propriu. (…) Se constată deci că încă de la data când a fost reglementat pentru prima dată acest drept salarial s-a avut în vedere specificul activităţilor privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu, activităţi (privite ca indisolubil legate între ele) ce presupun însăşi verificarea celor care, la rândul lor, sunt chemaţi să protejeze respectarea legii. De-a lungul timpului, reglementarea acestui drept salarial a suferit diverse modificări, sub aspectul denumirii, al cuantumului, precum şi al persoanelor îndreptăţite să îl încaseze, dar nu a suferit nicio modificare din perspectiva activităţilor specifice în considerarea cărora a fost reglementat, respectiv „activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu”. Împrejurarea că, prin acte infralegale, în mod distinct faţă de activităţile propriu-zise privind prevenirea corupţiei în rândul personalului propriu, au fost reglementate şi activităţile privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio relevanţă din perspectiva dreptului salarial reglementat de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, de care pot beneficia numai cei care desfăşoară activităţi propriu-zise de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului propriu.

Ca atare, instanţa supremă a statuat asupra tipurilor de activităţi pe care trebuie să le desfăşoare categoriile de personal reprezentate de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil pentru a beneficia de majorarea de 12,5% prevăzută de art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Aspectul referitor la suprapunerea atribuţiilor consilierului de integritate cu activităţile de prevenire şi combatere a corupţiei pentru acordarea majorării de 12,5% se circumscrie însă circumstanţelor particulare ale litigiului pe care instanţa de trimitere este obligată să le lămurească în virtutea art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform căruia judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

În acest context, trebuie subliniat că mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă nu poate fi declanşat în mod repetat pentru interpretarea aceluiaşi text de lege în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzelor deduse judecăţii, întrucât instanţa supremă nu se poate substitui instanţei de trimitere în soluţionarea litigiului, atribuţie care intră şi rămâne în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

De altfel, este în căderea instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor obligaţia de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului concret. Doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluţionarea cauzelor, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, devine admisibilă.

Instanţa supremă reafirmă că rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată, în interpretarea şi aplicarea aceluiaşi text de lege, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile trebuie văzută nu doar ca un argument cu forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât unei chestiuni de drept punctuale, cât şi altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.