Decizia nr. 83 din 17 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 854/85/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere asupra chestiunii de drept de către pârât.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 29 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 854/85/2024, Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora unităţile teritoriale din cadrul pârâtei nu au personalitate juridică, dispoziţiile anexei nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, capitolul I, pct. A – Salarizarea funcţionarilor publici, secţiunea I – Salarii pentru administraţia publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi aplicate la nivelul unităţilor teritoriale subordonate/structurilor teritoriale pentru probleme speciale din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului încadrat în cadrul acestor structuri la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi dacă la salariul de bază stabilit la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale se pot sau nu adăuga majorările de 7,5% şi de 12,5% prevăzute de art. 19 şi art. 23 din anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat şi care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 poate beneficia de sporul pentru acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat prevăzut de art. 151 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau acordarea acestuia este supusă plafonării instituite prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 noiembrie 2024 cu nr. 2.471/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 17 martie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”) ” Art. 6. – Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…)”. ” Anexa nr. VI FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE «APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SECURITATE NAŢIONALĂ» (…)

Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu modificările şi completările ulterioare („Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009”) ” Art. 10. – (…) (2) În structura Administraţiei Naţionale, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, funcţionează structuri teritoriale pentru probleme speciale, fără personalitate juridică. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023”) ” Art. II. – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Legea nr. 96/2020 pentru completarea Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat („Legea nr. 96/2020”) ” Art. I. – După articolul 13 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 13 1 , cu următorul cuprins: ” Art. 13 1 . – (1) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, instituţie publică din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, (…)».” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 11.03.2024, cu nr. 854/85/2024, reclamanţii ABC şi EFG au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale („ANRSPS”), ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: (i) stabilirea salariului de bază la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare în cadrul ANRSPS, începând cu 1.05.2023, pentru reclamanta ABC, şi cu 1.07.2022, pentru reclamantul EFG; (ii) stabilirea cuantumului aferent sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă la nivelul maxim acordat pentru funcţii similare în cadrul ANRSPS, începând cu 1.05.2023, pentru reclamanta ABC, şi cu 1.07.2022, pentru reclamantul EFG; (iii) acordarea sporului pentru acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat începând cu 1.01.2024, în cuantumul corespunzător procentului de 15% din salariul de bază, pentru reclamanta ABC, şi de 20% din salariul de bază, pentru reclamantul EFG; (iv) plata diferenţelor salariale rezultate din drepturile salariale stabilite conform petitelor de cerere 1-3 şi drepturile salariale efectiv încasate de reclamanţi pentru perioadele menţionate, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; (v) plata cheltuielilor de judecată. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând, în esenţă, faptul că personalul unităţilor teritoriale subordonate nu ocupă funcţii similare cu personalul aparatului propriu, condiţiile de muncă fiind diferite.

În această situaţie, aplicarea unui tratament egal unor persoane aflate în situaţii diferite ar conduce la încălcarea principiilor egalităţii în drepturi sau nediscriminării.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 29 octombrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile ce rezultă din prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: – obiectul cererii de chemare în judecată vizează stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale reclamanţilor – funcţionari publici de execuţie încadraţi la Compartimentul Judeţean pentru Probleme Speciale Sibiu, Biroul Zonal pentru Probleme Speciale Braşov, Direcţia Generală Probleme Speciale din cadrul pârâtei ANRSPS, iar chestiunile de drept, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, privesc atât posibilitatea stabilirii salariilor reclamanţilor la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare în cadrul ANRSPS, potrivit prevederilor capitolului I, lit. A, pct. I, tabelul de la lit. d) nr. crt. 2 al anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, la care au fost adăugate majorările de 7,5% şi de 12,5% prevăzute de art. 19 şi 23 din anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi acordarea sporului pentru acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat prevăzut de art. 15 1 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestor chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, iar acestea nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Potrivit punctului de vedere formulat de pârâtă, în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problemele de drept indicate la paragraful 8 din prezenta decizie.

Reclamanţii, pe de altă parte, apreciază că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării problemelor de drept menţionate la paragraful 8 este inadmisibilă, nefiind îndeplinită, în ceea ce priveşte petitele 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată, condiţia existenţei unei veritabile chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, dat fiind faptul că dispoziţiile normative supuse interpretării sunt suficient de clare şi complete, astfel că acestea îngăduie judecătorului cauzei să le determine, fără dificultate, înţelesul, limitele de aplicare şi efectele.

În speţă este vorba despre realizarea unui raţionament judiciar prin aplicarea sistematică a textelor de lege în raport cu scopul şi conţinutul efectiv al acestora, nefiind vorba despre o chestiune de drept controversată, astfel încât rămâne atributul instanţei de fond de a soluţiona petitele 1 şi 2 prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative.

Cu privire la chestiunea de drept pentru care pârâta solicită sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamanţii apreciază că aceasta nu este aptă să rezolve raportul juridic litigios din speţa prezentă.

În ceea ce priveşte petitul 1 al cererii de chemare în judecată s-a arătat că funcţionarii publici din cadrul pârâtei, încadraţi pe funcţii similare cu cele ocupate de reclamanţi, beneficiază de salariul de bază prevăzut în anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” la Legea-cadru nr. 153/2017, capitolul I, lit. A – Salarizarea funcţionarilor publici, pct. I – Salarii pentru administraţia publică centrală, tabelul de la lit. d) – Funcţii publice generale de execuţie, nr. crt. 2 – consilier, consilier juridic, expert, inspector; grad profesional superior, studii superioare, coeficient 2,63, la care au fost adăugate majorările de 7,5% şi de 12,5% prevăzute de art. 19 şi 23 din anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017. Or, modalitatea de formulare a chestiunii de drept cu care pârâta pretinde să fie învestită instanţa supremă vizează exclusiv nivelul salariului de bază prevăzut în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, nu şi majorările stabilite prin anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi nici cuantumul sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată, reclamanţii apreciază că sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept.

În opinia reclamanţilor, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 este de strictă interpretare şi are o autonomie de sine stătătoare. Dispoziţiile derogatorii de la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 au fost evidenţiate distinct de legiuitor în cuprinsul ordonanţei de urgenţă sus-menţionate, în concordanţă cu normele de tehnică legislativă, aşa cum rezultă din modalitatea de redactare a art. I sau III.

Începând cu 1.06.2023, dată la care salariile de bază ale personalului bugetar din familia ocupaţională „Administraţie” au fost stabilite pe baza grilei prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, acestea nu se mai află în aceleaşi condiţii la care se referă norma de la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 ori cea similară valabilă pentru anul 2023 şi prevăzută de art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022”), întrucât au trecut din situaţia de personal aflat sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 la aceea de personal aflat sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi tribunalele Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Ilfov, Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Iaşi şi Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestor chestiuni. Prima problemă de drept supusă dezlegării

Într-o orientare teoretică majoritară, nesusţinută de practică judiciară, s-a apreciat că, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009, conform cărora unităţile teritoriale din cadrul ANRSPS nu au personalitate juridică, dispoziţiile anexei nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, capitolul I, pct. A – Salarizarea funcţionarilor publici, pct. I – Salarii pentru administraţia publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017 nu pot fi aplicate la nivelul unităţilor teritoriale subordonate/structurilor teritoriale pentru probleme speciale din cadrul ANRSPS, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului încadrat în cadrul acestor structuri la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al ANRSPS.

Această orientare teoretică se regăseşte la nivelul următoarelor instanţe: Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi tribunalele Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Ilfov şi Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În susţinerea acestei orientări teoretice s-a arătat că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anexei nr. VIII, capitolul I, lit. A, pct. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi pct. II din aceeaşi anexă rezultă că, în vreme ce funcţiile publice de stat sunt cele stabilite şi avizate la nivelul instituţiilor şi autorităţilor centrale, funcţiile publice teritoriale sunt acelea stabilite şi avizate potrivit legii din cadrul serviciilor publice deconcentrate, aşadar, din cadrul structurilor teritoriale ale organelor administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

Această interpretare este susţinută şi de prevederile cu privire la noţiunea de „structură teritorială/subordonată” ale Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 82/1992”), şi ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 31/2021, cu modificările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020”).

Cu toate că, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009, ANRSPS este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar, ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020, se află în prezent în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, funcţiile publice îndeplinite în cadrul unei unităţi teritoriale trebuie socotite a fi funcţii teritoriale, chiar dacă acestea nu au fost denumite expressis verbis servicii publice deconcentrate ale organului de specialitate [art. 5 lit. u) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare („Codul administrativ”)].

Au fost invocate, deopotrivă, principiul ierarhizării sistemului de salarizare atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, prevăzut de art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi dispoziţiile art. 385 din Codul administrativ, arătându-se că salarizarea este diferită în raport cu nivelul de exercitare a funcţiei publice, iar diferenţele, fiind prevăzute de lege, sunt justificate în mod obiectiv.

Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a precizat şi faptul că la salariul de bază stabilit la nivel maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al ANRSPS nu se pot adăuga majorările de 7,5% şi de 12,5% prevăzute de art. 19 şi 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Într-o orientare teoretică unică, nesusţinută de practică judiciară, regăsită la nivelul Tribunalului Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, s-a apreciat că, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009, salarizarea la nivelul unităţilor teritoriale subordonate/structurilor teritoriale pentru probleme speciale din cadrul ANRSPS se face la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al ANRSPS, iar la salariul de bază astfel stabilit se adaugă majorările de 7,5% şi de 12,5% prevăzute de art. 19 şi 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Cea de-a doua problemă de drept supusă dezlegării

Instanţele naţionale care au transmis puncte de vedere (paragraful 31 de mai sus) au exprimat opinia unanimă, nesusţinută de practică judiciară, în sensul că personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat şi care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, nu mai poate beneficia de sporul de acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat prevăzut de art. 15 1 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, acordarea acestuia fiind supusă plafonării instituite prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

În susţinerea acestei opinii teoretice au fost invocate prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018”), art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020”), art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022 („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020”), art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021”), art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, arătându-se că sporurile, indemnizaţiile, primele şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice au fost limitate/blocate succesiv la nivelul anilor anteriori, începând cu decembrie 2018.

S-a argumentat, deopotrivă, că sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României au fost identificate o serie de decizii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate cu privire la dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, din care amintim, cu titlu de exemplu: – Decizia nr. 850 din 12 decembrie 2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor lit. c) şi d) cuprinse în punctul I: Salarii pentru administraţia publică centrală şi ale lit. a) şi b) cuprinse în punctul II: Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale, litera A, capitolul I, anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020; – Decizia nr. 743 din 8 octombrie 2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor lit. c) şi d) cuprinse în punctul I – Salarii pentru administraţia publică centrală şi ale lit. a) şi b) cuprinse în punctul II – Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale, litera A, capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 1 februarie 2021 (paragrafele 12-16); – Decizia nr. 584 din 23 septembrie 2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor capitolului I litera A pct. II lit. a) şi b) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului I litera A pct. I lit. c) şi d) din anexa nr. VIII la aceeaşi lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 28 ianuarie 2022 (paragrafele 21-29); – Decizia nr. 414 din 10 iunie 2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor lit. c) şi d) cuprinse în punctul I – Salarii pentru administraţia publică centrală şi ale lit. a) şi b) cuprinse în punctul II – Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 24 august 2021 (paragrafele 14-19). IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care pot prezenta relevanţă pentru soluţionarea prezentei sesizări: – Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024, prin care au fost respinse ca inadmisibile sesizările conexate (paragrafele 71-75); – Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, prin care a fost admisă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: ” Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. – Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, prin care au fost admise sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă s-a statuat că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 (…): La acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. – Decizia nr. 53 din 24 februarie 2025*), prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 16 aprilie 2025. ” Dacă, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile lit. A pct. I capitolul I din anexa nr. VIII la aceeaşi lege se aplică şi personalului ce deţine calitatea de funcţionar public în cadrul unei unităţi teritoriale a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale sau, din contră, doar celui din cadrul aparatului central al autorităţii publice respective.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În sesizarea de faţă este îndeplinită condiţia de admisibilitate legată de existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât pretenţiile deduse judecăţii în cauza aflată spre soluţionare pe rolul instanţei de trimitere se circumscriu unor drepturi salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii, care au calitatea de funcţionari publici în cadrul unei unităţi teritoriale din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, solicită ca drepturile lor salariale să fie stabilite potrivit prevederilor lit. A pct. I capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabile personalului din aparatul central, la care să se adauge majorările de 7,5% şi de 12,5% prevăzute de art. 19 şi 23 din anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publica şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi acordarea sporului pentru acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat prevăzut de art. 15 1 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.

Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia completul de judecată care a formulat sesizarea să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, în această procedură Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putând fi sesizată şi de către completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Referitor la cea de-a treia condiţie, a existenţei unei chestiuni de drept, având în vedere că prin prezenta sesizare instanţa de trimitere a solicitat o dezlegare de principiu formulând un număr de trei întrebări prealabile, instanţa supremă o va analiza grupându-le în potenţiale „chestiuni de drept” în funcţie de caracterul interdependent ori autonom al întrebărilor.

După criteriul antereferit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că primele două întrebări, respectiv „dacă, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum si la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora unităţile teritoriale din cadrul pârâtei nu au personalitate juridică, dispoziţiile anexei nr. VIII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie», capitolul I, pct. A – Salarizarea funcţionarilor publici, secţiunea I – Salarii pentru administraţia publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi aplicate la nivelul unităţilor teritoriale subordonate/structurilor teritoriale pentru probleme speciale din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului încadrat în cadrul acestor structuri la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale” şi „dacă la salariul de bază stabilit la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale se pot adăuga sau nu majorările de 7,5% şi de 12,5% prevăzute de art. 19 şi art. 23 din anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi securitate naţională» la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”, se află într-o relaţie de interdependenţă, cea de-a doua întrebare pornind de la premisa unui răspuns afirmativ dat celei dintâi, astfel că primele două întrebări se constituie într-o primă şi potenţială chestiune de drept cu privire la care se impune a analiza dacă este veritabilă.

Astfel, prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun, ca o condiţie de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi existenţa unei „chestiuni de drept” veritabile, aptă de a declanşa acest mecanism de unificare a practicii judiciare.

Noţiunea de „chestiune de drept” are înţelesul dat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiţi de legiuitor sunt aceiaşi, iar art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În sesizările formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere şi preambulul acestui act normativ în care s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În sesizarea de faţă nu rezultă că problema de drept în discuţie ar putea primi interpretări contrare, de natură a genera practică neunitară.

În acest sens, în prealabil, este de remarcat că instanţa de trimitere, raportat la ansamblul sesizării, nu a exprimat un punct de vedere şi nu a procedat la o analiză proprie a admisibilităţii acesteia „pentru a nu exista o antepronunţare cu privire la fondul cauzei”, raţionament eminamente eronat în condiţiile în care îndeplinirea unei obligaţii legale de către judecător nu se constituie într-o „antepronunţare”.

Or, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”, ceea ce presupune, în sarcina completului de judecată care sesizează instanţa supremă, obligaţia respectării dispoziţiilor compatibile procedurii cuprinse în prevederile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, care statuează că „dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”. Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.

În analiza condiţiei existenţei unei probleme de drept reale trebuie menţionat şi faptul că, în mod cvasiunanim, punctele de vedere teoretice ale instanţelor naţionale susţin aceeaşi interpretare (cu excepţia Tribunalului Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal care susţine opinia contrară, fără exemple de jurisprudenţă şi în lipsa unei argumentări a opiniei exprimate), respectiv cea conform căreia funcţiile publice stabilite în cadrul unităţilor teritoriale ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale sunt funcţii publice teritoriale în sensul Legii-cadru nr. 153/2017, pentru care salarizarea se face potrivit grilelor prevăzute la lit. A pct. II capitolul I din anexa nr. VIII la legea-cadru, iar nu potrivit grilelor prevăzute pentru funcţiile publice de stat din administraţia publică centrală.

În respectivele opinii teoretice se argumentează că prevederile legale a căror interpretare se solicită sunt aplicabile doar personalului din cadrul aparatului central al autorităţii publice respective, iar cele două categorii de funcţionari nu sunt în situaţii identice, diferenţele salariale fiind conforme cu principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale oferă, la rândul ei, suficiente repere în sprijinul interpretării corecte a prevederilor legale care fac obiectul sesizării.

Astfel, prin Decizia nr. 850 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020, Curtea Constituţională, respingând excepţia invocată, a reţinut următoarele: ” 25. În raport cu aceste considerente, Curtea reţine că instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice nu constituie o discriminare. Opţiunea legiuitorului pentru stabilirea unui tratament juridic diferenţiat sub aspectul salarizării între funcţionarii publici din administraţia publică centrală şi cei din unităţile teritoriale este justificată având în vedere că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare. Prin urmare, existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte salarizarea este în mod obiectiv justificată, legiuitorul urmărind eliminarea dezechilibrelor şi a disfuncţionalităţilor existente în sistemul public de salarizare. Astfel, prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, iar cele ale art. 6 lit. h) din legea-cadru consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. 26. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, justificată în raport cu situaţia diferită a celor două categorii de personal vizate de ipotezele normelor juridice, fără a încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituţie.”

Mai mult, pentru lipsa dificultăţii problemei de drept, prin Decizia nr. 53 din 24 februarie 2025, instanţa supremă a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 197/46/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la o problemă de drept identică, respectiv: „Dacă, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea