Decizia nr. 74 din 3 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.470/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii coroborat cu art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 se aplică în privinţa contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată prin cumulul pensiei (cu reducerea vârstei standard de pensionare) cu salariul, cu consecinţa încetării de drept a acestuia la împlinirea vârstei de 65 de ani”.

Magistratul-asistent învederează că, la dosar, a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 28 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 noiembrie 2024, cu nr. 2.470/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii sau Legea nr. 53/2003 ” Art. 56. – (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (…) c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II; (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 ” Art. 22. – (1) Angajarea şi promovarea profesională a asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical în sistemul sanitar public şi privat se realizează în condiţiile legii. (2) Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali din sistemul public sau privat încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională. (3) La încheierea contractului de muncă, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali au obligaţia să prezinte o copie a asigurării prevăzute la alin. (2). (4) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex. (…) (5 1 ) La cerere, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pot pensiona, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. (5 2 ) Prin derogare de la dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractul de muncă al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali încetează de drept la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind împlinirea vârstei de 65 de ani şi a stagiului minim de cotizare realizat în sistemul public de pensii sau la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă, a pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în cazurile prevăzute la alin. (5 1 ). (6) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (4) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. (7) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs, la propunerea autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.” III. Expunerea procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta, persoană fizică, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie (…) anularea Deciziei nr. (…) din 10 octombrie 2023 prin care s-a constatat încetarea contractului individual de muncă al reclamantei şi repunerea în situaţia anterioară.

În motivarea acţiunii s-a arătat că, drept urmare a emiterii de către Casa Judeţeană de Pensii (…) a deciziei prin care s-a dispus pensionarea reclamantei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, raportul de muncă dintre părţi a încetat la 14 noiembrie 2012, în baza art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

La 13 ianuarie 2017, între părţi a fost încheiat un contract individual de muncă pe durată determinată, transformată ulterior în perioadă nedeterminată, printr-un alt contract de muncă, începând cu 30 ianuarie 2018.

La 6 ianuarie 2023, pârâta a comunicat reclamantei că, la 11 octombrie 2023, îndeplineşte condiţiile de vârstă pentru pensionare, respectiv 65 de ani; la 5 septembrie 2023, reclamanta şi-a manifestat intenţia de continuare a activităţii, însă la 19 septembrie 2023, pârâta a arătat că solicitarea nu poate fi soluţionată favorabil raportat la prevederile Codului muncii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008.

La 10 octombrie 2023, pârâta a emis Decizia nr. (…) prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Reclamanta a susţinut că, având deja calitatea de pensionar şi desfăşurându-şi activitatea în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată prin cumulul pensiei cu salariul, nu i se mai aplică dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Prin Sentinţa civilă nr. 648 din 14 mai 2024, Tribunalul Timiş a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, potrivit art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali pot fi menţinuţi în activitate în unităţi sanitare de stat până la vârsta maximă de 65 de ani, indiferent de sex. După această vârstă, aceştia pot profesa în continuare în unităţi sanitare private, singura excepţie fiind reglementată la alin. (7) al art. 22 din acelaşi act normativ, or, în cauză, nu există nicio dovadă că pârâta înregistrează deficit de personal medical pentru ca reclamanta să îşi desfăşoare activitatea în continuare până la ocuparea postului său prin concurs.

Dispoziţiile generale ale art. 56 alin. (4) din Codul muncii, care prevăd că, pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă, nu sunt aplicabile în cauză, acestea fiind înlăturate de la aplicare de prevederile speciale ale art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel, arătând că dispoziţiile legale nu se opun ca, după pensionare, pensionarul să continue să presteze muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, întrucât prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile legale.

În cadrul soluţionării apelului, la solicitarea apelantei reclamante, s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi faptul că obiectul cauzei se circumscrie art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Curtea de Apel Timişoara a arătat că raportul de muncă al reclamantei se află sub incidenţa dispoziţiilor speciale ale art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 şi încetează de drept la împlinirea vârstei de 65 de ani, chiar dacă reclamanta se află în situaţia de cumul al pensiei cu salariul. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamanta a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admitere a cererii de sesizare a instanţei supreme, întrucât chestiunea de drept în discuţie este nouă, iar soluţionarea cauzei depinde de lămurirea acesteia.

Pârâtul a arătat că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept referitoare la incidenţa art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii în privinţa raportului de muncă al apelantei reclamante, deoarece acesteia i se aplică prevederile legii speciale, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, şi nu Codul muncii (norma generală).

Totodată, s-a susţinut că problema de drept a cărei lămurire se cere nu este nouă, această posibilitate a cumulării pensiei cu salariul fiind reglementată începând cu anul 2011, în cuprinsul art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Craiova, Cluj, Galaţi şi Timişoara au comunicat hotărâri judecătoreşti care analizează o problematică distinctă de cea care face obiectul prezentei sesizări, respectiv cea a incidenţei dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii în situaţia în care salariata/salariatul solicită atât continuarea raportului de muncă până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, cât şi deschiderea dreptului la pensie la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru femei ori la împlinirea vârstei rezultate în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege.

Cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării au exprimat opinii teoretice judecătorii din cadrul tribunalelor Bucureşti, Ilfov, Teleorman, Vaslui, Iaşi şi Buzău, precum şi al Curţii de Apel Iaşi, din care rezultă o interpretare unitară a prevederilor art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 raportat la art. 56 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii, în sensul că raportul de muncă aflat sub incidenţa dispoziţiilor speciale ale art. 22 din ordonanţa de urgenţă anterior menţionată încetează de drept la împlinirea vârstei de 65 de ani, chiar dacă salariatul se află în situaţia de cumul al pensiei (cu reducerea vârstei standard de pensionare) cu salariul.

Argumentele care susţin aceste opinii se întemeiază pe caracterul special al prevederilor art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, derogatoriu de la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 şi ale Codului muncii, precum şi pe considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 357/2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (5 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară relevantă şi nu au formulat niciun punct de vedere.

Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

În urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „condiţii de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Prin Decizia nr. 357 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 din 7 noiembrie 2023, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 22 alin. (5 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, reţinând că „legiuitorul a prevăzut pentru asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali un regim juridic privind condiţiile de pensionare şi de încetare de drept a contractului de muncă ce derogă, în parte, de la normele de drept comun. Prin urmare, normele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 au, faţă de prevederile Legii nr. 263/2010 şi ale Legii nr. 53/2003, natura unor reglementări speciale, aplicabile cu prioritate în raport cu normele de drept comun”. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută – preîntâmpinarea apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional – se impune a se verifica, în primul rând, dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Acest act normativ cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atât sub aspect substanţial, cât şi de ordin procedural, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării instanţei supreme şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, se constată că nu este îndeplinită cerinţa ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept.

Referitor la această condiţie se reţine că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la adoptarea actului normativ s-a ţinut seama, printre altele, de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. De asemenea, art. 2 din ordonanţa de urgenţă impune, drept condiţie de admisibilitate a sesizării, existenţa unei „chestiuni de drept” apte a declanşa mecanismul de unificare a practicii judiciare.

În lipsa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă legală incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice (Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023). Ca atare, procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate de natură a reclama intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

În cauză, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dezlege „dacă dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii coroborat cu art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 se aplică în privinţa contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată prin cumulul pensiei (cu reducerea vârstei standard de pensionare) cu salariul, cu consecinţa încetării de drept a acestuia la împlinirea vârstei de 65 de ani”.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, aprobată cu completări prin Legea nr. 140/2014, „Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex”. În acelaşi timp, art. 22 alin. (5 1 ) statuează că „La cerere, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pot pensiona, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare”. În sfârşit, potrivit art. 22 alin. (5 2 ) şi (6), „Prin derogare de la dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractul de muncă al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali încetează de drept la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind împlinirea vârstei de 65 de ani şi a stagiului minim de cotizare realizat în sistemul public de pensii sau la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă, a pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în cazurile prevăzute la alin. (5 1 ). Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (4) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private”.

Verificând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 22 alin. (5 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, Curtea Constituţională a reţinut în cuprinsul Deciziei nr. 357 din 27 iunie 2023, paragraful 28, că „legiuitorul a prevăzut pentru asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali un regim juridic privind condiţiile de pensionare şi de încetare de drept a contractului de muncă ce derogă, în parte, de la normele de drept comun. Prin urmare, normele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 au, faţă de prevederile Legii nr. 263/2010 şi ale Legii nr. 53/2003, natura unor reglementări speciale, aplicabile cu prioritate în raport cu normele de drept comun”.

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în condiţiile în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete sau neclare. În realitate, chestiunea de drept supusă dezlegării necesită realizarea unui simplu raţionament juridic, care implică, în primul rând, lămurirea înţelesului normei juridice, ţinându-se cont de legăturile sale cu normele cuprinse în Legea nr. 263/2010 şi Legea nr. 53/2003, din perspectiva întinderii câmpului său de aplicare şi, subsecvent, aplicarea regulilor prin care se rezolvă concursul dintre legea specială şi legea generală.

În acest sens se reţine că, din examinarea punctelor de vedere teoretice înaintate de către curţile de apel, a rezultat o singură interpretare a prevederilor art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 raportat la art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, şi anume aceea că raportul de muncă aflat sub incidenţa dispoziţiilor speciale ale art. 22 din ordonanţa de urgenţă anterior menţionată încetează de drept la împlinirea vârstei de 65 de ani, chiar dacă salariatul se află în situaţia de cumul al pensiei (cu reducerea vârstei standard de pensionare) cu salariul.

Într-o manieră identică a fost exprimat şi punctul de vedere al instanţei de trimitere, care se regăseşte în cuprinsul încheierii de sesizare.

Se constată că instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normei legale şi nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuţie este susceptibilă a da naştere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal şi nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligaţiei de a interpreta şi aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariţiei unei practici neunitare, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.

Suplimentar, se reţine că examinarea hotărârilor judecătoreşti comunicate de instanţe relevă faptul că nu se identifică practică judiciară care să vizeze problematica adusă în discuţie prin prezenta sesizare, nici din perspectiva categoriei profesionale din care face parte reclamanta din dosar şi nici din cea a situaţiei sale juridice particulare, determinate de încheierea de către aceasta, ulterior încetării primului contract de muncă la împlinirea vârstei de pensionare reduse în baza anexei nr. 5 la Legea nr. 263/2010, a unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu ignorarea dispoziţiilor art. 83 lit. g) din Legea nr. 53/2003, care impun încheierea unui contract de muncă pe perioadă determinată în cazul angajării pensionarilor care, în condiţiile legii, pot cumula pensia cu salariul. Ca atare, nu se justifică, nici din această perspectivă, declanşarea mecanismului de interpretare reglementat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei scop este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicţional, ceea ce presupune existenţa unor tendinţe jurisdicţionale concrete orientate către soluţii diferite.

Pentru argumentele expuse, se reţine că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei chestiuni de drept, astfel că, nefiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea este inadmisibilă.