Decizia nr. 122 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.483/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov – Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: „posibilitatea recalculării indemnizaţiilor de încadrare cuvenite reclamanţilor, conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare, după intrarea în vigoare a Legiicadru nr. 153/2017, prin luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare de 23,000, în raport cu perioadele în care fiecare dintre reclamanţi au îndeplinit funcţii de conducere”.

Magistratul-asistent învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 17 octombrie 2024, în Dosarul nr. 899/93/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la prima problemă de drept.

Sesizarea a fost înregistrată la 15 noiembrie 2024 cu nr. 2.483/1/2024. II. Normele legale incidente

Nicio dispoziţie legală, care să fie supusă interpretării instanţei supreme, nu a fost identificată în încheierea de sesizare. III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamanţii, persoane fizice, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (…) şi cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare coeficientul de multiplicare 23,000 [diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.) şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006], în raport cu perioadele în care fiecare dintre reclamanţi au îndeplinit funcţii de conducere, precum şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 9.04.2015 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plată, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă actualizată.

În cadrul soluţionării acţiunii s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, urmând a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept menţionate, deoarece: – obiectul acţiunilor constă în solicitarea de recunoaştere a plăţii muncii suplimentare prestate, raportat la indemnizaţiile lunare ale reclamanţilor, pe ultimii 3 ani, sume ce vor fi actualizate, ca efect al îmbogăţirii fără justă cauză a pârâţilor; – pretenţia dedusă judecăţii priveşte stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanţii având funcţiile de judecători şi asistenţi judiciari, ceea ce înseamnă că, prin natura funcţiei, fac parte din familia ocupaţională „justiţie”; – cu privire la verificările efectuate asupra chestiunii de drept de care depinde soluţionarea cauzei instanţa supremă nu s-a pronunţat. V. Punctul de vedere al completului

Tribunalul Ilfov a apreciat că, deşi hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru obţinerea unor drepturi salariale au efecte doar între părţile care au luat parte la judecată, acordarea coeficienţilor de multiplicare de care beneficiază procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Curtea Constituţională în paragraful 26 al Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, deoarece hotărârile prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la nivelul de salarizare al procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. nu vizează situaţii de fapt particulare, ci incidenţa unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au exprimat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice, din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale.

Într-o opinie s-a arătat că indemnizaţiile de încadrare cuvenite conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 nu pot fi recalculate începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare 23.00 (în raport cu perioadele în care reclamanţii au îndeplinit funcţii de conducere), relevante fiind deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Într-o altă opinie, acţiunile având ca obiect recalcularea indemnizaţiilor de încadrare au fost admise, cu menţiunea că acestea au fost pronunţate anterior deciziilor nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul instanţei supreme prezintă relevanţă următoarele decizii: – Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; – Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii; – Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

La nivelul Curţii Constituţionale prezintă relevanţă Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, şi Decizia nr. 106 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 7 mai 2021. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) să existe o chestiune de drept de care a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite toate condiţiile anterior enunţate, se constată că acestea nu sunt îndeplinite în totalitate.

Referitor la primele două condiţii, acestea sunt îndeplinite, deoarece pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar cauza în care au fost formulate sesizările se află în primă instanţă, fiind pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Ilfov.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzelor, dat fiind că reclamanţii au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 23,000.

Însă, raportat la considerentele Deciziei nr. 3 din 11 martie 2024 (paragrafele 76-78, 80-82) şi ale Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024 (paragrafele 95-102), instanţa de trimitere dispune de suficiente repere pentru a dezlega problema de drept cu care a fost învestită, fără a mai fi necesară recurgerea la procedura de unificare a practicii reprezentată de hotărârea prealabilă.

Rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată în interpretarea şi aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conţin, de fapt, una şi aceeaşi problemă de drept.

Forţa obligatorie cu care sunt înzestrate, prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegările problemelor de drept date prin hotărâri prealabile sau decizii pronunţate în interesul legii constituie un argument şi un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, raţionamentul dezvoltat impunându-se nu doar în litigiile ce antamează problemele de drept punctuale dezlegate, dar şi în cazul altora, identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării.

Faţă de argumentele extensive dezvoltate în cuprinsul deciziilor nr. 3 din 11 martie 2024 şi 4 din 11 martie 2024 devine evident că prezenta sesizare nu se referă la o chestiune de drept, care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare, sesizarea neîntrunind, pe cale de consecinţă, nici condiţia distinctă negativă a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept şi nici exigenţele de dificultate care să necesite antrenarea acestui mecanism de unificare.