Decizia nr. 123 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.498/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor probleme de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislaţia prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de angajat doar cu timp liber corespunzător, instituţia publică angajatoare poate fi obligată la plata acestora în situaţia în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege; Dacă sintagma „timp efectiv lucrat” prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, pentru personalul militar din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază, poate fi interpretată în sensul că se referă doar la perioada în care îşi îndeplineşte atribuţiile din fişa postului sau se referă la întreg timpul în care salariatul a fost la dispoziţia angajatorului; Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii care reglementează durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână; Dacă efectuarea serviciului în ture de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională conduce la acumularea de ore suplimentare în condiţiile în care sunt depăşite cele 40 de ore pe săptămână prevăzute de art. 112 alin. (1) din Codul muncii.

Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi punctul de vedere din partea Serviciului de Protecţie şi Pază.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării:

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 noiembrie 2024, cu nr. 2.498/1/2024. II. Normele legale incidente

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 „ Art. 13. – (…) (5) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4). (6) Dreptul prevăzut la alin. (5) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determină pe baza raportului dintre baza de calcul şi durata normală a timpului de lucru.” Este de menţionat că prevederile art. 13 alin. (5) şi (6) au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 „ Art. 35. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă). (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit(ă), proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 „ Art. II. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în anul 2022, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenită/cuvenit. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2022 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 „ Art. II. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) în anul 2023, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenită/cuvenit. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2023 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 „ Art. 21. – Sporul pentru munca suplimentară (…) (2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (4) Plata muncii în condiţiile alin. (2) şi (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii. (5) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător. (6) Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcţii în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice ori persoanelor angajate cu timp parţial.”

Codul muncii „ Art. 112. – (1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.” III. Expunerea procesului

Prin acţiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamanţii persoane fizice au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază obligarea la evidenţierea şi plata sporurilor cuvenite reclamanţilor în conformitate cu orele de muncă suplimentar efectuate peste programul de lucru normal, orele de muncă efectuate în zilele de sărbători legale, în zilele de repaus săptămânal, precum şi cele efectuate în zilele declarate ca zile nelucrătoare, începând cu anul 2009 până la data intrării în rezervă, actualizate cu nivelul ratei inflaţiei şi dobânzii penalizatoare de la momentul exigibilităţii acestora şi până la momentul plăţii efective, obligarea pârâtului la acordarea sporurilor salariale integral cuvenite prin eliminarea plafonărilor nelegal dispuse raportat la baza salarială şi care astfel au creat situaţii discriminatorii faţă de personalul nou-angajat cu o calificare similară, de asemenea actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii penalizatoare de la momentul exigibilităţii şi până la acordarea efectivă a sporurilor.

În motivare, reclamanţii au învederat că sunt foşti angajaţi ai pârâtului şi că, în perioada derulării raportărilor de muncă, au efectuat ore de muncă suplimentare conform ordinului de zi pe unitate, care vizează atât orele suplimentare peste programul normal de lucru, cât şi cele efectuate la chemările instituţiei în zilele de sărbătoare, în zilele de repaus săptămânal ori cele declarate nelucrătoare.

În privinţa capătului doi de cerere au arătat că sporurile au fost acordate la o bază salarială diminuată, rămânând blocate la nivelul anului 2009, fără indexare şi creşterea salariului minim pe economie.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, în perioada de referinţă, munca suplimentară prestată peste durata normală a timpului de lucru poate fi compensată numai cu timp liber corespunzător, singura excepţie fiind cea prevăzută de art. 13 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013; totodată, reclamanţilor, în calitate de cadre militare, nu le erau aplicabile dispoziţiile generale referitoare la durata normală a timpului de lucru, la perioadele de repaus, precum şi la zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale prevăzută de Codul muncii, ci cele privind situaţiile de excepţie, care sunt reglementări speciale, derogatorii şi au în vedere specificul activităţii instituţiei.

A susţinut pârâtul că reclamanţii au lucrat în ture sau în funcţie de nevoile operative şi misiunile ordonate, că au beneficiat de timp liber în mod corespunzător, că nu este vorba de ore suplimentare, ci doar de o individualizare a programului de muncă, impusă de specificul instituţiei şi de necesitatea asigurării operative a misiunilor Serviciului de Protecţie şi Pază.

În ceea ce priveşte orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, legislaţia incidentă (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021) prevede acordarea unei majorări de 75% din baza de calcul pentru activitatea desfăşurată de personalul din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, când nu se poate compensa cu timp liber corespunzător. Plata acestei majorări se face proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective.

Această majorare a soldei de funcţie s-a acordat pentru timpul efectiv lucrat, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetele anuale ale instituţiilor.

Reclamanţii au beneficiat de plata majorării salariale pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Faptul că toate orele cu drept la majorare pe care reclamanţii le-au prestat le-au fost plătite reiese şi din împrejurarea că aceştia nu au contestat în termenul legal fişele individuale de pontaj sau fluturaşii de salariu aferenţi respectivelor perioade.

În cadrul soluţionării acţiunii, pârâtul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde în tot soluţionarea cauzei de faţă, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat în soluţionarea recursului în interesul legii sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept menţionată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu face obiectul unei sesizări în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, s-a reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Tribunalul Bucureşti a reţinut că, în ceea ce priveşte posibilitatea plăţii orelor suplimentare în situaţia în care nu s-a acordat timp liber corespunzător în termenul prevăzut de lege, sediul materiei, în perioada 6.07.2020-data trecerii în rezervă a reclamanţilor (ianuarie 2021-noiembrie 2022), este dat de art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, conform căruia: „Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora”; potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit(ă), proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.”

Art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 prevede că: „Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.” Alin. (3) arată că: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2022 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.”

În condiţiile în care nu este incident art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 datorită specificului atribuţiilor Serviciului de Protecţie şi Pază, nefiind invocat în cauză, întrucât reclamanţii, în perioada ce face obiectul cauzei, executau activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, Tribunalul Bucureşti a reţinut că art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ impune compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător, obligaţie ce revine angajatorului în ceea ce priveşte programarea în serviciu a personalului militar. În cazul în care nu s-a acordat timp liber corespunzător, reglementarea nu legiferează, deoarece obligaţia stabilită în sarcina angajatorului era o obligaţie de rezultat imperativă, nu de mijloace şi dispozitivă, impunând angajatorului adoptarea conduitei în aplicarea normei juridice imperative şi ale reglementărilor incidente.

Opinia instanţei este în sensul că, în cazul nerespectării obligaţiei instituite de art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, nu poate fi primită apărarea pârâtului, conform căreia legislaţia specifică nu prevede posibilitatea plăţii vreunei majorări salariale pentru astfel de situaţii, munca fiind prestată peste durata normală a timpului de lucru.

În ceea ce priveşte sintagma „timp efectiv lucrat” prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, instanţa a reţinut că cele mai multe dispoziţii ale Directivei 2003/88/CE au fost transpuse în dreptul intern – art. 111 alin. (1) şi (2), art. 114 alin. (1) şi (2), art. 115, art. 120 din Codul muncii, iar în sensul sintagmei „timp efectiv de lucru”, în accepţiunea art. 13 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, trebuie să se includă întreaga perioada de gardă, independent de prestaţiile de muncă efectuate în mod real de lucrător în respectiva perioadă. Sintagma „timpul efectiv lucrat” avută în vedere de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 nu are în vedere un program de lucru optimizat prin ordinele directorului Serviciului de Pază şi Protecţie, singurul criteriu relevant fiind al stabilirii dacă angajatul era la dispoziţia angajatorului în perioada de gardă.

În ceea ce priveşte interpretarea art. 112 alin. (1) din Codul muncii, opinia instanţei este în sensul că, în lipsa unor norme juridice derogatorii, se aplică dreptul comun, în speţă Codul muncii. Astfel, chiar şi în situaţia militarilor se aplică normele referitoare la durata normală a timpului de muncă, ceea ce depăşeşte durata normală a timpului de muncă constituind muncă suplimentară. VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanţii au solicitat respingerea cererii de sesizare, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deja s-a pronunţat. Chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită nu ridică dificultăţi în interpretare, nu necesită nelămuriri, nu este o problemă reală, veritabilă şi susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi controversate şi nu se impune lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor indicate de către pârât.

Cu privire la programul de lucru, anume cel privind munca suplimentară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. 65/2020, în care s-a statuat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 se completează cu prevederile Codului muncii, art. 273 din acest cod menţionând expres că, acolo unde nu sunt dispoziţii contrare, se aplică norma generală, anume Codul muncii.

Respingerea sesizării se impune cu atât mai mult cu cât nu există dispoziţii noi, deoarece acestea au fost lămurite de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi de Directiva 2003/88/CE, ca atare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate oferi altă interpretare.

Pârâtul a solicitat sesizarea instanţei supreme, deoarece, până în prezent, problemele de drept invocate nu au făcut obiectul unei dezlegări din partea instanţei de judecată şi, în opinia sa, sunt esenţiale pentru lămurirea aspectelor deduse judecăţii, cu referire la întrebarea dacă, pentru perioada în care legislaţia prevede exclusiv compensarea orelor suplimentare prestate cu timp liber corespunzător, se poate dispune obligarea unei instituţii angajatoare la plata acestor ore, în situaţia în care nu s-a putut acorda timp liber corespunzător.

De asemenea, a solicitat să se stabilească, în contextul actelor normative care reglementează acordarea unei majorări de 75% pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile, care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, care este sensul sintagmei „timp efectiv lucrat” la care se referă această majorare, deci explicarea acestei sintagme strict în contextul acordării acestei majorări de 75%.

Totodată, a cerut lămurirea următoarei chestiuni: „Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii, care reglementează durata normală a timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână.”

O a patra chestiune cu privire la care instanţa supremă este chemată a se pronunţa ar fi aceea privind efectuarea de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a serviciului în ture, ceea ce conduce, de cele mai multe ori, la depăşirea duratei normale a timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână, şi dacă, într-o astfel de situaţie, cadrele militare acumulează ore suplimentare.

Astfel, se impune a se răspunde la toate aceste patru chestiuni, fără de care nu se poate soluţiona prezenta cauză, fiind îndeplinite condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; astfel, există o chestiune asupra căreia instanţa supremă nu s-a pronunţat şi nu este necesar a se analiza dacă este sau nu este o chestiune dificilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, în acest sens apreciind toate instanţele de judecată care au dispus sesizarea instanţei supreme. În condiţiile în care sunt chestiuni de drept asupra cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat încă, suspendarea este obligatorie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Cu privire la prima problemă de drept, într-o primă orientare, hotărârile înaintate de Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Sibiu, precum şi punctele de vedere ale Curţii de Apel Iaşi şi ale Tribunalului Teleorman sunt în sensul că, în interpretarea şi aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, derogatorii de la art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, munca suplimentară se poate compensa doar cu timp liber corespunzător; într-o a doua orientare, hotărârile înaintate de Tribunalul Arad şi Tribunalul Bucureşti şi punctele de vedere ale Tribunalului Buzău şi ale Tribunalului Ilfov sunt în sensul că, pentru perioada în care instituţia publică angajatoare nu a acordat timp liber corespunzător, poate fi obligată la plata orelor suplimentare. Corelativ acestei opinii, Tribunalul Vaslui a considerat că orele suplimentare nu pot fi plătite decât în situaţia încetării raporturilor de muncă, caz în care nu mai pot fi aplicabile prevederile privind obligativitatea compensării orelor lucrate suplimentare doar cu timp liber corespunzător.

Referitor la cea de-a doua întrebare, s-a arătat că sintagma „timp efectiv lucrat”, în accepţiunea art. 13 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, se referă la întreaga perioadă de timp în care salariatul a fost la dispoziţia angajatorului, aşa cum rezultă din hotărârile înaintate de Tribunalul Arad şi de Tribunalul Caraş-Severin, precum şi din punctele de vedere ale Tribunalului Buzău, Tribunalului Ilfov şi Tribunalului Teleorman, în sens contrar fiind opinia înaintată de Tribunalul Vaslui.

În ceea ce priveşte a treia întrebare s-a considerat că dispoziţiile art. 112 din Codul muncii se aplică şi cadrelor militare din sistemul de apărare şi ordine publică, în acest sens fiind hotărârile înaintate de Tribunalul Arad şi de Tribunalul Caraş-Severin, precum şi punctele de vedere ale Curţii de Apel Iaşi şi ale Tribunalului Ilfov, în sens contrar fiind opiniile Tribunalului Teleorman şi ale Curţii de Apel Cluj.

Cu privire la ultima întrebare, orientarea este în sensul că prestarea serviciului în ture conduce la acumularea de ore suplimentare, aşa cum rezultă din hotărârile înaintate de Tribunalul Arad şi de Tribunalul Caraş-Severin, precum şi punctul de vedere al Tribunalului Ilfov.

Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018, a statuat că este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depăşesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.

Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 198/2024 şi nr. 731/2023, a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În consecinţă, prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează expres prin art. 4 din ordonanţa de urgenţă, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (…) precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, întrucât cauza are ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale personalului din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate ce vizează existenţa unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept”, însă lămurirea acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă şi de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanţa de urgenţă, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun cuprinse în Codul de procedură civilă şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept”, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Astfel fiind, reiese neîndoielnic ideea că procedura specială prevăzută de ordonanţa de urgenţă, prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice menţionate expres în conţinutul dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă.

Mai mult, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă care folosesc noţiunea de „chestiune de drept”, în preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat foloseşte sintagma „chestiuni dificile de drept”, dorind să sublinieze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (şi nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot fi obiectul procedurii speciale reglementate de ordonanţa de urgenţă, în acord cu întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.

În plus, potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticităţii actului), fiind cel care enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării (conform art. 43 din aceeaşi lege).

Chiar dacă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României s-a statuat că „expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înţelegerii acesteia”, expunerea de motive dezvăluie finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ, fiind un instrument important în folosirea metodei teleologice. În acest sens, Curtea Constituţională a României a arătat că „expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate – metoda de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie. Astfel, expunerea de motive este doar un instrument din multe altele ale unei metode interpretative. Faptul că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normei nu duce la concluzia că însăşi norma respectivă este neconstituţională pentru acest motiv, ea având doar o funcţie de suport în interpretarea normei adoptate” (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 285/2023).

Raţiunea instituirii condiţiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături, cu excepţia caracterului noutăţii, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.

În situaţia contrară s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcţiei jurisdicţionale a judecătorului cauzei în favoarea instanţei supreme, chemată astfel nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situaţiilor factuale punctuale.

Apoi, în ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, dup