Decizia nr. 119 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.478/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 2.997/111/2023, nr. 4.602/111/2023 şi nr. 2.996/111/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 9 octombrie 2024, în Dosarul nr. 4.602/111/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006) şi art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), la calculul indemnizaţiilor cuvenite pentru perioada concediului de odihnă, concediului medical, concediului de studii, învoirilor plătite, poliţiştii de penitenciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale şi nesalariale (sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%) ca acelea cuvenite pentru perioada în care au desfăşurat activitate efectivă?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 noiembrie 2024 cu nr. 2.478/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 7 aprilie 2025.

La aceeaşi dată s-a dispus conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 2.479/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. 2.996/111/2023, cu privire la aceeaşi problemă de drept.

La data de 15 ianuarie 2025, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 16/1/2025, având ca obiect sesizarea formulată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. 2.997/111/2023, cu privire la următoarea problemă de drept: Dacă majorarea pentru munca suplimentară desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, influenţează sau nu recalcularea şi creşterea drepturilor salariale şi nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, majorare de 50%, raportat la prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) şi art. 4 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi dacă cuantumul acestora este supus plafonării instituite prin art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (6), (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137 din Normele metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018), art. 2 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare (Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018) şi art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi prin ordonanţele de urgenţă anuale privind unele măsuri fiscal-bugetare, respectiv prevederile art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021); art. I alin. (1) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022); art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023); art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020), art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018). II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare ” Art. 38. – (1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 7. – Termeni În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie (…) b) solda de funcţie/salariul de funcţie reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzător funcţiei îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; (…) f) solda lunară/salariul lunar cuprinde solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi alte drepturi salariale în bani; (…) i) sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal; (…) Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (…) (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (…) Art. 38. – Aplicarea legii (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (…)” Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ” Art. 4. – (…) (2) Salariul lunar se compune din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.”

Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 201. – (1) În cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirile «funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare» şi «funcţionar public cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor» se înlocuiesc cu cea de «poliţist de penitenciare», iar sintagmele «sistemul penitenciar» şi «sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor» ori altele similare se înlocuiesc cu sintagma «sistemul administraţiei penitenciare», denumit poliţie penitenciară.” III. Expunerea succintă a proceselor

În dosarele nr. 2.996/111/2023 şi nr. 4.602/111/2023, reclamanţii – poliţişti de penitenciare au solicitat recalcularea indemnizaţiilor prevăzute de art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, aferente concediului de odihnă, concediului medical, concediilor şi învoirilor plătite, concediilor de studii, detaşare, delegare, misiuni începând cu anul 2020 şi, în continuare, pe perioada raporturilor de muncă, cu introducerea în baza de calcul a elementelor salariale reprezentând sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%; calcularea şi plata diferenţelor salariale dintre indemnizaţia de concedii/învoiri plătite în perioada efectuării concediului şi cea cuvenită în mod legal.

În motivarea cererilor au arătat că la data efectuării concediilor de odihnă, concediului medical, învoirilor plătite, misiunilor, la stabilirea indemnizaţiei de concediu nu au fost avute în vedere toate elementele componente ale salariului, astfel cum sunt definite şi determinate de art. 150 din Codul muncii. Au invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de referinţă fiind Cauza C-155/10 Williams şi alţii împotriva British Airways, în soluţionarea căreia Curtea a fost chemată să pronunţe o hotărâre preliminară privind interpretarea art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum şi jurisprudenţa instanţelor naţionale.

În Dosarul nr. 2.997/111/2023, reclamanţii au solicitat iniţial plata orelor suplimentare calculate în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 65 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021 (Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020), începând cu data de 11 august 2020; acordarea diferenţelor băneşti dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, până la data plăţii efective, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda aferentă; plata drepturilor salariale şi nesalariale (sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%), rezultate ca urmare a plăţii orelor suplimentare desfăşurate, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 65 din 26 octombrie 2020, începând cu data de 11 august 2020; plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, prin note scrise, au solicitat acordarea majorării suplimentare de 75% din salariul de funcţie pentru munca suplimentară ce corespunde zilelor de repaus săptămânal, sărbători legale şi celorlalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în raport cu considerentele Deciziei nr. 65 din 26 octombrie 2020, precum şi plata drepturilor salariale şi nesalariale (sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%) în cuantumul rezultat ca urmare a acordării acestei majorări.

În motivare au arătat că, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 65 din 26 octombrie 2020, solicită obligarea pârâtului să dispună plata orelor suplimentare prestate, prin cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depăşesc durata normală a timpului de lucru, potrivit art. 112 din Codul muncii.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Penitenciarul X a susţinut că majorările cumulate au fost acordate începând cu 3 iunie 2021, data emiterii Ordinului ministrului justiţiei nr. 3.002/C/2021 pentru abrogarea alineatului (2) al articolului 12 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.588/C/2019 privind condiţiile de acordare a majorării de 75% din salariul de funcţie pentru munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi pentru modificarea unor prevederi în domeniul salarizării funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi din Ministerul Justiţiei (Ordinul ministrului justiţiei nr. 3.002/C/2021), prin care s-a pus în aplicare Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, şi că aplicarea majorării nu influenţează elementele calculate în raport cu salariul de funcţie. A mai arătat că în sistemul penitenciar salariul de funcţie se acordă la nivelul anului 2022 şi că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o plafonare legală a salariilor de bază la nivelul celor stabilite pentru anul 2022.

Prin încheierile pronunţate la 9 octombrie 2024, 2 octombrie 2024, respectiv 18 octombrie 2024, instanţele de trimitere au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problemele de drept enunţate, precum şi suspendarea cauzelor. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor

În dosarele nr. 2.996/111/2023 şi nr. 4.602/111/2023, instanţele de trimitere au reţinut că problema de drept dedusă judecăţii este dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, la calculul indemnizaţiilor cuvenite pentru perioada concediului de odihnă, concediului medical, concediului de studii, învoirilor plătite, delegărilor, detaşărilor, misiunilor, poliţiştii de penitenciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale şi nesalariale (sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%) ca acelea cuvenite pentru perioada în care au desfăşurat activitate efectivă.

De această dezlegare depinde soluţionarea cauzei, având în vedere că reclamanţii arată că, începând cu anul 2020, nu li s-au calculat indemnizaţiile de concediu de odihnă, concediu medical, concediu de studii, învoiri plătite, cu includerea tuturor sporurilor de care beneficiază în perioada în care desfăşoară activitate efectivă.

Cu excepţia Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022 (Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021), prin care s-a statuat în sensul că pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poliţiştii de penitenciare au beneficiat în perioada de activitate, instanţa supremă nu a statuat asupra celorlalte sporuri şi tipuri de indemnizaţii (concedii medicale, de studii, învoiri plătite), iar această problemă de drept nu face obiectul unei sesizări în acest sens, până la data pronunţării încheierilor, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În Dosarul nr. 2.997/111/2023, instanţa de trimitere a reţinut că reclamanţii, în calitate de funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece sunt salarizaţi, potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.

Faţă de chestiunea de drept dedusă judecăţii, a constatat că de dezlegarea acesteia depinde soluţionarea cauzei, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanţii au solicitat inclusiv plata drepturilor salariale şi nesalariale (sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%), rezultate ca urmare a acordării majorării suplimentare în procent de 75% din salariul de funcţie pentru munca suplimentară prestată de reclamanţi, ce corespunde zilelor de sâmbătă, duminică şi sărbători legale ori zilelor în care nu se lucrează potrivit legii, ce nu a fost compensată cu timp liber corespunzător în termenul legal.

Astfel, dezlegarea chestiunii de drept este importantă, deoarece de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, deziderat stabilit în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Deşi dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, tribunalul a apreciat că în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 diferă condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, tribunalul a opinat că cerinţa de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului.

În ceea ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, tribunalul a reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze instanţa supremă.

Chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, însă nu a statuat cu privire la împrejurarea dacă majorarea pentru munca suplimentară desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează influenţează sau nu recalcularea şi creşterea elementelor de salarizare, drepturile salariale şi nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, majorare de 50%, raportat la prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 4 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi dacă cuantumul acestora este supus plafonării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

În dosarele nr. 2.996/111/2023 şi nr. 4.602/111/2023, completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept.

În Dosarul nr. 2.997/111/2023, în opinia completului de judecată, baza de calcul pentru majorarea pentru munca suplimentară desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit.

Potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, această lege se aplică etapizat în perioada 2017-prezent, anual fiind emise legi de salarizare prin care se stabilesc elemente salariale care fac parte din salariul brut în sensul menţinerii acestora la nivelul aflat în plată.

Dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o plafonare legală a cuantumului salariilor de bază, a soldelor/salariilor de funcţie şi a indemnizaţiilor de încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, de la care nu se poate deroga fără a se încălca principiul separării puterilor în stat, aceasta fiind voinţa legiuitorului la momentul adoptării actului normativ. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În dosarele nr. 2.478/1/2024 şi nr. 2.479/1/2024, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti relevante, precum şi opinii teoretice în materia ce formează obiectul sesizării, din care a rezultat existenţa unei orientări unanime a practicii judiciare.

Astfel, curţile de apel Braşov, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Timişoara şi Târgu Mureş au arătat că, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, se au în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.

Astfel, atât timp cât pe parcursului unui an funcţionarului i-au fost recunoscute o serie de sporuri, justificat de modul şi condiţiile de desfăşurare a activităţii, acesta trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi băneşti şi pe durata concediului medical/incapacităţii de muncă/învoirilor plătite aferente anului în cauză, în caz contrar ajungându-se la o diminuare nejustificată a veniturilor.

Indemnizaţia de concediu trebuie să reflecte cât mai fidel structura veniturilor obişnuite ale salariatului, fiind necesar ca salariatul să nu fie descurajat în decizia sa de efectuare a concediului de odihnă de posibilitatea reducerii substanţiale a veniturilor, doar componentele ocazionale sau accesorii fiind de natură să nu intre în modul de calcul al indemnizaţiei de concediu.

Faţă de cele reţinute de instanţa supremă în considerentele Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 nu poate fi limitată doar la indemnizaţia pentru concediu de odihnă, ci, dimpotrivă, pentru identitate de raţionament, aceste considerente trebuie avute în vedere şi în ceea ce priveşte celelalte situaţii prevăzute de textul legal, respectiv perioadele de delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi în cazul învoirilor plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare.

În Dosarul nr. 16/1/2025, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Vaslui au apreciat, teoretic, că baza de calcul pentru majorarea pentru munca suplimentară desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit, iar Tribunalul Iaşi a specificat faptul că elementele salariului de funcţie nu sunt influenţate de aplicarea majorării de 75%, întrucât solda de funcţie nu se modifică.

Potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, această lege se aplică etapizat în perioada 2017-prezent, anual fiind emise legi de salarizare prin care se stabilesc elemente salariale care fac parte din salariul brut în sensul menţinerii acestora la nivelul aflat în plată corespunzător reglementărilor specifice.

Dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o plafonare legală a cuantumului salariilor de bază, a soldelor/salariilor de funcţie şi a indemnizaţiilor de încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, de la care nu se poate deroga fără a se încălca principiul separării puterilor în stat, aceasta fiind voinţa legiuitorului la momentul adoptării actului normativ.

S-a arătat şi că o asemenea interpretare este în acord cu cele reţinute prin Decizia nr. 75 din 18 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 4 decembrie 2024.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizărilor. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, admiţându-se recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.”

Prin Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 24 iulie 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?”

Prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depăşesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu s-a identificat jurisprudenţă relevantă. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 7 lit. b), f) şi i) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 4 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea pentru munca suplimentară desfăşurată de poliţiştii de penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, calculată potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013), nu influenţează calculul altor drepturi salariale şi nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, majorare de 50%. În rest, s-a propus respingerea, ca inadmisibile, a sesizărilor. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărui dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor prevederi legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la prima condiţie se reţine că toate cele trei sesizări se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanţei de urgenţă, întrucât vizează stabilirea unor drepturi de natură salarială (modul de calcul al indemnizaţiilor prevăzute de lege pentru situaţii în care poliţistul de penitenciare, deşi nu se află efectiv la locul de muncă, este îndreptăţit la plata acestora, respectiv concediu de odihnă, concediu medical, concediu pentru studii, învoiri plătite, delegări, detaşări).

Sub aspect terminologic este de reţinut că prin adoptarea Legii nr. 145/2019 (prin care s-a abrogat Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), denumirile „funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare” şi „funcţionar public cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor” au fost înlocuite cu cele de „poliţist de penitenciare”, iar sintagmele „sistemul penitenciar” şi „sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor” ori altele similare au fost înlocuite cu sintagma „sistemul administraţiei penitenciare” denumit poliţie penitenciară.

Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia instanţa de trimitere să fie învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Referitor la cea de-a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se impune a se observa că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei probleme de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere, care ar fi, cum eronat se reţine în sesizare, „obligată” ope legis să declanşeze mecanismul prejudicial.

Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în cel al art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context rămân valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) cu privire la claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, în măsura în care există dezlegări asupra unor situaţii similare, fiind suficientă preluarea raţionamentului juridic şi aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice şi astfel chestiunea de drept îşi pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.

În cauzele conexate, pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii, este necesară o analiză distinctă pentru primele două sesizări în raport cu cea de-a treia.

Astfel, în primele două cauze conexate, instanţele de trimitere întreabă dacă în calculul indemnizaţiilor plătite poliţiştilor de penitenciare pentru situaţiile prevăzute de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2006, respectiv perioada concediului de odihnă, a concediului medical, a concediului de studii, învoirilor plătite, delegărilor, detaşărilor, misiunilor, intră componentele salariului lunar, astfel cum acesta este achitat în perioada de activitate efectivă (sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%).

Pentru ca această chestiune să constituie o veritabilă problemă de drept, în coordonatele condiţiei de admisibilitate menţionate anterior, se impune a se decela în ce măsură norma indicată este neclară, pe de o parte, şi în ce măsură există, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repere de interpretare care pot fi aplicate mutatis mutandis în ceea ce priveşte dezlegarea problemei de drept, pe de altă parte.

În acest sens se constată că instanţele de trimitere nu au exprimat un punct de vedere prin care să justifice necesitatea formulării sesizării sau să prezinte posibile interpretări ale normei ce constituie obiect al sesizării, care ar implica riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, ci s-au rezumat în a invoca o rezolvare parţială a chestiunii prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, menţionată anterior, cu privire la includerea în indemnizaţia pentru concediul de odihnă a sporurilor acordate pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase de muncă.

Cu excepţia acestei decizii, nu există jurisprudenţă în procedura de unificare care să acopere în totalitate obiectul sesizării, motiv pentru care se poate reţine îndeplinirea condiţiei în sensul inexistenţei unei dezlegări a chestiunii de drept prin hotărâri anterioare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare.

Cu toate acestea, astfel cum s-a precizat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanţelor repere suficiente, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu, care explicitează nu doar o soluţie de admitere, ci şi pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării, pentru rezolvarea cauzelor.

Or, în cauză, se reţine că art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 a constituit obiect al interpretării în procedura de unificare a jurisprudenţei prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, fiind dezlegată chestiunea introducerii în cuantumul indemnizaţiei de concediu a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a consemnat în considerentele acestei decizii dezlegări de principiu care pot fi aplicate mutatis mutandis şi în prezenta cauză. În acest sens a statuat că sporurile asupra cărora poartă sesizarea (pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase) se introduc în calculul indemnizaţiei pentru concediul de odihnă, deoarece au un caracter permanent (ce nu se confundă cu caracterul variabil), în indemnizaţie nefiind incluse sporurile cu caracter temporar, iar sintagma „au fost avute” se interpretează în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite poliţiştilor de penitenciare anterior efectuării concediului de odihnă, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporţional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect ţine de caracterul variabil al sporurilor în discuţie şi nu vizează caracterul lor permanent (paragrafele 98-103). Instanţa supremă a apreciat că aceeaşi concluzie rezultă şi din observarea scopului instituirii concediului de odihnă, acela de menţinere a nivelului remuneraţiei pe perioada refacerii capacităţii de muncă (paragrafele 104-121).

Un al doilea reper jurisprudenţial îl reprezintă Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023, prin care, deşi a fost respinsă ca inadmisibilă o sesizare cu conţinut similar celor prezente (respectiv dacă la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate), s-a statuat, de principiu, că Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 este suficient de lămuritoare cu privire la problema stabilirii drepturilor băneşti şi în alte situaţii decât cea a concediului de odihnă, adică în perioada de delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, învoiri plătite.

În acest sens s-a reţinut, în esenţă, că, de vreme ce obiectul sesizării priveşte includerea unor sporuri în situaţiile prevăzute de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 pentru categoria socioprofesională menţionată, nu se poate solicita, pe calea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, interpretarea aceleiaşi dispoziţii legale ori de câte ori părţile în litigiu se află într-o situaţie juridică tratată de către legiuitor, prin norma de drept examinată, ca fiind similară cu aceea care a condus la pronunţarea deja a unei soluţii în recurs în interesul legii (paragrafele 60, 72 şi 73).

S-a mai reţinut în considerentele deciziei că rolul şi funcţia hotărârii prealabile sunt de a oferi un instrument util instanţelor de judecată prin soluţiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât şi la altele identice ori similare şi că, existând o