Decizia nr. 130 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.474/1/2024 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 488/111/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că a fost formulat punct de vedere de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 18 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.630/120/2022*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în ipoteza în care reclamantul deţine un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu completările ulterioare, se opun acordării în continuare a acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol? Dacă în ipoteza în care reclamantul nu deţine un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaşte altor funcţionari publici din aceeaşi familie ocupaţională şi din cadrul aceluiaşi ordonator de credite plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 trebuie interpretate în sensul că se opun acordării acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 noiembrie 2024, cu nr. 2.474/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative: ” Art. XI. – (1) Având în vedere prevederile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin derogare de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se elimină inechităţile, discriminările şi/sau discrepanţele de ordin salarial existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti. (…) (4) După punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) nu se mai plătesc alte categorii de drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 6 februarie 2024, cu nr. 488/111/2024, reclamanţii B.F., S.I.E., P.M.F., S.C.P., T.I., H-T.A.-I., C.V.E., M.D.M., V.M.C., L.F., S.D., M.D.S., P.M.O., G.I., D.V., S.G.D., M.I.M., B.I-A. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: (i) anularea în parte a Ordinului nr. 1.664/2023; (ii) anularea dispoziţiei nr. A RUM 1.664/2023; (iii) obligarea pârâţilor la acordarea, pe lângă salariul de bază şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă la data de 6.10.2023, şi a sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică; (iv) obligarea pârâţilor la plata diferenţei salariale calculate de la data emiterii Dispoziţiei nr. A RUM 1.664/2023 şi până la plata integrală a acesteia, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare.

În motivarea cererii, reclamaţii au arătat că sunt angajaţi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea şi că prin Decizia civilă nr. 856/CA/2.12.2020, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 6.801/111/2017, s-a dispus obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să le plătească, începând cu data de 1.03.2017, drepturile salariale în procent de 20% aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferenţa neacordată aferentă sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

În această situaţie, reclamanţii apreciază că prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 nu pot duce la reducerea veniturilor lor salariale prin neacordarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică.

Mai departe, amintesc deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 19 ianuarie 2015 şi nr. 80 din 11 decembrie 2023 şi susţin că prin actele administrative contestate s-a dispus tocmai neacordarea către reclamanţi a sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Reclamanţii amintesc şi prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie şi concluzionează că principiul nediscriminării a fost astfel folosit pentru ca ei să nu mai beneficieze de sporul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

În continuare se invocă motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat, respectiv: lipsa motivării, nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, lipsa caracterului concis al actului, precum şi încălcarea dreptului de proprietate al reclamanţilor recunoscut şi ocrotit de art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.

Pârâtul Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

A susţinut, în esenţă, că sunt neîntemeiate afirmaţiile reclamanţilor potrivit cărora dispoziţiile legale nu pot duce la reducerea veniturilor salariale prin neacordarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică.

De asemenea, pârâta a subliniat că drepturile salariale ale reclamanţilor nu au fost diminuate ca urmare a emiterii ordinului contestat.

La termenul din data de 18 octombrie 2024 instanţa de trimitere, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei şi a suspendat judecata. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanţii au arătat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind contestate acte administrative, iar pârâta a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţia asupra acestei cereri. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei a comunicat, prin Adresa înregistrată la dosarul Înaltei Curţi la data de 9 decembrie 2024, punctul de vedere motivat asupra chestiunii în discuţie, arătând că în ipoteza în care ordonatorul de credite a pus în aplicare prevederile alin. (1) al art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 prin punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti în materie de drepturi salariale, prin care s-a dispus obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile art. XI alin. (4) se opun acordării în continuare a acestui spor de 25% care nu mai este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, după data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, indiferent dacă un reclamant are sau nu are un titlu executoriu în acest sens. În caz contrar, aceste dispoziţii ale art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 ar rămâne fără efecte juridice şi nu s-ar aplica. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Constanţa, Cluj, Craiova şi Galaţi au trimis hotărâri judecătoreşti, însă acestea nu sunt relevante pentru problema de drept sesizată.

Curţile de apel Bucureşti, Iaşi şi Ploieşti au transmis puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra chestiunii de drept, rezultând două opinii cu privire la prima întrebare.

Astfel, într-o opinie singulară s-a apreciat că în ipoteza în care reclamantul deţine un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, dispoziţiile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 nu se opun acordării în continuare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) al aceluiaşi articol. (Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal).

Nu au fost prezentate argumente care să susţină această opinie.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că în ipoteza în care reclamantul deţine un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 se opun acordării în continuare a acestui spor în cuantum de 25% după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol, acest aspect reieşind chiar din cuprinsul alin. (4) al art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023. (Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal).

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, astfel cum rezultă din formularea explicită a art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, precum şi din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, acest nou mecanism de stabilire a drepturilor salariale cuvenite funcţionarilor publici din sistemul finanţelor derogă parţial de la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, fiind determinat de existenţa unor interpretări diferite a legislaţiei în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice în sistemul finanţelor publice. Procesul de eliminare a inechităţilor, discriminărilor şi/sau discrepanţelor de ordin salarial în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, vizează doar nivelul brut al salariilor de bază de care beneficiază la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă personalul din sistemul finanţelor publice pentru fiecare categorie de funcţie. Odată finalizat procesul de egalizare în conformitate cu dispoziţiile art. XI alin. (1), devin aplicabile prevederile alin. (4) al aceluiaşi articol, care au scopul declarat de a elimina orice alte drepturi salariale recunoscute anterior (inclusiv cele recunoscute pe cale judiciară), în măsura în care acestea nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, opinia unanimă a instanţelor care au transmis puncte de vedere a fost în sensul că, în ipoteza în care reclamantul nu deţine un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaşte altor funcţionari publici din aceeaşi familie ocupaţională şi din cadrul aceluiaşi ordonator de credite plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 se opun acordării în continuare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) al aceluiaşi articol.

În motivarea acestei opinii s-a apreciat, în esenţă, că stabilirea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul brut lunar, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcţionarilor publici din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe temeiul generic al instituirii unui tratament egal, nediscriminatoriu, între angajaţii aceleiaşi instituţii, ar reprezenta o tendinţă de asimilare generică a drepturilor salariale, iar nu prin raportare la conţinutul lor concret, fiind sancţionată cu titlu obligatoriu şi prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis în parte sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a stabilit că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.

Prin Decizia nr. 11 din 21 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 14 aprilie 2022, s-a stabilit că: Sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală se acordă, în perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017, în cuantumul procentual stabilit prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emis în condiţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, respectiv cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispoziţiilor legale supuse interpretării. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Acest act normativ cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispoziţiile sale aplicându-se cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, şi urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se indică la art. 4 din ordonanţa de urgenţă.

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând întrunirea acestor cerinţe legale, în raport cu elementele sesizării, se constată că acestea se regăsesc numai parţial.

Primele două condiţii legale sunt îndeplinite. Cauza în care s-a formulat sesizarea se află pe rolul Tribunalului Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, care judecă pricina în primă instanţă conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu o acţiune vizând drepturi salariale şi anularea unor acte administrative, formulată de mai mulţi salariaţi în contradictoriu cu angajatorul, instituţie publică, fiind vorba astfel despre plata unor drepturi salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se impune a se aminti că în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, prealabil sesizării instanţei supreme, trebuie stabilită şi evidenţiată existenţa unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept în raport cu interpretările posibile prefigurate şi soluţionarea pe fond a cauzei. Hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii în cauză, se observă în primul rând modul lapidar în care instanţa de trimitere a motivat încheierea de sesizare, din conţinutul acesteia nerezultând interpretările posibile prefigurate de complet şi nici dificultăţile de interpretare şi aplicare a textelor de lege, după cum nu rezultă cu claritate nici dacă reclamanţii se regăsesc în ipotezele indicate în întrebările formulate.

Din considerentele încheierii de sesizare rezultă că instanţa de trimitere urmăreşte să afle dacă prevederile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 se opun acordării în continuare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar persoanelor care au obţinut acest spor prin hotărâri judecătoreşti anterioare, precum şi celor care doresc acordarea sporului prin raportare la hotărâri judecătoreşti anterioare obţinute de colegi din cadrul aceleaşi familii ocupaţionale şi din cadrul aceluiaşi ordonator de credite.

Aceste două ipoteze indicate de instanţa de trimitere în întrebările preliminare nu se regăsesc însă, în totalitate, în situaţia de fapt prezentată de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

Prin acţiune, reclamanţii au indicat de la bun început că sunt beneficiarii sporului pentru suprasolicitare neuropsihică, obţinut prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Oradea, spor care însă nu mai este plătit de angajator în considerarea art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023. Astfel, reclamanţii se regăsesc în ipoteza indicată în prima întrebare.

În cea de-a doua întrebare instanţa de trimitere are în vedere ipoteza în care reclamantul nu deţine un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaşte altor funcţionari publici din aceeaşi familie ocupaţională şi din cadrul aceluiaşi ordonator de credite plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, şi ridică problema dacă dispoziţiile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 81/2023 trebuie interpretate în sensul că se opun acordării acestui spor după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol.

Or, această ipoteză nu are legătură cu situaţia reclamanţilor din cauză, odată ce aceştia subliniază de la bun început că toţi sunt beneficiarii sporului în discuţie, obţinut prin hotărâri judecătoreşti.

Pentru a justifica legătura cu cauza, instanţa de trimitere a indicat în încheierea de sesizare că numai una dintre reclamante ar fi dobândit sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, iar ceilalţi reclamanţi solicită acordarea în continuare a acestui spor în raport cu hotărârea primei reclamante. Aceste statuări nu au însă suport în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în forma în care a fost înaintată de către tribunal Înaltei Curţi, iar tribunalul nu a indicat că ar exista vreo precizare/modificare a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte aminteşte că instanţa de trimitere este cea care trebuie să demonstreze legătura strânsă dintre chestiunea de drept ridicată şi soluţionarea cauzei, iar, în raport cu documentele transmise, se observă cu privire la cea de-a doua întrebare că aceasta nu vizează situaţia reclamanţilor din cauză, părând, mai degrabă, o întrebare ipotetică.

Pe cale de consecinţă, constatând că a doua întrebare nu reprezintă o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte urmează să constate caracterul inadmisibil al acesteia.

În ceea ce priveşte prima întrebare, care vizează situaţia reclamanţilor din dosarul dedus judecăţii tribunalului, respectiv persoane cărora le-a fost recunoscut un spor prin hotărâre judecătorească, dar cărora nu li se mai plăteşte sporul respectiv ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, se impune a se verifica dacă problema ridicată de instanţa de trimitere reprezintă o veritabilă chestiune drept.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă (aplicabile şi sesizărilor întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), pentru a fi o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Prin urmare, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei.

În prezenta sesizare, din modalitatea de formulare a întrebării adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi din menţiunile inserate de instanţa de trimitere în cuprinsul punctului de vedere asupra modului de dezlegare a problemei de drept, rezultă că aceasta nu constituie o veritabilă problemă de drept susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în cadrul mecanismului de unificare a practicii reglementat prin dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, întrucât nu vizează interpretarea in abstracto a vreunei dispoziţii legale, ci doar aplicarea acesteia în situaţia particulară a reclamanţilor.

Nu se poate reţine că ar exista o veritabilă dificultate în demersul de interpretare a prevederilor art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, care stabilesc că, după eliminarea inechităţilor, discriminărilor şi/sau discrepanţelor de ordin salarial existente la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, nu se mai plătesc alte categorii de drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare, ci instanţa de sezină este interesată să afle în ce măsură aceste prevederi legale se aplică şi reclamanţilor care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti un spor ce nu mai este prevăzut de actele normative în vigoare.

Instanţa de trimitere însăşi prin punctul de vedere transmis a indicat că prevederile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 se opun acordării în continuare a sporului solicitat de reclamanţi, care nu mai este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, în caz contrar dispoziţiile indicate rămânând fără efecte şi nu s-ar putea aplica, fără a arăta că are vreun dubiu sau vreo dificultate în interpretarea respectivului text legal.

Admisibilitatea învestirii instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie raportată cu necesitate la condiţia existenţei unei chestiuni veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere.

Sintagma „chestiune de drept” nu poate fi sinonimă cauzei acţiunii, având un caracter autonom, iar condiţiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenţei sale sunt cele conturate în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în linie cu argumentaţia dezvoltată în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la mecanismul prevăzut de dispoziţiile 519 şi 520 din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării.

După cum s-a indicat mai sus, şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice.

Astfel, se constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o chestiune de drept care să fie reală, a cărei dificultate să decurgă din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, dispoziţiile art. XI alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 întrunind condiţia de a constitui o normă clară, nesusceptibilă de interpretări diferite, de natură să nu permită calificarea întrebării instanţei de trimitere ca fiind una privitoare la o chestiune de drept reală, aptă să declanşeze mecanismul de intervenţie al instanţei supreme în asigurarea unei jurisprudenţe uniforme.

În ceea ce priveşte riscul dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare se constată din punctele de vedere transmise de tribunale şi de curţile de apel că acestea interpretează în mod aproape unanim chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, în sensul că prevederile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 81/2023 se opun acordării în continuare a unui spor care nu mai este prevăzut de dispoziţiile legale.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzelor în curs de judecată, având un grad de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.