ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 130/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.474/1/2024 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 488/111/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, și că a fost formulat punct de vedere de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 18 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.630/120/2022*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în ipoteza în care reclamantul deține un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu completările ulterioare, se opun acordării în continuare a acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol? Dacă în ipoteza în care reclamantul nu deține un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaște altor funcționari publici din aceeași familie ocupațională și din cadrul aceluiași ordonator de credite plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 trebuie interpretate în sensul că se opun acordării acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 noiembrie 2024, cu nr. 2.474/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative: " Art. XI. - (1) Având în vedere prevederile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prin derogare de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se elimină inechitățile, discriminările și/sau discrepanțele de ordin salarial existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești. (...) (4) După punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) nu se mai plătesc alte categorii de drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare." III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 6 februarie 2024, cu nr. 488/111/2024, reclamanții B.F., S.I.E., P.M.F., S.C.P., T.I., H-T.A.-I., C.V.E., M.D.M., V.M.C., L.F., S.D., M.D.S., P.M.O., G.I., D.V., S.G.D., M.I.M., B.I-A. au chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: (i) anularea în parte a Ordinului nr. 1.664/2023; (ii) anularea dispoziției nr. A RUM 1.664/2023; (iii) obligarea pârâților la acordarea, pe lângă salariul de bază și sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă la data de 6.10.2023, și a sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică; (iv) obligarea pârâților la plata diferenței salariale calculate de la data emiterii Dispoziției nr. A RUM 1.664/2023 și până la plata integrală a acesteia, actualizată cu indicele de inflație, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare.

În motivarea cererii, reclamații au arătat că sunt angajați în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea și că prin Decizia civilă nr. 856/CA/2.12.2020, pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 6.801/111/2017, s-a dispus obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală să le plătească, începând cu data de 1.03.2017, drepturile salariale în procent de 20% aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferența neacordată aferentă sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

În această situație, reclamanții apreciază că prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 nu pot duce la reducerea veniturilor lor salariale prin neacordarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică.

Mai departe, amintesc deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 19 ianuarie 2015 și nr. 80 din 11 decembrie 2023 și susțin că prin actele administrative contestate s-a dispus tocmai neacordarea către reclamanți a sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Reclamanții amintesc și prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție și concluzionează că principiul nediscriminării a fost astfel folosit pentru ca ei să nu mai beneficieze de sporul de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

În continuare se invocă motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat, respectiv: lipsa motivării, nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, lipsa caracterului concis al actului, precum și încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților recunoscut și ocrotit de art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

Pârâtul Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

A susținut, în esență, că sunt neîntemeiate afirmațiile reclamanților potrivit cărora dispozițiile legale nu pot duce la reducerea veniturilor salariale prin neacordarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică.

De asemenea, pârâta a subliniat că drepturile salariale ale reclamanților nu au fost diminuate ca urmare a emiterii ordinului contestat.

La termenul din data de 18 octombrie 2024 instanța de trimitere, constatând incidența dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei și a suspendat judecata. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanții au arătat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind contestate acte administrative, iar pârâta a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția asupra acestei cereri. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei a comunicat, prin Adresa înregistrată la dosarul Înaltei Curți la data de 9 decembrie 2024, punctul de vedere motivat asupra chestiunii în discuție, arătând că în ipoteza în care ordonatorul de credite a pus în aplicare prevederile alin. (1) al art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 prin punerea în executare a hotărârilor judecătorești în materie de drepturi salariale, prin care s-a dispus obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. XI alin. (4) se opun acordării în continuare a acestui spor de 25% care nu mai este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, după data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2023, indiferent dacă un reclamant are sau nu are un titlu executoriu în acest sens. În caz contrar, aceste dispoziții ale art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 ar rămâne fără efecte juridice și nu s-ar aplica. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Constanța, Cluj, Craiova și Galați au trimis hotărâri judecătorești, însă acestea nu sunt relevante pentru problema de drept sesizată.

Curțile de apel București, Iași și Ploiești au transmis puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra chestiunii de drept, rezultând două opinii cu privire la prima întrebare.

Astfel, într-o opinie singulară s-a apreciat că în ipoteza în care reclamantul deține un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 nu se opun acordării în continuare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) al aceluiași articol. (Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal).

Nu au fost prezentate argumente care să susțină această opinie.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că în ipoteza în care reclamantul deține un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 se opun acordării în continuare a acestui spor în cuantum de 25% după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol, acest aspect reieșind chiar din cuprinsul alin. (4) al art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023. (Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui și Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal).

În susținerea acestei opinii s-a arătat că, astfel cum rezultă din formularea explicită a art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023, precum și din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, acest nou mecanism de stabilire a drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici din sistemul finanțelor derogă parțial de la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, fiind determinat de existența unor interpretări diferite a legislației în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice în sistemul finanțelor publice. Procesul de eliminare a inechităților, discriminărilor și/sau discrepanțelor de ordin salarial în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești, în conformitate cu prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023, vizează doar nivelul brut al salariilor de bază de care beneficiază la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență personalul din sistemul finanțelor publice pentru fiecare categorie de funcție. Odată finalizat procesul de egalizare în conformitate cu dispozițiile art. XI alin. (1), devin aplicabile prevederile alin. (4) al aceluiași articol, care au scopul declarat de a elimina orice alte drepturi salariale recunoscute anterior (inclusiv cele recunoscute pe cale judiciară), în măsura în care acestea nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, opinia unanimă a instanțelor care au transmis puncte de vedere a fost în sensul că, în ipoteza în care reclamantul nu deține un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaște altor funcționari publici din aceeași familie ocupațională și din cadrul aceluiași ordonator de credite plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 se opun acordării în continuare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) al aceluiași articol.

În motivarea acestei opinii s-a apreciat, în esență, că stabilirea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul brut lunar, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcționarilor publici din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe temeiul generic al instituirii unui tratament egal, nediscriminatoriu, între angajații aceleiași instituții, ar reprezenta o tendință de asimilare generică a drepturilor salariale, iar nu prin raportare la conținutul lor concret, fiind sancționată cu titlu obligatoriu și prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis în parte sesizarea și, în interpretarea și aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a stabilit că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

Prin Decizia nr. 11 din 21 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 14 aprilie 2022, s-a stabilit că: Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală se acordă, în perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017, în cuantumul procentual stabilit prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală emis în condițiile art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, respectiv cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.

Prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipsește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispozițiilor legale supuse interpretării. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilității sesizării

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Acest act normativ cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispozițiile sale aplicându-se cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, și urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se indică la art. 4 din ordonanța de urgență.

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând întrunirea acestor cerințe legale, în raport cu elementele sesizării, se constată că acestea se regăsesc numai parțial.

Primele două condiții legale sunt îndeplinite. Cauza în care s-a formulat sesizarea se află pe rolul Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, care judecă pricina în primă instanță conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu o acțiune vizând drepturi salariale și anularea unor acte administrative, formulată de mai mulți salariați în contradictoriu cu angajatorul, instituție publică, fiind vorba astfel despre plata unor drepturi salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se impune a se aminti că în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, prealabil sesizării instanței supreme, trebuie stabilită și evidențiată existența unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept în raport cu interpretările posibile prefigurate și soluționarea pe fond a cauzei. Hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către instanța de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluționarea cauzei.

Verificând îndeplinirea acestei condiții în cauză, se observă în primul rând modul lapidar în care instanța de trimitere a motivat încheierea de sesizare, din conținutul acesteia nerezultând interpretările posibile prefigurate de complet și nici dificultățile de interpretare și aplicare a textelor de lege, după cum nu rezultă cu claritate nici dacă reclamanții se regăsesc în ipotezele indicate în întrebările formulate.

Din considerentele încheierii de sesizare rezultă că instanța de trimitere urmărește să afle dacă prevederile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 se opun acordării în continuare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar persoanelor care au obținut acest spor prin hotărâri judecătorești anterioare, precum și celor care doresc acordarea sporului prin raportare la hotărâri judecătorești anterioare obținute de colegi din cadrul aceleași familii ocupaționale și din cadrul aceluiași ordonator de credite.

Aceste două ipoteze indicate de instanța de trimitere în întrebările preliminare nu se regăsesc însă, în totalitate, în situația de fapt prezentată de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Prin acțiune, reclamanții au indicat de la bun început că sunt beneficiarii sporului pentru suprasolicitare neuropsihică, obținut prin hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Oradea, spor care însă nu mai este plătit de angajator în considerarea art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023. Astfel, reclamanții se regăsesc în ipoteza indicată în prima întrebare.

În cea de-a doua întrebare instanța de trimitere are în vedere ipoteza în care reclamantul nu deține un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaște altor funcționari publici din aceeași familie ocupațională și din cadrul aceluiași ordonator de credite plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, și ridică problema dacă dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului 81/2023 trebuie interpretate în sensul că se opun acordării acestui spor după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol.

Or, această ipoteză nu are legătură cu situația reclamanților din cauză, odată ce aceștia subliniază de la bun început că toți sunt beneficiarii sporului în discuție, obținut prin hotărâri judecătorești.

Pentru a justifica legătura cu cauza, instanța de trimitere a indicat în încheierea de sesizare că numai una dintre reclamante ar fi dobândit sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar ceilalți reclamanți solicită acordarea în continuare a acestui spor în raport cu hotărârea primei reclamante. Aceste statuări nu au însă suport în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în forma în care a fost înaintată de către tribunal Înaltei Curți, iar tribunalul nu a indicat că ar exista vreo precizare/modificare a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte amintește că instanța de trimitere este cea care trebuie să demonstreze legătura strânsă dintre chestiunea de drept ridicată și soluționarea cauzei, iar, în raport cu documentele transmise, se observă cu privire la cea de-a doua întrebare că aceasta nu vizează situația reclamanților din cauză, părând, mai degrabă, o întrebare ipotetică.

Pe cale de consecință, constatând că a doua întrebare nu reprezintă o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte urmează să constate caracterul inadmisibil al acesteia.

În ceea ce privește prima întrebare, care vizează situația reclamanților din dosarul dedus judecății tribunalului, respectiv persoane cărora le-a fost recunoscut un spor prin hotărâre judecătorească, dar cărora nu li se mai plătește sporul respectiv ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023, se impune a se verifica dacă problema ridicată de instanța de trimitere reprezintă o veritabilă chestiune drept.

În absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept" din cadrul cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă (aplicabile și sesizărilor întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024), pentru a fi o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

Prin urmare, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei.

În prezenta sesizare, din modalitatea de formulare a întrebării adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și din mențiunile inserate de instanța de trimitere în cuprinsul punctului de vedere asupra modului de dezlegare a problemei de drept, rezultă că aceasta nu constituie o veritabilă problemă de drept susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în cadrul mecanismului de unificare a practicii reglementat prin dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, întrucât nu vizează interpretarea in abstracto a vreunei dispoziții legale, ci doar aplicarea acesteia în situația particulară a reclamanților.

Nu se poate reține că ar exista o veritabilă dificultate în demersul de interpretare a prevederilor art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023, care stabilesc că, după eliminarea inechităților, discriminărilor și/sau discrepanțelor de ordin salarial existente la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești, nu se mai plătesc alte categorii de drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare, ci instanța de sezină este interesată să afle în ce măsură aceste prevederi legale se aplică și reclamanților care au obținut prin hotărâri judecătorești un spor ce nu mai este prevăzut de actele normative în vigoare.

Instanța de trimitere însăși prin punctul de vedere transmis a indicat că prevederile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 se opun acordării în continuare a sporului solicitat de reclamanți, care nu mai este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, în caz contrar dispozițiile indicate rămânând fără efecte și nu s-ar putea aplica, fără a arăta că are vreun dubiu sau vreo dificultate în interpretarea respectivului text legal.

Admisibilitatea învestirii instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie raportată cu necesitate la condiția existenței unei chestiuni veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere.

Sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, având un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței sale sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în linie cu argumentația dezvoltată în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la mecanismul prevăzut de dispozițiile 519 și 520 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării.

După cum s-a indicat mai sus, și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice.

Astfel, se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o chestiune de drept care să fie reală, a cărei dificultate să decurgă din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, dispozițiile art. XI alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 întrunind condiția de a constitui o normă clară, nesusceptibilă de interpretări diferite, de natură să nu permită calificarea întrebării instanței de trimitere ca fiind una privitoare la o chestiune de drept reală, aptă să declanșeze mecanismul de intervenție al instanței supreme în asigurarea unei jurisprudențe uniforme.

În ceea ce privește riscul dezvoltării unei jurisprudențe neunitare se constată din punctele de vedere transmise de tribunale și de curțile de apel că acestea interpretează în mod aproape unanim chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, în sensul că prevederile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului 81/2023 se opun acordării în continuare a unui spor care nu mai este prevăzut de dispozițiile legale.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzelor în curs de judecată, având un grad de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.