Decizia nr. 349 din 6 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 42.722/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a depus un punct de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 20 mai 2025, pronunţată în Dosarul nr. 42.722/3/2024, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu completările ulterioare, vizează întreaga familie ocupaţională „Administraţie” şi, prin urmare, sunt aplicabile tuturor categoriilor de funcţionari publici sau sunt de strictă interpretare şi aplicare, precum şi Dacă prevederile punctului 3 din nota de la litera f) din capitolul I litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele aferente punctului 3 din nota de la subpunctul 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, care instituie majorarea salariilor de bază cu până la 15% pentru complexitatea muncii, pot fi extinse la întreaga familie ocupaţională „Administraţie” sau sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 mai 2025 cu nr. 1.165/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 6 octombrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023”) ” Art. XI. – (1) Având în vedere prevederile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin derogare de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se elimină inechităţile, discriminările şi/sau discrepanţele de ordin salarial existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti. (2) În înţelesul alin. (1), prin sistemul finanţelor publice se înţelege Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi structurile subordonate acesteia şi Autoritatea Vamală Română. (3) Metodologia şi criteriile care stau la baza stabilirii drepturilor salariale luând în considerare hotărârile judecătoreşti potrivit prevederilor alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor, pe baza unei analize realizate de către Ministerul Finanţelor împreună cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, structurile subordonate acesteia şi Autoritatea Vamală Română, cu respectarea principiilor şi a sistemului ierarhizării funcţiilor publice, între instituţii publice, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. (4) După punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) nu se mai plătesc alte categorii de drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare.”

Anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”) Capitolul I lit. A pct. I lit. f) nota pct. 3: „Funcţionarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei Naţionale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Justiţiei, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepţia celor prevăzuţi la pct. 1 şi 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.” Capitolul II lit. A pct. I pct. 2 subpct. 2.9 nota pct. 3: „Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei Naţionale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Consiliului Economic şi Social şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Justiţiei, precum şi din serviciile Parlamentului, cu excepţia celui prevăzut la pct. 1 şi 2, precum şi cu excepţia personalului prevăzut la cap. II lit. A pct. I subpct. 2.4 din prezenta anexă, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată cu nr. 42.722/3/2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la 13 noiembrie 2024, reclamantul Sindicatul Naţional „Pro Lex”, în numele membrului de sindicat AB, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii („MTI”) şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară („AFR”), obligarea pârâţilor, printre altele, la plata drepturilor salariale la nivel maxim de salarizare corespunzător funcţiei de consilier achiziţii publice clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, existente în cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie”, prin raportare la Ministerul Finanţelor, respectiv salariul de bază de 10.244 lei, actualizat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023”), Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2024”) şi actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale sau familii ocupaţionale.

În motivare, Sindicatul Naţional „Pro Lex” a arătat că reclamanta AB, membru de sindicat, este funcţionar public în cadrul MTI, până la 1.04.2024 fiind angajată a AFR din cadrul MTI, însă pârâţii nu au pus în aplicare, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, prevederile legale referitoare la cuantumul salariilor, până la data de 30.01.2024, când salariile funcţionarilor din cadrul AFR au fost egalizate cu cele aflate la nivel maxim în cadrul MTI. A mai precizat că inechităţile la nivelul instituţiilor au fost înlăturate la 1.07.2024, când a fost emis Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.182/12.06.2024, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2024 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2024”), însă salariile nu au fost aliniate la cele din familia ocupaţională.

S-a subliniat că pârâţii MTI şi ARF fac parte din familia ocupaţională „Administraţie”, astfel că salariile angajaţilor ar trebui să fie la nivelul celorlalte autorităţi şi instituţii publice centrale, din aceeaşi familie ocupaţională, pentru aceleaşi funcţii, grade profesionale, gradaţii de vechime, încadrate în aceeaşi rubrică din grila de salarizare prevăzută în lege (de exemplu, Ministerul Finanţelor).

În sprijinul pretenţiilor sale, reclamantul a indicat mai multe decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorii pentru instanţele judecătoreşti, respectiv nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, şi nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016.

Pârâţii MTI şi ARF au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, deoarece, în esenţă, reclamantul urmăreşte să obţină aplicarea/extinderea unor prevederi derogatorii ale Legii-cadru nr. 153/2017 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 la întreaga familie ocupaţională.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinită, în aprecierea tribunalului, singura condiţie impusă de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv aceea ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunilor de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea procesului, iar aceste chestiuni de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În opinia instanţei de trimitere, în raport cu preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, deoarece sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nefiind lăsată la latitudinea instanţei care judecă fondul cauzei analizarea chestiunii privind dificultatea chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul MTI a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, în sensul de a se stabili dacă dispoziţiile derogatorii de la regulile generale, instituite prin ordonanţa de urgenţă anterior menţionată, în privinţa funcţionarilor publici din sistemul finanţelor publice şi din cadrul anumitor instituţii publice, pot fi extinse la întreaga familie ocupaţională „Administraţie”.

Reclamantul a arătat că este de acord cu sesizarea sus-menţionată.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că dispoziţiile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 sunt de strictă interpretare şi aplicare, acestea vizând doar eliminarea inechităţilor, discriminărilor şi/sau discrepanţelor de ordin salarial existente în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti.

De asemenea, s-a apreciat că, prin dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut acordarea unor majorări sau a sporului de complexitate de 15% la salariul de bază doar în cazul anumitor instituţii, astfel încât acestea nu pot fi extinse la întreaga familie ocupaţională „Administraţie”. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Punctul 3 al notei de la lit. f) din capitolul I litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate deciziile Curţii Constituţionale nr. 675 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 12 iunie 2023, şi nr. 580 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1131 din 26 noiembrie 2021, prin care au fost respinse, ca neîntemeiată şi, respectiv, ca inadmisibilă, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Punctul 3 al notei de la subpunctul 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată de către Curtea Constituţională Decizia nr. 712 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 28 ianuarie 2021, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, constatându-se constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost identificată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care instanţa supremă a statuat, cu putere obligatorie, că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, „principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”.

De asemenea, în mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată o decizie ce poate prezenta relevanţă cu privire la problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 130 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 18 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: (i) „Dacă în ipoteza în care reclamantul deţine un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu completările ulterioare, se opun acordării în continuare a acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol?”; (ii) „Dacă în ipoteza în care reclamantul nu deţine un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaşte altor funcţionari publici din aceeaşi familie ocupaţională şi din cadrul aceluiaşi ordonator de credite plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile art. XI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 trebuie interpretate în sensul că se opun acordării acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol?”. În considerentele de la paragraful 63 s-a statuat în sensul că dispoziţiile art. XI alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 întrunesc condiţia de a constitui o normă clară, nesusceptibilă de interpretări diferite, de natură să nu permită calificarea întrebării instanţei de trimitere ca fiind una privitoare la o chestiune de drept reală, aptă să declanşeze mecanismul de intervenţie al instanţei supreme în asigurarea unei jurisprudenţe uniforme. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare uniforme şi unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii sau plăţii drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice ori în materia stabilirii sau plăţii drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal.

În privinţa domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, art. 1 stabileşte că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Condiţiile de admisibilitate a sesizării sunt reglementate de prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată, conform cărora, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Totodată, sunt relevante dispoziţiile cuprinse în art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd completarea normelor speciale privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu normele generale cuprinse la art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În raport cu cele arătate, rezultă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrise domeniului de aplicare al art. 1 din ordonanţa de urgenţă; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procedând la verificarea cerinţelor legale anterior menţionate, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu privind funcţionarii publici prin care reclamantul, în calitate de personal plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, a solicitat obligarea pârâţilor MTI şi ARF la plata drepturilor salariale la nivel maxim de salarizare corespunzător funcţiei de consilier achiziţii publice clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, existente în cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie”, prin raportare la Ministerul Finanţelor, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2024 şi actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale sau familii ocupaţionale.

În acest context, instanţa de trimitere este preocupată de obţinerea unui răspuns din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul de a stabili dacă sunt aplicabile tuturor categoriilor de funcţionari publici prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, care urmăresc eliminarea inechităţilor, discriminărilor şi/sau discrepanţelor de ordin salarial în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, precum şi prevederile pct. 3 al notei de la litera f) din capitolul I litera A punctul I şi ale pct. 3 al notei de la subpct. 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, care instituie majorarea salariilor de bază cu până la 15% pentru complexitatea muncii, de care beneficiază funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul sistemului finanţelor publice şi al altor instituţii publice decât MTI şi ARF.

Observând obiectul litigiului dedus judecăţii, este cert că acesta se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre o cerere de chemare în judecată care priveşte stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamantul făcând parte din familia ocupaţională „Administraţie”.

De asemenea, este realizată a doua cerinţă menţionată, întrucât sesizarea emană de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, instanţă învestită cu soluţionarea litigiului privind funcţionarii publici în primă instanţă.

Totodată, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, a rezultat că este îndeplinită ultima condiţie referitoare la inexistenţa unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi la nestatuarea anterioară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problemele semnalate de instanţa de trimitere.

În schimb, nu este îndeplinită a treia condiţie referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În legătură cu această cerinţă de admisibilitate, este necesar a se sublinia că trebuie avute în vedere criteriile stabilite în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru determinarea înţelesului acestei noţiuni, fiind relevant că, sub acest aspect, prevederile speciale cuprinse în art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu derogă de la norma generală cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă, ambele dispoziţii legale făcând referire la existenţa unei chestiuni de drept.

Aşa fiind, în mod consecvent, instanţa supremă a stabilit că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Tot astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai statuat, cu valoare de principiu, că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

De asemenea, în practica obligatorie a instanţei supreme s-a statuat că, prealabil sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, instanţa de trimitere trebuie să stabilească şi să evidenţieze existenţa unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece în acest mod se reflectă utilitatea şi interesul în promovarea acestui mecanism procedural de unificare a practicii judiciare. De aceea, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024).

Aplicând aceste repere jurisprudenţiale în cazul prezentei sesizări, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la îndeplinirea cerinţei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere apreciind că este obligatorie declanşarea mecanismului procedural referitor la pronunţarea unei hotărâri prealabile, fără efectuarea vreunei analize cu privire la pertinenţa problemei de drept în litigiul dedus judecăţii şi cu privire la dificultatea interpretării prevederilor legale menţionate.

Din parcurgerea considerentelor expuse în încheierea de sesizare se observă lipsa oricăror referiri în legătură cu incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, pct. 3 al notei de la litera f) din capitolul I litera A punctul I şi pct. 3 al notei de la subpct. 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. Instanţa de trimitere nu explică în ce fel ar depinde soluţia ce se va pronunţa în dosar de interpretarea dispoziţiilor legale indicate în cuprinsul întrebărilor adresate, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată nu menţionează în mod explicit aceste prevederi legale ca temei al drepturilor salariale solicitate de reclamant. În lipsa unei minime argumentări, nu este posibil a se determina utilitatea declanşării acestui mecanism procedural, nefiind reliefată legătura strânsă care trebuie să existe între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea pe fond a cauzei.

Totodată, nu se poate reţine realizarea acestei cerinţe de admisibilitate din perspectiva existenţei unei veritabile probleme de drept, încheierea de sesizare neconţinând nicio motivare aptă să susţină idea că instanţa învestită cu soluţionarea cauzei ar întâmpina vreo dificultate în procesul de interpretare a textelor legale menţionate. Dimpotrivă, instanţa de trimitere consideră că prevederile legale indicate sunt clare în sensul că sunt de strictă interpretare şi aplicare în privinţa funcţionarilor publici din sistemul finanţelor publice şi din cadrul altor instituţii publice decât acelea în care este angajat reclamantul, neavând niciun dubiu cu privire la domeniul de aplicare a acestor norme juridice.

În analiza îndeplinirii condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, trebuie observat că întrebările adresate de instanţa de trimitere se referă numai formal la interpretarea dispoziţiilor art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, pct. 3 al notei de la litera f) din capitolul I litera A punctul I şi pct. 3 al notei de la subpct. 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece, în realitate, chestiunile a căror lămurire se urmăreşte vizează stabilirea aplicabilităţii normelor legale menţionate în litigiul dedus judecăţii. În concret, demersul procesual de faţă are ca scop găsirea unui răspuns cu privire la extinderea aplicării unor prevederi legale, ce vizează eliminarea inechităţilor, discriminărilor şi/sau discrepanţelor de ordin salarial în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti şi majorarea salariilor de bază cu până la 15% pentru complexitatea muncii, de care beneficiază funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul sistemului finanţelor publice şi al altor instituţii publice strict nominalizate, fără a fi avute în vedere instituţiile angajatoare ale reclamantului, respectiv MTI şi ARF. Or, stabilirea aplicabilităţii unei dispoziţii legale raportului juridic concret dedus judecăţii nu reprezintă o problemă de drept aptă a primi o dezlegare de principiu în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi de art. 519 din Codul de procedură civilă, intrând în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei să stabilească norma juridică aplicabilă respectivului litigiu.

Este relevant faptul că procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile urmăreşte asigurarea unei interpretări în drept, cu caracter de principiu, asupra unei norme de drept îndoielnice, neclare, dar nu are rolul de a stabili, în locul instanţei judecătoreşti, dacă o dispoziţie legală este sau nu este incidentă în cauză ori dacă este aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, o atare atribuţie rămânând în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite cu soluţionarea procesului.

Mai mult decât atât, chestiunea vizând interpretarea dispoziţiilor legale menţionate în încheierea de sesizare nu reprezintă o veritabilă problemă de drept din perspectiva dificultăţii, atât timp cât textele legale indicate sunt redactate într-o manieră clară, completă şi fără a lăsa posibilitatea unor interpretări contradictorii.

Astfel, art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 se referă la eliminarea inechităţilor, discriminărilor şi/sau discrepanţelor de ordin salarial existente în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, alin. (2) al articolului menţionat arătând explicit că prin sistemul finanţelor publice se înţelege Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi structurile subordonate acesteia şi Autoritatea Vamală Română, fără vreo referire la angajatorul reclamantului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autoritatea pentru Reforma Feroviară.

De altfel, în cuprinsul Deciziei nr. 130 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 18 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, cu prilejul respingerii ca inadmisibilă a unei sesizări formulate de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, faptul că dispoziţiile art. XI alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 întrunesc condiţia de a constitui o normă clară, nesusceptibilă de interpretări diferite, de natură să nu permită calificarea întrebării instanţei de trimitere ca fiind una privitoare la o chestiune de drept reală, aptă să declanşeze mecanismul de intervenţie al instanţei supreme în asigurarea unei jurisprudenţe uniforme (paragraful 63).

Tot astfel, pct. 3 al notei de la litera f) din capitolul I litera A punctul I şi pct. 3 al notei de la subpct. 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 menţionează explicit că funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei Naţionale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Justiţiei, precum şi din serviciile Parlamentului, cu unele excepţii, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%. Printre instituţiile publice enumerate nu se regăsesc Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autoritatea pentru Reforma Feroviară.

Aşadar, dispoziţiile legale indicate delimitează cu claritate categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual cărora li se aplică majorarea salarială, fără vreo referire la instituţiile publice pârâte, iar prin încheierea de sesizare instanţa de trimitere nu a argumentat în niciun fel dificultăţile întâmpinate în procesul de interpretare şi aplicare a normelor juridice menţionate, neindicând existenţa unei dispoziţii legale presupus neclare, îndoielnice sau echivoce.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi considerată o problemă reală de drept, aceasta trebuie să se refere la o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite sau contradictorii, la o normă neclară, incompletă, incertă, sau să presupună incidenţa unor principii generale cu conţinut sau sferă de aplicare discutabile (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020). În prezenta sesizare, interpretarea dispoziţiilor legale menţionate nu ridică niciun fel de dificultate, fiind vorba despre norme de drept clare, uşor inteligibile, complete, nesusceptibile de interpretări contradictorii.

Prin urmare, chestiunile supuse analizei nu reprezintă veritabile probleme de drept, suficient de dificile pentru a reclama o rezolvare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reţine neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în privinţa sesizării înregistrate cu nr. 1.165/1/2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că se impune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,