Decizia nr. 62/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.695/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarele nr. 13.194/3/2024 și nr. 6.498/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 iulie 2024 în Dosarul nr. 13.194/3/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. e) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), coroborat cu pct. 1 lit. c) din anexa nr. 5 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), sporul acordat pentru personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații în condiții periculoase se poate cumula cu sporul pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și pct. B din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, pentru situațiile excepționale în care salariatul, al cărui loc de muncă este în laboratorul de radiologie, prestează ocazional activități de investigație radiologică în afara laboratorului de radiologie al spitalului, în alte secții ale spitalului, iar în caz afirmativ care este modalitatea de determinare/de calcul a/al sporului prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu articolul unic pct. B din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 2 august 2024 cu nr. 1.695/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 28 octombrie 2024.

La data de 30 septembrie 2024, la acest dosar a fost conexat Dosarul nr. 2.068/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de aceeași instanță de trimitere, în Dosarul nr. 6.498/3/2024, cu privire la următoarea problemă de drept: Dacă sporurile pentru condiții deosebit de periculoase prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și articolul unic lit. A, B și C din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 se pot acorda și personalului (brancardieri) care, deși este încadrat și normat conform fișei postului în cadrul unei secții a spitalului (unde nu se plătesc aceste sporuri), realizează în fapt, conform sarcinilor impuse de conducerea spitalului, activități specifice celorlalte secții ale spitalului care, potrivit legii, atrag plata sporurilor respective. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare Anexa nr. II - "Familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială»" Capitolul II "Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale" Art. 7. - " (1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (...) b) pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistență medicală de urgență și transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanță și structurile de primire a urgențelor (UPU - SMURD, UPU, CPU), secții și compartimente de ATI, de terapie intensivă și de terapie acută, unități de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici (USTACC), secții și compartimente de îngrijiri paliative, secții și compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică, neurologie, neurochirurgie, transplant de organe, secții/compartimente pentru arși, laboratoare de radioterapie, centru pentru arși, serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, Institutul Național de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» București, centrele de transfuzie sanguină regionale/județene și al municipiului București, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie și radiologie intervențională, în laboratoarele de endoscopie intervențională, unități de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA)/unitate de urgențe neurovasculare, genetică medicală, precum și medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli; (...) e) pentru personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații, un spor pentru condiții periculoase de până la 30% din salariul de bază, diferențiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10% la categoria I, 15% la categoria a II-a, 20% la categoria a III-a și 30% la categoria a IV-a; (...) (4) Sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) și h) nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane. (...)"

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare Anexa nr. 2 - "Mărimea sporului pentru condiții deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare" Articol unic. - " Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază: (...) B. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază: (...) C. Spor de la 35% până la 50% din salariul de bază: (...)" Anexa nr. 5 - "Mărimea sporului pentru condiții periculoase acordat personalului care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații, acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. e) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare" Articol unic. - " Personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații în condiții periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. e) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: Spor de până la 30% din salariul de bază: 1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea cu surse de radiații ionizante sau generator de radiații, diferențiate pe categorii de risc, astfel: (...) c) 20% la categoria a III-a; (...)" III. Expunerea succintă a procesului A. Dosarul nr. 13.194/3/2024

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta X a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic C, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata retroactivă a unui spor în cuantum de 50-75% din salariul de bază, conform Legii-cadru nr. 153/2017, pentru toată perioada în care reclamanta a desfășurat activitate la unitatea medicală indicată.

În motivarea cererii reclamanta a învederat că a prestat activitatea specifică de radiologie și în afara laboratorului de radiologie din cadrul spitalului, pentru situațiile în care pacienții nu erau transferabili, așa încât apreciază că i se aplică dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamantei i s-a plătit sporul prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. e) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu pct. 1 lit. c) din anexa nr. 5 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și că reclamanta nu era îndreptățită la plata sporului de 50% până la 75%, cum solicită prin cererea de chemare în judecată.

În ședința publică din 25 iulie 2024, instanța de trimitere, constatând incidența dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei și a suspendat judecata. B. Dosarul nr. 6.498/3/2024

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A, B, C și D, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Y, au solicitat instanței: - în principal, obligarea pârâtului să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale stabilite conform art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu prevederile articolului unic lit. A din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și cele efectiv plătite, începând cu perioada de 3 ani anterior introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății respective; - în subsidiar, obligarea pârâtului să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale stabilite conform art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu prevederile articolului unic lit. B din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și cele efectiv plătite, începând cu perioada de 3 ani anterior introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății respective; - în terțiar, obligarea pârâtului să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale stabilite conform art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu prevederile articolului unic lit. C din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și cele efectiv plătite, începând cu perioada de 3 ani anterior introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

În motivarea acțiunii au arătat că au calitatea de salariați ai pârâtului în funcția de brancardier în cadrul camerei de gardă, că, deși în mod formal reclamanții (împreună cu toți ceilalți brancardieri de la nivelul spitalului) sunt încadrați conform fișei postului în secția "Camera de gardă", în fapt atribuțiile acestora și sarcinile de serviciu impuse de conducerea spitalului și în cadrul tuturor celorlalte secții presupun activități specifice care, conform legii, atrag plata unor sporuri salariale suplimentare, pe care angajatorul refuză să le plătească.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat o serie de excepții, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, arătând că reclamanții beneficiază de un spor pentru condiții deosebite de muncă în cuantum de 15%, conform contractului individual de muncă semnat de fiecare dintre reclamanți.

În ședința publică din 20 septembrie 2024, instanța de trimitere, constatând incidența dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei și a suspendat judecata. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării A. Dosarul nr. 13.194/3/2024

Instanța de trimitere a constatat incidența art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cu privire la domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța a reținut că reclamanta face parte din personalul plătit din fonduri publice, iar cauza vizează modul de stabilire și plata unor drepturi de natură salarială prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

În aceste condiții sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Totodată, această ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Instanța de trimitere a reținut că de lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, chestiunea litigioasă dedusă judecății este aceea a aplicării cumulului de sporuri, respectiv a sporului prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. e) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu pct. 1 lit. c) din anexa nr. 5 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și a sporului prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în situația în care reclamanta are locul de muncă la laboratorul de radiologie al spitalului, i s-a plătit sporul pentru personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații în condiții periculoase, prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. e) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu pct. 1 lit. c) din anexa nr. 5 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, dar prestează în fapt, ocazional, excepțional, activități specifice laboratorului de radiologie și în afara acestui spațiu special destinat activităților de radiologie, atunci când situația medicală a unor pacienți nu permite deplasarea acestora în cadrul laboratorului de radiologie.

Din cercetarea efectuată de tribunal a rezultat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii sau printr-o hotărâre în dezlegarea unei chestiuni de drept cu privire la problemele de drept expuse. B. Dosarul nr. 6.498/3/2024

Instanța de trimitere a constatat incidența art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, față de calitatea reclamanților de personal contractual și de funcțiile deținute și față de obiectul litigiului - drepturi salariale.

Asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii.

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Ulterior, în cadrul unei adrese transmise la dosar la 12 august 2024, instanța de trimitere a prezentat anumite elemente completatoare ale încheierii de sesizare, inclusiv în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a sesizării, reținând că, față de scopul declarat al legiuitorului, precum și de modalitatea de reglementare, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 derogă de la prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. De asemenea, a menționat că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că litigiul vizează stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, că de lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, precum și că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu și-au exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept în discuție. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în dosarele nr. 13.194/3/2024 și nr. 6.498/3/2024 nu și-au exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept, pentru a nu se antepronunța. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr relativ mic de hotărâri judecătorești, precum și opinii teoretice exprimate de magistrați.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că sporul acordat personalului care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații în condiții periculoase poate fi cumulat cu sporul pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 (Tribunalul Hunedoara).

S-a arătat și că acest spor se va aplica la salariul de bază, proporțional cu munca prestată în afara laboratorului, respectiv în secțiile care îndreptățesc salariatul la un asemenea beneficiu. De asemenea, s-a apreciat că fiecare spor se calculează prin raportare la salariul de bază și se adaugă ulterior, neputând să se impute unul asupra celuilalt ca modalitate de calcul (Tribunalul Alba).

Într-o altă opinie s-a apreciat că nu se poate realiza cumulul de sporuri în discuție, deoarece sporul pentru condiții deosebit de periculoase presupune ca premisă de fapt ca desfășurarea atribuțiilor de serviciu să se realizeze în una din specializările sau serviciile prevăzute limitativ de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. În această enumerare nu se regăsește situația activităților cu surse de radiații sau generatoare de radiații.

Faptul că activitatea prestată de salariat cu dispozitive emițătoare de radiații în alte condiții decât controlat în cadrul laboratorului de radiologie este o activitate potențial periculoasă pentru acesta nu este suficient pentru aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 într-o interpretare care să aibă în vedere scopul reglementării, atât timp cât există o dispoziție specială care reglementează în materia activităților cu surse de radiații, legiuitorul înțelegând să dea o reglementare diferită unor ipoteze de fapt diferite (Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Teleorman și Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă - deciziile civile nr. 754 din 15 iunie 2020, nr. 26 din 11 ianuarie 2021 și nr. 1.089 din 11 mai 2021).

Într-o altă situație s-a reținut că reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de sporul pentru condiții periculoase acordat personalului care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații, cumulul rezolvându-se prin acordarea unui singur spor, respectiv cel mai mare, acest cuantum mai mare fiind apt a îndeplini scopul pentru care a fost reglementat, raportat la natura lui juridică (Decizia nr. 620 din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale).

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară și nici nu au înaintat opinii teoretice asupra problemei de drept.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, instanța de contencios constituțional a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. e) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, reținând următoarele: " 32. (...) în ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reține că acestea reglementează sporurile ce pot fi acordate personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale în funcție de condițiile în care se desfășoară activitatea acestora. Dispozițiile alin. (3) din același articol de lege prevăd că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens. 33. Curtea constată că aceste dispoziții păstrează concepția legislativă care se regăsește și în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităților administrative de a stabili, în funcție de situațiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia. Astfel, considerentele reținute mai sus cu privire la dispozițiile art. 23 și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile și în privința dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din capitolul II al anexei nr. 2 la Legea-cadru nr. 153/2017. 34. Cât privește pretinsa contrarietate dintre dispozițiile art. 7 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și cele ale art. 25 alin. (2) din aceeași lege, Curtea constată că reglementările amintite se referă la aspecte diferite. Astfel, așa cum s-a reținut mai sus, dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la limitarea sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite, în timp ce dispozițiile art. 7 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la stabilirea în mod concret a sporului pentru condiții de muncă de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor regulamentului menționat la art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017. Cele două dispoziții nu sunt contradictorii, ci se completează pentru a se stabili limitele în care ordonatorul de credite poate acorda sporurile prevăzute de lege." IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizărilor privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nefiind întrunită cerința dificultății chestiunii de drept ce face obiectul acestora. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil examinării condițiilor de admisibilitate a sesizărilor cu care a fost învestită instanța supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că se impune o reformulare a obiectului acestora.

Se observă sub acest aspect că ambele instanțe de sesizare evidențiază problema posibilității acordării cumulate a unor sporuri distincte reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", prin raportare la prevederile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. Concret, instanțele de sesizare, fiind învestite cu solicitările diverselor categorii de salariați din familia ocupațională "Sănătate și asistență socială" cu privire la acordarea unor alte sporuri, astfel cum acestea sunt evidențiate în anexele la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, decât cel de care beneficiau deja, au ridicat problema posibilității cumulului acestora.

Având în vedere diversitatea sporurilor cu privire la care se solicită intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este necesară abstractizarea problemei de drept cu care instanța supremă a fost învestită, aceasta urmând a avea următorul enunț: "posibilitatea acordării cumulate a sporurilor reglementate de art. 7 alin. (1) lit. a)-f) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum sunt evidențiate în cuprinsul anexelor nr. 1-6 și 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018".

Plecând de la premisa arătată anterior, se reține că temeiul sesizărilor conexate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se prevăd următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea noilor norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; - cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; - existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la primele două condiții legale se reține că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauzele se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în primă instanță, conform dispozițiilor art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și ale art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererilor formulate de salariați încadrați în diverse locuri de muncă în contradictoriu cu intimatele-spitale clinice, unități sanitare publice, obiectul cauzei vizând stabilirea și plata unor drepturi salariale ale angajaților, brancardieri, o categorie de salariați cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie remarcat că, în absența unei definiții legale a noțiunii "chestiune de drept" din cadrul cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, anterior s-a arătat în doctrină că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință, s-a statuat că, în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie "să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020, etc.).

Nu poate fi omis în acest sens că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (deciziile nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, etc.).

Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului său de vedere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept, a cărei dezlegare o solicită instanței supreme, este una reală, având vocație de a convinge, și, din această perspectivă, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării (a se vedea, exemplificativ, deciziile nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; nr. 41 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 13 octombrie 2021; nr. 5 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 6 martie 2023; nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023; nr. 14 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 aprilie 2023; nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023 etc.).

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că instanțele de trimitere, deși au apreciat că se impune declanșarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu cele ale anexelor la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, nu au prezentat niciun motiv care ar justifica o atare sesizare a instanței supreme, în cuprinsul încheierilor menționându-se exclusiv, la modul general, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fără a identifica în concret problema de drept ce trebuie dezlegată din perspectiva posibilității ivirii unei jurisprudențe divergente.

Rațiunea instituirii condițiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Trebuie remarcat că în lipsa oricăror argumente din care să reiasă existența unei strânse legături între maniera de dezlegare a chestiunii de drept identificate și soluționarea pricinilor, prin raportare la eventualele interpretări ale textelor legale incidente, nu se poate determina în ce măsură lămurirea solicitată pe această cale depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și de a aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu.

În acest context este de menționat că, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, o singură instanță (Curtea de Apel Ploiești) a identificat jurisprudență care să tranșeze problema de drept sesizată, concluzia desprinsă din hotărârile judecătorești comunicate fiind în sensul interdicției cumulului de sporuri; jurisprudența înaintată de Curtea de Apel Iași nu este relevantă pentru problema de drept sesizată, instanța de apel concluzionând în hotărârea înaintată că nu se ridică problema cumulului de sporuri, ci aceea a acordării sporului corespunzător încadrării locului de muncă al reclamanților din respectiva speță. La nivel de opinie, doar Curtea de Apel București a comunicat rezultatul consultării judecătorilor specializați în materia litigiilor de muncă, concluzia fiind în sensul imposibilității cumulării sporurilor. Celelalte curți de apel nu au comunicat jurisprudență și nici nu au exprimat opinii teoretice cu privire la această problemă de drept.

În consecință, se constată că nu se identifică indiciile unei jurisprudențe neunitare, prin raportare la soluțiile pronunțate în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată, dar și prin raportare la opiniile exprimate la judecătorii specializați în materia litigiilor de muncă.

În continuarea raționamentului expus este necesar a fi reamintit că, deși lămurirea modalității de interpretare și aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în lipsa unor asemenea ipoteze care să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, împrejurări ce nu au fost prezentate nici de către instanța de trimitere, rămâne atributul exclusiv al acesteia din urmă să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern.

Prin chiar textul actelor normative care stau la baza sesizărilor se oferă soluția în ceea ce privește posibilitatea cumulării diverselor sporuri recunoscute pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", instanțele de trimitere neargumentând în cuprinsul sesizărilor care este dificultatea sau ambiguitatea textelor legale care ar impune intervenția mecanismului de unificare a jurisprudenței.

Examinând în continuare admisibilitatea declanșării mecanismului de unificare a practicii judiciare, se reține că în cuprinsul primei sesizări se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și lămurirea modalității de determinare/calcul a/al sporului, în situația stabilirii posibilității de cumulare cu un alt spor recunoscut și acordat deja.

Se observă că această sesizare nu se circumscrie sferei unei chestiuni de drept, astfel cum este aceasta conturată atât prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă, cât și prin raportare la normele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Problema modalității concrete de calcul al sporului, astfel cum este solicitat în cadrul acțiunii judiciare cu care a fost învestită instanța de trimitere, este atributul exclusiv al acesteia.

Așa cum s-a arătat deja, definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului.

Așadar, verificarea premiselor sesizărilor, determinate de circumstanțele concrete ale litigiilor și de întrebările formulate, conduce la concluzia că acestea nu pun în discuție o dificultate de interpretare punctuală, de principiu, a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ci urmăresc mai degrabă, în contextul particular al cauzelor, stabilirea efectivă a soluției ce urmează a fi adoptată de titularul sesizării.

Având în vedere cele expuse anterior, vor fi respinse, ca inadmisibile, sesizările cu care a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.