ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 54/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.641/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 4.955/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 iulie 2024, în Dosarul nr. 4.955/3/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Condițiile acordării majorării salariale prevăzute de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, prin raportare la dispozițiile art. 5 și 6 din acest act normativ, în situația în care munca suplimentară efectiv prestată depășește fondurile bugetare acordate cu această destinație. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019): " Art. 5. - (1) Prestarea muncii suplimentare în condițiile prevăzute la art. 4 se dispune de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. (2) În cazuri cu totul deosebite, se poate aproba prestarea muncii suplimentare peste plafonul de 180 de ore anual, dar nu mai mult de 360 de ore anual, în baza unui raport nominal întocmit de șeful ierarhic, aprobat de ordonatorul de credite, cu acordul sindicatului reprezentativ sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate pentru plata muncii suplimentare. (3) Conducătorii/șefii unităților care au calitatea de ordonatori de credite, potrivit legii, analizează în ședința de comandă organizată la începutul fiecărei luni calendaristice evoluția evenimentelor/situațiilor din aria de responsabilitate, în baza datelor și informațiilor specifice deținute și stabilesc, la propunerea personalului cu funcții de conducere din subordine, măsuri privind munca suplimentară prestată în condițiile prevăzute la art. 4, în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru plata acestei munci, respectiv în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă. " Art. 6. - (1) Majorarea se plătește personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) există ordinul/dispoziția șefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în condițiile prevăzute la art. 4, scris(ă) și emis(ă) conform competențelor și regulilor stabilite la nivelul fiecărei unități. În situațiile care implică desfășurarea de urgență a muncii suplimentare, ordinul/dispoziția șefului ierarhic poate fi comunicat(ă) și verbal, dar cu obligația de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil; b) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensații etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară; c) compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci; d) se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinație. (2) Timpul normal de lucru se stabilește lunar, prin înmulțirea numărului de zile lucrătoare din luna calendaristică cu 8 ore/zi. (3) Timpul liber corespunzător se acordă pentru munca suplimentară prestată și presupune că pentru numărul de ore lucrate peste timpul normal de lucru se acordă același număr de ore libere plătite. În cazul în care orele lucrate peste timpul normal de lucru au fost compensate prin ore libere plătite în termenul prevăzut la alin. (1) lit. c), majorarea nu se mai plătește. (4) Majorarea se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat ca muncă suplimentară și se determină pe baza raportului dintre solda de funcție/salariul de funcție și durata timpului normal de lucru din luna în care s-a desfășurat munca suplimentară. (5) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1) lit. c), majorarea se plătește prin adăugare la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului respectiv și la drepturile salariale corespunzătoare muncii suplimentare prestate pentru care nu a fost acordat timp liber corespunzător. Orele suplimentare care fac obiectul acordării altor drepturi salariale expres prevăzute pentru munca suplimentară nu se iau în calcul la plata majorării în condițiile prezentului ordin." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Cererea înregistrată la data de 15 februarie 2024 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 4.955/3/2024, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului inspectoratul de jandarmi județean la plata drepturilor salariale corespunzătoare muncii suplimentare prestate, conform pontajelor existente la nivelul structurii financiare, majorare stabilită potrivit Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, la care să se adauge rata inflației la data plății efective, precum și dobânzi legale penalizatoare, începând cu data de la care trebuia efectuată plata acestor drepturi și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, în fapt, reclamantul a arătat că a fost cadru militar angajat al pârâtului, iar începând cu luna decembrie 2023 a fost trecut în rezervă cu drept la pensie militară de stat. În timpul lucrat, în afară de orele suplimentare/munca suplimentară pe care le-a prestat/a prestat-o și pentru care a primit compensația/majorarea salarială potrivit Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, acesta a arătat că a mai lucrat aproximativ 2.000 de ore de muncă suplimentară, aferente ultimilor 3 ani, pentru care nu au fost plătite drepturile salariale și nici nu s-a acordat timp liber corespunzător până la data emiterii actului administrativ de încetare a raporturilor de serviciu. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), art. 3, art. 6 alin. (1) și art. 7 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, precum și art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018).

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că plata pentru orele suplimentare a fost efectuată în limita a 3% din bugetul anual, iar, când acest prag a fost atins, plata orelor suplimentare pentru tot personalul nu a mai fost efectuată fiindcă s-ar fi încălcat prevederile legale exprese ce reglementează condițiile imperative ce trebuie îndeplinite pentru plata majorării ce vizează prestarea muncii suplimentare, respectiv art. 35 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019.

La termenul de judecată din 15 iulie 2024, instanța învestită cu soluționarea cauzei în primă instanță, în baza dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Încheierea de sesizare nu cuprinde motivele de admisibilitate a sesizării, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale limitându-se a constata îndeplinite condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

La termenul de judecată când s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție părțile au lipsit, iar încheierea de sesizare nu cuprinde punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, au rezultat următoarele aspecte:

Cu titlu de practică judiciară au fost identificate și înaintate 4 sentințe definitive, dintre care 2 pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția civilă și 2 pronunțate de Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care însă nu prezintă relevanță, întrucât se limitează la analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 5 și 6 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 și de art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, acțiunile fiind admise sau respinse în funcție de constatarea de către instanță a îndeplinirii sau a neîndeplinirii acestor condiții, fără a se pune problema depășirii fondurilor bugetare alocate cu această destinație.

La nivel teoretic a fost exprimată de către judecători opinia potrivit căreia majorarea salarială prevăzută de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 este datorată corespunzător muncii suplimentare efectiv prestate, fără ca debitorul să poată invoca, în justificarea neplății acestei majorări, depășirea fondurilor bugetare alocate cu această destinație.

S-a considerat că din economia dispozițiilor art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 rezultă că majorarea de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat, se cuvine personalului prevăzut de art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, respectiv efectuarea orelor suplimentare să fi fost dispusă de șeful ierarhic, iar munca suplimentară să nu fi putut fi compensată cu timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile după prestarea acesteia.

Astfel, s-a apreciat că revine instituției publice în cadrul căreia funcționează personalul prevăzut de art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 obligația de a se asigura, pe de o parte, că numărul de ore suplimentare efectuate de personalul din subordine nu depășește 180 anual, iar în cazuri excepționale, 360 și, pe de altă parte, că munca suplimentară efectuată este compensată corespunzător cu timp liber plătit.

În măsura în care o astfel de compensare nu este posibilă, obligația de plată a majorării de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă) devine scadentă, statul neputând justifica neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin conform legii prin lipsa fondurilor bugetare aprobate în acest sens, angajatorul având obligația de a efectua demersuri pentru asigurarea fondurilor, persoana care a prestat activitatea suplimentară în mod legal fiind îndreptățită la plata sumelor corespunzătoare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, pronunțând soluții de respingere a acestora, ca neîntemeiate, prin Decizia nr. 731 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 24 mai 2024, și respectiv, prin Decizia nr. 198 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 august 2024. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care să prezinte relevanță în dezlegarea chestiunii de drept sesizate. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Astfel cum rezultă explicit din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, actul normativ se aplică proceselor privind "stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

La art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se arată că "ordonanța de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Instanța de trimitere a învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având următorul conținut: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei "chestiuni de drept" veritabile, aptă a declanșa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noțiunea de "chestiune de drept" are înțelesul dat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Nu poate fi astfel concepută o reglementare specială care să folosească o noțiune autonomă identică, dar cu un conținut juridic diferit de cel din legea generală (cu care se completează), mai ales având în vedere dispozițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri".

Plecând de la premisa incidenței dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul necesității existenței unei chestiuni de drept apte a constitui izvor al practicii judiciare neunitare, se constată că obiectul sesizării de față nu reprezintă o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei respective.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a făcut aplicarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 pentru o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind condițiile acordării majorării salariale prevăzute de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, prin raportare la dispozițiile art. 5 și 6 din acest act normativ, în situația în care munca suplimentară efectiv prestată depășește fondurile bugetare acordate cu această destinație.

Dispozițiile menționate în sesizare sunt date în aplicarea normelor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care la art. 35 alin. (1)-(7) prevede că: " (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă). (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare. (4) Plata majorării prevăzute la alin. (3) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă. (5) În cazul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, limita de 3% prevăzută la alin. (3) se stabilește la nivelul bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor. (6) În situația prevăzută la alin. (3), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate. (7) Condițiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3), precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite."

Aceste prevederi legale - reflectate similar și în actul cu putere legală inferioară dat în aplicarea legii, care este ordinul ministrului - sunt derogatorii de la legea generală - Legea-cadru nr. 153/2017 - și, având caracter de excepție, sunt de strictă interpretare și aplicare.

Se constată inadmisibilitatea sesizării în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru două motive.

Primul motiv vizează faptul că sesizarea nu are ca obiect o chestiune de drept, o întrebare concretă privind modul de interpretare a unei norme, la nivel de principiu, de natură a constitui izvor al practicii judiciare neunitare, neputând fi identificată în conținutul încheierii de sesizare sau în înscrisurile atașate acesteia o argumentare concretă în drept care să contrazică aplicarea normelor a căror interpretare se cere.

În acest context se impune a arăta că noțiunea de "chestiune de drept" a fost pe larg tratată în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar din deciziile pronunțate până în prezent se desprinde în primul rând cerința ca problema cu care se confruntă instanța de trimitere să fie generată de posibilitatea unor interpretări diferite ale textului legal aplicabil cauzei ori de existența unui conflict între două norme care, cel puțin în aparență, sunt în egală măsură aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Or, în speță, instanța de trimitere întreabă Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care sunt condițiile acordării majorării salariale prevăzute de dispozițiile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, în situația concretă a reclamantului, demers care presupune însă verificarea îndeplinirii condițiilor cumulative pentru acordarea dreptului prevăzut de ordinul ministrului afacerilor interne menționat și de reglementarea cu putere de lege din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

De aceea, în cauză nu există cu adevărat o chestiune de drept în sensul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă.

Corelativ, inadmisibilitatea sesizării rezultă și din absența totală din încheierea de sesizare a oricărei analize a situației de fapt privitoare la îndeplinirea condițiilor acordării majorării salariale, prin raportare la dispozițiile art. 5 și 6 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019.

Dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile procedurii speciale de față în măsura în care nu sunt contrazise de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deci inclusiv sub aspectul necesității motivării încheierii de sesizare, aspect în privința căruia ordonanța de urgență nu dispune.

Față de această omisiune, văzând și faptul că legea impune patru cerințe cumulative ale acordării majorării salariale în discuție, fără a rezulta din circumstanțele cauzei care dintre aceste cerințe este îndeplinită sau nu, nu poate fi verificată condiția de admisibilitate în sensul ca de respectiva chestiune de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

În consecință, în absența unei chestiuni de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, sesizarea formulată în baza art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.