Decizia nr. 54/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1641/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.641/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 4.955/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 iulie 2024, în Dosarul nr. 4.955/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Condiţiile acordării majorării salariale prevăzute de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi 6 din acest act normativ, în situaţia în care munca suplimentară efectiv prestată depăşeşte fondurile bugetare acordate cu această destinaţie. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019): ” Art. 5. – (1) Prestarea muncii suplimentare în condiţiile prevăzute la art. 4 se dispune de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual. (2) În cazuri cu totul deosebite, se poate aproba prestarea muncii suplimentare peste plafonul de 180 de ore anual, dar nu mai mult de 360 de ore anual, în baza unui raport nominal întocmit de şeful ierarhic, aprobat de ordonatorul de credite, cu acordul sindicatului reprezentativ sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii, precum şi cu încadrarea în fondurile bugetare alocate pentru plata muncii suplimentare. (3) Conducătorii/şefii unităţilor care au calitatea de ordonatori de credite, potrivit legii, analizează în şedinţa de comandă organizată la începutul fiecărei luni calendaristice evoluţia evenimentelor/situaţiilor din aria de responsabilitate, în baza datelor şi informaţiilor specifice deţinute şi stabilesc, la propunerea personalului cu funcţii de conducere din subordine, măsuri privind munca suplimentară prestată în condiţiile prevăzute la art. 4, în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru plata acestei munci, respectiv în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă. ” Art. 6. – (1) Majorarea se plăteşte personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) există ordinul/dispoziţia şefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în condiţiile prevăzute la art. 4, scris(ă) şi emis(ă) conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi. În situaţiile care implică desfăşurarea de urgenţă a muncii suplimentare, ordinul/dispoziţia şefului ierarhic poate fi comunicat(ă) şi verbal, dar cu obligaţia de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil; b) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensaţii etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară; c) compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci; d) se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinaţie. (2) Timpul normal de lucru se stabileşte lunar, prin înmulţirea numărului de zile lucrătoare din luna calendaristică cu 8 ore/zi. (3) Timpul liber corespunzător se acordă pentru munca suplimentară prestată şi presupune că pentru numărul de ore lucrate peste timpul normal de lucru se acordă acelaşi număr de ore libere plătite. În cazul în care orele lucrate peste timpul normal de lucru au fost compensate prin ore libere plătite în termenul prevăzut la alin. (1) lit. c), majorarea nu se mai plăteşte. (4) Majorarea se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat ca muncă suplimentară şi se determină pe baza raportului dintre solda de funcţie/salariul de funcţie şi durata timpului normal de lucru din luna în care s-a desfăşurat munca suplimentară. (5) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1) lit. c), majorarea se plăteşte prin adăugare la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului respectiv şi la drepturile salariale corespunzătoare muncii suplimentare prestate pentru care nu a fost acordat timp liber corespunzător. Orele suplimentare care fac obiectul acordării altor drepturi salariale expres prevăzute pentru munca suplimentară nu se iau în calcul la plata majorării în condiţiile prezentului ordin.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Cererea înregistrată la data de 15 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 4.955/3/2024, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului inspectoratul de jandarmi judeţean la plata drepturilor salariale corespunzătoare muncii suplimentare prestate, conform pontajelor existente la nivelul structurii financiare, majorare stabilită potrivit Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, la care să se adauge rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi dobânzi legale penalizatoare, începând cu data de la care trebuia efectuată plata acestor drepturi şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, în fapt, reclamantul a arătat că a fost cadru militar angajat al pârâtului, iar începând cu luna decembrie 2023 a fost trecut în rezervă cu drept la pensie militară de stat. În timpul lucrat, în afară de orele suplimentare/munca suplimentară pe care le-a prestat/a prestat-o şi pentru care a primit compensaţia/majorarea salarială potrivit Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, acesta a arătat că a mai lucrat aproximativ 2.000 de ore de muncă suplimentară, aferente ultimilor 3 ani, pentru care nu au fost plătite drepturile salariale şi nici nu s-a acordat timp liber corespunzător până la data emiterii actului administrativ de încetare a raporturilor de serviciu. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), art. 3, art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, precum şi art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018).

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că plata pentru orele suplimentare a fost efectuată în limita a 3% din bugetul anual, iar, când acest prag a fost atins, plata orelor suplimentare pentru tot personalul nu a mai fost efectuată fiindcă s-ar fi încălcat prevederile legale exprese ce reglementează condiţiile imperative ce trebuie îndeplinite pentru plata majorării ce vizează prestarea muncii suplimentare, respectiv art. 35 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019.

La termenul de judecată din 15 iulie 2024, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, în baza dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Încheierea de sesizare nu cuprinde motivele de admisibilitate a sesizării, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale limitându-se a constata îndeplinite condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

La termenul de judecată când s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie părţile au lipsit, iar încheierea de sesizare nu cuprinde punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au rezultat următoarele aspecte:

Cu titlu de practică judiciară au fost identificate şi înaintate 4 sentinţe definitive, dintre care 2 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă şi 2 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care însă nu prezintă relevanţă, întrucât se limitează la analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 şi 6 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 şi de art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, acţiunile fiind admise sau respinse în funcţie de constatarea de către instanţă a îndeplinirii sau a neîndeplinirii acestor condiţii, fără a se pune problema depăşirii fondurilor bugetare alocate cu această destinaţie.

La nivel teoretic a fost exprimată de către judecători opinia potrivit căreia majorarea salarială prevăzută de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 este datorată corespunzător muncii suplimentare efectiv prestate, fără ca debitorul să poată invoca, în justificarea neplăţii acestei majorări, depăşirea fondurilor bugetare alocate cu această destinaţie.

S-a considerat că din economia dispoziţiilor art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 rezultă că majorarea de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit(ă), proporţional cu timpul efectiv lucrat, se cuvine personalului prevăzut de art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege, respectiv efectuarea orelor suplimentare să fi fost dispusă de şeful ierarhic, iar munca suplimentară să nu fi putut fi compensată cu timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile după prestarea acesteia.

Astfel, s-a apreciat că revine instituţiei publice în cadrul căreia funcţionează personalul prevăzut de art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 obligaţia de a se asigura, pe de o parte, că numărul de ore suplimentare efectuate de personalul din subordine nu depăşeşte 180 anual, iar în cazuri excepţionale, 360 şi, pe de altă parte, că munca suplimentară efectuată este compensată corespunzător cu timp liber plătit.

În măsura în care o astfel de compensare nu este posibilă, obligaţia de plată a majorării de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit(ă) devine scadentă, statul neputând justifica neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin conform legii prin lipsa fondurilor bugetare aprobate în acest sens, angajatorul având obligaţia de a efectua demersuri pentru asigurarea fondurilor, persoana care a prestat activitatea suplimentară în mod legal fiind îndreptăţită la plata sumelor corespunzătoare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, pronunţând soluţii de respingere a acestora, ca neîntemeiate, prin Decizia nr. 731 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 24 mai 2024, şi respectiv, prin Decizia nr. 198 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 august 2024. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care să prezinte relevanţă în dezlegarea chestiunii de drept sesizate. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Astfel cum rezultă explicit din cuprinsul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, actul normativ se aplică proceselor privind „stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”.

La art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se arată că „ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Instanţa de trimitere a învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având următorul conţinut: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiţie de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile existenţa unei „chestiuni de drept” veritabile, aptă a declanşa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noţiunea de „chestiune de drept” are înţelesul dat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiţi de legiuitor sunt aceiaşi, iar art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Nu poate fi astfel concepută o reglementare specială care să folosească o noţiune autonomă identică, dar cu un conţinut juridic diferit de cel din legea generală (cu care se completează), mai ales având în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri”.

Plecând de la premisa incidenţei dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul necesităţii existenţei unei chestiuni de drept apte a constitui izvor al practicii judiciare neunitare, se constată că obiectul sesizării de faţă nu reprezintă o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei respective.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a făcut aplicarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 pentru o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind condiţiile acordării majorării salariale prevăzute de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi 6 din acest act normativ, în situaţia în care munca suplimentară efectiv prestată depăşeşte fondurile bugetare acordate cu această destinaţie.

Dispoziţiile menţionate în sesizare sunt date în aplicarea normelor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care la art. 35 alin. (1)-(7) prevede că: ” (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă). (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit(ă), proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare. (4) Plata majorării prevăzute la alin. (3) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă. (5) În cazul funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, limita de 3% prevăzută la alin. (3) se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (6) În situaţia prevăzută la alin. (3), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii, precum şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate. (7) Condiţiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3), precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.”

Aceste prevederi legale – reflectate similar şi în actul cu putere legală inferioară dat în aplicarea legii, care este ordinul ministrului – sunt derogatorii de la legea generală – Legea-cadru nr. 153/2017 – şi, având caracter de excepţie, sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Se constată inadmisibilitatea sesizării în raport cu dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru două motive.

Primul motiv vizează faptul că sesizarea nu are ca obiect o chestiune de drept, o întrebare concretă privind modul de interpretare a unei norme, la nivel de principiu, de natură a constitui izvor al practicii judiciare neunitare, neputând fi identificată în conţinutul încheierii de sesizare sau în înscrisurile ataşate acesteia o argumentare concretă în drept care să contrazică aplicarea normelor a căror interpretare se cere.

În acest context se impune a arăta că noţiunea de „chestiune de drept” a fost pe larg tratată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar din deciziile pronunţate până în prezent se desprinde în primul rând cerinţa ca problema cu care se confruntă instanţa de trimitere să fie generată de posibilitatea unor interpretări diferite ale textului legal aplicabil cauzei ori de existenţa unui conflict între două norme care, cel puţin în aparenţă, sunt în egală măsură aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Or, în speţă, instanţa de trimitere întreabă Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care sunt condiţiile acordării majorării salariale prevăzute de dispoziţiile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 35/2019, în situaţia concretă a reclamantului, demers care presupune însă verificarea îndeplinirii condiţiilor cumulative pentru acordarea dreptului prevăzut de ordinul ministrului afacerilor interne menţionat şi de reglementarea cu putere de lege din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

De aceea, în cauză nu există cu adevărat o chestiune de drept în sensul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă.

Corelativ, inadmisibilitatea sesizării rezultă şi din absenţa totală din încheierea de sesizare a oricărei analize a situaţiei de fapt privitoare la îndeplinirea condiţiilor acordării majorării salariale, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi 6 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019.

Dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile procedurii speciale de faţă în măsura în care nu sunt contrazise de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deci inclusiv sub aspectul necesităţii motivării încheierii de sesizare, aspect în privinţa căruia ordonanţa de urgenţă nu dispune.

Faţă de această omisiune, văzând şi faptul că legea impune patru cerinţe cumulative ale acordării majorării salariale în discuţie, fără a rezulta din circumstanţele cauzei care dintre aceste cerinţe este îndeplinită sau nu, nu poate fi verificată condiţia de admisibilitate în sensul ca de respectiva chestiune de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

În consecinţă, în absenţa unei chestiuni de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, sesizarea formulată în baza art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.