Decizia nr. 65/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1740/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.740/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.140/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 26 iunie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.140/3/2024, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: „corespondenţa claselor de salarizare, astfel cum au fost modificate conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători «C.F.R. Călători» – S.A. pe anii 2023-2024 înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 388/13.12.2023”. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Nicio dispoziţie legală, care să fie supusă interpretării instanţei supreme, nu a fost identificată în încheierea de sesizare. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 23 ianuarie 2024, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze actul adiţional la contractul individual de muncă din 28 decembrie 2023, să oblige pârâta la emiterea unui nou act adiţional la contractul individual de muncă la clasa maximă de salarizare (clasa 37), cu respectarea prevederilor art. 37, 38 şi 41 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la plata diferenţelor salariale începând cu 15 decembrie 2023 la zi, la actualizarea lor cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale, de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal.

În motivare, reclamantul a arătat că, la 28 decembrie 2023, prin actul adiţional contestat, societatea angajatoare pârâtă a hotărât, în mod unilateral şi nelegal, schimbarea salarizării prin încadrarea sa la clasa minimă de salarizare a funcţiei (clasa 34), după ce, în perioada 2014-2023, şi-a câştigat dreptul de a fi salarizat la clasa maximă a funcţiei de revizor regional – clasa de salarizare 44 (2).

La termenul din 26 iunie 2024, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, în baza dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării de faţă, făcând trimitere la dispoziţiile art. 1 şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Ca atare, a considerat că trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative: – obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat; – problema de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Instanţa de trimitere a reţinut că reclamantul este angajat al societăţii pârâte, iar drepturile sale salariale sunt plătite din fonduri publice.

Prin actul adiţional a cărui anulare se solicită s-a modificat clasa de salarizare din 44 (2) în 34, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2023-2024, reclamantul apreciind că i se cuvenea clasa de salarizare 37.

De asemenea, instanţa de sesizare a arătat că asupra problemei de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei cu care a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi ea nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că reclamantul este angajat al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A., iar potrivit contractului individual de muncă, în funcţia de revizor regional, salariul de bază lunar a fost corespunzător clasei de salarizare 44 (2).

Conform anexei nr. I la contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 145 din 26.05.2022, clasa de salarizare 44 (2) se află la poziţia 33.

Potrivit Funcţiilor de specialitate şi Administrativ la poziţia 26, la funcţia de revizor regional, sunt echivalate clasele de salarizare 44, 44 (1) şi 44 (2), în această ordine.

Prin contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 388 din 13.12.2023, anexa I a fost modificată în sensul că reclamantul a fost încadrat la clasa de salarizare 34.

Potrivit Funcţiilor de specialitate şi Administrativ la poziţia 24, la funcţia de revizor regional, sunt echivalate clasele de salarizare 34, 35, 36, 37, în această ordine.

Din corelarea celor două contracte colective de muncă rezultă că există patru clase de salarizare pentru funcţia de revizor regional, în prima încadrare reclamantul beneficiind de clasa de salarizare superioară, respectiv 44 (2) faţă de 44, iar la cea de-a doua încadrare reclamantul beneficiază de o clasă de salarizare inferioară, 34 faţă de 37.

În raport cu aceste precizări, punctul de vedere al completului de judecată al instanţei de sesizare este în sensul că ar fi trebuit să se aplice clasa de salarizare maximă (ultima) pentru funcţia deţinută de reclamant, respectiv 37, iar nu 34. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti a fost identificată o sentinţă a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, nedefinitivă, prin care a fost respinsă o acţiune similară, reţinându-se că prin noul contract colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 388 din 13.12.2023 s-au acordat salariaţilor drepturi mai favorabile, că prevederile noului contract colectiv de muncă s-au aplicat în mod unitar tuturor salariaţilor, fără discriminare, toţi salariaţii fiind încadraţi pe clasa minimă de salarizare, că încadrarea reclamantului într-o nouă clasă de salarizare nu s-a realizat printr-o măsură unilaterală, ci a fost rezultatul negocierilor colective între reprezentanţii societăţii angajatoare şi cei ai organizaţiilor sindicale reprezentative, iar, pe de altă parte, prin actul adiţional contestat, reclamantul şi-a exprimat în mod expres acordul cu privire la modificarea clasei de salarizare, din moment ce l-a semnat fără obiecţiuni.

Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a comunicat că a soluţionat în sensul respingerii acţiunilor o parte din dosarele înregistrate cu acest obiect, sentinţele nefiind definitive.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare şi nici decizii ale Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate în legătură cu chestiunea de drept sesizată. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea de faţă este fundamentată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispoziţiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Litigiul dedus spre judecată instanţei de trimitere nu se circumscrie însă acestui domeniu specific de reglementare, instanţa nefiind învestită cu judecarea unei cereri privind stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar; au fost create, astfel, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaţionale de funcţii bugetare [„Învăţământ” (anexa nr. I), „Sănătate şi asistenţă socială” (anexa nr. II), „Cultură” (anexa nr. III), „Diplomaţie” (anexa nr. IV), „Justiţie” şi Curtea Constituţională (anexa nr. V), „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” (anexa nr. VI), „Administraţie” (anexa nr. VIII) şi funcţiile de demnitate publică (anexa nr. IX)].

În dosarul aflat pe rolul instanţei de sesizare, reclamantul ocupă un post de execuţie (revizor regional), în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A., neîncadrându-se în niciuna dintre familiile ocupaţionale enumerate mai sus.

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului.

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A. nu are calitatea de autoritate ori de instituţie publică, ci este organizată sub forma juridică a societăţii pe acţiuni.

Analiza cadrului legislativ care reflectă modalitatea în care a fost înfiinţată indică faptul că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998), s-a decis ca Societatea Naţională a Căilor Ferate Române să fie reorganizată, prin divizare, într-o companie naţională, în societăţi naţionale şi societăţi comerciale; acestea sunt, potrivit art. 47 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, Compania Naţională de Căi Ferate – „C.F.R.” – S.A., al cărei obiect de activitate, în principal, este administrarea infrastructurii feroviare; Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă – „C.F.R. – Marfă” – S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate efectuarea transportului feroviar public de mărfuri; Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători – „C.F.R. – Călători” – S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate efectuarea transportului feroviar public de călători; Societatea de Administrare Active Feroviare – „S.A.A.F.” – S.A., al cărei obiect de activitate, în principal, este administrarea excedentului de active rezultat din divizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, şi Societatea de Servicii de Management Feroviar „S.M.F.” – S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate asigurarea serviciilor financiar-contabile, administrarea creditelor externe şi asigurarea serviciilor juridice.

În aplicarea art. 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998, care a impus necesitatea emiterii de hotărâri ale Guvernului, care să reglementeze organizarea şi funcţionarea companiei naţionale, a societăţilor naţionale şi a celor comerciale prevăzute la art. 47, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 584/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 584/1998), organizată, potrivit art. 1 alin. (1), ca societate comercială pe acţiuni, care, potrivit art. 4, desfăşoară activităţi de interes naţional, în scopul realizării transportului feroviar public de călători şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării, având ca obiect principal de activitate efectuarea transportului feroviar public de călători, efectuarea transportului de bagaje şi mesagerii, organizarea şi asigurarea exploatării vagoanelor de dormit, a cuşetelor, barului şi restaurantului, în trafic intern şi internaţional, şi efectuarea de transporturi de poştă, militare, penitenciare şi altele, în vagoane specializate.

Analiza dispoziţiilor art. 9, 10, 11, 16 şi 18 din această hotărâre a Guvernului demonstrează că statul alocă venituri publice doar în scopul finanţării obligaţiilor de serviciu public social îndeplinite de societatea de transport în discuţie (de exemplu, pentru subvenţionarea tarifului de transport ori pentru decontarea călătoriilor persoanelor care beneficiază de gratuităţi sau de reduceri de tarif), în timp ce veniturile Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A., folosite, între altele, pentru plata salariilor personalului angajat, se constituie din sumele corespunzătoare tarifelor de transport, tarifelor accesorii, chiriilor şi altor tarife, specifice pentru serviciile şi prestaţiile efectuate, potrivit obiectului de activitate, precum şi din valorificarea, la intern şi la export, a materialelor şi a deşeurilor refolosibile rezultate din reparaţii, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu şi din alte activităţi proprii; similar, în cazul celorlalte entităţi înfiinţate ca urmare a reorganizării Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, sumele alocate de la bugetul de stat se utilizează exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor de investiţii, modernizări, dezvoltări, reparaţii capitale, lucrări ocazionate de repunerea în funcţiune a infrastructurii feroviare publice, afectată ca efect al unor calamităţi naturale sau dezastre, şi pentru investiţii pentru realizarea proiectelor de importanţă naţională, care asigură integrarea României în sistemul de transport european [a se vedea, cu titlu de exemplu, art. 22 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările şi completările ulterioare, sau art. 13 alin. (3)-(5) din Hotărârea Guvernului nr. 582/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările ulterioare].

Pornind de la această premisă, care a reliefat că statul nu alocă venituri publice pentru costul cu salariile personalului angajat, se observă că art. 19 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 584/1998 prevede că drepturile de salarizare pentru personalul de execuţie din cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A. sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, fără nicio trimitere la vreun act normativ.

Desigur, cadrul legislativ incident cuprinde şi Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările ulterioare, însă indicarea, în art. 11 alin. (1) lit. a) din această lege, a faptului că salariul lunar este compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii, prime şi alte adaosuri al căror cuantum se stabileşte conform legii, contractului individual de muncă şi/sau contractului colectiv de muncă nu este un argument pentru a se conchide că personalul feroviar este plătit din fonduri publice, de vreme ce art. 17, conferind salariului lunar caracter confidenţial, menţionează că el reprezintă un element esenţial al contractului individual de muncă şi este stabilit cu respectarea legii şi a contractului colectiv de muncă, iar art. 18 oferă doar reperele minime (salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi coeficienţi minimi de ierarhizare) în raport cu care se calculează salariul de bază în unităţile feroviare.

Cum contractul colectiv de muncă la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A. pe anii 2023-2024 înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 388 din 13.12.2023 prevede, în art. 6, că „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, stabilit pe bază de negociere (specifică, în principiu, doar salarizării în sistem privat, nu şi celei care provine din fonduri publice, s.n.), cu respectarea prevederilor prezentului contract colectiv de muncă şi a legislaţiei în vigoare”, se impune concluzia că drepturile de salarizare ale personalului de execuţie din cadrul acestei societăţi de transport sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, cu respectarea cerinţelor minimale ale legii, dar nu prin lege; tocmai de aceea, încheierea de sesizare nu cuprinde niciun text legal a cărui interpretare ar putea să genereze o jurisprudenţă neunitară.

Această împrejurare este suficientă pentru a demonstra că nu este întrunită nici cerinţa de admisibilitate care reclamă identificarea unei chestiuni de drept ce ar putea să facă obiect al sesizării instanţei supreme.

În aceste condiţii, premisele expuse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu sunt îndeplinite, aşa încât sesizarea formulată în baza art. 2 din această ordonanţă de urgenţă apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.