ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 65/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.740/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.140/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 26 iunie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 2.140/3/2024, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: "corespondența claselor de salarizare, astfel cum au fost modificate conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători «C.F.R. Călători» - S.A. pe anii 2023-2024 înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 388/13.12.2023". II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Nicio dispoziție legală, care să fie supusă interpretării instanței supreme, nu a fost identificată în încheierea de sesizare. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 23 ianuarie 2024, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze actul adițional la contractul individual de muncă din 28 decembrie 2023, să oblige pârâta la emiterea unui nou act adițional la contractul individual de muncă la clasa maximă de salarizare (clasa 37), cu respectarea prevederilor art. 37, 38 și 41 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la plata diferențelor salariale începând cu 15 decembrie 2023 la zi, la actualizarea lor cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale, de la data scadenței până la data plății efective a debitului principal.

În motivare, reclamantul a arătat că, la 28 decembrie 2023, prin actul adițional contestat, societatea angajatoare pârâtă a hotărât, în mod unilateral și nelegal, schimbarea salarizării prin încadrarea sa la clasa minimă de salarizare a funcției (clasa 34), după ce, în perioada 2014-2023, și-a câștigat dreptul de a fi salarizat la clasa maximă a funcției de revizor regional - clasa de salarizare 44 (2).

La termenul din 26 iunie 2024, instanța învestită cu soluționarea cauzei în primă instanță, în baza dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării de față, făcând trimitere la dispozițiile art. 1 și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Ca atare, a considerat că trebuie îndeplinite următoarele condiții cumulative: - obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1) al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat; - problema de drept care formează obiectul judecății nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Instanța de trimitere a reținut că reclamantul este angajat al societății pârâte, iar drepturile sale salariale sunt plătite din fonduri publice.

Prin actul adițional a cărui anulare se solicită s-a modificat clasa de salarizare din 44 (2) în 34, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2023-2024, reclamantul apreciind că i se cuvenea clasa de salarizare 37.

De asemenea, instanța de sesizare a arătat că asupra problemei de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei cu care a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și ea nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au fost de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că reclamantul este angajat al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., iar potrivit contractului individual de muncă, în funcția de revizor regional, salariul de bază lunar a fost corespunzător clasei de salarizare 44 (2).

Conform anexei nr. I la contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 145 din 26.05.2022, clasa de salarizare 44 (2) se află la poziția 33.

Potrivit Funcțiilor de specialitate și Administrativ la poziția 26, la funcția de revizor regional, sunt echivalate clasele de salarizare 44, 44 (1) și 44 (2), în această ordine.

Prin contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 388 din 13.12.2023, anexa I a fost modificată în sensul că reclamantul a fost încadrat la clasa de salarizare 34.

Potrivit Funcțiilor de specialitate și Administrativ la poziția 24, la funcția de revizor regional, sunt echivalate clasele de salarizare 34, 35, 36, 37, în această ordine.

Din corelarea celor două contracte colective de muncă rezultă că există patru clase de salarizare pentru funcția de revizor regional, în prima încadrare reclamantul beneficiind de clasa de salarizare superioară, respectiv 44 (2) față de 44, iar la cea de-a doua încadrare reclamantul beneficiază de o clasă de salarizare inferioară, 34 față de 37.

În raport cu aceste precizări, punctul de vedere al completului de judecată al instanței de sesizare este în sensul că ar fi trebuit să se aplice clasa de salarizare maximă (ultima) pentru funcția deținută de reclamant, respectiv 37, iar nu 34. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La nivelul Curții de Apel București a fost identificată o sentință a Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, nedefinitivă, prin care a fost respinsă o acțiune similară, reținându-se că prin noul contract colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 388 din 13.12.2023 s-au acordat salariaților drepturi mai favorabile, că prevederile noului contract colectiv de muncă s-au aplicat în mod unitar tuturor salariaților, fără discriminare, toți salariații fiind încadrați pe clasa minimă de salarizare, că încadrarea reclamantului într-o nouă clasă de salarizare nu s-a realizat printr-o măsură unilaterală, ci a fost rezultatul negocierilor colective între reprezentanții societății angajatoare și cei ai organizațiilor sindicale reprezentative, iar, pe de altă parte, prin actul adițional contestat, reclamantul și-a exprimat în mod expres acordul cu privire la modificarea clasei de salarizare, din moment ce l-a semnat fără obiecțiuni.

Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a comunicat că a soluționat în sensul respingerii acțiunilor o parte din dosarele înregistrate cu acest obiect, sentințele nefiind definitive.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedurile de unificare a practicii judiciare și nici decizii ale Curții Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate în legătură cu chestiunea de drept sesizată. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Sesizarea de față este fundamentată pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispozițiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Litigiul dedus spre judecată instanței de trimitere nu se circumscrie însă acestui domeniu specific de reglementare, instanța nefiind învestită cu judecarea unei cereri privind stabilirea și plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar; au fost create, astfel, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaționale de funcții bugetare ["Învățământ" (anexa nr. I), "Sănătate și asistență socială" (anexa nr. II), "Cultură" (anexa nr. III), "Diplomație" (anexa nr. IV), "Justiție" și Curtea Constituțională (anexa nr. V), "Apărare, ordine publică și securitate națională" (anexa nr. VI), "Administrație" (anexa nr. VIII) și funcțiile de demnitate publică (anexa nr. IX)].

În dosarul aflat pe rolul instanței de sesizare, reclamantul ocupă un post de execuție (revizor regional), în cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., neîncadrându-se în niciuna dintre familiile ocupaționale enumerate mai sus.

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului.

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. nu are calitatea de autoritate ori de instituție publică, ci este organizată sub forma juridică a societății pe acțiuni.

Analiza cadrului legislativ care reflectă modalitatea în care a fost înființată indică faptul că prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998), s-a decis ca Societatea Națională a Căilor Ferate Române să fie reorganizată, prin divizare, într-o companie națională, în societăți naționale și societăți comerciale; acestea sunt, potrivit art. 47 alin. (1) din ordonanța de urgență, Compania Națională de Căi Ferate - "C.F.R." - S.A., al cărei obiect de activitate, în principal, este administrarea infrastructurii feroviare; Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă - "C.F.R. - Marfă" - S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate efectuarea transportului feroviar public de mărfuri; Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători - "C.F.R. - Călători" - S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate efectuarea transportului feroviar public de călători; Societatea de Administrare Active Feroviare - "S.A.A.F." - S.A., al cărei obiect de activitate, în principal, este administrarea excedentului de active rezultat din divizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, și Societatea de Servicii de Management Feroviar "S.M.F." - S.A., care are, în principal, ca obiect de activitate asigurarea serviciilor financiar-contabile, administrarea creditelor externe și asigurarea serviciilor juridice.

În aplicarea art. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, care a impus necesitatea emiterii de hotărâri ale Guvernului, care să reglementeze organizarea și funcționarea companiei naționale, a societăților naționale și a celor comerciale prevăzute la art. 47, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 584/1998 privind înființarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 584/1998), organizată, potrivit art. 1 alin. (1), ca societate comercială pe acțiuni, care, potrivit art. 4, desfășoară activități de interes național, în scopul realizării transportului feroviar public de călători și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării, având ca obiect principal de activitate efectuarea transportului feroviar public de călători, efectuarea transportului de bagaje și mesagerii, organizarea și asigurarea exploatării vagoanelor de dormit, a cușetelor, barului și restaurantului, în trafic intern și internațional, și efectuarea de transporturi de poștă, militare, penitenciare și altele, în vagoane specializate.

Analiza dispozițiilor art. 9, 10, 11, 16 și 18 din această hotărâre a Guvernului demonstrează că statul alocă venituri publice doar în scopul finanțării obligațiilor de serviciu public social îndeplinite de societatea de transport în discuție (de exemplu, pentru subvenționarea tarifului de transport ori pentru decontarea călătoriilor persoanelor care beneficiază de gratuități sau de reduceri de tarif), în timp ce veniturile Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., folosite, între altele, pentru plata salariilor personalului angajat, se constituie din sumele corespunzătoare tarifelor de transport, tarifelor accesorii, chiriilor și altor tarife, specifice pentru serviciile și prestațiile efectuate, potrivit obiectului de activitate, precum și din valorificarea, la intern și la export, a materialelor și a deșeurilor refolosibile rezultate din reparații, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu și din alte activități proprii; similar, în cazul celorlalte entități înființate ca urmare a reorganizării Societății Naționale a Căilor Ferate Române, sumele alocate de la bugetul de stat se utilizează exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor de investiții, modernizări, dezvoltări, reparații capitale, lucrări ocazionate de repunerea în funcțiune a infrastructurii feroviare publice, afectată ca efect al unor calamități naturale sau dezastre, și pentru investiții pentru realizarea proiectelor de importanță națională, care asigură integrarea României în sistemul de transport european [a se vedea, cu titlu de exemplu, art. 22 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, cu modificările și completările ulterioare, sau art. 13 alin. (3)-(5) din Hotărârea Guvernului nr. 582/1998 privind înființarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, cu modificările ulterioare].

Pornind de la această premisă, care a reliefat că statul nu alocă venituri publice pentru costul cu salariile personalului angajat, se observă că art. 19 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 584/1998 prevede că drepturile de salarizare pentru personalul de execuție din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, fără nicio trimitere la vreun act normativ.

Desigur, cadrul legislativ incident cuprinde și Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările ulterioare, însă indicarea, în art. 11 alin. (1) lit. a) din această lege, a faptului că salariul lunar este compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, premii, prime și alte adaosuri al căror cuantum se stabilește conform legii, contractului individual de muncă și/sau contractului colectiv de muncă nu este un argument pentru a se conchide că personalul feroviar este plătit din fonduri publice, de vreme ce art. 17, conferind salariului lunar caracter confidențial, menționează că el reprezintă un element esențial al contractului individual de muncă și este stabilit cu respectarea legii și a contractului colectiv de muncă, iar art. 18 oferă doar reperele minime (salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și coeficienți minimi de ierarhizare) în raport cu care se calculează salariul de bază în unitățile feroviare.

Cum contractul colectiv de muncă la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. pe anii 2023-2024 înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 388 din 13.12.2023 prevede, în art. 6, că "Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, stabilit pe bază de negociere (specifică, în principiu, doar salarizării în sistem privat, nu și celei care provine din fonduri publice, s.n.), cu respectarea prevederilor prezentului contract colectiv de muncă și a legislației în vigoare", se impune concluzia că drepturile de salarizare ale personalului de execuție din cadrul acestei societăți de transport sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, cu respectarea cerințelor minimale ale legii, dar nu prin lege; tocmai de aceea, încheierea de sesizare nu cuprinde niciun text legal a cărui interpretare ar putea să genereze o jurisprudență neunitară.

Această împrejurare este suficientă pentru a demonstra că nu este întrunită nici cerința de admisibilitate care reclamă identificarea unei chestiuni de drept ce ar putea să facă obiect al sesizării instanței supreme.

În aceste condiții, premisele expuse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu sunt îndeplinite, așa încât sesizarea formulată în baza art. 2 din această ordonanță de urgență apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.