ÎCCJ, Decizia nr. 158/2024

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1384 din 08 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 2390 din 06.04.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6521 din 14.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivare, analizând cele două hotărâri pretins potrivnice, instanța de revizuire a constatat că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză deoarece nu a fost întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, care caracterizează instituția autorității de lucru judecat.

Decizia contestată

Prin Decizia nr. 65 din 18 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul de 5 judecători C2 2023 a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1384 din 08 iunie 2022 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

În motivare, instanța a analizat hotărârile pe care recurentul-revizuent le consideră contrare în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a avut în vedere că s-a invocat contrarietatea între următoarele două hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 2390 din 06.04.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6521/14.12.2021 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1361/13.02.2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4572/07.09.2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii.

Astfel, în primul litigiu, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, constatarea nulității absolute a actului adițional nr. x din 19.12.2007 la convenția privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006, precum și anularea adeverinței nr. x din 24.06.2008 emise de Camera Deputaților și a deciziei de pensie nr. x din 28.08.2008 emise de Casa de Pensii Sector 2, constatarea venitului brut actual ca fiind în cuantum de 5.356 RON, începând cu 28.08.2008 și obligarea pârâtei Camera Deputaților la plata sumei de 35.800 RON, reprezentând diferență între pensia de serviciu cuvenită și cea încasată și a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În cel de-al doilea litigiu, respectiv, în procesul finalizat prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitai, același reclamant a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, B., C. și D., anularea deciziei de debit nr. x din 20.02.2018, constatarea punctajului mediu anual corect calculat ca fiind cel stabilit pe baza stagiului complet de cotizare de 25 ani, aferent vârstei de 55 ani, la data deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, obligarea intimatei Casa de Pensii a Municipiului București la plata sumei de 79.863 RON, reprezentând diferența între pensia contributivă cuvenită și pensia contributivă efectiv plătită în perioada 27.09.2007-30.04.2016, din care se va scădea suma de 33.990 RON, achitată în lunile septembrie 2016 și mai 2017; obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 82.632 RON, reprezentând diferența între pensia de serviciu cuvenită și pensia de serviciu efectiv încasată în perioada 01.09.2010 - 30.04:2016, din care se va scădea suma de 30.434 RON, achitată în lunile noiembrie 2016 și noiembrie 2017 și la care va adăuga dobânda legală, începând cu 24.11.2014 până la data plății efective și obligarea pârâților la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.

Or, analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că, în mod corect, instanța de revizuire a concluzionat că sentința civilă nr. 1361/13.02.2012 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4572/07.09.2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, indicată ca având autoritate de lucru judecat, nu a fost pronunțată în cadrul unui proces care să fi avut același obiect ca și cel în care a fost pronunțată sentința a cărei revizuire se solicită.

Așa fiind, instanța a apreciat că, prin criticile formulate, recurentul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Contestația în anulare

Împotriva Deciziei nr. 65 din 18 martie 2024, recurentul A. a formulat contestație în anulare, ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În motivarea căii extraordinare de atac, a învederat incidența art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că procesele începute sub legea veche rămân supuse acesteia, în sensul că eronat s-a aplicat în cauză procedura de filtrare a recursului.

Contestatorul a susținut că Decizia nr. 65/2024 ar fi rezultatul unei erori materiale, pentru că în dispozitivul Deciziei nr. 1384/2022 a înaltei Curți, secția a II-a civilă nu s-a indicat forma sub care a fost respinsă cererea de revizuire.

Au fost reiterate susținerile privind temeinicia cererii de revizuire, în sensul că sentința civilă nr. 2390 din 06.04.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6521/14.12.2021 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1361/13.02.2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4572/07.09.2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Astfel, contestatorul a apreciat că este îndeplinită condiția identității de părți, obiect și cauză, făcând referire la art. 15 alin. (1) - (3) din Ordinul nr. 965 din 25 august 2015.

Contestatorul a învederat și detaliat care sunt părțile aflate în contradictoriu respectiv A., titular al pensiei de serviciu, angajatorul Camera Deputaților, Casa Națională de Pensii Publice, deținătoarea evidențelor nominale și bazelor de date privind titularii pensiilor de serviciu, Casa Teritorială de Pensii a Municipiului București, care este emitentă a deciziilor privind actualizarea pensiei de serviciu.

A dat explicații privind obiectul celor două cereri de chemare în judecată, care este în mod neîndoielnic recalcularea drepturilor de pensie prin cele două decizii de debit emise de către Casa Teritorială de Pensii a Municipiului București

Sentința civilă nr. 1361 pronunțată de Tribunalul București este una legală și temeinică pentru că această instanță a manifestat rol activ în aflarea adevărului din această perspectivă, iar sentința nr. 2390/2021 îi încalcă autoritatea de lucru judecat.

Contestatorul a detaliat și explicat care este cauza celor două litigii a căror contrarietate a invocat-o, apreciind că este una și aceeași, cu referire la sentința civilă 2750 din 2018 a Curții de Apel București.

II. Soluția și considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul de 5 judecători

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestator, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale (...)".

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în condițiile expres prevăzute de lege pentru a se evita transformarea ei într-un "apel la apel" sau "recurs la recurs".

Prin sintagma "eroare materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., jurisprudența creată ca urmare a aplicării acestui articol a stabilit că se înțelege o greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată; nu sunt asimilate "erorii materiale" greșelile de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că aspectele invocate prin contestația în anulare de față au fost analizate și dezlegate de instanța de recurs, în cadrul căii de atac declarate împotriva soluției date asupra cererii de revizuire.

Astfel, instanța de recurs a analizat modul în care s-a apreciat asupra celor două hotărâri judecătorești despre care s-a susținut că sunt contrare, în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reținând că acestea au fost pronunțate în litigii cu obiecte diferite.

În prezenta cale de atac, contestatorul a apreciat că soluția dată asupra cererii de revizuire este una nelegală, câtă vreme cea de-a doua hotărâre invocată încalcă autoritatea de lucru judecat a primeia.

Înalta Curte, analizând considerentele reproduse, rezultat al analizării și interpretării de către instanța de recurs a aspectelor invocate prin contestația în anulare, reține că în speța de față nu poate fi vorba de o eroare materială, pentru că ceea ce invocă contestatorul ca fiind o pretinsă greșeală de judecată este tocmai repunerea în discuție a aspectelor analizate de instanța de recurs și reevaluarea acestuia, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Se constată, deci, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind înregistrate erori materiale, în sensul existenței unor erori de fapt involuntare în cuprinsul deciziei contestate.

Cu alte cuvinte, contestatorul nu a invocat o eroare materială în sensul textului de lege, ci pretinse greșeli de judecată săvârșite de către instanțele care au soluționat atât cererea de revizuire, cât și recursul, greșeli care, însă, nu pot face obiectul contestației în anulare.

Așa fiind, pentru cele sus redate anterior, reținând că niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 65 din 18 martie 2024 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2024.