ÎCCJ, Decizia nr. 90/2024

Ședința publică din data de 1 aprilie 2024

Asupra recursului;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2155 din 25 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2757 din 9 mai 2023 a Curții de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Instanța de revizuire a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiția ca hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate în procese diferite.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta A. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea cererii de revizuire, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de revizuire.

Prin cererea de recurs, recurenta-revizuentă invocă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă susține că, în cauză, sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire în conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că decizia nr. 2757/2023 și decizia nr. 4181/2022 sunt decizii definitive pronunțate asupra fondului și există contrarietate între dispozitivele și considerentele acestora. Mai arată că între cele două hotărâri este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

În continuare, prin memoriul de recurs, recurenta face o prezentare amplă a hotărârilor pronunțate în cauză.

Intimatul Inspectoratul Școlar al Municipiului București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivelor de recurs, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a invocat decăderea intimatei Școala Gimnazială nr. 79 din dreptul a propune probe și de a invoca excepții pentru că nu a depus întâmpinarea în termenul legal. A invocat, de asemenea, excepția lipsei calității de reprezentant al ISMB pentru consilierul juridic care a semnat întâmpinarea.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Se constată că deși motivele recurs au fost întemeiate explicit pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., criticile formulate privesc, în realitate, încălcarea regulilor de procedură vizând autoritatea de lucru judecat, situație în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contrar celor susținute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Condiția contrarietății de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire și care au fost pronunțate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situația în care soluțiile contrare au fost pronunțate în aceeași cauză.

Or, în speță, analizând hotărârile pe care revizuenta le consideră contrare în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că această condiție de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătorești pronunțate în etape procesuale distincte ale aceleiași pricini, respectiv, între decizia prin care a fost soluționat apelul și decizia prin care a fost soluționată cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii pronunțate în apel.

Se reține că, prin decizia civilă nr. 4181 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de A., în calitate de reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7662 din 8 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâții Școala Gimnazială nr. 79 și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, schimbând, în parte, sentința apelată, în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtelor la plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat (capătul 1 de cerere) ca rămasă fără obiect, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin decizia civilă nr. 2757 din 9 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 4181 din 28 iunie 2022.

Astfel, hotărârile despre care se susține că ar fi contradictorii în sensul art. art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au fost pronunțate în exercitarea căilor de atac de care revizuenta a uzat conform legii, în fond și rejudecare, nefiindu-le deci, aplicabile, dispozițiile legale anterior citate.

Instanța supremă reiterează că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărârt.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri potrivnice, este supusă, printre altele, condiției ca aceasta să fie dată în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, acestea fiind elementele caracteristice ale autorității lucrului judecat.

Prin sintagma "aceeași pricină" se înțelege întrunirea condiției triplei identități cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat al celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Textul nu este aplicabil dacă prin hotărârile invocate nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată diferite, ci ele au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, în faze sau cicluri procesuale diferite.

Aceasta deoarece, în cadrul aceluiași proces nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

Față de argumentele precedente, vor fi respinse susținerile recurentei cu privire la faptul că hotărârile pretins a fi potrivnice pot fi pronunțate în același dosar, dar în două cicluri procesuale diferite.

Prin urmare, în cauză nu poate fi reținută incidența art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, în mod corect instanța de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (1) și (6) din C. proc. civ., a respins cererea de revizuire.

Se observă că, în realitate, prin criticile formulate, recurenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 2155 din 25 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.