ÎCCJ, Decizia nr. 207/2024

Ședința publică din data de 14 octombrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2363 din 15 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 2910 din 15 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Instanța de revizuire a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiția hotărârilor definitive potrivnice, care presupune existența triplei identități de elemente care definesc cele două pricini și nici nu s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 431 din C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă invocă incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire.

Consideră că soluția instanței de respingere a cererii de revizuire este greșită pe motiv că anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 nu se poate analiza autoritatea de lucru judecat decât sub aspectul efectului negativ al acesteia, care presupune tripla identitate de părți, de obiect și de cauză.

Or, în opinia recurentei-revizuente, condiția triplei identități nu se aplică și raportat la efectul pozitiv, chiar și la litigii începute anterior Legii nr. 310/2018, esențial fiind ca cel care invocă puterea de lucru judecat să fi fost parte și în litigiul în cadrul căruia s-a soluționat chestiunea litigioasă, precum și să existe legătură între aspectul litigios dezlegat anterior cu obiectul cererii în cadrul căruia se invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, deoarece nu ar mai exista posibilitatea de a mai fi contrazis.

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 25 aprilie 2016, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21.12.2018.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat în sensul că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 10 iunie 2024, completul de filtru a analizat raportul și a dispus comunicarea acestuia către părți. Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor atașate la filele x ale dosarului.

Intimata A. a depus note de ședință din care reiese că este de acord cu concluziile raportului întocmit în cauză. Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Criticile recurentei cu privire la greșita apreciere de către instanța de revizuire a incidenței art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Contrar celor susținute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, motivele fiind expres și limitativ prevăzute de lege, impunând pentru fiecare parte, îndeplinirea unor condiții specifice.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Înalta Curte reține că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat - interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.’’

Așadar, instituția juridică a revizuirii este indisolubil legată de efectul negativ al autorității de lucru judecat.

Trebuie subliniat că, în cauză, în raport de data la care a început procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat(25.04.2016) nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310 din 17.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18.12.2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din C. proc. civ., hotărârile rămân suspuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, procesul în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii a început la data de 25.04.2016, anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Așadar, în cauză, în raport cu data începerii procesului este incidentă forma art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. din cuprinsul cărora se înțelege că pe calea revizuirii putea fi sancționată doar situația de încălcare a autorității de lucru judecat în manifestarea sa de excepție procesuală, care presupune, prin ipoteză ca două litigii identice ca părți, obiect și cauză să fie soluționate diferit prin hotărâri judecătorești definitive.

Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior. Numai că, mai departe - se înțelege din conținutul normativ al art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 - legiuitorul nu a înțeles să soluționeze pe calea revizuirii circumscrisă cazului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. decât cazul de contrarietate a hotărârilor în dispozitive, ce corespunde cazului de încălcare a autorității de lucru judecat sub aspect negativ (în manifestarea sa de excepție procesuală care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză între cauzele soluționate prin hotărârile pretins contrare), aspect dedus din consacrarea unicei soluții puse la dispoziția instanței ce judecă revizuirea, aceea a anulării celei din urmă hotărâri, așa cum corect a observat și prima instanță.

A valida punctul de vedere al recurentei, în sensul de a apela la dispozițiile art. 5 alin. (2) și (3) în corelare cu cele ale art. 513 alin. (4), art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. pentru a soluționa pe calea revizuirii și un pretins caz de încălcare a autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv (în considerente) în legătură cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu început anterior Legii nr. 310/2018 înseamnă a deschide căi extraordinare de atac acolo unde legiuitorul nu a făcut-o, revizuirea constituind o cale extraordinară de atac de retractare permisă pentru cazuri și motive limitativ prevăzute în lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare.

Se reține că, în cauză, revizuenta a solicitat revizuirea deciziei nr. 2910 din 15 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, pe care a apreciat-o a fi potrivnică deciziei nr. 3580 din 3 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Înalta Curte, raportat la datele speței, constată că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de părți, prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, se reține, în acord cu instanța de revizuire, că decizia nr. 2910 din 15 mai 2023 este pronunțată într-un litigiu care a avut alte părți reclamante decât cel în care s-a pronunțat decizia nr. 3580 din 3 iunie 2022, a cărei revizuire s-a solicitat. Deși Autoritatea de Supraveghere Financiară a avut calitatea de pârât în ambele dosare, calitatea de reclamanți aparține unor persoane fizice distincte. În ceea ce privește obiectul cauzei, acestea a fost stabilirea drepturilor salariale aferente fiecăreia dintre aceste persoane.

În această situație, cerința încălcării autorității de lucru judecat, ca premisă a promovării cu succes a revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este îndeplinită, întrucât cele două cauze în care se pretinde că s-au pronunțat hotărâri contradictorii au părți diferite. Or, lipsa de identitate raportată fie și la un singur element dintre cele trei, față de care se apreciază autoritatea de lucru judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea cererii.

Totodată, în speță, contrarietatea susținută de revizuentă constă în maniera diferită de soluționare a unor cereri similare.

Contrar însă acestor susțineri, condiția contrarietății nu este îndeplinită întrucât ea presupune ca soluțiile diferite să fie pronunțate în una și aceeași pricină.

Or, deciziile a căror contrarietate se invocă au fost date în pricini diferite, astfel încât nu se poate reține că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.

Cum judecata în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice s-a purtat în privința unui drept, e adevărat similar, dar aparținând unor reclamanți distincți, chiar dacă pârâta în contradictoriu cu care au fost pronunțate hotărârile a fost aceeași, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că instanța de judecată, în economia specifică, distinctă, a fiecărei cauze cu obiect similar, pronunță soluții diferite, nu reprezintă un caz de contrarietate ci eventual de jurisprudență neunitară ce nu poate fi însă valorificat prin intermediul revizuirii.

Aceasta întrucât scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acela de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie, pentru care există alte mecanisme judiciare.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și faptul că intimata A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin factura fiscală x din 03.09.2024 și extras de cont, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenții, la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 2363 din 15 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata A. a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2024, în ședință publică.