ÎCCJ, Decizia nr. 261/2024

Ședința publică din data de 2 decembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 4842 din 26 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022 s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 5330 din 10 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Instanța de revizuire a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiția ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat existența primei hotărâri, ori, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să discute excepția autorității de lucru judecat, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă invocă incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6-8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Arată că cererea de revizuire este admisibilă fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă reiterează că, deși a respins cererea ca inadmisibilă reținând că instanța s-a pronunțat și a analizat excepția autorității de lucru judecat invocată, în fapt, învederează că instanța de recurs nu a făcut referire la aspectele soluționate în mod definitiv prin sentința civilă nr. 1525 din 13.03.2017 a Tribunalului București din dosarul nr. x/2016, deși a invocat excepția și a depus la dosar sentința definitivă.

Arată că, în cauză, respectiv în dosarul nr. x/2016 a invocat excepția autorității de lucru judecat dar instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia aspect în raport de care decizia civilă nr. 5330 din 10.11.2022 și sentința civilă nr. 1525 din 13.03.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 pronunțate asupra aceluiași litigiu conțin dispoziții potrivnice.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.

Recurenta S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare prin care indică jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Tribunalului București, dar și a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României referitoare la aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii recurate.

La data de 2.12.2024, după rămânerea în pronunțare a dosarului, recurenta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar concluzii scrise prin care reia susținerile din cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Criticile recurentei cu privire la greșita apreciere de către instanța de revizuire a incidenței art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Totodată, se constată că recurenta a invocat în mod formal incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6-8 din C. proc. civ., având în vedere că prin cererea de recurs nu pot fi identificate critici care să se subsumeze acestor motive de recurs.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, motivele fiind expres și limitativ prevăzute de lege, impunând pentru fiecare parte, îndeplinirea unor condiții specifice.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: "există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Contrar celor susținute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Înalta Curte reține că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării condițiilor de admisibilitate anterior menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Efectul negativ al autorității de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect". În schimb, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". În timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv implică existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, ce nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor erori comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și motivele specifice admise de legiuitor. O extindere a acestor cazuri și motive dincolo de domeniul lor de aplicare nu se înscrie în voința legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești definitive acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.

Având în vedere că litigiul de bază a fost înregistrat pe rolul primei instanțe la 12 mai 2016, modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, nu sunt aplicabile în cauză.

Anterior acestei modificări, ca și în contextul vechiul C. proc. civ. s-a stabilit că acest caz de revizuire oferă un remediu doar în cazul încălcării efectului negativ al autorității de lucru judecat, înlăturând hotărârile pronunțate asupra unui litigiu deja soluționat irevocabil/definitiv de către instanțele judecătorești într-o cauză anterioară. În acest caz era necesară întrunirea triplei identități de obiect, părți, cauză.

Instanța de control judiciar observă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, așa cum a reținut și instanța de revizuire, că autoritatea de lucru judecat pretinsă a exista prin cererea de revizuire fusese invocată și în etapa anterioară a recursului și dezlegată în recursul respectiv prin sentința civilă nr. 5330 din 10.11.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016.

Instanța de recurs reține, în acord cu instanța de revizuire, faptul că revizuenta S.C. A. S.R.L., în fața instanței de recurs în dosarul nr. x/2016, în combatarea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, a invocat, printre alte argumente, și cele reținute prin sentința civilă nr. 1525 din 13.03.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, susținând că operațiunea de stingere a creanțelor prin compensare a fost făcută de ANAF-DGAMC cu ignorarea dispozițiilor legale și că în mod corect și legal Tribunalul București și Curtea de Apel București au apreciat că pârâta a dat o interpretare greșită a dispozițiilor pct. 2 alin. 1I Anexa nr. 5 din OPANAF nr. 2202/15.08.2015. De asemenea, a solicitat instanței de recurs să constate că Tribunalul București a dispus restituirea sumei ce constituie obiectul Legii nr. 209/2015, deci inclusiv a sumei ce constituie obiectul cererii de revizuire în cuantum de 1.306.789 RON, pentru diferența de 216.124 RON (accesorii) fiind emisă o decizie de anulare în temeiul aceluiași act normativ, Legea nr. 209/2015.

Or, o condiție impusă pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. Se vor respinge ca nefondate susținerile recurentei referitoare la faptul că deși a invocat excepția autorității de lucru judecat în dosarul nr. x/2016, instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Înalta Curte învederează faptul că nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeași excepție, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepția puterii de lucru judecat.

Înalta Curte reține că în fața instanței de recurs a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat, această chestiune constituind, de altfel, motiv de recurs formulat de recurenta A. S.R.L..

Se reține că prin cererea de revizuire, revizuenta a subliniat faptul că, deși în dosarul nr. x/2016 a invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la suma de 1.522.911 RON, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a admis recursul și pe fond i-a respins acțiunea, în condițiile în care asupra acestor obligații fiscale s-ar fi pronunțat Trbiunalul București în mod definitiv.

Astfel, se constată că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs a analizat argumentele intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. cu referire la cele reținute prin sentința civilă nr. 1525 din 13.03.2017 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Concret, instanța de control judiciar a apreciat că nu este de natură a conduce la o altă concluzie, în ceea ce privește nelegalitatea deciziei de soluționare a contestației emise la 21.01.2016, faptul că, ulterior emiterii Deciziei de soluționare a contestației nr. 57/21.01.2016 de către DGRFP Galați, prin sentința nr. 1525 din 13.03.2017 a Tribunalului București s-a constatat că suma de 1.522.911 RON reprezintă obligații fiscale supuse anulării conform Legii nr. 209/2015. Prin decizia de soluționare a contestației nu s-a constatat faptul că obligațiile fiscale în sumă de 1.306.789 RON nu formau obiectul Legii nr. 209/2015, aspect stabilit ulterior, ci exclusiv faptul că, la acea dată, 21.01.2016, nu erau anulate în baza acestui act normativ.

Or, prin cererea de revizuire, revizuenta S.C. A. S.R.L. a reluat aceleași argumente, care, însă, au fost analizate de instanța de recurs și au fost respinse.

În concluzie, este corectă soluția primei instanțe în sensul inadmisibilității revizuirii în care se invocă o pretinsă contrarietate de hotărâri, în condițiile în care a fost examinată excepția autorității de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, anume de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, întrucât, odată verificată această chestiune, calea revizuirii urmărește în realitate să supună unei alte instanțe discutarea acelorași aspecte cu privire la care o instanță anterioară s-a pronunțat deja, ceea ce ar conduce la o încălcare a autorității de lucru judecat a considerentelor reținute prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

De asemenea, nu este admisibilă exercitarea simulată a unui recurs împotriva unei decizii definitive pronunțate în recurs, prin care partea nemulțumită de o hotărâre judecătorească încearcă de fapt să obțină desființarea acelei hotărâri, uzitând de mecanismul invocării unui motiv de revizuire pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.

Cum scopul revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acela de a înlătura din ordinea juridică o hotărâre pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când acestea sunt potrivnice, admisibilitatea unei asemenea cereri este condiționată de împrejurarea ca judecătorul cauzei care a pronunțat cea de-a doua hotărâre să fi omis să se pronunțe asupra autorității de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar, condiție care, așa cum s-a arătat, nu este îndeplinită în cauză.

Întrucât toate cerințele de admisibilitate a căii extraordinare de atac trebuie îndeplinite în mod cumulativ, absența uneia determină pronunțarea unei soluții de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulate de S.C. A. S.R.L.

De altfel, cerința ca a doua instanță să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, instanței de revizuire nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care judecătorul s-a pronunțat în recurs cu privire la valorificarea autorității de lucru judecat.

În aceste condiții, nu poate fi primit motivul de casare/nelegalitate dezvoltat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4842 din 26 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.