ÎCCJ, Decizia nr. 173/2024
ÎCCJ, Decizia nr. 173/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 9 septembrie 2024
Asupra recursului de față, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea recurată
Prin decizia nr. 1700 din 23 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 679 din 31 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.
Instanța de revizuire a constatat în esență că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiția hotărârilor definitive potrivnice, care presupune existența triplei identități de elemente care definesc cele două pricini - părți, obiect și cauză juridică - și nici nu s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 431 din C. proc. civ.. De asemenea, instanța de revizuire a mai arătat și că revizuirea este inadmisibilă dat fiind faptul că s-a solicitat retractarea unei decizii pronunțate în calea recursului, ce cuprinde deja o soluție statuată și în valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare celei ce formează obiectul litigiului de față.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentul A. a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2024, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, anularea deciziei nr. 679/2022 pronunțate la 31 mai 2022 de Curtea de Apel Ploiești și anularea, în parte, a sentinței nr. 575/2021 pronunțate de Tribunalul Buzău și, în mod corespunzător, retrimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri anterioare: i) încheierea din 17 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Buzău, definitivă după încheierea Curții de Apel Ploiești de la 03.05.2022 în dosarul nr. x/2020, ii) încheierea Curții de Apel Ploiești din data de 03.05.2022 prin care se constată încheierea din 17 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Buzău din dosarul nr. x/2020, iii) încheierea Curții de Apel Ploiești din 03.05.2022 prin care s-a constatat că respingerea excepțiilor invocate de către pârâtul MAE prin sentința nr. 575/2021 de Tribunalul Buzău este hotărâre definitivă în dosarul nr. x/2020, iv) sentința nr. 8 din 13 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2019, v) încheierea din 13 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018.
Prin cererea de recurs, recurentul-revizuent invocă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ.
În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul reproșează instanței de revizuire că aceasta nu a soluționat critica referitoare la invocarea autorității de lucru judecat și că în mod greșit a soluționat cererea de revizuire prin raportare la puterea de lucru judecat.
Prin urmare, învederează că prin decizia nr. 1700 din 23 martie 2023 au fost preluate considerentele din decizia nr. 679/2022 care au ca temei dispozițiile vechiul C. civ. și ale vechiul C. proc. civ.. Or, susține recurentul că prin cererea de revizuire a invocat încălcarea autorității de lucru judecat, respectiv neaplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat prevăzut de dispozițiile art. 430, art. 431, art. 432 din C. proc. civ.
În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susține că hotărârea atacată nu conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nu este inteligibilă, nu este clară și precisă, este contradictorie și nu se referă la probele administrate în cauză, fiind refuzată administrarea unor probe.
Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul arată că instanța de revizuire nu s-a pronunțat cu privire la incidența autorității de lucru judecat invocată în deciziile arătate prin cererea de recurs prin raportare la încheierea din 17 martie 2021, fiind încălcat principiul securității raporturilor juridice.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul arată că atât decizia nr. 1700/2023, cât și decizia nr. 679/2022 au fost pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept civil deoarece, în mod greșit, au fost aplicate dispozițiile vechiul C. civ. și vechiul C. proc. civ. de la 1865 referitoare la puterea de lucru judecat.
Intimatul Ministerul Afacerilor Interne nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători
Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010, republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
Recursul este nefondat.
Contrar celor susținute de către recurentul-revizuent, instanța de recurs constată că decizia pronunțată asupra cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal este conformă dispozițiilor procedurale incidente.
În concret, instanța arată că acele critici aduse deciziei civile nr. 1700 din 23 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, au fost subsumate de recurentul-revizuent A. cazurilor de casare/nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte mai precizează că, fiind învestită cu soluționarea unui recurs, iar nu cu judecarea unei cereri de chemare în judecată, criticile formulate de recurentul-revizuent sub aspectul problemei autorității de lucru judecat se analizează prin intermediul motivelor de casare/nelegalitate referitoare la hotărârea atacată, iar nu sub forma unei excepții de autoritate de lucru judecat. De altfel, în raport de dispozițiile art. 245 C. proc. civ., o excepție procesuală ar avea un efect defavorabil mecanismului procesual declanșat de partea recurentă, tinzând la invalidarea sa, în timp ce scopul urmărit de recurentul-revizuent este unul contrar. Fiind astfel înlăturată confuzia reieșită din conținutul cererii de recurs, Înalta Curte subliniază că prin referirile părții recurente la «excepția autorității de lucru judecat» în realitate sunt formulate critici sub aspectul unui motiv de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.
Lecturând atent decizia atacată, Înalta Curte constată existența raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de instanța de revizuire sunt în legătură cu soluția pronunțată.
Astfel, judecătorul nu este obligat legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.
Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.
Or, decizia respectivă conține motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, iar acele considerente nu prezintă caracter contradictoriu, ci reprezintă argumentele instanței de revizuire pentru a susține inadmisibilitatea căii respective de atac, neputându-se susține în mod rezonabil nici că hotărârea Înaltei Curți ar expune numai motive străine de natura cauzei, câtă vreme se analizează calea de atac și apărările părților.
În esență, instanța de revizuire s-a raportat la problema revizuirii prin prisma motivului invocat, a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 din C. proc. civ., astfel că decizia atacată conține elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac. Motivarea, deși succintă, cuprinde argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.
De altfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut. Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-revizuent, hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul nemotivării, astfel că va fi înlăturat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; așadar, premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă.
Art. 20 C. proc. civ. prevede că "Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.", iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.".
Recurentul-reclamant pretinde în esență că în mod greșit instanța de revizuire s-a referit la «puterea de lucru judecat», soluționând astfel cauza eronat prin prisma dispozițiilor vechiul C. civ. și ale C. proc. civ. de la 1865, deși solicitarea sa privea «încălcarea autorității de lucru judecat».
Critica recurentului-revizuent este lipsită de temei, din moment ce din analiza deciziei nr. 1700 din 23 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, rezultă referiri exprese ale instanței de revizuire la dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., inclusiv sintagmele «autoritate de lucru judecat» și «efectul pozitiv al autorității de lucru judecat».
În aceste condiții, față de mențiunile explicite ale deciziei recurate atât cu privire la norma noului C. proc. civ., cât și la terminologia sa specifică, nu este relevant faptul că în considerentele acelei decizii a fost reținută și sintagma «putere de lucru judecat», întrucât aceasta din urmă a fost utilizată într-un sens echivalent celei de «autoritate de lucru judecat», iar nu în scopul aplicării vechiul C. civ. ori a C. proc. civ. de la 1865.
Cât despre mențiunile din considerentele altor hotărâri judecătorești, acestea nu prezintă utilitate sub aspectul motivului de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece acesta trebuie să fie în legătură cu conduita procesuală a instanței care a pronunțat hotărârea judecătorească atacată cu recurs. Așadar, orice aspect de pretinsă nelegalitate procesuală invocat de recurentul-reclamant și care nu privește calea de atac a revizuirii în care a fost pronunțată decizia nr. 1700 din 23 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ este lipsit de utilitate pentru cazul de casare/nelegalitate analizat, deoarece instanța de recurs efectuează control de legalitate cu privire la respectiva decizie.
În aceste condiții, existând o raportare corectă a instanței de revizuire la conținutul căii de atac deduse spre soluționare și la reglementarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu poate fi reținută vreo încălcare sau aplicare greșită a art. 24 și urm. din C. proc. civ.
Cât despre o pretinsă încălcare a art. 235 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că norma legală nu se referă la vreo «hotărâre prealabilă» în exprimarea recurentului-reclamant, ci la «încheieri preparatorii și interlocutorii», iar în proces prezintă relevanță pentru controlul judiciar decizia nr. 1700/2023.
De asemenea, Înalta Curte arată că potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ. "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază". Altfel spus, simplul fapt că revizuentul pretinde că situația descrisă se circumscrie unui anumit motiv de revizuire nu obligă instanța învestită să realizeze în fond analiza indicată de partea revizuentă, dacă acea cerere de revizuire nu este admisibilă. Or, tocmai aceasta este situația din acest proces, dat fiind că a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire.
În acest din urmă sens, prin decizia nr. 1700 din 23 martie 2023 s-a arătat în mod legal de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal că motivul de revizuire pe care și-a întemeiat A. cererea sa presupune existența unei/unor hotărâri judecătorești pronunțate anterior celei a cărei revizuire se solicită, în raport de care să se verifice existența triplei identități de părți, obiect și cauză, astfel încât autoritatea de lucru judecat consfințită în hotărârile anterioare să se poată opune față de ultima hotărâre, nemaiputând fi obținută, prin urmare, o nouă judecată asupra chestiunilor anterior dezlegate, respectivă că, în decelarea condițiilor care trebuie verificate pentru a stabili incidența acestui motiv de revizuire asupra unei hotărâri judecătorești ce formează obiectul unei astfel de cereri, doctrina juridică a stabilit că invocarea autorității de lucru judecat în fața instanței de recurs și examinarea, de către acea instanță, a excepției ridicate în cursul soluționării acestei căi extraordinare de atac fac imposibilă reluarea acestei chestiuni în calea de atac a revizuirii, care, altfel, s-ar transforma dintr-o cerere de retractare a unei hotărâri judecătorești, într-una de reformare, specifică recursului, fapt nepermis de normele procedurale care definesc instituția revizuirii și împiedică promovarea mascată a unui nou recurs la un recurs deja soluționat.
Tot prin decizia nr. 1700/2023, în legătură cu verificarea pretinsă de partea revizuentă, Înalta Curte a reținut că autoritatea de lucru judecat invocată în revizuire a fost invocată și dezlegată în recurs, prin decizia nr. 679 din 31 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, iar, într-un astfel de context, posibilitatea de înlăturare din ordinea juridică a unei hotărâri nu este însă permisă în situația în care deja, la pronunțarea sa, instanța de recurs a valorificat dezlegările anterioare ale chestiunii litigioase care se regăsește și în cauza de față. Astfel, a se fi dat posibilitatea să se reevalueze caracterul definitiv al unei hotărâri înseamnă a depăși în mod evident premisele care au fundamentat voința legiuitorului la momentul reglementării acestui caz de revizuire și a afecta în mod grav securitatea juridică a unei hotărâri definitive, lipsind-o de efectele sale firești. În consecință, verificând cerințele impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut caracterul inadmisibil al cererii de revizuire, dat fiind faptul că s-a solicitat retractarea unei decizii pronunțate în calea recursului ce cuprinde deja o soluție statuată și în valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare celei ce formează obiectul litigiului de față.
De asemenea, instanța de revizuire a mai învederat și că nu putea opera cazul de revizuire invocat de revizuent, nefiind îndeplinită condiția hotărârilor definitive potrivnice, care presupune existența triplei identități de elemente care definesc cele două pricini, anume părți, obiect și cauză juridică.
În acest context, instanța de recurs reține că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. permite revizuirea unei hotărâri definitive atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Rațiunea reglementării revizuirii prin art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se regăsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.
Efectul negativ al autorității de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect". În schimb, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". În timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv implică existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, ce nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor erori comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și motivele specifice admise de legiuitor. O extindere a acestor cazuri și motive dincolo de domeniul lor de aplicare nu se înscrie în voința legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești definitive acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.
Având în vedere că litigiul de bază a fost înregistrat pe rolul primei instanțe la 18 decembrie 2020, modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, sunt aplicabile în cauză.
Anterior acestei modificări, ca și în contextul vechiul C. proc. civ. s-a stabilit că acest caz de revizuire oferă un remediu doar în cazul încălcării efectului negativ al autorității de lucru judecat, înlăturând hotărârile pronunțate asupra unui litigiu deja soluționat irevocabil/definitiv de către instanțele judecătorești într-o cauză anterioară. În acest caz era necesară întrunirea triplei identități de obiect, părți, cauză.
Câtă vreme soluția prevăzută inițial de lege în cazul admiterii unei asemenea revizuiri era anularea celei de-a doua hotărâri pronunțate cu nesocotirea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, trebuia demonstrată existența triplei identități, inclusiv sub aspectul obiectului cererii.
Deși doctrina relevantă și jurisprudența constantă și îndelungată au recunoscut autoritatea de lucru judecat a considerentelor sub denumirea comună de "putere de lucru judecat" și în contextul vechilor coduri, aceasta va fi consacrată în mod expres doar prin art. 430-431 din noul C. proc. civ., cu prilejul reglementării unitare a instituției autorității de lucru judecat.
Ulterior, prin modificarea adusă art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. prin intermediul Legii nr. 310/2018 s-a recunoscut în mod expres extinderea acestui caz de revizuire și la situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, coroborat cu instituirea soluției subsecvente de trimitere a cauzei spre rejudecare în cazul admiterii unei revizuiri în acest caz și anulării hotărârii inițial pronunțate în al doilea dosar, pentru a permite soluționarea acestuia cu respectarea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârii din anteriorul litigiu. Pentru această ipoteză se au în vedere situațiile în care o chestiune litigioasă dintre părți a fost deja tranșată definitiv de instanțe de judecată într-o cauză anterioară conform art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., având autoritate de lucru judecat într-un litigiu ulterior dintre părți, chiar fără a avea același obiect, dar în care aceasta este relevantă soluționării cauzei. În acest caz, identitatea de părți între cele două litigii și existența unei chestiuni litigioase comune pot constitui premise suficiente pentru promovarea căii extraordinare de atac.
Or, instanța de control judiciar observă că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, așa cum a reținut și instanța de revizuire, că autoritatea de lucru judecat pretinsă a exista prin cererea de revizuire fusese invocată și în etapa anterioară a recursului și dezlegată în recursul respectiv prin decizia nr. 679 din 31 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020.
În acest sens, din verificarea considerentelor deciziei nr. 679/2022 reiese că, în legătură cu motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploiești s-a raportat în mod expres la dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., respectiv la încheierea din 17 martie 2021 a Tribunalului Buzău, la sentința nr. 4741/11.06.2018 pronunțată de Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, definitivă prin decizia nr. 5628 din 10 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, dar și la hotărârea Curții de Apel Ploiești nr. 8 din 13 februarie 2020 și încheierea din 13 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul nr. x/2019.
În aceste condiții, cum corect a reținut și instanța de revizuire, decizia nr. 679/2022 a valorificat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor la care s-a referit în mod repetat partea revizuentă, în condițiile în care Curtea de Apel Ploiești a verificat expres incidența autorității de lucru judecat în raport de alte litigii purtate între aceleași părți.
Prin cererea sa de revizuire, iar ulterior prin recursul formulat în dosarul de față, recurentul-revizuent s-a întemeiat în mod speculativ, dar greșit, pe o inadvertență terminologică identificată în considerentele deciziei Curții de Apel Ploiești, anume mențiunea «puterea de lucru judecat», deși atât din referirile judecătorilor la dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., respectiv din considerentele dezvoltate rezulta cu puterea evidenței că analiza privea exact aspectul litigios pretins de recurentul-reclamant, anume problema autorității de lucru judecat prin prisma efectelor sale specifice reieșite din dispozițiile noului C. proc. civ.
De asemenea, în mod eronat pretinde recurentul-revizuent că ar exista posibilitatea procedurală a reverificării dezlegărilor date în recurs în dosarul nr. x/2020 și prin intermediul revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri, astfel cum s-a formulat în dosarul nr. x/2022 înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.
Este corectă soluția primei instanțe în sensul inadmisibilității revizuirii în care se invocă o pretinsă contrarietate de hotărâri, în condițiile în care au fost examinate excepția autorității de lucru judecat și efectul pozitiv al lucrului judecat în cel de-al doilea dosar, anume de către Curtea de Apel Ploiești în recurs, întrucât, odată verificată această chestiune, calea revizuirii urmărește în realitate să supună unei alte instanțe discutarea acelorași aspecte cu privire la care o instanță anterioară s-a pronunțat deja, ceea ce ar conduce la o încălcare a autorității de lucru judecat a considerentelor reținute prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.
De asemenea, nu este admisibilă exercitarea simulată a unui recurs împotriva unei decizii definitive pronunțate în recurs, prin care partea nemulțumită de o hotărâre judecătorească încearcă de fapt să obțină desființarea acelei hotărâri, uzitând de mecanismul invocării unui motiv de revizuire pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.
Cum scopul revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acela de a înlătura din ordinea juridică o hotărâre pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când acestea sunt potrivnice, admisibilitatea unei asemenea cereri este condiționată de împrejurarea ca judecătorul cauzei care a pronunțat cea de-a doua hotărâre să fi omis să se pronunțe asupra autorității de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar, condiție care, așa cum s-a arătat, nu este îndeplinită în cauză.
Întrucât toate cerințele de admisibilitate a căii extraordinare de atac trebuie îndeplinite în mod cumulativ, absența uneia determină pronunțarea unei soluții de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulate de dl. A..
De altfel, cerința ca a doua instanță să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.
Cu alte cuvinte, instanței de revizuire nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care judecătorul s-a pronunțat în recurs cu privire la valorificarea autorității de lucru judecat.
În aceste condiții, nu poate fi primit nici motivul de casare/nelegalitate dezvoltat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este aplicabil atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.
Or, din moment ce revizuentul formulase o cerere de revizuire inadmisibilă, un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident, deoarece instanța de revizuire nu a procedat ea însăși la verificarea întrunirii cerințelor specifice autorității de lucru judecat, fie sub efect negativ, fie sub efect pozitiv, ci, observând considerentele deciziei atacate, a constatat că prin hotărârea atacată Curtea de Apel Ploiești analizase deja criticile dlui. A. în legătura cu problema autorității de lucru judecat.
În final, nu este pertinent nici motivul de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, un control sub aspectul cerințelor specifice efectului negativ sau efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu se circumscriu acestuia, iar, pe de altă parte, însuși controlul solicitat din nou de recurentul-revizuent prin cererea sa de revizuire este inadmisibil, deoarece aspectul pretins fusese verificat în conținutul deciziei nr. 679/2022, atacată în revizuire, după cum s-a arătat anterior.
Cât despre problema litigioasă ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată și al analizei instanței de fond, Înalta Curte arată că excedează verificării ce poate fi efectuată în cadrul căii de atac a recursului declarat împotriva unei soluții de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Față de cele arătate în precedent, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de casare/nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. prin prisma criticilor dezvoltate de recurentul-revizuent, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, inclusiv cererea accesorie a recurentului-revizuent de acordare a cheltuielilor de judecată, revenindu-i culpa procesuală pentru formularea recursului analizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1700 din 23 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.