ÎCCJ, Decizia nr. 119/2024

Ședința publică din data de 13 mai 2024

Asupra recursului;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 3884 din 13 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de suspendare a judecății formulată de revizuentă, ca neîntemeiată, s-a admis excepția tardivității, și, pe cale de consecință, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1814 din 23 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulată.

Împotriva deciziei civile nr. 3884 din 13 septembrie 2022, revizuenta A. a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, invocând incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ., recurenta-revizuentă solicită admiterea recursului, anularea deciziei atacate, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

Recurenta arată că interpretarea reglementării privind exercitarea căii de atac de la rămânerea definitivă a hotărârii atacate, care în cazul hotărârilor pronunțate în recurs coincide cu data pronunțării, are ca rezultat imposibilitatea exercitării revizuirii pentru contrarietate de hotărâri ori de câte ori, deși hotărârea supusă revizuirii încalcă prin considerentele sale efectul pozitiv al autorității lucrului judecat al altei hotărâri, această ultimă hotărâre este comunicată cu mai mult de o lună de la pronunțare. Aceasta deoarece motivul revizuirii care s-ar ivi numai din considerentele hotărârii nu se mai poate valorifica, fiind la discreția instanței să permită sau nu exercitarea unei căi legale de atac, prin modul în care pronunță și motivează hotărârea.

Învederează că, în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a luat în considerare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) cu privire la art. 6 alin. (11) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în special în apărarea principiului siguranței juridice, întruchipată prin necontravenirea celor statuate în cadrul unei hotărâri definitive anterioare printr-o nouă hotărâre și în chestiunea căilor de atac, care trebuie să fie efective și nu iluzorii, iar normele privind exercitarea lor trebuie interpretate în lumina caracteristicilor speciale ale cauzei.

Mai arată recurenta că, în conformitate cu practica CtEDO, exercitarea căilor de atac trebuie legată de momentul comunicării motivării hotărârii.

Astfel, în opinia recurentei, interpretarea și aplicarea textului de lege care prevede un termen, ce exclude de plano exercitarea căii de atac a revizuirii, motivat de faptul că hotărârea dată în ultimă instanță a rămas definitivă prin pronunțare, și motivul revizuirii nu devine aparent decât prin motivare este contrară prevederilor tratatului internațional cu privire la drepturile omului, care se aplică cu prioritate față de Constituție și de legea română, conform art. 20 din Constituția României.

Solicită suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea dosarului nr. x/2022 al Curții Constituționale, aflat în faza raportului preliminar.

Intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a depus întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Mai întâi, Înalta Curte va analiza cererea de suspendare a judecății cauzei, până la soluționarea dosarului nr. x/2022 al Curții Constituționale formulată de recurentă și excepția nulității recursului invocată de intimata Comisia specială de retrocedare prin întâmpinare.

II.1. În ceea ce privește cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2022 al Curții Constituționale a României, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest text de lege reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, ceea ce presupune o analiză din partea instanței asupra oportunității suspendării judecării cauzei.

În cauza de față, în raport de cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului aflat pe rolul Curții Constituționale în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluționării unei căi extraordinare de atac.

Este de observat că, în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate invocată în cursul soluționării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.

Abrogarea acestor dispoziții a fost însoțită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 și alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

În concluzie, apreciind că măsura suspendării soluționării recursului nu este oportună, iar în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunțate de instanța de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurentă.

II.2. În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, Înalta Curte urmează a o respinge.

Intimata susține că motivele de recurs invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile anterior enunțate sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Pornind de la aceste considerații teoretice, Completul de 5 judecători va respinge excepția nulității recursului reținând că cererea de recurs îndeplinește condițiile prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., iar criticile formulate privesc privesc încălcarea dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la termenul de promovare a cererii de revizuire, critici încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează situația în care prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

II.3. Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, printr-o categorie de critici invocate în susținerea recursului se susține greșita apreciere a instanței de revizuire cu privire la momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac.

În acest stadiu al analizei, Completul de 5 judecători reține că, deși recurenta a încadrat aceste argumente în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., cum aspectele semnalate vizează nereguli de ordin procedural, acestea vor fi examinate doar din perspectiva cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a cărui incidență nu se verifică în cauză, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. constituie motiv de casare încălcarea prin hotărâre a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare evocă prevederile art. 175 și art. 176 din C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178 din același act normativ referitoare la regimul juridic al nulității, ca și pe cele ale art. 179 din cod care vizează efectele acesteia. Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare.

Sub incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Completul de 5 judecători reține că recurenta-revizuentă a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 1814 din 23 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, deoarece aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile definitive cu nr. 279A din 2 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru cazul de revizuire invocat, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 1814 din 23 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 1814 din 23 martie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 23 martie 2021 și s-a împlinit la 23 aprilie 2021(vineri, zi lucrătoare).

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost transmisă pe mail la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la 2 iulie 2021 și înregistrată pe rolul acestei instanțe la 5 iulie 2021, conform dovezii de înregistrare aflate la dosarul nr. x/2021 al acestei instanțe.

Așa fiind, Completul de 5 judecători constată că cererea de revizuire pendinte a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care consideră că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care nu fac nicio distincție referitoare la considerentele hotărârilor. Astfel, în acord cu jurisprudența sa în materie, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 545/2022, a reținut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate. În acest context, Curtea Constituțională a arătat că prin art. 511 din C. proc. civ. s-au instituit termene diferite pentru formularea revizuirii, în funcție de motivele pe care se întemeiază cererea, stabilind și momentul de la care acestea încep să curgă. Astfel, în ceea ce privește termenul de revizuire în cazul prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv în cazul încălcării autorității de lucru judecat prin pronunțarea unei hotărâri contrare, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Înalta Curte observă că, ceea ce se invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiționată de însăși motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătorești și asupra incidenței autorității de lucru judecat.

Acest susțineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează recurentul.

Așa cum a statuat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 416/2022, Înalta Curte reține că faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății.

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 3884 din 13 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.