ÎCCJ, Decizia nr. 228/2024

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 3252 din 12 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023 s-a admis excepția tardivității invocată din oficiu și s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 5753 din 29 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat cale de atac, înregistrată la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent susține că în mod greșit instanța s-a pronunțat asupra excepției tardivității introducerii cererii de revizuire, neintrând pe fondul cauzei, în condițiile în care, cererea de revizuire cuprindea două motive prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cazuri în care, termenul de revizuire de o lună curge diferit. Astfel, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. l din C. proc. civ., termenul de o lună curge de la momentul comunicării hotărârii, astfel că cererea de revizuire este depusă în termen, chiar în ultima zi de recurs, respectiv 08 decembrie 2023, având în vedere că recurentul a primit hotărârea pronunțată de instanța de revizuire la 08 noiembrie 2023.

Intimații nu au depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care vizează situația în care, prin hotărârea pronunțată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, recurentul-revizuent a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a deciziei nr. 5753 din 29 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, întrucât aceasta ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 4573 din 23 septembrie 2020 prin care a fost menținută sentința civilă nr. 699 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 5753 din 29 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 5753 din 29 noiembrie 2022 din este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 29 noiembrie 2022 și s-a împlinit la 30 decembrie 2022, astfel cum s-a arătat mai sus.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost formulată la 6 decembrie 2023, conform datei adresei de poștă electronică de la dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 29 noiembrie 2022 și s-a împlinit la 30 decembrie 2022.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 6 decembrie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondate, alegațiile recurentului referitoare la faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea pronunțată în recurs.

Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul-revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și conținutul hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează recurenta.

Înalta Curte reține, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 416/2022, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 3252 din 12 iunie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.