ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5753/2022

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 11 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta DGRFP CRAIOVA, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. CRR-REG - 20643/12.06.2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin care a fost soluționată contestația formulată pe cale administrativă, și împotriva Deciziei DJCM 2232/16.03.2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - A.C.M. Craiova, prin care s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare pentru datoriile societății Lucrări Speciale în Construcții S.R.L., societate în faliment.

Primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 673 din data de 11 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Craiova și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova și a anulat decizia nr. CRR-REG 20643/12.06.2017 emisă de DGRFP CRAIOVA și decizia nr. DJCM 2232/16.03.2017 emisă de DGRFP - ACM Craiova.

Împotriva sentinței nr. 673 din data de 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în numele și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Craiova, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată și menținerea în totalitate a actelor administrative contestate.

Prin decizia nr. 5289 din data de 20 cotombrie 2020 Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Craiova în numele și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Craiova împotriva sentinței nr. 673 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Al doilea ciclu processual

Prin sentința civilă nr. 37/2021 din 17 februarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Craiova și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova și a anulat decizia nr. CRR-REG 20643/12.06.2017, emisă de DGRFP Craiova și decizia nr. DJCM 2232/16.03.2017, emisă de DGRFP - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj (Fostă Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova) a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului recurenta critică sentința civilă nr. 37/2021 din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), arătând că în mod eronat a apreciat instanța de fond că nu a fost dovedită reaua credință - elementul subiectiv pentru angajarea răspunderii solidare.

În ceea ce privește motivarea/dovedirea relei - credinte in neachitarea obligatiilor fiscale, instanța de fond reține incidenta în cauza a dispozitiilor art. 25, alin. (2), lit. d) Codul de procedură fiscală, acestea fiind singurele dispozitii de natura sa duca la dezlegarea cauzei, dar instanta de fond a facut o interpretare/aplicare eronata dispozitiilor legale, in sensul ca a adaugat la textul de lege conditii pe care legiuitorul nu a inteles sa le impuna la emiterea deciziei de angajare a raspunderii solidare si a omis sa faca aplicarea dispozitiilor art. 20, alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, in conformitate cu care: "reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și ai asociațiilor fară personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate în numele și din averea acestora".

De asemenea, instanta de fond a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 25, alin. (2), lit. d) Codul de procedură fiscală, in sensul ca interpretarea data de catre instanta de fond ar conduce la concluzia ca, desi intimatul - reclamant a fost asociat al societatii debitoare acest lucru nu ar fi produs niciu efect asupra activitatii societatii intrucat, in opinia instantei de judecata pretinsul dezinteres manifestat fata de situatia societatii comerciale, in raport cu obligatiile fata de bugetul de stat si neindeplinirea indatoririlor pe care legea si actul constitutiv le impun nu dovedesc reaua - credinta a intimatului - reclamant in nedeclararea sau neachitarea obligatiilor bugetare, desi, asa cum am aratat si dovedit, societatea debitoare a detinut sume importante in contul de disponibil, dupa cm rezulta din blanturile contabile depuse.

Desi textul de lege aplicabil in speta (art. 25, alin. (2), lit. d) din Codul de procedură fiscală), in conformitate cu care a fost antrenata raspunderea intimatului - reclamant cu societatea debitoare, prevede faptul ca raspund solidar administratorii sau orice alte persoane, care cu rea-credință au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, instanta de fond considera, fara temei, ca este exclusa reau - credinta motivat de faptul ca organul fiscal nu ar fi dovedit si motivat indeplinirea acestei conditii legale.

Decizia de nagajare a raspunderii solidare a carei anulare s-a dispus de catre instanta de fond este suficent motivata prin raportare la situatia de fapt, in conditiile in care:

- procesul-verbal de declarare a starii de insolvabilitate fara bunuri si venituri urmaribile nr. DJC-DEC 651/06.09.2016, emis in conformitate cu dizpozitiile OMFP nr. 585/2005, a fost comunicat debitorului si acesta nu a inteles sa il conteste,

- cea mai mare parte a obligatiilor fiscale rezulta din decizia de impunere nr. x/18.12.2015 (1.836.154 RON) si deciziile de calcul accesorii nr. 36058/19.01.2016, 3/16.04.2016 si 2429/16.08.2016,

- au fost aprovizionate bunuri si servicii de la furnizori care nu erau platitori de TVA, a fost inregistrata plata din catre asociat din contul CASA fara documente justificative, a dedus nelegal TVA si nu a declarat corect sumele de plata/de recuperat lunar la organul fiscal, aspecte ce sunt imputabile administratorului societatii debitoare.

Instanta de fond trebuia sa aiba in vedere imprejurarea ca atragerea raspunderii solidare in temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală intervine daca debitorul este declarat insolvabil in conditiile Codul de procedură fiscală sau insolvent, art. 25, alin. (3), textul de lege precizand ca debitorul se poate afla si in stare de insolventa, arată recurenta.

Debitoarea datora la data de 06.09.2016 suma de 2.057.076 RON din care debite în sumă de 1.836.154 RON reprezentând TVA, 108.652 RON impozit pe dividende persoane fizice, 36.132 RON ce provin din declaratiile si deconturile de TVA, 500 RON amenzi și accesorii calculate ca urmare a neachitării debitelor la scadență.

În conformitate cu prevederile art. 101 din Legea nr. 207 privind Codul de procedură fiscală, reprezentantul legal al societatii avea obligația de a declara impozitele, taxele și contribuțiile datorate bugetului general consolidat al statului.

Așa cum s-a aratat si dovedit la fond, diferentele suplimentare la profitul impozabil si TVA cu sumele aferente cheltuielilor considerate nedeductibile au rezultat ca urmare a disimularii realitatii, creandu-se aparenta existentei unor operatiuni care in realitate nu au existat si care au avut ca scop diminuarea obligatiilor de plata la bugetul de stat si furnizarea de avantaje fiscale pe intregul circuit astfel creat, prin inregistrarea nelegala de cheltuieli deductibile si TVA deductibil.

Nici in procedura prealabila, nici la instanta de fond nu au fost prezentate dovezi din care sa rezulte faptul ca au existat motive intemeiate care au condus la la intocmirea incorecta a documentelor fiscale asa cum a retinut inspectia fiscal, susține recurenta.

De asemenea, lipsa documentelor justificative care sa ateste faptul ca administratorul societatii debitoare a ridicat sume de bani in scopul achizitionarii de bunuri si servicii in vederea obtinerii de venituri impozabile, constituie o dovada in plus a relei credinte a reclamantului, considerentele retinute de catre instata de fond cu privire la faptul ca institutia noastra nu ar fi dovedit implicarea reclamantului in ajungerea societatii in stare de insolvabilitater, deci reaua credinta a reclamantului, bazandu-se pe o interpretare eronata a normelor de drept material.

Prin urmare, contrar celor retinute de catre instanta de fond, intimatul - reclamant se face răspunzător de faptul că a încălcat prevederile art. 101 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd obligația de a declara la organul fiscal impozitele taxele și contribuțiile datorate bugetului general consolidat al statului.

Anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, în conformitate cu prevederile art. 56, art. 9, alin. (1), art. 10, art. 46, alin. (2), lit. j) din Legea 207/2015 cu modificările ulterioare, organul fiscal a asigurat reprezentantului legal dreptul de a fi ascultat cu privire la cauzele care au generat situația de fapt fiscală a societății debitoare.

Reprezentantul legal al Lucrari Speciale in Constructii S.R.L., dl. A. a fost invitat să se prezinte la sediul Administratiei pentru Contribuabili Mijlocii Craiova prin notificarea nr. DJG-DEC 874/15.11.2017 comunicată în vederea întocmirii deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Intimatul - reclamant s-a folosit de dreptul conferit de legea fiscală de a fi audiat înainte de emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, de a consulta documentația aflată la dosarul de angajare a răspunderii solidare, de a formula obiecțiuni sau a face precizări și/sau de a prezenta date și înscrisuri considerate utile în apărarea sa, în procesul-verbal de audiere intocmit specificându-se faptul că nu a avut cunoștința niciodată de aprovizionarea materialelor și nu înțelege nimic din toate problemele în crae a fost implicat neavand nicio legătura cu aceste fapte ilicite.

Atragerea răspunderii în solidar cu societatea debitoare a administratorului B. pentru suma de 2.057.076 RON este justificată în condițiile în care cu rea credință nu au dispus plata creanțelor fiscale, faptă ce încalcă dispozițiile art. 20, alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stipulează că:

"Reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și reprezentanții desemnați ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile ce revin potrivit legislației fiscale persoanelor sau entităților reprezentate. Acești reprezentanți îndeplinesc obligațiile fiscale de plată ale persoanelor sau entităților reprezentate din acele mijloace pe care le administrează, ascunderea bunurilor societății și starea de insolvabilitate a debitorului.".

Consideră recurenta că in mod gresit instanta de fond nu a facut aplicarea acestor dispozitii legale anterior citate.

Din cele menționate anterior, se reține că există un raport de cauzalitate, între neachitarea la scadență și prejudiciul produs creditorului, fiind întemeiată motivația emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare conform prevederilor art. 25, alin. (2), lit. c) și d) și art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, există un prejudiciu adus bugetului de stat care constă în imposibilitatea recuperării creanțelor fiscale scadente având în vedere starea de insolvabilitate a debitorului, definită conform prevederilor art. 176 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare (preluat de art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările și completările ulterioare) ca fiind acea situație în care patrimoniul debitorului (ansamblul bunurilor/veniturilor urmăribile din societate) are o valoare mai mică decât obligațiile fiscale datorate, ori care nu are bunuri/venituri urmăribile.

Prejudiciul cauzat societății și bugetului general consolidat al statului rezultă din neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor fiscale în numele și din averea persoanei juridice, în perioada mandatului de administrator al societății, existând un raport de cauzalitate dintre prejudiciul adus societății și implicit bugetului general consolidat al statului.

Din inscrisurile existente la dosarul fiscal, depuse si la dosarul cauzei, rezulta reaua-credinta a reprezentantului societății debitoare întrucât, prin acțiunile derulate, comportamentul fiscal și dezinteresul manifestat față de situația societății comerciale în raport cu obligațiile fata de organul fiscal, nu și-a îndeplinit îndatoririle pe care legea și actul constitutiv le impun.

Conform art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele prevăzute de lege și sunt solidar răspunzători cu societatea pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și prin raportare la întreg probatoriul administrat și la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului, reține că recursul de față este fondat, pentru considerentele în continuare expuse.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., preliminar, Înalta Curte reține că, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr 2232/16.03.2017 emisă de DGRFP Craiova - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., în calitate de asociat al S.C. Lucrări Speciale în Construcții S.R.L., în vederea realizării creanțelor fiscale datorate de societate în sumă de 2.057.076 RON.

Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă în baza prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/06.09.2016, întocmit de DGRFP Craiova - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, debitoarea S.C. Lucrări Speciale în Construcții S.R.L. a fost declarată insolvabilă cu venituri/bunuri urmăribile cu o valoare însumată estimată, conform documentelor contabile, de 1.005.700 RON.

Prin Decizia nr. CRR-REG- 20643/12.06.2017 emisă de DGRFP Craiova s-a reținut, prin raportare la actele existente si prevederile legale incidente, că este neîntemeiată contestația formulată de A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.03.2017.

Reclamantul a susținut în contestația formulată pe calea administrativă și susține și în acțiunea introductivă inadmisibilitatea antrenării răspunderii sale solidare în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală, atât timp cât societatea se află în procedura insolvenței, deschisă în temeiul dispozițiilor Legii 85/2014, iar pe fond neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea 207/2015 pentru angajarea răspunderii sale solidare.

Potrivit Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.03.2017, obligațiile fiscale în suma de 2.057.076 RON, pentru realizarea cărora s-a decis angajarea răspunderii solidare, se compun din 1.233.101 RON debite, venituri din amenzi 500 RON și accesorii 823.475. Suma reprezentând debit a fost stabilită în urma inspecției fiscale desfășurate la S.C. Lucrări Speciale în Construcții S.R.L., în acest sens fiind întocmit Raportul de Inspecție Fiscală și emisă Decizia de impunere de către organele fiscale competente.

Instanța de fond a constatat nulitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantului pentru "prezentarea unor împrejurări cu caracter general, dublate de descrierea unei fapte în privința căreia chiar organele fiscale menționează că este imputabilă celuilalt asociat, cu ignorarea împrejurării precizate în mod expres în cuprinsul deciziei contestate privind încetarea calității de asociat a reclamantului la data de 23.11.2015, nu este de natură a reliefa întrunirea condiției relei credințe în legătură cu nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale la scadență.".

A mai reținut instanța de fond că "În absența indicării unor împrejurări concrete de natură a reliefa intenția evidentă a reclamantului în neachitarea obligațiilor fiscale datorate, a unei evidențe a acestor obligații devenite scadente în intervalul 01.01.2010-23.11.2015, nu se poate susține că reclamantul ar fi acționat în sensul încălcării obligațiilor legale, neachitând datorii care, așa cum se arată în decizia contestată au fost stabilite printr-un raport de inspecție fiscală emis la data de 18.12.2015, ulterior încetării calității sale de asociat.", ignorând însă împrejurarea că organul fiscal a constatat retroactiv toate elementele privind antrenarea răspunderii solidare a reclamantului.

Din cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.03.2017 reiese în mod clar că impozitele și taxele datorate bugetului general consolidate supuse controlului sunt: impozit pe profit pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2014, impozit pe valoare adăugată pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2014, impozit pe venituri din dividente distribuite persoanelor fizice 01.01.2011 - 31.05.2016. deci, controlul organelor fiscal a vizat în mod evident perioade anterioare datei de 23.11.2015, data la care unul dintre asociați, respectiv intimatul reclamant A. a cedat părțile sociale celuilalt asociat care devine unic asociat și administrator al societății prin rezoluția nr. 8970/24.11.2015 a Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Se mai reține că prin procesul-verbal de insolvabilitate nr. x/06.09.2016 s-a constatat starea de insolvabilitate cu bunuri și venituri urmăribile a debitorului în baza prevederilor art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal.

Or, este evident faptul că reprezentanții legali ai societății nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de recurs reține că, în esență, prima instanță a precizat că dispozițiile art. 25 Codul de procedură fiscală nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului, ci dimpotrivă, impune probarea relei-credințe, existența acesteia constituind una dintre cele două condiții prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte arată că potrivit alin. (2) al art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta:

- lit. c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

- lit. d) - administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.03.2017a fost emisă având în vedere calitatea reclamantului A. în societatea Lucrări Speciale în Construcții S.R.L., respectiv cea de administrator al societății, debitor declarat insolvabil de organele fiscale prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/06.09.2016 emis de aceeași unitate fiscală, în considerarea dispozițiilor legale anterior evocate.

Decizia a fost motivată prin aceea că, pentru activitatea desfășurată, debitorul S.C. Lucrări Speciale în Construcții S.R.L. datorează la bugetul general consolidat obligații fiscale în cuantum de 2.057.076 RON, reprezentând TVA și accesorii, neachitate în termen.

Raportat la aspectele factuale ale speței dedusă judecății, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală, în temeiul cărora a fost angajată răspunderea solidară a reclamantului, în mod eronat reținându-se neîndeplinirea condițiilor legale pentru angajarea răspunderii solidare a acestuia.

În cazul de față, din prevederile legale mai sus menționate, rezultă că pentru a se putea atrage răspunderea solidară a administratorului trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele două condiții, și anume: debitorul să fie declarat insolvabil, constatare care se face de către organul fiscal competent, în condițiile art. 265 Codul de procedură fiscală și reținerea relei credințe a persoanei în privința căreia s-a atras răspunderea, care a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, în cazul prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Astfel, reaua-credință reprezintă condiția sine qua non pentru atragerea răspunderii solidare, atât a asociatului, cât și a administratorului.

Dacă în privința îndeplinirii primei condiții, cea referitoare la declararea debitorului ca insolvabil, în cauză nu există divergențe de opinie între părți, existența acesteia fiind deplin dovedită de procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/06.09.2016, în privința celei de-a doua condiții, indispensabilă pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului debitorului insolvabil, fiind vorba de o apreciere prin excelență subiectivă a organelor fiscale, revine instanței de judecată stabilirea existenței sau inexistenței acesteia.

Prin raportare la contextul faptic al cauzei, Înalta Curte menționează că în speță este vorba, așadar, pe de o parte, despre pasivitatea administratorului debitorului insolvabil, constând în inacțiuni reprezentate de împrejurarea că nu a declarat și/sau achitat obligațiile fiscale la scadență.

Tinând seama de aceste aspecte, instanța de recurs precizează că potrivit prevederilor legale regăsite în cuprinsul Legii nr. 31/1990 republicată, printre obligațiile administratorilor se numără și cele referitoare la îndeplinirea tuturor îndatoririlor prestabilite de prevederile legislative.

Tot în sarcina administratorului se regăsește, conform legii societăților comerciale, respectiv art. 73 și obligația de a răspunde solidar față de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun.

Faptul că intimatul-reclamant are calitatea de asociat și administrator al societății declarată insolvabilă, conform datelor rezultate din evidențele ONRC, precum și faptul că organul de inspecție fiscal a stabilit diferențe suplimentare la profitul impozabil și TVA cu sumele afernte cheltuielilor considerate nedeductibile (raport de inspecție fiscală filele x), conduce la concluzia că în mod corect s-a statuat de organele fiscale că intimatul-reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile legale anterior menționate.

În concluzie, în mod corect s-a angajat răspunderea solidară a acestuia prin decizia contestată, reaua sa credință rezultând din pasivitatea față de obligația de stingere a obligațiilor fiscale.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond prin sentința atacată, Înalta Curte apreciază că realitatea evenimențială rezultată pe baza probelor administrate în cauză, conduce la concluzia că sunt îndeplinite toate condițiile legale prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, pentru angajarea răspunderii solidare a intimatului-reclamant, fiind dovedite atât faptul existenței obligațiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, cât și reaua credință a administratorului/asociatului, a cărui atitudine omisivă a fost determinantă de neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Atitudinea administratorului nu poate fi calificată decât ca având la bază reaua-credință a acestuia, fiind inexplicabile, prin prisma atribuțiilor legale prevăzute de lege în sarcina sa, atât ignoranța cât și pasivitatea de care acesta a dat dovadă în relația cu organele fiscale, contrar principiilor statuate de Codul de procedură fiscală, în cuprinsul art. 10 și 12, referitoare la obligația de cooperare și bună credință.

Abordarea intimatului-reclamant nu se circumscrie sferei elementelor caracteristice noțiunii sau conceptului bunei credințe, care, în cea mai largă definire, are în vedere o convingere intimă a unei persoane că ceea ce face este bine, conform legii.

Contrar caracteristicilor relei-credințe, elementele bunei-credințe (bona fide) sunt reprezentate de valorile juridice corespunzătoare valorilor morale ale onestității, elemente care reprezintă o consecință a transferării unui grup de fapte psihologice (loialitatea, prudența, ordinea și temperanța) în sfera dreptului.

Având în vedere pasivitatea reclamantului, contrară tuturor acestor elemente, prin raportare la îndatorirea administratorului de "a face" pentru a respecta și îndeplini obligațiile stabilite de lege, Înalta Curte reține că acesta nu a manifestat diligența unei persoane/administrator de bună credință, în sfera și accepțiunea Codului de procedură fiscală inacțiunea acestuia neputând fi calificată decât ca fiind rezultatul relei sale credințe.

Așadar, atragerea răspunderii solidare a administratorului/asociatului debitorului insolvabil, în accepțiunea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 207/2015, nu este circumstanțiată sau condiționată, cum greșit a apreciat judecătorul fondului, de existența unei legături de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvabilitate și nici de eventualul management defectuos practicat de către administrator, iar reaua credință nu trebuie apreciată doar în raport de eventuale acțiuni, ci trebuie avute în vedere și inacțiunile, contextualizate conform celor mai sus reținute, adică starea de pasivitate, în lipsa oricăror dovezi care să probeze diligențele administratorului/asociatului în vederea îndeplinirii îndatoririlor sale legale.

Așa fiind, Înalta Curte are în vedere că intimatul-reclamant se face vinovat de neachitarea, la scadență, a obligațiilor fiscale ale societății debitoare și reține că faptele acestuia, exercitate în timpul mandatului de administrator, coroborat cu statutul său de asociat, constând în lipsa acțiunilor și deciziilor de achitare, s-au concretizat în acumularea de debite restante datorate bugetului general consolidat al statului.

Un ultim aspect care se impune a fi clarificat, este cel potrivit căruia a fost eronat apreciat de către judecătorul fondului că societatea a fost administrată, în fapt, de numitul B., căruia i-au fost cedate părțile sociale, astfel că lipsa sa de implicare în activitatea societății nu poate fi caracterizată ca fiind animată de rea-credință, în accepțiunea legii.

Aceste împrejurări însă nu sunt de natură să înlăture atribuțiile și responsabilitățile reclamantului în calitatea sa de administrator, astfel încât pentru creanțele fiscale aferente operațiunilor desfășurate de societate în perioada 2010-2016 acesta este ținut să răspundă solidar pentru obligațiile de plată restante ale societății debitoare declarate insolvabile.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere cele anterior expuse, constatând că actele administrativ fiscale atacate sunt legale, precum și faptul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 25 din Legea nr. 207/2015, fapt care atrage incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va proceda la admiterea recursului declarat de pârâte, cu consecința casării hotărârii atacate și, rejudecând procesul în fond, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj (Fostă Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova) împotriva sentinței civile nr. 37/2021 din 17 februarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.