ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2506/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și debitoarea B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. a solicitat instanței:

- anularea deciziei CRR REG 9120/21.05.2020 prin care a fost respinsă contestația prealabilă;

- anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare DJ 331084/03.03.2020.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 187 din 23 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și debitoarea B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. S-a anulat decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020 emisă de AJFP DOLJ și decizia de soluționare a plângerii prealabile nr. CRR REG 9120/21.05.2020.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, dată cu interpretarea eronată și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d), alin. (2^1), art. 46 alin. (2), art. 281 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015, art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 5 pct. 4, art. 56 alin. (1) lit. d), art. 87 alin. (1) lit. a), art. 102 alin. (6), art. 141 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, art. 205 C. proc. civ.

În opinia sa, contrar susținerilor instanței de fond, decizia de angajare a răspunderii solidare, răspunde exigențelor art. 46 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, cuprinzând atât datele factuale cât și temeiurile juridice avute în vedere la adoptarea actului administrativ și permițând, atât destinatarului actului să verifice dacă acesta este corect fundamentat, cât și instanței de judecată să exercite controlul de legalitate a acestuia.

Decizia contestată prezintă în mod neechivoc temeiul pentru care s-a angajat răspunderea solidară a reclamantei - art. 25 alin. (2) lit. d) si alin. (2

^

1) din Legea nr. 207/2015, iar împrejurările de fapt prezentate în cuprinsul considerentelor, legate de dezinteresul reclamantului privind achitarea obligațiilor fiscale, de evitarea îndeplinirii obligației legale de plată a obligațiilor fiscale, obligații care prin neplată s-au adunat în timp, de gestionarea patrimoniului, justifică tocmai întrunirea condițiilor legale reglementate de textele legale care vizează reaua-credință a reprezentantului societății debitoare în achitarea obligațiilor fiscale.

Totodată, a arătat că obiectul prezentei cauze îl reprezintă atât decizia de angajare a răspunderii solidare, cât și decizia privind soluționarea plângerii prealabile, instanța de fond analizând nelegal doar aspectul motivării deciziei de angajare a răspunderii solidare, în raport de care nelegal a pronunțat soluția de admitere a acțiunii și de anulare a ambelor acte contestate.

Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Reiese din aceste dispoziții legale, că atunci când procedura administrativă a fost finalizată printr-o decizie prin care a fost soluționat fondul contestației, acțiunea în justiție se îndreaptă împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative, instanța de contencios administrativ fiind învestită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal în măsura în care autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său.

Actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, nu sunt acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată și, ca urmare, decizia pronunțată de organul fiscal în soluționarea contestației, fiind dată în cadrul unei proceduri administrative prealabile și nu în cadrul unei jurisdicții speciale administrative, este susceptibilă de a fi atacată la instanța de judecată și de a fi analizată de către aceasta.

Totodată, instanța de fond greșit și vădit nelegal nu a reținut explicațiile din întâmpinare asupra perioadei de faliment a societății comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 205 C. proc. civ.

Nefondată este și susținerea instanței de fond referitoare la faptul că în perioada de reorganizare a societății, reclamantul nu a mai avut drept de administrare pentru a i se reține un comportament direct în exercitarea de atribuții. În acest sens, a arătat că reclamantul deține calitatea de asociat unic, administrator special, iar până la data de 05.11.2019, data intrării în procedura de faliment, a avut calitatea de administrator al debitoarei B. S.R.L. .

Cu referire la fondul dedus judecății, în situația în care instanța de control judiciar va analiza cauza în rejudecare, recurenta-pârâtă a reiterat amplu situația de fapt, arătând, în esență, că sustragerea de la plata obligațiilor fiscale semnifică sustragerea de la îndeplinirea obligației legale de plată a obligațiilor fiscale, evitarea plății obligațiilor fiscale, faptă ce este dovedită în speță, întrucat s-a menținut în funcțiune o societate în pierdere, care a generat în mod continuu obligații de plată restante, neachitând obligațiile bugetare curente, deși îi revenea această obligație, aspect ce nu previziona o redresare sau vreun rezultat pozitiv în ceea ce privește plata obligațiilor către bugetul de stat și al cărei rezultat negativ pentru societate și pentru bugetul de stat nu putea să nu fie prevăzut de către petent în calitate de administrator, administrator special și asociat unic al debitoarei. În opinia sa, reclamantul a acționat cu rea-credință prin omisiunea, inacțiunea, neîndeplinirea activităților ori neluarea măsurilor necesare, atunci când, potrivit legii, acestea trebuiau luate. În concret, neplata obligațiilor aflate la scadență reprezintă o dovadă a relei-credințe.

A considerat nefondate susținerile reclamantului cu privire la faptul că acesta nu se consideră răspunzător, întrucât din momentul confirmării planului de reorganizare, în ceea ce privește plățile, nu s-a făcut altceva decât să se respecte ordinea impusă de actul normativ special. În acest sens, a arătat că cea mai mare parte a obligațiilor fiscale s-au născut în perioada reorganizării judiciare, prin continuarea activității debitoarei, debitele provenind din declarațiile depuse de aceasta. Prin continuarea activității comerciale după apariția stării de insolvență, debitoarea aflată în stare de insolvență nu a făcut altceva decât să își mărească cuantumul datoriilor, având șanse din ce în ce mai mici de a le mai plăti. Termenele de plată din planul de reorganizare nu au fost respectate, iar debitele curente nu au fost achitate, acumulându-se astfel la bugetul general consolidat obligații în suma de 9.033.783 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței nr. 187/23.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020, într-o prima teză reținerea cauzei, rejudecarea acesteia pe fond și respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată, iar într-o teză subsidiară, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 5 mai 2022, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin decizia nr. DJ 331084/03.03.2020 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj s-a dispus angajarea răspunderii solidare a intimatului-reclamant A., în condițiile art. 25 alin. (2) lit. d) și alin. (2^1), precum și art. 26 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, deoarece în perioada exercitării mandatului, reprezentantul legal al societății nu și-a îndeplinit obligația de a achita la scadență obligațiile fiscale.

Prin decizia nr. CRR REG 9120/21.05.2020 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de A. împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj.

Reclamantul a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu anularea deciziei CRR REG 9120/21.05.2020 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova prin care s-a respins contestația prealabilă și anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020 a Administrației Județeane a Finanțelor Publice Dolj.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit întemeiate criticile de nelegalitate formulate de reclamant cu privire la nemotivarea actului administrativ și a dispus admiterea acțiunii, anulând decizia de atragere a răspunderii solidare, precum și, pe cale de consecință, decizia emisă în soluționarea contestației administrative.

Instanța de control judiciar își însușește soluția primei instanțe, apreciind că a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj.

În concret, s-a criticat faptul că instanța de fond a analizat doar aspectul motivării deciziei de angajare a răspunderii solidare, în raport de care nelegal a pronunțat soluția de admitere a acțiunii și de anulare a ambelor acte contestate.

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată se desprinde, în mod neechivoc, aspectul învestirii instanței de judecată cu un control de legalitate al deciziei CRR REG 9120/21.05.2020 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova prin care s-a respins contestația prealabilă și al deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020 a Administrației Județeane a Finanțelor Publice Dolj.

Totodată, se reține că prin Decizia de soluționare a contestației nr. CRR REG 9120/21.05.2020 sunt menținute argumentele ce au stat la baza emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020, iar criticile de nelegalitate aduse de reclamant în combaterea legalității celor două acte administrativ fiscale sunt, în esență, similare.

Având în vedere că decizia de antrenare a răspunderii solidare este actul administrativ fiscal care produce efecte juridice, de sine stătător, în mod corect prima instanță a analizat legalitatea acesteia, și constatând neîndeplinită condiția privind motivarea actului administrativ, a dispus anularea sa și, pe cale de consecință, anularea deciziei de soluționare a plângerii prealabile.

În ceea ce privește motivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, Înalta Curte constată că prima instanță, în mod corect, a reținut că exprimarea organului fiscal este una generală, fără a indica în concret care sunt elementele de fapt pe care își întemeiază aplicarea textelor de lege legate de antrenarea răspunderii solidare.

Cu alte cuvinte, în decizia de sancționare nu s-a indicat în ce constau faptele culpabile ale reclamantului pentru a deveni incidente dispozițiile art. 25 alin. (2), lit. d) și art. 25 alin. (2

^

1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul fiscal limitându-se la afirmații generale precum:

"Neexercitarea îndatoririlor legale dovedesc vinovăția numitului A., neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această măsură trebuia îndeplinită, potrivit legii, constituie faptă de nerespectare a dispozițiilor legale, aceste dispoziții obligând reprezentantul legal, administratorul împuternicit al persoanei juridice, să acționeze în sensul îndeplinirii obligațiilor declarative și de plată pentru persoana juridică pe care o reprezintă."

"Persoana care se face vinovată de neîndeplinirea obligațiilor declarative/de plată aste administratorul societății."

"Nerespectarea planului de reorganizare și neplata obligațiilor curente în această perioadă de reorganizare, susține faptul că administratorul societății a urmărit beneficiul adus de necalculul accesoriilor în această perioadă."

"Prin neplata obligațiilor fiscale datorate de B. S.R.L., la scadență și prin faptul că nu s-au asigurat mijloacele bănești necesare efectuării plăților către bugetul general consolidat, în contul obligațiilor fiscale datorate, dnul A. în calitate de administrator al societății, dar și de reprezentant legal al acestui contribuabil se face răspunzător că a încălcat prevederile art. 20 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală."

Instanța de control judiciar amintește că răspunderea solidară reglementată de dispozițiile procedurii fiscale are natura unei răspunderi civile delictuale însă legiuitorul a prevăzut și condiții speciale pentru antrenarea acesteia. Astfel, pentru a se atrage răspunderea solidară în condițiile codului de procedură fiscală, sunt necesare dovezi concludente în vederea demonstrării relei-credințe a persoanei căreia i se atrage acest gen de răspundere. Nicidecum nu se poate constata că simpla deținere a calității de administrator al societății insolvabile ar conduce, în mod automat, la o prezumție de rea-credință.

De asemenea, doar faptul că nu au fost achitate la scadență obligațiile fiscale ale societății reprezintă o prezumție simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condițiilor arătate anterior privind răspunderea delictuală a administratorului iar, în ipoteza susținută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăți, odată cu constatarea datoriilor societății prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăși voinței legiuitorului care a reglementat condițiile specifice, de excepție, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei.

Recurenta-pârâtă a precizat că este nefondată și susținerea instanței de fond referitoare la faptul că "în perioada de reorganizare a societății, reclamantul nu a mai avut drept de administrare pentru a i se reține un comportament direct în exercitarea de atribuții." În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că reclamantul deține calitatea de asociat unic, administrator special, iar până la data de 05.11.2019, data intrării în procedura de faliment, a avut calitatea de administrator al debitoarei B. S.R.L. .

Chiar dacă este corect argumentul recurentei-pârâte, acesta nu este de natură să ducă la nelegalitatea sentinței atacate, deoarece, în mod corect, prima instanță a reținut că în decizia de angajare a răspunderii solidare nu s-a indicat, în concret, în ce constau faptele culpabile ale reclamantului, reținându-se o motivare insuficientă a actului administrativ fiscal atacat.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj împotriva sentinței nr. 187 din 23 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.