ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3335/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 25 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Craiova și S.C. B. S.R.L., prin lichidatorul judiciar C., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. CRR_REG - 27886/02.08.2017 prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare, solicitând admiterea contestației și anularea Deciziei DJG - DEJ 4697-3/15.05.2017, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 281 din 13 octombrie 2021 Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs recurentul-reclamant A. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra faptului că în cadrul contestație a susținut încălcarea dispozițiilor art. 180 din legea 207/2015 care prevede că "(1) Pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a debitorului în registrul comerțului, începând cu această dată nu se mai datorează și nu se calculează dobânzi și penalități de întârziere.

Deși Legea insolvenței prevede în mod expres (art. 80 din Legea nr. 85/2014) că sunt sistate accesoriile, prin decizia contestata organul fiscal le calculează, inclusiv după întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanțelor.

Invocă nulitatea deciziei de antrenare solidară având în vedere aplicarea accesoriilor după deschiderea procedurii insolventei, titlul executoriu astfel creat având înscrisă o sumă care încalcă prevederile legale.

La data dizolvării AJFP își precizează creanța la valoarea de 1.120.087 RON iar la data întocmirii Deciziei de atragere a răspunderii sale solidare în 11.05.2017 își precizează pretențiile la valoarea de 1.980.184 RON, iar persoane fizică este lipsită de apărare la întocmirea acestor acte în care nu se analizează în ansamblu nici dispozițiile aceleași legi.

Pe fondul cauzei, arătă că sentința este nefondată pornind de la următoarele considerente:

La 17.09.2013, societatea a intrat în procedura de insolventa în baza legii 85/2014, la cererea reprezentantului societății care a constatat ca starea economică obligă la deschiderea procedurii, altfel administratorul fiind pasibil de pedeapsă.

La data de 12.05.2015 a fost confirmat planul de reorganizare al societății, prin sentința 580 în dosarul x/2013, plan care a fost aprobat inclusiv de către creditorul AJFP Dolj.

Se poate observa că în toată această perioadă, de la constatarea stării de insolvență, în luna septembrie 2013, pană la data deschiderii procedurii de faliment prin sentința 724/22.11.2016, timp de 3 ani, s-a încercat ieșirea din insolvență și achitarea datoriilor societății.

În cadrul Deciziei de angajare a răspunderii personale, organul fiscal precizează că prin decizia 89315/06.12.2011 s-a aprobat eșalonarea la plată a obligațiilor fiscal.

Societatea a solicitat și i-a și fost admis un plan de reorganizare, pe care 1-a respectat, și a plătit către AJFP Dolj creanțele aprobate prin plan, dovadă fiind Rapoartele trimestriale întocmite la acel moment de către administratorul judiciar.

Mai mult decât atât, instanța nu a făcut nici o trimitere la faptul că societatea avea bunuri care au fost valorificate de către lichidator ulterior intrării în insolvență, și acestea fiind garanția AJFP, sumele obținute au fost distribuite prioritar către acest creditor, după achitarea cheltuielilor de procedură.

Un alt aspect important pe care l-a susținut în cadrul contestației este că sumele care au stat la baza emiterii Deciziilor de angajare a răspunderii personale provin din deciziile de impunere x din 25.11.2016 si x/25.11.2016. decizii emise în urma unui control efectuat după data deschiderii procedurii de faliment.

Astfel, aceste debite au luat naștere în anul 2016, când societatea a intrat în faliment și a fost efectuat un control de fond, iar în decizia de angajare a răspunderii au fost preluate de altfel părți din acel RIF, și nu fapte care să denote reaua credință.

Rezultă din acest înscris, că debitele din decizia de angajare a răspunderii a luat naștere în anul 2016, cu ocazia controlului fiscal.

Anterior controlului societatea avea debite restante de 136.055 RON, sumă cu care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar și definitiv al creanțelor.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, anularea deciziilor atacate, respectiv a Deciziei CRR REG -27886/02.08.2017 emisă de DGRFP Craiova și a Deciziei de angajare a răspunderii DJG - DEJ 4697-3/15.05.2017 emisă de AJFP Dolj .

Intimata-pârâtă Direcția Generată Regionala a Finanțelor Publice Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia CCR REG 27886/02.08.2017 emisă de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, în baza art. 25 alin. (2) d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantului A. cu debitoarea S.C. B. S.R.L. în limita sumei de 1.980.184 RON.

Înalta Curte reține că prin decizia contestată angajarea răspunderii reclamantului în solidar cu societatea s-a dispus în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 "(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:...d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;".

Așadar, prin actul administrativ - fiscal s-a reținut în sarcina reclamantului ca în calitate de administrator nu a declarat și nu a achitat la scadența obligații fiscale ale societății declarată insolvabilă, ceea ce a determinat acumularea de obligații de plată restante.

Instanța de fond în mod greșit a constatat că, sunt îndeplinite cerințele de la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, iar organele fiscale au identificat probe care susțin vinovăția reclamantului sub forma relei-credințe, prin omisiunea de a declara la scadenta și achita la scadență obligațiile fiscale ale societății conform declarațiilor voluntare depuse la organul fiscal.

Referitor la existența relei-credințe a reclamantului, Înalta Curte a hotărât că pentru atragerea răspunderii solidare a administratorilor și asociaților pentru obligațiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea acesteia, precum si reaua-credința a persoanei obligate solidar .

Astfel, Codul de procedura fiscală nu impune de plano emiterea deciziei de atragerea răspunderii solidare pe numele tuturor administratorilor si asociaților unei societăți debitoare, ci doar pe numele acelor administratori ori asociați care sunt vizați de norma legală, pentru care organul fiscal trebuie sa dețină dovezi și argumente ca le sunt incidente dispozițiile legate respective.

In cazul recurentului-reclamant instanța de fond nu a avut în vedere mai multe aspecte, astfel:

- In perioada 2011 - 2013 i-a fost aprobată eșalonarea la plată a datoriilor, chiar de către AJFP Dolj.

- În anul 2013 recurentul-reclamant a solicitat deschiderea procedurii de insolvență.

- Între 2015-2016 s-a aflat în derulare Planul de reorganizare aprobat tot de către AJFP Dolj și confirmat de către instanță, și în cadrul căruia au fost întocmite rapoarte trimestriale care au cuprins plățile efectuate către creditorul AJFP Dolj.

În cadrul procedurii de insolvență au fost valorificate bunurile societății, iar sumele recuperate au fost distribuite conform legii către creditorul garantat, AJFP Dolj.

Debitele din Decizia de angajare a răspunderii solidare au luat naștere în anul 2016, în urma unui control fiscal pentru perioada 2010-2016

La data deschiderii procedurii de insolvență AJFP Dolj a solicitat înscrierea la masa credală cu suma totala de 136.055 RON.

Societatea avea bunuri care au fost valorificate de către lichidator ulterior intrării în insolvență, și acestea fiind garanția AJFP, sumele obținute au fost distribuite prioritar către acest creditor, după achitarea cheltuielilor de procedură.

Un alt aspect important sumele care au stat la baza emiterii Deciziilor de angajare a răspunderii personale provin din deciziile de impunere x din 25.11.2016 si x/25.11.2016, decizii emise în urma unui control efectuat după data deschiderii procedurii de faliment.

Anterior controlului societatea avea debite restante de 136.055 RON, sumă cu care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar și definitiv al creanțelor.

Organul fiscal s-a rezumat să precizeze faptul că suma provine din Decizii de impunere ce nu au fost contestate, fără a evidenția, în concret, cuantumul obligației fiscale rezultat ca urmare a unei presupuse fapte a reclamantului.

Condiția premisă care se impunea a fi dovedită de organul fiscal era aceea că societatea a avut disponibilități bănești sau alt fel de resurse cu care ar fi putut achita obligațiile fiscale scadente, dar reclamantul le-a dat o altă destinație, cu scopul de a eluda plata obligațiilor fiscale.

Or, din cuprinsul deciziei contestate nu reiese că au fost evidențiate astfel de fapte ori legătura existentă între presupuse fapte ale reclamantului și suma obligațiilor fiscale datorate de societatea debitoare.

În concluzie, pentru angajarea răspunderii solidare, respectiv pentru aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, reaua-credință trebuie a fi dovedită în mod efectiv și nu prezintă. Reaua-credință este condiția esențială, cerută de către legiuitor. Nu se poate prezuma în situația constatării unor debite fiscale ale societății că acestea nu au fost achitate cu rea-credință.

Atragerea răspunderii solidare reprezintă o formă a răspunderii civile delictuale, astfel că pe lângă condiția prejudiciului trebuie dovedită și forma de vinovăție cerută de lege, așadar trebuie analizate în mod concret toate circumstanțele de fapt care relevă atitudinea persoanei, pentru a se putea concluziona că aceasta a urmărit în mod direct crearea unui prejudiciu față de bugetul statului, condiții ce nu sunt îndeplinite în cauza de față.

Răspunderea solidară reglementată de dispozițiile procedurii fiscale are natura unei răspunderi civile delictuale însă legiuitorul a prevăzut și condiții speciale pentru antrenarea acesteia. Astfel, pentru a se atrage răspunderea solidară în condițiile codului de procedură fiscală, sunt necesare dovezi concludente în vederea demonstrării relei-credințe a persoanei căreia i se atrage acest gen de răspundere. Nicidecum nu se poate constata că simpla deținere a calității de administrator sau asociat al societății insolvabile sau emiterea unei decizii de impunere ar conduce, în mod automat, la o prezumție de rea-credință.

Reaua-credință este definită, din punct de vedere juridic, ca fiind "incorectitudine, atitudine a unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale".

Doar faptul că nu au fost achitate la scadență obligațiile fiscale ale societății reprezintă o prezumție simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condițiilor arătate anterior privind răspunderea delictuală a fostului administrator/asociat, iar în ipoteza susținută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăți, odată cu constatarea datoriilor societății prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăși voinței legiuitorului care a reglementat condițiile specifice, de excepție, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei.

De asemenea, buna-credință se prezumă, astfel că este necesară indicarea și a unei împrejurări distincte de simpla inacțiune, omisiune, din care să rezulte reaua-credință a reclamantului. Reaua-credință ce este asimilabilă unei intenții directe, calificate prin scop, respectiv reclamantul să fi urmărit producerea rezultatului nefavorabil, constând în sustragerea de la declararea și plata debitelor fiscale, chiar prin acțiuni concrete în acest sens, sau după caz asimilabilă intenției indirecte, dacă există împrejurări care să releve faptul că reclamantul nu a urmărit rezultatul dar acceptă posibilitatea intervenirii lui, fiindu-i indiferent.

În acest context, aspectele cu caracter general invocate de organul fiscal constând în neimplicarea în deciziile luate în procesul de conducere al societății, atitudinea pasivă în calitate de asociat al societății debitoare față de succesivele măsuri de executare silită, starea de pasivitate manifestată prin neachitarea la termenul scadent al obligațiilor bugetare sau împrejurarea că reclamantul nu a întreprins niciun demers pentru depășirea dezechilibrului patrimonial în care se afla societatea nu pot constitui ele însele împrejurări care justifice reținerea vinovăției sub forma intenției directe sau indirecte.

Totodată conform art. 12 alin. (4) din Noul Codul de procedură fiscală, buna-credință a contribuabilului se prezumă până când organul fiscal dovedește contrariul.

Ca un argument de natură logică-juridică se reține faptul că vinovăția nu se dovedește prin excluderea cauzelor care înlătură răspunderea cum ar fi forța majoră sau cazul fortuit, ci prin analiza faptei care se impută sub aspectul existenței elementului intelectiv și volitiv al vinovăției. Tocmai din acest motiv organul fiscal trebuia să indice elementele concrete și nu afirmații cu caracter general, din care să rezulte existența vinovăției, lucru care însă nu a fost realizat în speță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și,rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamant și va anula Decizia nr. CRR REG-27886/02.08.2017 și Decizia DJG-DEJ 4697-3/15.05.2017 emise de pârâți.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și,rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamant și va anula Decizia nr. CRR REG-27886/02.08.2017 și Decizia DJG-DEJ 4697-3/15.05.2017 emise de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 281 din 13 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova– secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Craiova și S.C. B. S.R.L., prin lichidatorul judiciar C..

Anulează Decizia nr. CRR REG-27886/02.08.2017 și Decizia DJG-DEJ 4697-3/15.05.2017 emise de pârâți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.