ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3424/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Asupra cererii de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2022 pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019/a1, petentul A. în contradictoriu cu intimații B., C., Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, D., E. și F., a solicitat completarea deciziei civile nr. 1209/11.04.2022, dată în apel, precum și a încheierilor de ședință din 14.06.2021 și 05.04.2022, toate pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.

La data de 27.05.2022, petentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 444 alin. (3) C. proc. civ.

1.2. Prin decizia civilă nr. 1758 din 31.05.2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 1209/11.04.2022 a Tribunalului București, secția a II-a, precum și a încheierilor de ședință din 14.06.2021 și 05.04.2022, ca nefondată și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petent.

1.3. Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin decizia civilă nr. 1758/31.05.2022, a formulat recurs petentul A..

Prin cererea depusă la data de 19.08.2022, recurentul-petent a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 444 alin. (3), art. 445 și art. 446 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1994 din 09.09.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare de DGPMB, ca nefondată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurent, ca inadmisibilă și a respins recursul formulat de către recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1758/31.05.2022, în contradictoriu cu intimații C., Direcția Generală de Poliție a Municipiului București-Brigada de Poliție Rutieră și B. cu domiciliul în Gura Ocniței, ca nefondat.

1.4. Împotriva deciziei civile nr. 1994 din 09.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs petentul A., criticând modul de soluționare a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 444 alin. (3), art. 445 și art. 446 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 5030 din 02.11.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1994 pronunțată la 09.09.2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2024, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 5030 din 02.11.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuentul solicitând, consecutiv admiterii căii de atac, constatarea caracterului admisibil al cererii de sesizare a Curții Constituționale și trimiterea către această Curte a excepțiilor de neconstituționalitate invocate, în vederea soluționării lor.

După prezentarea obiectului recursului și a soluției dispuse prin decizia nr. 5030/02.11.2023, revizuentul susține, din perspectiva cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că instanța de recurs a pronunțat o soluție greșită de constatare a tardivității declarării căii de atac, raportat la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, luând în considerare data pronunțării ca dată a începerii curgerii termenului de recurs de 48 de ore, iar nu data comunicării hotărârii recurate. În consecință, instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs și nu s-a pronunțat cu privire la criticile recurentului, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuentul susține că i-a fost încălcat dreptul la plata onorariului, având astfel dreptul să invoce normele legale comunitare care asigură respectarea acestui drept și anume dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și interzicerea discriminării prevăzute de art. 14 din aceeași Convenție și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, revizuentul susține că acest drept a fost încălcat prin modalitatea de calculare, de către instanța de recurs, a termenului de 48 de ore de la pronunțare, în condițiile în care acest termen se împlinea într-o zi de duminică, astfel că nu avea posibilitatea de a se încadra în termenul procedural și nu a avut acces la instanță pentru a susține în calea de atac apărările și excepțiile invocate.

Referitor la dispozițiile art. 14 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, arată revizuentul că expertul desemnat are aceleași drepturi ca justițiabilii, astfel că, dacă părțile formulează apărări și excepții în dosar, și expertul beneficiază de aceleași mijloace legale în pricina în care a fost desemnat. Deși regula este aceea că, potrivit art. 339 alin. (2) C. proc. civ., onorariul expertului se stabilește prin hotărâre premergătoare soluționării fondului, iar excepția este prevăzută de art. 444 alin. (3) din același cod, în sensul că, atunci când instanța a omis neintenționat a se pronunța asupra drepturilor expertului, acesta poate formula cerere de completare, în practica instanțelor se observă o inversare a regulii cu excepția. Prin dispunerea asupra onorariului expertului în afara procesului se creează un prejudiciu atât expertului, cât și Ministerului Justiție, care este beneficiar în parte al onorariului, iar față de refuzul instanțelor de a dispune măsurile procesuale în timpul procesului, expertul desemnat este nevoit să formuleze căi de atac, în care să invoce apărări și excepții. Din această perspectivă, este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 444 alin. (3), art. 445 și art. 446 C. proc. civ.

Intimații B., C. și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada de Poliție Rutieră nu au depus întâmpinări față de cererea de revizuire formulată în cauză.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

II.1. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, pentru motivele enumerate la pct. 1 - 11, hotărârile pronunțate asupra fondului sau dacă evocă fondul. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, însă doar pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3 (dar numai ipoteza judecătorului), pct. 4 și pct. 7-10 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ. (respectiv pct. 7 - 11, conform modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018).

Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată de revizuent pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Înalta Curte reține că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea supusă revizuirii, este o condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare, conform art. 509 alin. (1) C. proc. civ., aplicabilă în toate cazurile în care revizuirea se întemeiază pe pct. 1 din acest articol.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței instanțelor naționale, hotărârile instanței de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanța admite recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată. S-a mai reținut că nu fac obiectul cererii de revizuire deciziile prin care se dispune respingerea/anularea recursului în temeiul unei excepții, care face inutilă cercetarea cauzei în fond. În această categorie au fost incluse și hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea unor incidente procedurale (ex: strămutare) sau în soluționarea unor aspecte de natură procedurală (conflict de competență, perimare, etc.), care nu presupun analiza raporturilor juridice deduse judecății.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că prin decizia nr. 5030 din 2 noiembrie 2023, atacată cu revizuire, recursul declarat de petent a fost respins ca tardiv. Astfel fiind, această decizie nu s-a pronunțat asupra fondului și nici nu a evocat fondul, ci doar a constatat că recursul declarat de petent nu respectă termenul de declarare a recursului, prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 181 alin. (1) pct. 1 și art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, raportat la cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și, reținând că revizuirea este îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire întemeiată pe acest text de lege, ca inadmisibilă.

II.2. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.", iar conform art. 148 alin. (2) din Constituție "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."

Raportat la normele citate, Înalta Curte constată că, pentru a fi în prezența cazului de revizuire reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesar ca revizuentul să invoce o pretinsă încălcare a prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene ori a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

Tratatele reprezintă legislația primară a Uniunii Europene, fiind acorduri cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, semnate de toate țările Uniunii Europene, care stabilesc obiectivele Uniunii Europene, regulile de funcționare a instituțiilor europene, procedurile decizionale și relațiile dintre Uniunea Europeană și statele sale membre. Legislația secundară a Uniunii Europene este constituită, potrivit art. 288 TFUE, din regulamente, directive, decizii, recomandări și avize, dintre care regulamentele și deciziile au caracter obligatoriu și sunt direct aplicabile în legislația națională, iar directivele obligă fiecare stat membru cu privire la rezultatul care trebuie atins, sens în care statele membre procedează la transpunerea acestor prevederi în legislația națională.

Conchizând, pentru ca o cerere de revizuire să se circumscrie art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 148 alin. (2) din Constituție, revizuentul trebuie să susțină și să argumenteze cu privire la încălcarea priorității de aplicare a unui tratat, regulament, decizie ori directivă a Uniunii Europene față de legislația națională. Acestor acte cu caracter obligatoriu li se adaugă și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin care se interpretează normele comunitare, sens în care s-a reținut și prin decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

"65. În jurisprudența sa, CJUE a reținut că interpretarea pe care a dat-o unei norme de drept european, în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolul 234 (n.a., actual art. 267 din TFUE), lămurește și precizează, dacă este nevoie, semnificația și domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare (a se vedea, în special, Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, C-61/79, pct. 16, Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, pct. 43, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, C-453/00, pct. 21). Cu alte cuvinte, o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecința că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 1995, Richardson, C-137/94, pct. 33). 66. Astfel, deciziile interpretative ale CJUE fac corp comun cu norma interpretată și se aplică în toate situațiile în care se aplică dreptul european interpretat, adică și raporturilor juridice care s-au născut/modificat/stins anterior pronunțării deciziilor și care nu sunt încă definitive (adică fac obiectul unor litigii pendinte)."

Raportând aceste considerații de ordin teoretic și jurisprudențial la speța de față, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire nu s-a invocat încălcarea principiului priorității unui act legislativ cu caracter obligatoriu al Uniunii Europene și nici a jurisprudenței interpretative a CJUE, ci a unor prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr. 12 la această Convenție, susțineri care nu se circumscriu prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 148 alin. (2) din Constituție.

Înalta Curte mai reține că textul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă strict la principiul priorității dreptului european, formula redacțională a motivului de revizuire special din Legea nr. 554/2004 fiind total diferită de modul de redactare a motivelor de revizuire prevăzute la pct. 10 și 11 ale art. 509 din C. proc. civ., unde se face vorbire în mod expres de instanța europeană de contencios a drepturilor omului - Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de instanța de contencios constituțional din România - Curtea Constituțională (a se vedea în acest sens și considerentul nr. 14 din Decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Astfel fiind, argumentele revizuentului cu privire la încălcarea art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO nu pot fi analizate din perspectiva cazului de revizuire invocat, reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă, cu mențiunea că aceeași soluție de inadmisibilitate a fost anterior dată cererii și din perspectiva celuilalt temei de drept invocat (art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 5030 din 2 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.