ÎCCJ, Decizia nr. 179/2024

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2074 din 9 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, i) s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei decizii în interesul legii, ii) s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iii) s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 715 din 3 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, iv) s-a respins cererea intimatei B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentul A. a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub dosar nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul solicită anularea deciziei recurate, susținând că soluția este greșită deoarece nu a fost analizată situația de fapt a litigiului, respectiv împrejurarea că există hotărâri care stabilesc competența de soluționare a contestațiilor la executare în favoarea unor instanțe diferite, ceea ce presupune, în opinia sa, că un debitor poate fi executat silit de orice instanță de judecată din țară și nu doar de cea de la domiciliul său.

Arată că decizia nr. 715/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă este contrară și încalcă autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri: decizia nr. 2039/2021, decizia nr. 375/2023 și decizia nr. 303/2023, toate pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă.

Printr-o altă serie de motive, recurentul susține că prin hotărârea atacată nu a fost motivată soluția pronunțată, fiind efectuată o analiză formală a cererii de revizuire. Așadar, prin cererea de recurs se regăsesc critici care pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurentul afirmă că decizia recurată încalcă dreptul la apărare al debitorului (art. 15 din C. proc. civ. și art. 24 din Constituție), dreptul la contradictorialitatea părților în procesul civil (art. 14 din C. proc. civ.), dreptul la oralitate (art. 15 din C. proc. civ.) și dreptul la un proces echitabil (art. 6 pct. 1 din CEDO).

Prin cererea de recurs, recurentul-revizuent a formulat, în temeiul art. 520 alin. (2) din C. proc. civ., și cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv interpretarea art. 113 din C. proc. civ. referitoare la competența teritorială alternativă a instanței pentru litigii privind același debitor executat silit.

În opinia recurentului, norma este neclară deoarece determină competența alternativă a instanței de executare silită. Învederează că lămurirea acestei chestiuni este necesară pentru soluționarea pe fond a dosarului nr. x/2022

Mai arată că solicită lămurirea acestei chestiuni de drept deoarece există trei hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care este stabilită competența teritorială a instanței de executare în favoarea instanței de la reședința debitorului (în speță, Judecătoria Sectorului 6 București), dar și încheieri de încuviințare de executare silită pronunțate de judecătoria de la domiciliul debitorului (în speță, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin). În opinia recurentului, instanța de executare competentă, în cazul în care există competență alternativă, este cea de la reședința debitorului pentru respectarea dreptului la apărare al acestuia, dar și a principiilor contradictorialității, oralității, accesului efectiv la justiție și accesului facil la dosarul instanței.

Recurentul mai arată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile pentru admisibilitatea cererii formulate.

Intimata B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, se arată că, în mod just, instanța de revizuire a reținut că, deși titlurile executorii în baza cărora au fost declanșate executările silite din cele patru dosare supuse analizei instanței de revizuire au fost pronunțate în litigii în care debitor este revizuentul, creditorii sunt diferiți. Or, pentru că nu este îndeplinită cerința identității de părți cerută de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat nu poate fi invocată în cel de-al doilea proces și să conducă la anularea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., intimata arată, contrar susținerilor recurentului, că hotărârea pronunțată de instanța de revizuire este motivată, fiind arătate motivele de fapt și de drept care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției.

Referitor la cererea de sesizarea a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, intimata solicită respingerea acestei cereri, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită cerința de noutate a chestiunii de drept, prevăzută de dispozițiile art. 519 din C. proc. civ.

Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală.

Atașat întâmpinării, intimata B. S.A. a depus recurs incident prin care solicită casarea, în parte, a hotărârii nr. 2074 din 9 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2023, în sensul obligării recurentului A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faza revizuirii.

Susține intimata că instanța de revizuire a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând că "deși s-au solicitat în această fază procesuală, nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli", fără a observa că la dosarul cauzei au fost depuse, în dovedirea cheltuielilor de judecată, factura fiscală nr. x din 02 octombrie 2023 și extrasul de cont privind plata facturii. Mai arată recurenta-intimată că a depus dovezile privind existența și întinderea cheltuielilor efectuate până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, dar instanța de revizuire nu a ținut seama de acest aspect și a pronunțat o soluție contrară.

Având în vedere cele menționate mai sus, intimata-recurentă B. S.A. solicită respingerea ca nefondat a recursului principal și admiterea recursul incident.

Recurentul-revizuent a formulat întâmpinare față de recursul incident, solicitând respingerea acestuia.

În apărare, recurentul-revizuent a invocat excepția de netimbrare, excepția nulității pentru nemotivare, respectiv a apreciat că recursul este neavenit și lipsit de interes în raport de dispozițiile art. 442 – 444 C. proc. civ.

A mai făcut recurentul-revizuent referire și la dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., referitor la reducerea motivată a cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins la termenul din 9 septembrie 2024, așa cum rezultă din practicau hotărârii de față, excepțiile invocate de recurentul-revizuent cu privire la recursul formulat de partea adversă, pentru considerentele arătate în partea introductivă a acestei decizii.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

- 1. Asupra cererii formulate de recurentul-revizuent A., privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, se rețin următoarele:

Cu titlu prealabil, trebuie precizat faptul că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților unor texte de lege, aspect reținut în jurisprudența contantă a instanței supreme (a se vedea spre exemplificare decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/2021, paragraful 45).

Conform art. 519 din C. proc. civ. "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Dispozițiile citate statuează cu privire la opțiunea pe care o are la dispoziție (1) instanța învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe cu privire la (2) o chestiune de drept, (3) de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, (4) în măsura în care aceasta este nouă și (5) asupra acesteia instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Este de subliniat faptul că dispozițiile menționate nu instituie o obligație în sarcina instanței, aceasta având un drept de a apreciere în circumstanțele specifice fiecărei cauzei, sesizarea putând interveni dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile amintite.

În cauza de față, prin cererea formulată, recurentul-revizuent solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând în esență măsura în care, raportat și la dispozițiile art. 113 din C. proc. civ., instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului sau cea de la reședința acestuia din urmă.

În acest context trebuie reamintit faptul că recursul declarat de recurentul-revizuent are ca obiect o decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă a respins ca inadmisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text potrivit căruia poate fi formulată revizuire atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", instanța de revizuire motivând în esență că litigiile în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat nu îndeplinesc cerința identității de părți, respectiv că revizuentul reclamă o rezolvare în mod diferit a unei situații juridice similare.

Astfel, în raport de chestiunea de drept formulată de titularul sesizării, în cauza de față nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din C. proc. civ.

În acest din urmă sens, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție observă că lămurirea pretinsei chestiuni de drept învederate de recurentul-revizuent nu este în legătură cu soluționarea acestei cauze, deoarece modul de judecare a recursului nu este influențat de eventualul răspuns dat problemei de drept. Spre a conchide astfel, Înalta Curte subliniază că, în calea de atac a recursului de față, nu este învestită cu analiza problemei referitoare la stabilirea competenței teritoriale de judecată a unei instanțe de executare, ci cu un control de legalitate asupra unei decizii pronunțate în sensul inadmisibilității unei cereri de revizuire, ale cărei condiții specifice impuse de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

Pentru argumentele expuse mai sus, instanța de recurs conchide că nu se impune a fi sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 519 și urm. din C. proc. civ., în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea propusă de recurentul-revizuent.

- 2. Analizând recursul declarat în cauză de recurentul-revizuent A., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010, republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Totodată, Înalta Curte reține că recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 8 al alin. (1) de la art. 488 din C. proc. civ., dar se constată că, în memoriul respectiv, se regăsesc și critici care pot fi subsumate motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.

Lecturând atent decizia atacată, Înalta Curte constată existența raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de instanța de revizuire sunt în legătură cu soluția pronunțată.

Astfel, judecătorul nu este obligat legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Or, decizia respectivă conține motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, iar acele considerente nu prezintă caracter contradictoriu, ci reprezintă argumentele instanței de revizuire pentru a susține inadmisibilitatea căii respective de atac, neputându-se susține în mod rezonabil nici că hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție ar expune numai motive străine de natura cauzei, câtă vreme se analizează calea de atac și apărările părților.

În esență, instanța amintită s-a raportat la problema revizuirii prin prisma motivului invocat, a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 din C. proc. civ., astfel că decizia atacată conține elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac. De altfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât instanța de revizuire a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de casare/nelegalitate analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept invocate de părți, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Doctrina relevantă și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de una dintre părți, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, prima instanță înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției sale.

În consecință, acest motiv de casare/nelegalitate este lipsit de temei.

Cât privește următorul motiv de casare/nelegalitate invocat de recurentul-revizuent, anume cel de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta este incident atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În acest context, Înalta Curte mai reține că "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." (art. 431 din C. proc. civ., Efectele lucrului judecat), respectiv "Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată." (art. 432 din C. proc. civ., Excepția autorității de lucru judecat).

În esență, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință.

Efectele autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicția între dispozitivele hotărârilor judecătorești;

(2) efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părți să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Excepția autorității de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorității de lucru judecat. Elementele autorității de lucru judecat, atunci când se urmărește blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele procese.

În cazul efectului pozitiv, Înalta Curte arată că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, astfel încât să nu se nesocotească între aceleași părți ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. poate fi opusă ca apărare de fond.

În concluzie, efectul pozitiv presupune existența unui proces în desfășurare între aceleași părți, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, iar efectul negativ oprește o nouă judecată în fond.

Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat.

Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat este așadar identitatea de părți.

Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești consacrat de art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.".

De altfel, prin decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că "principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces (și succesorii acestora), fundamentul și justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea și dreptul la apărare." (paragraful 95).

În cauză, s-a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul A. solicitând revizuirea deciziei nr. 715 din 3 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2022, pe care a apreciat-o ca fiind potrivnică deciziilor nr. 2039/2021, nr. 375/2023 și nr. 303/2023, toate pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă.

Comparând cele patru litigii, în mod corect a reținut instanța de revizuire că, deși titlurile executorii în baza cărora au fost declanșate executările silite din aceste patru dosare au fost pronunțate în litigii în care debitor este revizuentul A., totuși creditorii sunt diferiți. Or, într-un astfel de context, cerința identității de părți este esențială pentru invocarea efectelor autorității de lucru judecat, neîntrunirea ei făcând de prisos analiza celorlalte condiții prevăzute de lege pentru verificarea pretinsei încălcări a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv identitatea chestiunii litigioase pretins dezlegate diferit.

Așadar, în mod legal Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă ca instanță de revizuire a concluzionat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Mai trebuie menționat și că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii ce se întemeiază pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat de care se bucură prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

De asemenea, trebuie avut în vedere scopul căii extraordinare de atac a revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces pentru orice motiv ar identifica acesta din urmă ca fiindu-i util.

Față de cele arătate în precedent, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, neidentificând motive de reformare a deciziei recurate în sensul art. 488 din C. proc. civ., va respinge în temeiul art. 496 din C. proc. civ. ca nefondat recursul declarat în cauză de recurentul-revizuent, inclusiv solicitarea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecate reprezentate de taxa judiciară de timbru, câtă vreme îi aparține culpa procesuală prin formularea unei căi de atac lipsite de temei.

- 3. În ceea ce privește recursul incident declarat de recurenta-intimată B. S.A. (fostă B.) împotriva deciziei nr. 2074 din 9 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, instanța de control judiciar constată că acesta este fondat având în vedere următoarele considerente:

Se reține preliminar că, în cauză, societatea B. S.A. a depus recurs incident prin care solicită casarea, în parte, a deciziei nr. 2074 din 9 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, în scopul obligării revizuentului A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în etapa revizuirii. Spre acest rezultat, recurenta-intimată susține în esență că instanța de revizuire a respins eronat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând că, deși s-au solicitat în acea fază procesuală, nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli, fără a fi observat că la dosarul cauzei au fost depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată factura fiscală nr. x din 02 octombrie 2023 și extrasul de cont privind plata facturii .

Potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Într-adevăr, prin decizia nr. 2074 din 9 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă a respins cererea societății B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, cu motivarea că, deși se solicitaseră în acea etapă procesuală, nu s-ar fi făcut dovada unor astfel de cheltuieli.

Observând practicaua deciziei nr. 2074/2023, Completul de 5 judecători constată că a fost consemnată solicitarea părții intimate de acordare a cheltuielilor de judecată, sens în care aceasta a făcut referire la dovezile de plată de la dosar.

Verificând în continuare dosarul nr. x/2023, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că anterior minutei pronunțate la 9 noiembrie 2023 se regăsesc atașate cererea părții intimate privind cheltuielile de judecată pretinse în cuantum de 1243,65 RON, factura nr. x din 2 octombrie 2023 emisă de avocat C. către societatea B. S.A. pentru suma de 9.949,20 RON onorariu de avocat, anexa facturii respective potrivit căreia onorariul aferent dosarului nr. x/2023 este în cuantum de 250 EUR, precum și extras de cont bancar vizând plata sumei de 9.979,20 RON corespunzător «F 206/02.10.2023». Se mai remarcă totodată că solicitarea scrisă a părții intimate referitoare la cheltuielile de judecată poartă rezoluție scrisă privind poziția dosarului în lista de ședință.

În aceste condiții nu se confirmă premisa esențială care a fundamentat soluția instanței de revizuire de a respinge cererea părții intimate, anume că nu ar fi fost depusă dovada cheltuielilor de judecată.

Așadar, intimata societatea B. S.A. a respectat dispozițiile art. 452 C. proc. civ., făcând, până la data închiderii dezbaterilor, dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată solicitate, cu consecința unei aplicări greșite a normei legale menționate de către instanța de revizuire.

După cum s-a arătat în debutul analizei efectuate de instanța de control judiciar, recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Fără a contrazice principiul legal menționat anterior, Înalta Curte subliniază că nu se bucură de beneficiul legalității o hotărâre judecătorească prin care s-a făcut aplicarea și interpretarea normei juridice în raport de o situație de fapt stabilită în mod esențial eronată, acest din urmă aspect trebuind să rezulte însă cu evidență din simpla observare a dosarului instanței ce s-a pronunțat anterior.

În cauza de față, instanța de revizuire a imputat părții intimate, în raport de solicitarea acesteia privind plata cheltuielilor de judecată, o nerespectare a dispozițiilor art. 452 C. proc. civ. în legătură cu dovada existenței și întinderii cheltuielilor pretinse. Or, aspectul respectiv nu este confirmat de Completul de 5 judecători a corespunde modului de aplicare a normei juridice.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul incident declarat de recurenta-intimată B. S.A. (fostă B.) împotriva deciziei nr. 2074 din 9 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, pe care o va casa în parte și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în limita cererii B. de acordare a cheltuielilor de judecată datorate pentru soluționarea cererii de revizuire.

În acest din urmă sens, se mai observă că potrivit art. 497 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii procesului) "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă.", iar potrivit art. 513 alin. (1) din C. proc. civ. "Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată".

Cât privește solicitarea părții recurente-intimate B. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 1.243,80 RON (echivalentul sumei de 250 euro la data emiterii facturii, reprezentând onorariu de avocat), atașându-se în acest sens factura fiscală x din 01.08.2024 împreună cu anexa aferentă, precum și ordin de plată însoțit de extras de cont, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători va obliga recurentul-revizuent A. la plata sumei de 622 RON. Această sumă corespunde cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de control judiciar a fi aferente cererii de recurs principal, cu privire la care partea recurentă-revizuentă a căzut în pretenții, prin respingerea acelei căi de atac, astfel că revine dlui. A. culpa procesuală sub acest aspect și în mod corespunzător obligația de suportare a unei cotei părți de jumătate din cheltuielile de judecată indicate de recurenta-intimată a fi fost efectuate pentru ambele recursuri.

Referitor la diferența până la suma integrală solicitată în proces de recurenta-intimată (1.243,80 RON – 622 RON) și care este stabilită de instanța de control judiciar a fi aferentă cererii de recurs incident, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători nu se va pronunța asupra acesteia, dată fiind soluția ce urmează a fi pronunțată asupra recursului incident, anume o casare cu trimitere spre rejudecare. Problema acestor din urmă cheltuieli de judecată urmează a fi avută în vedere cu ocazia rejudecării dispuse prin decizia de față, soluționarea depinzând de modul de judecare a cererii trimise pentru o nouă judecată, în funcție de care va reieși totodată și culpa procesuală în legătură cu stabilirea sarcinii suportării cheltuielilor litigioase.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea recurentului-revizuent A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 2074 din 9 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-revizuent A. la plata sumei de 622 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, în favoarea recurentei-intimate B. S.A. (fostă B.).

Admite recursul incident declarat de recurenta-intimată B. S.A. (fostă B.) împotriva deciziei nr. 2074 din 9 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2023 pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în limita cererii B. de acordare a cheltuielilor de judecată datorate pentru soluționarea cererii de revizuire.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.