ÎCCJ, Decizia nr. 46/2025

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 4636 din 17 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/1/2024, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a respins cererea de revizuire formulată de societatea A SA Iași împotriva deciziei civile nr. 2663 din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/99/2020*, ca nefondată.

În motivare, instanța de revizuire a constatat că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece hotărârile a fi contrare nu poartă asupra aceleiași chestiuni litigioase, iar în unele situații problema autorității de lucru judecat a fost deja invalidată de instanța respectivă în raport de unele hotărâri judecătorești definitive ce i-au fost indicate.

Împotriva deciziei menționate mai sus, a declarat recurs revizuenta SC A SA, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, sub dosar nr. y/1/2024.

Recurenta a invocat incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta susține că instanța de revizuire a ignorat existența autorității de lucru judecat în privința criteriilor tehnic și economic și a efectului pozitiv al lucrului judecat în trei cauze apreciate ca fiind posibil de analizat în calea revizuirii, cu impact pentru cauza de față.

Arată că, de fapt, în toate hotărârile pretins a fi contrare există aceeași chestiune litigioasă, respectiv analiza instanței în fiecare dosar asupra criteriilor tehnic și economic, care este un șablon de analiză a tuturor dosarelor, stabilit chiar de către intimată.

Astfel, în opinia recurentei, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat și a fost nesocotit efectul pozitiv al hotărârilor anterioare, atât timp cât instanțele prealabil învestite a dezlega aceleași chestiuni litigioase cu referire la nelegalitatea criteriilor tehnic și economic așa cum s-au înțeles a fi aduse în conținutul actelor emise de intimat, au statuat cu caracter definitiv că cele două criterii sunt nelegale așa cum se prezintă conținutul actelor emise. Așadar învederează recurenta că aceste considerente au natura juridică a unor chestiuni decizorii dezlegate de autoritatea judecătorească ce se opun cu efect pozitiv al lucrului judecat și cu aceeași valoare litigiului pendinte.

Intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Susține intimata că cererea de recurs reprezintă o reluare a criticilor dezvoltate prin cererea de revizuire.

În ceea ce privește criteriile de analiză a dosarelor de achiziții publice, intimatul arată că în această materie, fiecare contract are particularitățile sale iar criteriile de evaluare se raportează la fiecare contract. Așa că, chiar și în situația aplicării acelorași criterii, soluția poate fi diferită.

Consideră că instanța de revizuire a apreciat în mod corect în analiza hotărârilor pretins a fi contrare că în aceste decizii nu există chestiune litigioasă identică.

Așadar, motivele invocate în susținerea recursului nu sunt incidente în cauză, acestea constituind doar nemulțumirea recurentei cu privire la soluția pronunțată în revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rațiunea reglementării revizuirii prin art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se regăsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

Efectul negativ al autorității de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”. În schimb, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia „Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

În timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv implică existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, ce nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor erori comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și motivele specifice admise de legiuitor. O extindere a acestor cazuri și motive dincolo de domeniul lor de aplicare nu se înscrie în voința legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice, întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești definitive acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.

Având în vedere că litigiul de bază a fost înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 4 octombrie 2019, modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, sunt aplicabile în cauză.

Astfel, prin modificarea adusă art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prin intermediul Legii nr. 310/2018 s-a recunoscut în mod expres extinderea acestui caz de revizuire și la situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, coroborat cu instituirea soluției subsecvente de trimitere a cauzei spre rejudecare în cazul admiterii unei revizuiri în acest caz și anulării hotărârii inițial pronunțate în al doilea dosar, pentru a permite soluționarea acestuia cu respectarea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârii din anteriorul litigiu. Pentru această ipoteză se au în vedere situațiile în care o chestiune litigioasă dintre părți a fost deja tranșată definitiv de instanțe de judecată într-o cauză anterioară conform art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având autoritate de lucru judecat într-un litigiu ulterior dintre părți, chiar fără a avea același obiect, dar în care aceasta este relevantă soluționării cauzei. În acest caz, identitatea de părți între cele două litigii și existența unei chestiuni litigioase comune pot constitui premise suficiente pentru promovarea căii extraordinare de atac.

Or, instanța de control judiciar observă că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârile pretins a fi contrare nepurtând asupra aceleiași chestiuni litigioase.

Se reține că în cauză s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2663 din 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/99/2020* despre care se afirmă că ar fi încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în dosarele nr. x/99/2019, nr. y/99/2019, nr. z/99/2019, nr. xx/99/2019*, nr. xy/99/2019 și nr. xz/99/2019* ale Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea de recurs, recurenta-revizuentă face referire doar la dosarele nr. z/99/2019, nr. xx/99/2019* și xz/99/2019*. În privința acestora, recurenta susține că, în mod greșit, s-a respins cererea de revizuire, deoarece instanța de revizuire nu a făcut aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat în cele trei cauze arătate în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat în privința criteriilor tehnic și economic, care după cum susține recurenta, sunt aceleași în toate dosarele.

Contrar celor susținute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Analizând hotărârile pretins a fi contrare, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, instanța de revizuire a conchis că, în cauză, a fost analizat efectul pozitiv al autorității de lucru al hotărârilor pronunțate în dosarele nr. z/99/2019, nr. xx/99/2019* și xz/99/2019* față de hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

Înalta Curte notează că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare dintr-o hotărâre judecătorească definitivă, valorificându-se astfel aspecte dezlegate anterior, doar dacă au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății.

În cauză, în acord cu instanța de revizuire, nu este vorba de hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanțe aceeași chestiune litigioasă, în condițiile în care elementele de fapt din cadrul celor trei dosare sunt diferite. Astfel, în soluționare nu sunt în mod esențial decisive, cu caracter general, criteriile tehnic și economic la care se raportează partea recurentă-revizuentă, ci modalitatea concretă în care acestea sunt relevante pentru fiecare cauză în parte.

Aceasta deoarece verificările concrete efectuate sunt specifice fiecărui contract de achiziție publică, astfel că situația de fapt este diferită în fiecare cauză în parte. Or, așa cum s-a arătat, în condițiile în care elementele de fapt din cadrul tuturor acestor dosare sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea, nefiind vorba despre hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanțe diferite aceeași chestiune litigioasă.

După cum în mod corect a arătat instanța de revizuire, în fiecare dintre dosarele în discuție, instanțele învestite au avut de analizat dacă a existat o justificare tehnică, economică și temporală pentru încălcarea de partea reclamantă a interdicției de a fi divizat obiectul contractelor de achiziție în discuție; concluzia anumitor instanțe că reclamanta a procedat corect la desfășurarea distinctă a două proceduri de achiziție publică, în unele cauze, nu reprezintă în mod necesar un tipic de impus în orice alt proces, dat fiind că fiecare contract de achiziție publică prefigurat avea particularitățile sale proprii. În mod corespunzător, concluzia că reclamanta ar fi avut o justificare obiectivă pentru anumite contracte de a fi procedat astfel nu are ca efect obligatoriu consecința de a fi impusă în orice altă ipoteză.

Prin urmare, aplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat este exclusă, deoarece procedurile de contencios administrativ desfășurate în paralel au constituit expresia unor litigii similare, dar nu vizând o problemă unică de drept, a cărei dezlegare într-o cauză să aibă efectul autorității de lucru judecat în raport de toate celelalte aflate pe rol.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că, în speță, nu este întrunită condiția cumulativă a identității chestiunilor litigioase dezlegate în hotărârile indicate de recurentă cu cea din cauza dedusă judecății. Or, în cadrul acestei căi de retractare, verificarea pe care o poate realiza instanța de revizuire se limitează la pretinsa contrarietate a hotărârilor și numai dacă autoritatea de lucru judecat nu a fost analizată cu ocazia celei de-a doua judecăți.

Nu în ultimul rând, dacă s-ar admite teza susținută de recurentă, potrivit căreia calea extraordinară de atac a revizuirii este admisibilă chiar și în situația în care puterea de lucru judecat pe care a invocat-o a fost analizată și înlăturată, ar însemna ca instanța de retractare să nu se limiteze exclusiv la anularea ultimei hotărâri, ci să exercite un control judiciar asupra legalității modului în care a fost soluționată chestiunea puterii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil în procedura revizuirii.

În consecință, demersul părții recurente-revizuente nu poate fi admis, întrucât tinde la afectarea securității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri judecătorești definitive, intrate ea însăși sub autoritate de lucru judecat.

Așa fiind, constatând că nu se identifică motive de reformare a hotărârii recurate potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul dedus judecății, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC A SA Iași împotriva deciziei nr. 4636 din 17 octombrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/1/2024.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ..